Alunița - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Alunița" de Tudor Arghezi în care aflăm că pe buza de sus a fetiței Mițu a apărut o aluniță. La început, ea era foarte supărată, crezând că a fost stropită cu cafea și a încercat s-o șteargă cu o batistă. După un timp, Mițurei a început să-i placă alunița și chiar își punea pe gât o bucată de dantelă pentru a-i face alunița și mai vizibilă. Apoi a venit supărarea lui Baruțu, care și-a dorit și el foarte mult o aluniță și pentru că nu avea și el una, a încercat s-o șteargă pe cea de pe fața surioarei lui.
Citește povestirea pt. copii "Alunița" din Cartea cu jucării
Obrazul stâng al fetiței are o aluniță lângă nasul cârn. Ea-i stă ca un strop alb unei flori violete și pare un ochi mic, un al treilea ochi, deschis pentru informarea regiunii fragede dintre cercelul urechii și colțul gurii durd. Când surâde gura, surâde și alunița, și când ochii se fac șireți, se șiretește și alunița, care animează câteodată toată fizionomia. Şi e cât un punct de peniță cu tuș.
Începând să se vadă în oglindă, cochetă abia ridicată pe picioare și dansându-și pasul încălțat cu papuci moi de piele albastră, fetița a crezut la început că a stropit-o cafeaua, și s-a plâns, după toate încercările de a o șterge cu colțul batistei, că „nu iese“. Mai târziu, ea observase că-i vine bine și își gătea gușa, pe care i-o mănâncă mama de o sută de ori pe zi, cu o șuviță de dantelă, adăugând aluniței un motiv mai mult să iasă în evidență.
Problema discutată de părinți în auzul atent al fetiței consista anume în a se ști dacă n-ar fi fost mai nimerit așezată alunița deasupra buzei de sus, între locul unde stofa de carne face un jgheab și între cuta zâmbetului trandafirie. Mama ar fi dorit-o potrivită de-a dreptul subt nas. Tata o prefera pe bărbie. În cele din urmă, s-a hotărât că locul întâmplării fusese cel mai bine ales.
O tristețe tulbura liniștea bucuriei, că băiatul nu avea nici o aluniță, lipsă de care el se simțea nefericit.
— De ce stai așa de bosumflat? Întreabă mama.
— Pentru că de ce n-am și eu aluniță, răspunde băiatul.
Câteodată, una din păruielile zilnice printre picioarele mesei, pornea numai de la aluniță, băiatul umblând să șteargă alunița cu un ghemotoc de hârtie și fetița fugind ca să-și scape bobul de mac lipit în neștire pe fața ei.
Într-o noapte, pe când surioara dormea, băiatul, deznădăjduit de încercări și sculat între perini, plângea și el că „nu iese“, presimțind că alunița s-a prins în punctul ei pentru totdeauna.
Argumentul care a potolit câtva timp amărăciunea băiatului fusese că și el ar fi avut o aluniță, pe spinare. Pentru că niciodată nu putea să o zărească, mama îi punea degetul între umeri și-l făcea să simtă că în locul atins era o aluniță mai frumoasă decât a fetiței. Această dovadă se făcea în secret, ca să nu se supere fetița că alunița ei rămâne mai urâtă. Într-o bună zi, însă, in care a examinat chestiunea mai de aproape, băiatul s-a necăjit de ce alunița lui se află pe spinare, pe când a fetiței se răsfață în văzul tuturora. Atunci, i s-a făgăduit că are să fie mutată, încet-încet, și mama s-a pus să caute, pentru descântecele de mutat alunița, o grămadă de substanțe care nu se găsesc odată toate. Un picior de gândac verde, o picătura de miere scoasă din ciocul albinei, un petec de păinjeniș, de care zboară din stele, se mai găsesc; dar era greu de furat luleaua Sfântului Petru, când acest meșter lăcătuș, pribeag prin lume, cu foalele în spate, ațipea cu luleaua în dinți. Dinții strângeau atât de tare coada lulelei, că nu puteai să-l păcălești în somn și să i-o iei din gură aprinsă. O să ne vorbim cu Mo Cățun, să ne aducă el lucrul necesar și asta numai pentru cinci minute. În cinci minute muți alunițele toate de pe oameni pe un singur om și băiatul se mângâia cu făgăduiala că el o să aibă după Crăciun o mie de alunițe, peste tot.
