Duminica ocultă - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Duminica ocultă" de Tudor Arghezi în care tătuțu le povestește copiilor, care acum sunt mai mari și înțeleg mai bine problemele științifice, o întâmplare din tinerețea lui, de când era student în străinătate. Într-o duminică dimineața, el ieșise pe balcon și se uita spre oraș, iar în fața lui vedea în unghi drept bulevardul Matilda cu strada Negricioasă, așa numită din pricina fațadelor de piatră cenușie. Dintr-al optulea cat, orașul părea o cutie cu jucării.
Citește povestirea pt. copii "Duminica ocultă" din Cartea cu jucării
Le-am povestit copiilor, care s-au făcut mai mari și acum înțeleg mai bine problemele științifice, o întâmplare din tinerețea mea de student în străinătate.
Într-o duminică, dimineața, mă uitam din balcon în oraș. În fața perdelelor mele, se tăia la unghi drept bulevardul Matilda cu strada Negricioasă, așa numită din pricina fațadelor de piatră cenușie. Dintr-al optulea cat, orașul părea o cutie cu jucării.
Din bulevard venea grăbit un domn, cu joben. Din strada Negricioasă sosea, perpendicular pe bulevard, un domn, de așijderea grăbit, gătit și purtător, și el, de joben. Afară de acești doi domni, care înaintau treptat către colțul din dreptul fumului pipei mele, nu se mai zărea nimic de-a lungul străzilor, pustii de repaus, și absența mișcării se întovărășea ciudat cu prezența soarelui pe obloanele magazinelor închise. Fumul pipei, în care ardea încet o aromă vegetală din Antile, se insinua leneș în culoarea duminicală a zilei.
Pentru că nu aveam alt spectacol mai interesant, am urmărit cele două jobene cu domni îmbrăcați la fel, în pardesie de culoarea pietrei de frecat. Apropiindu-se mai mult, le-am remarcat un moment cheutoarea pieptului, înflăcărată de o rozetă; numai un moment, căci scurtându-i pe măsură cu descreșterea distanței dintre ei și colț, suprimându-le dimensiunea înălțimii și contractându-i strict subt jobene, perspectiva i-a desfigurat.
Lucrul de care m-am temut, s-a întâmplat. Exact în colț, domnii s-au ciocnit unul de altul. A fost o zguduire de tampoane. Pălăriile au sărit din locul lor, în spirale, înapoi. Domnii au rămas turtiți unul pe altul și erau pleșuvi. Creștetul fiecăruia, de fildeș, rotund, albea dintr-o pieptănătură cu artificii. A lua de vârf, în fața oglinzii,’ singura șuviță de lână, rămasă ca un barbișon de dindărăt, de la ceafa, și a încolăci-o, artistic pe curba craniului, deghizând tâmplele și fruntea, dă o iluzie de păr tineresc.
Recâștigându-și forțele, anulate prin precipitare, domnii s-au despărțit pe încetul, pipăindu-se fiecare și, probabil, cerându-și scuze, ca oamenii binecrescuți. Depărtându-se de-a-ndaratele puțin, au făcut câte un compliment, ca niște actori care mulțumesc. Şi-au luat jobenele de pe jos, le-au netezit cu mâneca pardesiului jur-împrejur și pe fund, cu o mișcare a cotului, circulară, menită să corecteze lustrul într-o singură direcție, către centru.
După ce și-au acoperit cheliile cu jobenul, cei doi domni s-au socotit datori să se mai salute o dată cu solemnitate, încrucișând aerul dintre dânșii.
Şi porniră, fiecare drumul lui.
Scena mi-a plăcut. Rămâneam satisfăcut de această dovadă de progres în civilizație, mulțumită căruia doi oameni se lovesc, fără să vrea, evident, dar fără să se supere își păstrează liniștea și stăpânirea de sine necesară ca să-și ofere unul altuia dovezile bunelor și nobilelor procedee. Am să scriu, mă gândeam, nepotului meu o epistolă de înaltă morală, inspirată de acest admirabil incident.
Ce văd însă? Cei doi domni s-au ciocnit din nou, cu o violență îndoită. Am auzit chiar sunetul de ciocan de lemn al frunților întâlnite cu un ecou de coarne. Câtva timp cei doi domni au rămas împreună, ca doi saci de făină, sprijiniți unul într-altul.
