Vocabularul - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Vocabularul" de Tudor Arghezi în care fetița Mițu învață o înjurătură și i-o spune tatălui său. Acesta mut de uimire, îi spune că numai birjarii înjură așa și că fratele ei mai mic nu ar face niciodată așa. Tătuțu o trimite pe Mițu la colț pedepsind-o, dar spre surprinderea lui, Baruțu îi i-a apărarea surorii lui tot sub formă de înjurătură. Acum, tătuțu și măicuța au o misiune grea, aceea de a-i educa pe cei doi copii înainte de sosirea musafirilor programați să vină a doua zi.
Citește povestirea pt. copii "Vocabularul" din Cartea cu jucării
Generația energică este în vârstă de trei și patru ani împliniți. Imperiul oțelului, al zborului și al iuțelii s-a manifestat. Ieri, fetița - îngerul și consolarea tătuțului, mândria și răzbunarea măicuții - i-a înspăimântat. Cuvintele ei, limitate la portocale, ciocolată, păpuși, iepuri, pui și diminutive, s-a îmbogățit cu unul. N-aș putea reproduce cuvântul infiorător pe care copila noastră l-a rostit cu entuziasm. Am văzut-o dându-se jos, târâș, de pe scaun, ridicându-se agresiv pe vârful pantofilor, aruncându-și degetul arătător înainte, ca un dinte de furcă, și înjurând ca un bivolar.
— Ce făcuși, puică? i-am zis. Mi se pare că n-am auzit bine. Mi se pare că mă înșel. Unde ai găsit vorbele, pe care mi se pare că nu le-ai zis?...
— Ai auzit bine, tătuțule, nu te-ai înșelat. I-auzi...
Şi îngerul meu a repetat ingnobila înjurătură, silabisind cu o acuratețe exemplară.
— Ei bine, eu tot n-am auzit. Vezi pe fratele tău, mai mic cu un an? E mai cuminte. El niciodată nu va repeta prostiile auzite pe stradă, de la birjarii supărați. Limba lui nu se va spurca, sunt sigur, niciodată. Pe dumneata, domnișoară, te rog lasă-ți păpușa, și treci la colț, ca să te pocăiești și să te întrebi dacă e bine ce ai făcut...
Încă nu am isprăvit de așezat în conștiința copilei vinovate sentința mea grea și lapidară, de un stil reținut însă dur, că băiatul meu, al doilea înger, a doua mândrie, a doua consoloare, a venit la mine cu pumnul întins și, revoltat, m-a interpelat de două ori mai urât, m-a înfruntat cu o groaznică ofensă și, lăsându-mă mut, mi-a făcut și cu degetul întins ca un pistol. El a spălat onoarea surioarei. S-a dus în colțul unde ofta fetița, a întors-o de la părete și, holbat ca o bufniță, ne-a ocărât peltic. El nu poate rosti pe ri și pe ci și întortochează silabele pe englezește. Întinde mâinile lui groase, cu gropițe în coate, și face ca un orator.
Generația s-a asociat și ne declară război.
— Ce ne facem? întreabă mama, mușcându-și buzele, posomorâtă. Toate ca toate, dar o să ne facă de râs dacă nu le tragem o bătaie. Mâine avem la masă familia Tartarin, catolică, severă și ascetică. Înțelegi ce o să se întâmple când i-o veni domnișoarei ideea să-l bage pe șeful familiei în cine știe ce vocabular.
— Ce făcuși, puică? i-am zis. Mi se pare că n-am auzit bine. Mi se pare că mă înșel. Unde ai găsit vorbele, pe care mi se pare că nu le-ai zis?...
— Ai auzit bine, tătuțule, nu te-ai înșelat. I-auzi...
Şi îngerul meu a repetat ingnobila înjurătură, silabisind cu o acuratețe exemplară.
— Ei bine, eu tot n-am auzit. Vezi pe fratele tău, mai mic cu un an? E mai cuminte. El niciodată nu va repeta prostiile auzite pe stradă, de la birjarii supărați. Limba lui nu se va spurca, sunt sigur, niciodată. Pe dumneata, domnișoară, te rog lasă-ți păpușa, și treci la colț, ca să te pocăiești și să te întrebi dacă e bine ce ai făcut...
Încă nu am isprăvit de așezat în conștiința copilei vinovate sentința mea grea și lapidară, de un stil reținut însă dur, că băiatul meu, al doilea înger, a doua mândrie, a doua consoloare, a venit la mine cu pumnul întins și, revoltat, m-a interpelat de două ori mai urât, m-a înfruntat cu o groaznică ofensă și, lăsându-mă mut, mi-a făcut și cu degetul întins ca un pistol. El a spălat onoarea surioarei. S-a dus în colțul unde ofta fetița, a întors-o de la părete și, holbat ca o bufniță, ne-a ocărât peltic. El nu poate rosti pe ri și pe ci și întortochează silabele pe englezește. Întinde mâinile lui groase, cu gropițe în coate, și face ca un orator.
