Chisoaia - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Chisoaia" de Tudor Arghezi în care băiețelul Baruțu îi cere tatălui său să bage el scrisoarea în plic. Spre surprinderea lui, tătuțu îl lasă și planul lui se năruiește. Ar fi vrut ca tătuțu să se opună, el să facă scandal și la final tătuțu să-l împace dându-i o banană. Lui îi plac foarte mult bananele și ar fi vrut să le mănânce pe toate odată, dar tatăl său le-a ascuns și cu toate că Baruțu le caută prin toate camerele, nu le găsește.
Citește povestirea pt. copii "Chisoaia" din Cartea cu jucării
Baruțu a cerut să bage scrisoarea el, în plic. Bine.
— Baruțule, uite plicul și uite scrisoarea. Ia seama, însă, nu cumva să o cocoloșești.
După ce i-am dat voie, stă un timp și se gândește; plicul e colea și scrisoarea lângă plic. I-ar fi plăcut, probabil, să mă opui, el să insiste, eu să refuz, el să facă scandal și eu să-l împac. Din atare întâlnire de adversari iese de obicei, la urmă, o banană. Nu se știe de unde iese; el spionează încăperile, prefacându-se că ar căuta altceva, însă preocupat stăruitor de banane și de gândul să le mănânce odată pe toate. Adică pe toate într-o zi, pentru că a doua zi iar să le găsească pe toate și iar să le mănânce pe toate.
Baruțu a bănuit că bananele sunt ascunse în dulapul cu albituri, în rufarie, și dă târcoale, întorcând câte o privire ticăloasă, urmată de un ochi lănguros și corupător. Din senin, și uitându-se la broasca dulapului, îmi spune: „Pe tine te iubec“.
„Şi ce dacă mă iubești?" îl întreb eu. El îmi spune că mă iubește în fața dulapului, unde nu ne aude nimeni altul afară de mine. „Poți să mă iubești - și eu te iubesc pe tine", îi mai spui eu; dar nu mai am banane.
Răspunsul meu, care nimerește drept la țintă, îl face să se mire ca de un dar al meu de a citi gândurile și, după expresia ce-o ia figura lui, se înțelege că el dezbate o problemă: s-a trădat prin vreun cuvânt, pe care l-ar fi uitat, că vrea toate bananele, sau într- adevăr, am eu darul profeției?
„Bine“ zice Baruțu, cugetător. Şi iar vrea să puie „chisoaia“, cu gândul la banane, pe care le iubește - el spune exact - ca un pui de elefant. Totuși, dacă parvine să bage scrisoarea în plic, simte că, deși nu eu i-am propus acest amestec în corespondența mea, o banană tot o să iasă pentru meritul lui imaginar. Dar și dacă strică scrisoarea, parcă se gândește el, indirect, tot la acest rezultat ajunge, deși trecând printr-un scandal. În ambele cazuri, Baruțu pare asigurat; așa încât el ar renunța la scrisoare, dacă ar ști cum să ajungă la banană fără scrisoare.
Baruțu nu știe încă înțelesul cuvântului „ieri“ și zice „mâine". „Mâine, îmi spune el, am mâncat o banană..." vrând să aducă vorba de banane. „Să fii sănătos, Baruțule, dacă ai mâncat-o“, îi răspund eu, fără angajament, retezându-i gândul. El se uită la mine, ca peste ochelari, și nu se știe ce gândește afară de banană. Dar trebuie făcut ceva. Se hotărăște. Ia scrisoarea într-o mână și plicul într-alta, de câte un colț, și vrând să le împreune, le ciocnește. S-a obosit. Schimbă plicul în mâna în care ținea scrisoarea și scrisoarea în mâna în care ținea plicul. Iar le împreună, iar greșește. Mâna cu scrisoarea trece dincolo de mâna cu plicul. Depărtează mâinile, le apropie, le mai depărtează o dată. În sfârșit, pune pe masă plicul și scrisoarea. Îl privesc cu sensul: „Ce ți-am spus eu?! Dar cum și-a făcut el socotelile, că o ia de-a dreptul:
— Veau o banană! zice Baruțu gâfâind.
— Baruțule, uite plicul și uite scrisoarea. Ia seama, însă, nu cumva să o cocoloșești.
După ce i-am dat voie, stă un timp și se gândește; plicul e colea și scrisoarea lângă plic. I-ar fi plăcut, probabil, să mă opui, el să insiste, eu să refuz, el să facă scandal și eu să-l împac. Din atare întâlnire de adversari iese de obicei, la urmă, o banană. Nu se știe de unde iese; el spionează încăperile, prefacându-se că ar căuta altceva, însă preocupat stăruitor de banane și de gândul să le mănânce odată pe toate. Adică pe toate într-o zi, pentru că a doua zi iar să le găsească pe toate și iar să le mănânce pe toate.
Baruțu a bănuit că bananele sunt ascunse în dulapul cu albituri, în rufarie, și dă târcoale, întorcând câte o privire ticăloasă, urmată de un ochi lănguros și corupător. Din senin, și uitându-se la broasca dulapului, îmi spune: „Pe tine te iubec“.
„Şi ce dacă mă iubești?" îl întreb eu. El îmi spune că mă iubește în fața dulapului, unde nu ne aude nimeni altul afară de mine. „Poți să mă iubești - și eu te iubesc pe tine", îi mai spui eu; dar nu mai am banane.
Răspunsul meu, care nimerește drept la țintă, îl face să se mire ca de un dar al meu de a citi gândurile și, după expresia ce-o ia figura lui, se înțelege că el dezbate o problemă: s-a trădat prin vreun cuvânt, pe care l-ar fi uitat, că vrea toate bananele, sau într- adevăr, am eu darul profeției?
„Bine“ zice Baruțu, cugetător. Şi iar vrea să puie „chisoaia“, cu gândul la banane, pe care le iubește - el spune exact - ca un pui de elefant. Totuși, dacă parvine să bage scrisoarea în plic, simte că, deși nu eu i-am propus acest amestec în corespondența mea, o banană tot o să iasă pentru meritul lui imaginar. Dar și dacă strică scrisoarea, parcă se gândește el, indirect, tot la acest rezultat ajunge, deși trecând printr-un scandal. În ambele cazuri, Baruțu pare asigurat; așa încât el ar renunța la scrisoare, dacă ar ști cum să ajungă la banană fără scrisoare.
Baruțu nu știe încă înțelesul cuvântului „ieri“ și zice „mâine". „Mâine, îmi spune el, am mâncat o banană..." vrând să aducă vorba de banane. „Să fii sănătos, Baruțule, dacă ai mâncat-o“, îi răspund eu, fără angajament, retezându-i gândul. El se uită la mine, ca peste ochelari, și nu se știe ce gândește afară de banană. Dar trebuie făcut ceva. Se hotărăște. Ia scrisoarea într-o mână și plicul într-alta, de câte un colț, și vrând să le împreune, le ciocnește. S-a obosit. Schimbă plicul în mâna în care ținea scrisoarea și scrisoarea în mâna în care ținea plicul. Iar le împreună, iar greșește. Mâna cu scrisoarea trece dincolo de mâna cu plicul. Depărtează mâinile, le apropie, le mai depărtează o dată. În sfârșit, pune pe masă plicul și scrisoarea. Îl privesc cu sensul: „Ce ți-am spus eu?! Dar cum și-a făcut el socotelile, că o ia de-a dreptul:
— Veau o banană! zice Baruțu gâfâind.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