— E ciudat să te ciocnești o dată. Să te ciocnești de două ori, este considerabil. Să fim atenți, îmi zisei. Ceva cu totul anormal se petrece.
Îi văzui despărțindu-se iarăși, domnii. De astă dată, ei s-au prezentat unul altuia, strângându-și mâinile cu sentiment,
parlamentând câteva minute și indicând puncte și distanțe, ca niște sportsmeni, care ar vroi să joace o partidă pe teren.
În urma acestei evidente înțelegeri, ei s-au întors pe străzile întretăiate, fiecare cam cu două sute de pași înapoi. Unul și-a fixat ochii la firmele magazinelor și a înaintat în această atitudine încremenită către celălalt, pornit cu capu-n pământ. A treia ciocnire! Domnii căzând îmbrățișați pe asfalt și-au păstrat poziția culcată cinci minute. Pe figura lor se ivise o nuanță de mistică teroare. Sculându-se de pe spate pe șezut, au stat de vorbă împreună, examinând cazul. Au scos o carte, pe care o purtau în buzunar și au răsfoit-o. Luai binoclul, apropiai de opt ori și citii titlul cărții: „Formular mecanic". Atunci mă scoborâi repede în stradă, fără să am răgazul să-mi schimb pijamaua violetă și, alăturându-mă de cei doi, m-am instalat să observ.
Ei căutau formula Bx2+2=A+0, a disocierii moleculare... Intraseră pe neașteptate în fenomenul coerenții și meșteșugul de căutat acum era ca să se degajeze.
Formula directă dă, după cum se vede mai sus, regula în care doi atomi intră în confuzie în interiorul legii gravității, uneori până la reacție lichidă cu precipitat, pe când termenii ecuației inversate determină modul de a rupe farmecul magnetic și de a separa doi atomi sau două molecule, restituindu-le individualitatea lor inițială.
B reprezintă molecula pură, eventual amestecată cu x la pătrat materii străine, plus două dubii sau două certitudini. A reprezintă pe Alfa și O pe Omega, din totalitatea pantee, însumate. Dacă răsturnăm egalitatea, jumătate din a doua parte a ecuației ia locul primului termen al părții celei dintâia și legătura slăbește, raportul se demagnetizează.
Formula este utilizată la construirea oțelului în toate uzinele de arme.
Într-o duminică, dimineața, mă uitam din balcon în oraș. În fața perdelelor mele, se tăia la unghi drept bulevardul Matilda cu strada Negricioasă, așa numită din pricina fațadelor de piatră cenușie. Dintr-al optulea cat, orașul părea o cutie cu jucării.
Din bulevard venea grăbit un domn, cu joben. Din strada Negricioasă sosea, perpendicular pe bulevard, un domn, de așijderea grăbit, gătit și purtător, și el, de joben. Afară de acești doi domni, care înaintau treptat către colțul din dreptul fumului pipei mele, nu se mai zărea nimic de-a lungul străzilor, pustii de repaus, și absența mișcării se întovărășea ciudat cu prezența soarelui pe obloanele magazinelor închise. Fumul pipei, în care ardea încet o aromă vegetală din Antile, se insinua leneș în culoarea duminicală a zilei.
Pentru că nu aveam alt spectacol mai interesant, am urmărit cele două jobene cu domni îmbrăcați la fel, în pardesie de culoarea pietrei de frecat. Apropiindu-se mai mult, le-am remarcat un moment cheutoarea pieptului, înflăcărată de o rozetă; numai un moment, căci scurtându-i pe măsură cu descreșterea distanței dintre ei și colț, suprimându-le dimensiunea înălțimii și contractându-i strict subt jobene, perspectiva i-a desfigurat.
Lucrul de care m-am temut, s-a întâmplat. Exact în colț, domnii s-au ciocnit unul de altul. A fost o zguduire de tampoane. Pălăriile au sărit din locul lor, în spirale, înapoi. Domnii au rămas turtiți unul pe altul și erau pleșuvi. Creștetul fiecăruia, de fildeș, rotund, albea dintr-o pieptănătură cu artificii. A lua de vârf, în fața oglinzii,’ singura șuviță de lână, rămasă ca un barbișon de dindărăt, de la ceafa, și a încolăci-o, artistic pe curba craniului, deghizând tâmplele și fruntea, dă o iluzie de păr tineresc.