Generația s-a asociat și ne declară război.
— Ce ne facem? întreabă mama, mușcându-și buzele, posomorâtă. Toate ca toate, dar o să ne facă de râs dacă nu le tragem o bătaie. Mâine avem la masă familia Tartarin, catolică, severă și ascetică. Înțelegi ce o să se întâmple când i-o veni domnișoarei ideea să-l bage pe șeful familiei în cine știe ce vocabular.
— Într-adevăr, scumpă tovarășă a vieții mele, problema e dintre cele mai demne de examinat. Două, trei asemenea scăpări din vedere, și putem să ne mutăm din acest cartier, populat numai de locatari morali și de mari proprietari. Ai văzut, Miss Fowler, care înțelege îndeajuns românește, a rămas extrem de afectată și ne-a făcut atenți că fetele lordului Asquith nu înjură ca hamalii și au o ținută riguroasă. Eu îți propui să luăm fiecare, deosebit, pe câte unul. Tu ia băiatul, și eu iau fetița - și să-i judecăm în particular.
Intenția păru potrivită, și soții se despărțiră. Tătuțu a trecut cu fetița în birou, lăsând-o să meargă înainte, cu capul plecat și cu păpușa la subsuoară. Măicuța porni în dormitor, împingând din spate pe băiat, care ținea ursul de labă. Ușile fură bine închise, ca să nu transpire nimic și pentru ca lecția să fie administrată între patru ochi. Trecuseră zece minute misterioase, când ușa se dete de părete între cele două odăi, și guvernanta apăru cu un geamantan în mână. Tătuțu umbla în patru picioare, cu fetița călare în spinare, iar măicuța se gâdila, pe canapea, cu băiatul, care leșina de râs.
— Vă rog, doamnă, să-mi dați imediat socoteala, ceru imperios, cu gingiile strânse, bătrâna domnișoară, care, încălțată cu ghete cu elastic lustruite perfect, era posesoarea câte unui nod pintenog la fiecare picior și a unei substanțe etice superioare. Nu mai am ce căuta în această casă...
— N-ai să mai spui așa niciodată, nu este așa? amenința afectat tătuțu.
— N-am să mai spui niciodată, răspundea fetița.
— N-ai să mai spui așa deloc, zicea măicuța.
Şi băiatul răspundea, dând din sprâncene:
— DălotL.
— Miss Fowler, zise tătuțu, stilul și sinteza dumneavoastră sufletească au motive să fie satisfăcute. Mai stați măcar până la primăvară, când înflorește ghiocelul și liliacul capătă tonurile violetului albastru.
Lirismul aproape nordic al tătuțului a învins, și Miss Fowler a rămas.
— Ştiți, domnișoară, zise tătuțu, mai închidem un ochi, mai ne astupăm o ureche. Nu știu cum o veni pe englezește, dar la noi, fără vorba ceea, pe care ați auzit-o, viața devine amară și contractul social imposibil.
Intenția păru potrivită, și soții se despărțiră. Tătuțu a trecut cu fetița în birou, lăsând-o să meargă înainte, cu capul plecat și cu păpușa la subsuoară. Măicuța porni în dormitor, împingând din spate pe băiat, care ținea ursul de labă. Ușile fură bine închise, ca să nu transpire nimic și pentru ca lecția să fie administrată între patru ochi. Trecuseră zece minute misterioase, când ușa se dete de părete între cele două odăi, și guvernanta apăru cu un geamantan în mână. Tătuțu umbla în patru picioare, cu fetița călare în spinare, iar măicuța se gâdila, pe canapea, cu băiatul, care leșina de râs.
— Vă rog, doamnă, să-mi dați imediat socoteala, ceru imperios, cu gingiile strânse, bătrâna domnișoară, care, încălțată cu ghete cu elastic lustruite perfect, era posesoarea câte unui nod pintenog la fiecare picior și a unei substanțe etice superioare. Nu mai am ce căuta în această casă...
— N-ai să mai spui așa niciodată, nu este așa? amenința afectat tătuțu.
— N-am să mai spui niciodată, răspundea fetița.
— N-ai să mai spui așa deloc, zicea măicuța.
Şi băiatul răspundea, dând din sprâncene:
— DălotL.
— Miss Fowler, zise tătuțu, stilul și sinteza dumneavoastră sufletească au motive să fie satisfăcute. Mai stați măcar până la primăvară, când înflorește ghiocelul și liliacul capătă tonurile violetului albastru.
Lirismul aproape nordic al tătuțului a învins, și Miss Fowler a rămas.
— Ştiți, domnișoară, zise tătuțu, mai închidem un ochi, mai ne astupăm o ureche. Nu știu cum o veni pe englezește, dar la noi, fără vorba ceea, pe care ați auzit-o, viața devine amară și contractul social imposibil.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
