Jucăriile - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Jucăriile" de Tudor Arghezi în care autorul spune că a făcut o povestire micuță, cât o batistă. S-a deșteptat din somn și și-a ridicat capul și s-a uitat în munți și a râs. A făcut o povestire mică și moale ca un fir de ață trecut prin ac, o ață îndeajuns pentru a coase doi nasturi de sticlă la pieptul păpușii.
Citește povestirea pt. copii "Jucăriile" din Cartea cu jucării
Am făcut pentru tine o povestire mică, mică de tot, cât o batistă. M-am deșteptat din somn dinaintea ferestrei, acoperit pe de-a-ntregul de soare, și ridicând capul din perini, ca dintr-o groapă cu nimburi, m-am uitat în munți și am râs. Mi s-a părut că mă scol de unde mă culcasem azi-noapte, dintr-o altă albie de râu, care cântă, furnicată de soare și de-a lungul căreia curge borangicul printre năframe și giulgiuri de mătase. Se întocmise fără să știu, din nou, toată împrejmuirea, și materialele divine ale miracolului din cer și din pământ, voia să dea o pildă de zi fericită, pierdută fără alți martori decât vițeii, în eternități.
Mi-am încercat cuvintele în dreptul urechii ca niște ulcele smălțuite, de pământ, ca să le văd cât pot să sune și cât ar putea să tacă, și mi le-am încercat și-n zarea soarelui, ca niște ouă proaspete de găinușă albă. Mi-ar fi trebuit alte cuvinte și nu am, sărac dar fermecat în gospodăria mea fulgerată din patru părți, pe toate ferestrele, de soare. În fundul cerului de munte, care trebuie să fi fost foarte înalt, avea un pisc de zăpadă de sidef și dinaintea casei mele un cal vișiniu păștea iarba, verde până în munți. Din ce să rup povestea mea mică, pentru tine și de unde să o încep ? Sunt ca un lăcătuș de aur care vrea să făurească un belciug și ar trebui să strice o trâmbiță sau un chivot, ca să facă belciugul pentru staul. Și i-ar trebui fier și are aur și i-ar trebui cuie și are mărgăritare. Aș vrea să fac un lacăt pentru coșarul iezilor de curând născuți și să fie gata până deseară, când noaptea se va strecura la ei prin crăpături.
O povestire mică, moale ca un fir de ață trecut prin ac și tocmai atâta cât este nevoie ca să coasă doi nasturi de sticlă la pieptul păpușii. Mosorul e plin și nu-i găsesc căpătâiul și ața nu trebuiește ruptă și desfăcută din înșirarea ei liniștită pe mosor.
Ai băgat de seamă, copila mea, aceea care nu știi să citești povestirile scrise și niciodată n-ai să auzi povestirile grăite, jumătate de umbră și jumătate de neființă, cum te găsești tu, undeva în închipuire și, desigur, nicăieri, dar totuși continuu prezentă în așteptările mele ? Ai băgat de seamă, tu, că aș vroi întotdeauna să povestesc și numai pentru tine, lucruri leneșe, cugetate fără zgomot, fără tumult și fără sânge, lucruri înăbușite de un oftat, desenuri curate și simple, broderii cu scamă mai puțină și cu firul golului și al aerului mai mult, împletite împreună; povestiri din toată închipuirea ?
Mi-am încercat cuvintele în dreptul urechii ca niște ulcele smălțuite, de pământ, ca să le văd cât pot să sune și cât ar putea să tacă, și mi le-am încercat și-n zarea soarelui, ca niște ouă proaspete de găinușă albă. Mi-ar fi trebuit alte cuvinte și nu am, sărac dar fermecat în gospodăria mea fulgerată din patru părți, pe toate ferestrele, de soare. În fundul cerului de munte, care trebuie să fi fost foarte înalt, avea un pisc de zăpadă de sidef și dinaintea casei mele un cal vișiniu păștea iarba, verde până în munți. Din ce să rup povestea mea mică, pentru tine și de unde să o încep ? Sunt ca un lăcătuș de aur care vrea să făurească un belciug și ar trebui să strice o trâmbiță sau un chivot, ca să facă belciugul pentru staul. Și i-ar trebui fier și are aur și i-ar trebui cuie și are mărgăritare. Aș vrea să fac un lacăt pentru coșarul iezilor de curând născuți și să fie gata până deseară, când noaptea se va strecura la ei prin crăpături.