Recâștigându-și forțele, anulate prin precipitare, domnii s-au despărțit pe încetul, pipăindu-se fiecare și, probabil, cerându-și scuze, ca oamenii binecrescuți. Depărtându-se de-a-ndaratele puțin, au făcut câte un compliment, ca niște actori care mulțumesc. Şi-au luat jobenele de pe jos, le-au netezit cu mâneca pardesiului jur-împrejur și pe fund, cu o mișcare a cotului, circulară, menită să corecteze lustrul într-o singură direcție, către centru.
După ce și-au acoperit cheliile cu jobenul, cei doi domni s-au socotit datori să se mai salute o dată cu solemnitate, încrucișând aerul dintre dânșii.
Şi porniră, fiecare drumul lui.
Scena mi-a plăcut. Rămâneam satisfăcut de această dovadă de progres în civilizație, mulțumită căruia doi oameni se lovesc, fără să vrea, evident, dar fără să se supere își păstrează liniștea și stăpânirea de sine necesară ca să-și ofere unul altuia dovezile bunelor și nobilelor procedee. Am să scriu, mă gândeam, nepotului meu o epistolă de înaltă morală, inspirată de acest admirabil incident.
Ce văd însă? Cei doi domni s-au ciocnit din nou, cu o violență îndoită. Am auzit chiar sunetul de ciocan de lemn al frunților întâlnite cu un ecou de coarne. Câtva timp cei doi domni au rămas împreună, ca doi saci de făină, sprijiniți unul într-altul.
— E ciudat să te ciocnești o dată. Să te ciocnești de două ori, este considerabil. Să fim atenți, îmi zisei. Ceva cu totul anormal se petrece.
Îi văzui despărțindu-se iarăși, domnii. De astă dată, ei s-au prezentat unul altuia, strângându-și mâinile cu sentiment,
parlamentând câteva minute și indicând puncte și distanțe, ca niște sportsmeni, care ar vroi să joace o partidă pe teren.
În urma acestei evidente înțelegeri, ei s-au întors pe străzile întretăiate, fiecare cam cu două sute de pași înapoi. Unul și-a fixat ochii la firmele magazinelor și a înaintat în această atitudine încremenită către celălalt, pornit cu capu-n pământ. A treia ciocnire! Domnii căzând îmbrățișați pe asfalt și-au păstrat poziția culcată cinci minute. Pe figura lor se ivise o nuanță de mistică teroare. Sculându-se de pe spate pe șezut, au stat de vorbă împreună, examinând cazul. Au scos o carte, pe care o purtau în buzunar și au răsfoit-o. Luai binoclul, apropiai de opt ori și citii titlul cărții: „Formular mecanic". Atunci mă scoborâi repede în stradă, fără să am răgazul să-mi schimb pijamaua violetă și, alăturându-mă de cei doi, m-am instalat să observ.
Ei căutau formula Bx2+2=A+0, a disocierii moleculare... Intraseră pe neașteptate în fenomenul coerenții și meșteșugul de căutat acum era ca să se degajeze.
Formula directă dă, după cum se vede mai sus, regula în care doi atomi intră în confuzie în interiorul legii gravității, uneori până la reacție lichidă cu precipitat, pe când termenii ecuației inversate determină modul de a rupe farmecul magnetic și de a separa doi atomi sau două molecule, restituindu-le individualitatea lor inițială.
B reprezintă molecula pură, eventual amestecată cu x la pătrat materii străine, plus două dubii sau două certitudini. A reprezintă pe Alfa și O pe Omega, din totalitatea pantee, însumate. Dacă răsturnăm egalitatea, jumătate din a doua parte a ecuației ia locul primului termen al părții celei dintâia și legătura slăbește, raportul se demagnetizează.
Formula este utilizată la construirea oțelului în toate uzinele de arme.
Cei doi domni pricepură că indivizii lor se comportau în tripla lor consecutivă ciocnire, ca două cifre chimice matematice, pe care natura le pregătește, odată cu hidrargirul și cu stearina pentru a constitui în ambianță favorabilă un rezultat; două cifre care se ignorau și care s-au absorbit inevitabil, pe dată ce s-au întâlnit în bulevardul Matilda. Pentru a se putea duce fiecare din cei doi coerenți în direcția lui anumită, trebuia de urgență suprimată coerența.