Începând să se vadă în oglindă, cochetă abia ridicată pe picioare și dansându-și pasul încălțat cu papuci moi de piele albastră, fetița a crezut la început că a stropit-o cafeaua, și s-a plâns, după toate încercările de a o șterge cu colțul batistei, că „nu iese“. Mai târziu, ea observase că-i vine bine și își gătea gușa, pe care i-o mănâncă mama de o sută de ori pe zi, cu o șuviță de dantelă, adăugând aluniței un motiv mai mult să iasă în evidență.
Problema discutată de părinți în auzul atent al fetiței consista anume în a se ști dacă n-ar fi fost mai nimerit așezată alunița deasupra buzei de sus, între locul unde stofa de carne face un jgheab și între cuta zâmbetului trandafirie. Mama ar fi dorit-o potrivită de-a dreptul subt nas. Tata o prefera pe bărbie. În cele din urmă, s-a hotărât că locul întâmplării fusese cel mai bine ales.
O tristețe tulbura liniștea bucuriei, că băiatul nu avea nici o aluniță, lipsă de care el se simțea nefericit.
— De ce stai așa de bosumflat? Întreabă mama.
— Pentru că de ce n-am și eu aluniță, răspunde băiatul.
Câteodată, una din păruielile zilnice printre picioarele mesei, pornea numai de la aluniță, băiatul umblând să șteargă alunița cu un ghemotoc de hârtie și fetița fugind ca să-și scape bobul de mac lipit în neștire pe fața ei.
Într-o noapte, pe când surioara dormea, băiatul, deznădăjduit de încercări și sculat între perini, plângea și el că „nu iese“, presimțind că alunița s-a prins în punctul ei pentru totdeauna.
Argumentul care a potolit câtva timp amărăciunea băiatului fusese că și el ar fi avut o aluniță, pe spinare. Pentru că niciodată nu putea să o zărească, mama îi punea degetul între umeri și-l făcea să simtă că în locul atins era o aluniță mai frumoasă decât a fetiței. Această dovadă se făcea în secret, ca să nu se supere fetița că alunița ei rămâne mai urâtă. Într-o bună zi, însă, in care a examinat chestiunea mai de aproape, băiatul s-a necăjit de ce alunița lui se află pe spinare, pe când a fetiței se răsfață în văzul tuturora. Atunci, i s-a făgăduit că are să fie mutată, încet-încet, și mama s-a pus să caute, pentru descântecele de mutat alunița, o grămadă de substanțe care nu se găsesc odată toate. Un picior de gândac verde, o picătura de miere scoasă din ciocul albinei, un petec de păinjeniș, de care zboară din stele, se mai găsesc; dar era greu de furat luleaua Sfântului Petru, când acest meșter lăcătuș, pribeag prin lume, cu foalele în spate, ațipea cu luleaua în dinți. Dinții strângeau atât de tare coada lulelei, că nu puteai să-l păcălești în somn și să i-o iei din gură aprinsă. O să ne vorbim cu Mo Cățun, să ne aducă el lucrul necesar și asta numai pentru cinci minute. În cinci minute muți alunițele toate de pe oameni pe un singur om și băiatul se mângâia cu făgăduiala că el o să aibă după Crăciun o mie de alunițe, peste tot.
— Numai că o să fie pocit, zicea mama.
— Nu e nimic, că lui o să-i placă, zicea tătuțu.