O povestire mică, moale ca un fir de ață trecut prin ac și tocmai atâta cât este nevoie ca să coasă doi nasturi de sticlă la pieptul păpușii. Mosorul e plin și nu-i găsesc căpătâiul și ața nu trebuiește ruptă și desfăcută din înșirarea ei liniștită pe mosor.
Ai băgat de seamă, copila mea, aceea care nu știi să citești povestirile scrise și niciodată n-ai să auzi povestirile grăite, jumătate de umbră și jumătate de neființă, cum te găsești tu, undeva în închipuire și, desigur, nicăieri, dar totuși continuu prezentă în așteptările mele ? Ai băgat de seamă, tu, că aș vroi întotdeauna să povestesc și numai pentru tine, lucruri leneșe, cugetate fără zgomot, fără tumult și fără sânge, lucruri înăbușite de un oftat, desenuri curate și simple, broderii cu scamă mai puțină și cu firul golului și al aerului mai mult, împletite împreună; povestiri din toată închipuirea ?
Meșteșugul nostru este cel mai delicat și mai mincinos, fata mea de lumină și de răcoare - și cel mai scump plătit din pricina gingășiei lui. Am alergat vara întreagă ca să prind în palmă un bondar cât o coacăză coaptă și l-am ținut o iarnă în pumnul închis - și nu era nimic, atunci când într-o noapte cu bolțile pline de struguri, i-am dat către stele drumul din închisoarea lui. Baba Ghergina își aduce acasă, din pădurile scuturate, ramurile și gătejile în spinare: în vatra ei o să trosnească jarul și va învia cenușa. Noi culegem, una câte una, crengile care cad, vârfurile prea depărtate ale plopilor, frânte de greutatea platoșelor de stele; culegem în poală nucile seci, cu voce lăuntrică, ale tuturor copacilor din grădină, ale aducerii aminte, ale dragostei și suferinței; rodul cu găoace al tuturor livezilor și pomilor, care nu rodesc. Născocim cu buna-credință a grădinarului, care adună fructe adevărate pentru gură, și livada și recolta.
O povestire e o jucărie. Ți-am spânzurat pe păreți o mie de jucării și toți copacii din pădurile muntelui alb, la piciorul căruia paște lumina verde calul nostru roșu, sunt plini de maimuțoi cocoșați, de îngeri de elastic, pe care i-a prins în codri dorința noastră de a da vocilor vântului o îndreptățire și pustietății molcome dintre frunze o viață împărecheată cu oameni, reduși în mucava.
Ți-am făcut o povestire, cu gândul. Nu știu ce povestește gândul. Din cioburile de porțelan ale azurului spart azi-dimineață din ciocnetul soarelui în toartele lui, adun cu pensula unui fulg răsucit broboane de lumină. E o povestire mică, scrisă fără slove, pe un solz de pește și care trebuie citită cu ocheanul. Ca să o citim, trebuie să o ducem deseară sus, în dreptul lunii și să o așezăm pe polița Casiopeei. Vom păși la noapte încet pe turla bisericii din sat până-n scânteia crucii și acolo, în vârful picioarelor, ne vom întinde până la constelații.
O povestire e o jucărie. Ți-am spânzurat pe păreți o mie de jucării și toți copacii din pădurile muntelui alb, la piciorul căruia paște lumina verde calul nostru roșu, sunt plini de maimuțoi cocoșați, de îngeri de elastic, pe care i-a prins în codri dorința noastră de a da vocilor vântului o îndreptățire și pustietății molcome dintre frunze o viață împărecheată cu oameni, reduși în mucava.
Ți-am făcut o povestire, cu gândul. Nu știu ce povestește gândul. Din cioburile de porțelan ale azurului spart azi-dimineață din ciocnetul soarelui în toartele lui, adun cu pensula unui fulg răsucit broboane de lumină. E o povestire mică, scrisă fără slove, pe un solz de pește și care trebuie citită cu ocheanul. Ca să o citim, trebuie să o ducem deseară sus, în dreptul lunii și să o așezăm pe polița Casiopeei. Vom păși la noapte încet pe turla bisericii din sat până-n scânteia crucii și acolo, în vârful picioarelor, ne vom întinde până la constelații.
Sfârșit
Citește mai multe povesti din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