Coerenții se sculară de jos anevoie și între dânșii se petrecu un dialog. Monocoerentul zise:
— Să depolarizăm...
— Să intercalăm o rădăcină cu exponent, distanțând la periferie plusul de minus, propuse bicoerentul.
— Perfect! Perfect!
S-a produs după aceea o manevră migăloasă. Coerenții s-au așezat fiecare de partea unui copac, împrejmuit cu un corset de zăbrele de fier și uitându-se fix unul la altul și la copac, care în spațiul fizic e rădăcina cu exponenți, ca la niște jaloane ce trebuiesc diametral aliniate, ei s-au dat înapoi, încet, încet, centimetru cu centimetru, de-a lungul marginii bulevardului, dar destul de mult pentru ca între ei să se intercaleze un kilometru liber, adică cinci sute de metri, de fiece parte a copacului ales.
După ce au luat în posesiune punctele extreme, au mai verificat încă o dată coincidența în plan a celor trei puncte și a verticalelor ideale, ridicate din ele în spațiu. Ca niște înotători concurenți, pe marginea plajei, au rotit brațele de câteva ori și s-au pus pe fugă, în direcția copacului, accelerând direct proporțional cu mistuirea kilometrului.
Necunoscând legile secrete, descoperite de savanți, nici vraja precisă a formulelor în stare a le clătina, eu mi-am zis că așa cum au apucat-o cei doi coerenți, departe de-a scăpa unul de altul, de a se sustrage influenței mecanice și de a se dezlipi, mai repede se vor măcelări. Eram totuși intrigat să văd dacă subterfugiul unui calcul în teorie exact, putea să înlăture legea magnetică și dacă, după cum se înfățișa rezultatul problemei, coerenții se vor găsi, atunci când vor ajunge copacul, unul în locul celuilalt, fără inconvenient, dincolo de copac.
Încercarea fuse fatală. Ei s-au izbit de rădăcina cu exponenți... Izbitura le-a fost atât de puternică încât monocoerentului i-a intrat între zăbrele capul, retezându-i-se urechile amândouă, care căzură ca niște tomate. Bicoerentul se alese cu nasul și bărbia spintecate prin îngroparea unei zăbrele a coliviei de fier a copacului, în carne.
Căzând mutilați pe asfalt, mi se stinse pipa. Avui numi timpul să-mi exercit sentimentul de umanitate. M-am repezit sus, acasă, și am adus cu mine vată, tinctură de iod, un lighean, un broc cu apă caldă, vaselină și un servitor negru.
După un sfert de oră de travaliu medical coerenții aveau capul de unsprezece ori mai mare decât înaintea experienței. Nepricepându-mă la marea chirurgie, am învăluit rănile crude cu numeroase pături de vată, distribuind rotogoalele de tifon. Fără întârziere, ei se înfățișau ca niște figuranți de bal costumat, mascați cu capete de câini de bumbac.
— Lăsați jobenele la mine, le-am spus. Nu se mai potrivesc. Şi veniți să le luați peste trei luni. Acum să încercăm sfărâmarea dinamicii moleculare și a coeziunii mistice, după metodele vulgare.
— Dumneata vino încoace, îi zisei monocoerentului, luându-l de mână și trecând drumul cu el. Birjar! du pe domn la adresă.
— Iar dumneata suie-te în trăsura cu calul alb, și du-te la spital, îi spusei bicoerentului rămas. Poftim și urechile: bagă-le în buzunar. I-am dat pachetul cu urechi, înfășurate în Mica publicitate a unui ziar.
Coerenții s-au așteptat ca trăsurile cuprinse de undele magnetice să dea înapoi, atrase de fatalitatea electrică și să se ciocnească vijelios. S-au înșelat. Eroarea lor venea din lipsa de încredere în virtutea anihilatorie a trecerii de pe un trotuar pe altul.
Din această relatare veridică învățăm că nu este bine să ne ducem la predică și la conferință pe jos și că trăsura ajută mult la sosirea corectă și la traiectoria rectilinia. Bicoerentul era un pastor luteran, iar monocoerentul un agregat de fizico-chimice remarcabil.