- Uite, jice că o să fiu pocit, plângea băiatul, pupând și îmbrățișând, gros cum era, pe surioara lui, impresionată.
Tata a schimbat gândurile băiatului, făgăduindu-i o păreche de mustăți și o barbă neagră, la majorat, și arătându-i documentat că o barbă stă în orice caz mai bine decât o aluniță; întâi pentru că e neagră de tot, al doilea pentru că e creață, al treilea că e făcută din fire și al patrulea pentru că începe de la o ureche și se isprăvește la urechea cealaltă. El i-a făcut și un desen comparativ, cu creionul, așa că există în familie și un document, un dosar, dosarul cu bărbi și mustăți.
Fetița însă vrea și ea o barbă, dar băiatul răspunde ca ea are aluniță și că nu se poate unul să aibă două lucruri. I se făgăduise și fetiței o barbă cărămizie, ca să nu se simtă în barba lui cea neagră băiatul nedreptățit. Totuși, el se supără și nu admite două bărbi la domiciliu.
— Uite, zice că mie să nu-mi dai barbă, zice fetița.
Tata se aplecă la urechea ei și-i șoptește: „Lasă-l să zică, taci din gură, tu o să ai o barbă negreșit".
— Am și eu o barbă, zice fetița tare, înfruntându-și fratele.
— Jice că are și ea o bahbă! Se plânge băiatul.
Ceasornicul a bătut de orele nouă seara. Ce târziu e! Până la nouă, puii de găină au visat de mai multe ori și toată lumea doarme, și caii, și pisicile, și vițeii, încă de mult.
Ultima temă de discutat în pat, după ce copiii s-au îmbrăcat în costum de noapte, spălați proaspăt și cu câte o bomboană în gură, este: cine a făcut alunița, mama, ori tata, ori amândoi.
Şi toată lumea cade de acord, ivindu-se somnul, că alunițele le face Mudnezeu.
— Nu e nimic, că lui o să-i placă, zicea tătuțu.
- Uite, jice că o să fiu pocit, plângea băiatul, pupând și îmbrățișând, gros cum era, pe surioara lui, impresionată.
Tata a schimbat gândurile băiatului, făgăduindu-i o păreche de mustăți și o barbă neagră, la majorat, și arătându-i documentat că o barbă stă în orice caz mai bine decât o aluniță; întâi pentru că e neagră de tot, al doilea pentru că e creață, al treilea că e făcută din fire și al patrulea pentru că începe de la o ureche și se isprăvește la urechea cealaltă. El i-a făcut și un desen comparativ, cu creionul, așa că există în familie și un document, un dosar, dosarul cu bărbi și mustăți.
Fetița însă vrea și ea o barbă, dar băiatul răspunde ca ea are aluniță și că nu se poate unul să aibă două lucruri. I se făgăduise și fetiței o barbă cărămizie, ca să nu se simtă în barba lui cea neagră băiatul nedreptățit. Totuși, el se supără și nu admite două bărbi la domiciliu.
— Uite, zice că mie să nu-mi dai barbă, zice fetița.
Tata se aplecă la urechea ei și-i șoptește: „Lasă-l să zică, taci din gură, tu o să ai o barbă negreșit".
— Am și eu o barbă, zice fetița tare, înfruntându-și fratele.
— Jice că are și ea o bahbă! Se plânge băiatul.
Ceasornicul a bătut de orele nouă seara. Ce târziu e! Până la nouă, puii de găină au visat de mai multe ori și toată lumea doarme, și caii, și pisicile, și vițeii, încă de mult.
Ultima temă de discutat în pat, după ce copiii s-au îmbrăcat în costum de noapte, spălați proaspăt și cu câte o bomboană în gură, este: cine a făcut alunița, mama, ori tata, ori amândoi.
Şi toată lumea cade de acord, ivindu-se somnul, că alunițele le face Mudnezeu.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
