O pisică - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "O pisică" de Tudor Arghezi în care aflăm despre pisica neagră care a venit în apartamentul familiei și nu a mai plecat. Familia a îndrăgit-o și acum doarme pe sofaua lor. Baruțu care nu a mai văzut pisică până atunci, este adânc mișcat, iar Mițura care a mai văzut pisici pestrițe, este impresionată de culoarea ei negru-n negru, de mănușile de velur ale labelor, moi ca niște pensule de pictură.
Citește povestirea pt. copii "O pisică" din Cartea cu jucării
A intrat acum două luni, în casă, cu tihnă și simplicitate. Venea pentru întâia oară și totuși s-ar fi zis că a mai fost și că-i aparținuse ceva din apartamentul noastru, atât de familiară îi era căutătura galbenă, atât de sigur pasul, mut și lin, cu care își ducea silueta de catifea prin odăi. Împărăteasa pământului întreg nu ar putea să aibă o geană mai fină, o liniște mai aristocratică, o stăpânire de sine mai liniștită, un stil mai suav decât pisica noastră străină.
— De unde vii tu, neagră ca bezna tare și suplă ca o ceață din întunecime și cum s-a întâmplat să-ți alegi tocmai căminul nostru sălaș? Ai mai fost vreodată pe la noi, pe când lipseam, în timpul somnului nostru sau al călătoriilor noastre pe lacurile dintre trestii? Cum de-ai nimerit aici? Poate că te-a trimis cineva, pe care nu-l cunoaștem, și care se gândește la noi...
— Miau! răspunde pisica și luminile de aur ale ochilor ei lunatici s-au ridicat spre noi, cu știința că întâlnesc privirea noastră. Dumnezeu a dat un semn de înțelegere lumilor pe care le-a născocit, ochii, suvenire de ceruri, reminiscență de infinit. Întocmit în afară de urzeala sângelui cu carnea, ca o floare, ochiul duce cu sine o firimitură de stea și o făgăduință.
— Fiindcă veniși neașteptată, fii binevenită, mâță. Uite sofaua: ți-o dăruiesc. Uite oglinda, în care ai să te gătești. În farfuria de porțelană cu două flori de smalț vei avea un izvor de apă pentru gurița ta, ca o foaie de garoafă palidă și roză. Copiii ți-o vor umple în fiecare zi cu donița lor de cristal. Uite copiii...
— Miau! răspunde pisica, miau! Blana ei de lutră s-a desfăcut de-a lungul și începând cu tâmpla și sfârșind cu sfârcul cozii, mâța trece de câteva ori și se întoarce, frecându-și blana caldă de picioarele lor goale până la genunchi.
Baruțu, care n-a mai văzut pisică, e mișcat adânc și Mițura, care a mai văzut pisicile pestrițe, e impresionată de culoarea ei, negru-n negru, de mănușile de velur ale labelor, moi ca niște pensule de pictură. Bunica știe mai multe lucruri adevărate ca noi și tălmăcește pisica și culoarea ei, purtătoare de noroc.
Pisica nu a mai plecat de la noi. Pe o perină mare de mătase, ușoară ca o umbră cu broderii de fir, ea doarme zi și noapte, ca și cum trebuie să se odihnească toată viața de o grea opintire, pe care ar fi făcut-o din răsputeri într-altă existență. Şi pentru că noi muncim fără de răgaz, ne bucurăm că putem adăposti idolul inefabil al repaosului și al lenei surâzătoare, în gospodăria noastră de unelte. Camera unde doarme pisica am împodobit-o cu moaștele noastre de preț: candela, cărțile, icoanele, amintirile de la bătrâni, ceasornicul cu bătaia rară de dom, preșurile de lână tărcată ca niște drumuri scurte boite cu soare. Un ciucure de borangic al șervetului mesii gâdilă urechea pisicii, oprită ca un fluture negru pe tâmpla ei cu mustăți.
— De ce face așa pisica?
— Toarce ca fusul, murmură ca marea, cântă ca vântul, șuieră ca grâul. Așa face pădurea, așa curge apa, așa geme salcia și bombăne furtuna. În somnul ei, cu auzul la pământ, mâța ascultă vioara lumii, care cântă pretutindeni, în cele de sus și-n cele de jos, în prăpastie și-n piscuri și-n creasta tăriei, și visul ei se aude ca un ecou al viorilor din țărână și ape...
— De unde vii tu, neagră ca bezna tare și suplă ca o ceață din întunecime și cum s-a întâmplat să-ți alegi tocmai căminul nostru sălaș? Ai mai fost vreodată pe la noi, pe când lipseam, în timpul somnului nostru sau al călătoriilor noastre pe lacurile dintre trestii? Cum de-ai nimerit aici? Poate că te-a trimis cineva, pe care nu-l cunoaștem, și care se gândește la noi...
— Miau! răspunde pisica și luminile de aur ale ochilor ei lunatici s-au ridicat spre noi, cu știința că întâlnesc privirea noastră. Dumnezeu a dat un semn de înțelegere lumilor pe care le-a născocit, ochii, suvenire de ceruri, reminiscență de infinit. Întocmit în afară de urzeala sângelui cu carnea, ca o floare, ochiul duce cu sine o firimitură de stea și o făgăduință.
— Fiindcă veniși neașteptată, fii binevenită, mâță. Uite sofaua: ți-o dăruiesc. Uite oglinda, în care ai să te gătești. În farfuria de porțelană cu două flori de smalț vei avea un izvor de apă pentru gurița ta, ca o foaie de garoafă palidă și roză. Copiii ți-o vor umple în fiecare zi cu donița lor de cristal. Uite copiii...
— Miau! răspunde pisica, miau! Blana ei de lutră s-a desfăcut de-a lungul și începând cu tâmpla și sfârșind cu sfârcul cozii, mâța trece de câteva ori și se întoarce, frecându-și blana caldă de picioarele lor goale până la genunchi.
Baruțu, care n-a mai văzut pisică, e mișcat adânc și Mițura, care a mai văzut pisicile pestrițe, e impresionată de culoarea ei, negru-n negru, de mănușile de velur ale labelor, moi ca niște pensule de pictură. Bunica știe mai multe lucruri adevărate ca noi și tălmăcește pisica și culoarea ei, purtătoare de noroc.
Pisica nu a mai plecat de la noi. Pe o perină mare de mătase, ușoară ca o umbră cu broderii de fir, ea doarme zi și noapte, ca și cum trebuie să se odihnească toată viața de o grea opintire, pe care ar fi făcut-o din răsputeri într-altă existență. Şi pentru că noi muncim fără de răgaz, ne bucurăm că putem adăposti idolul inefabil al repaosului și al lenei surâzătoare, în gospodăria noastră de unelte. Camera unde doarme pisica am împodobit-o cu moaștele noastre de preț: candela, cărțile, icoanele, amintirile de la bătrâni, ceasornicul cu bătaia rară de dom, preșurile de lână tărcată ca niște drumuri scurte boite cu soare. Un ciucure de borangic al șervetului mesii gâdilă urechea pisicii, oprită ca un fluture negru pe tâmpla ei cu mustăți.
— De ce face așa pisica?
— Toarce ca fusul, murmură ca marea, cântă ca vântul, șuieră ca grâul. Așa face pădurea, așa curge apa, așa geme salcia și bombăne furtuna. În somnul ei, cu auzul la pământ, mâța ascultă vioara lumii, care cântă pretutindeni, în cele de sus și-n cele de jos, în prăpastie și-n piscuri și-n creasta tăriei, și visul ei se aude ca un ecou al viorilor din țărână și ape...
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