Coerenții se sculară de jos anevoie și între dânșii se petrecu un dialog. Monocoerentul zise:
— Să depolarizăm...
— Să intercalăm o rădăcină cu exponent, distanțând la periferie plusul de minus, propuse bicoerentul.
— Perfect! Perfect!
S-a produs după aceea o manevră migăloasă. Coerenții s-au așezat fiecare de partea unui copac, împrejmuit cu un corset de zăbrele de fier și uitându-se fix unul la altul și la copac, care în spațiul fizic e rădăcina cu exponenți, ca la niște jaloane ce trebuiesc diametral aliniate, ei s-au dat înapoi, încet, încet, centimetru cu centimetru, de-a lungul marginii bulevardului, dar destul de mult pentru ca între ei să se intercaleze un kilometru liber, adică cinci sute de metri, de fiece parte a copacului ales.
După ce au luat în posesiune punctele extreme, au mai verificat încă o dată coincidența în plan a celor trei puncte și a verticalelor ideale, ridicate din ele în spațiu. Ca niște înotători concurenți, pe marginea plajei, au rotit brațele de câteva ori și s-au pus pe fugă, în direcția copacului, accelerând direct proporțional cu mistuirea kilometrului.
Necunoscând legile secrete, descoperite de savanți, nici vraja precisă a formulelor în stare a le clătina, eu mi-am zis că așa cum au apucat-o cei doi coerenți, departe de-a scăpa unul de altul, de a se sustrage influenței mecanice și de a se dezlipi, mai repede se vor măcelări. Eram totuși intrigat să văd dacă subterfugiul unui calcul în teorie exact, putea să înlăture legea magnetică și dacă, după cum se înfățișa rezultatul problemei, coerenții se vor găsi, atunci când vor ajunge copacul, unul în locul celuilalt, fără inconvenient, dincolo de copac.
Încercarea fuse fatală. Ei s-au izbit de rădăcina cu exponenți... Izbitura le-a fost atât de puternică încât monocoerentului i-a intrat între zăbrele capul, retezându-i-se urechile amândouă, care căzură ca niște tomate. Bicoerentul se alese cu nasul și bărbia spintecate prin îngroparea unei zăbrele a coliviei de fier a copacului, în carne.
Căzând mutilați pe asfalt, mi se stinse pipa. Avui numi timpul să-mi exercit sentimentul de umanitate. M-am repezit sus, acasă, și am adus cu mine vată, tinctură de iod, un lighean, un broc cu apă caldă, vaselină și un servitor negru.
După un sfert de oră de travaliu medical coerenții aveau capul de unsprezece ori mai mare decât înaintea experienței. Nepricepându-mă la marea chirurgie, am învăluit rănile crude cu numeroase pături de vată, distribuind rotogoalele de tifon. Fără întârziere, ei se înfățișau ca niște figuranți de bal costumat, mascați cu capete de câini de bumbac.
— Lăsați jobenele la mine, le-am spus. Nu se mai potrivesc. Şi veniți să le luați peste trei luni. Acum să încercăm sfărâmarea dinamicii moleculare și a coeziunii mistice, după metodele vulgare.
— Dumneata vino încoace, îi zisei monocoerentului, luându-l de mână și trecând drumul cu el. Birjar! du pe domn la adresă.
— Iar dumneata suie-te în trăsura cu calul alb, și du-te la spital, îi spusei bicoerentului rămas. Poftim și urechile: bagă-le în buzunar. I-am dat pachetul cu urechi, înfășurate în Mica publicitate a unui ziar.
Coerenții s-au așteptat ca trăsurile cuprinse de undele magnetice să dea înapoi, atrase de fatalitatea electrică și să se ciocnească vijelios. S-au înșelat. Eroarea lor venea din lipsa de încredere în virtutea anihilatorie a trecerii de pe un trotuar pe altul.
Din această relatare veridică învățăm că nu este bine să ne ducem la predică și la conferință pe jos și că trăsura ajută mult la sosirea corectă și la traiectoria rectilinia. Bicoerentul era un pastor luteran, iar monocoerentul un agregat de fizico-chimice remarcabil.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
