Banca noastră - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Banca noastră" de Tudor Arghezi în care aflăm că s-a deschis o nouă bancă în urma inițiativei unui grup de comercianți. Tătuțu citea din ziar, dar observă că Mițu și Baruțu nu știu ce este aia inițiativă și îi pune să dea o definiție. Baruțu spune că începe cu litera B, pentru că știe că așa începe numele său, tătuțu îi spune că nu toate cuvintele încep cu B și că de fapt el a întrebat ce este o inițiativă. Baruțu zice că e cu nuci, iar Mițu crede că e albastră.
Citește povestirea pt. copii "Banca noastră" din Cartea cu jucării
Citind cu voce tare, după-masă, informațiile cu litere mai mari din ziare, am dat în gazetă de știrea că „în urma inițiativei unui grup de comercianți s-a înființat Banca Aprovizionarea". Cuvântul „inițiativă" era nou pentru copii și ei au cerut explicații.
— Cum, voi nu știți ce e o inițiativă? a întrebat cu un accent afectat tătuțu.
Baruțu se gândește ... Mițu se gândește ... Gelos că sora lui învață abecedarul și se fudulește cu consoanele, Baruțu se repede.
— Începe cu Bî, zice Baruțu... (Știa că numele lui începe cu Bî.)
— Nu încep toate vorbele cu Bî. Dar am întrebat ce credeți voi că-i o inițiativă?
Copii se cred obligați să știe și fiecare vrea să știe mai iute.
Tot Baruțu o ia înainte.
— E cu nuci! .. zice Baruțu și se face roșu.
— Ce idee! râde tătuțu.
Mițu nu mai cutează să se aventureze, după ce fratele ei a dat de două ori greș, dar nu poate totuși să renunțe.
— Parcă e albastră, spune Mițu...
— O inițiativă albastră? zice tătuțu.
— Eu parcă am văzut ceva albastru, când ai zis...
— Nu e albastră, nici roșie. Inițiativa e o treabă, nu e un lucru și nici nu s-a pomenit încă inițiativă cu nuci...
Baruțu se mai gândește o dată...
— Cum ai zis? întreabă Baruțu.
Tătuțu provoacă intuiția inutil și, în sfârșit, face o definiție, ca la școală, cu „atunci când“.
— Inițiativă e atunci când apuci să începi ceva.
— Baruțu „începe“ să caște, zice Mițu.
— Cască pentru el. Asta nu-i o inițiativă. O inițiativă ar fi atunci când ar vrea să caște, nu când cască fără să vrea. Și ar fi o inițiativă, mai cu seamă, dacă ar vrea să ne facă să căscăm pe toți...
Copiii, urmărind cu plictiseală, fac sforțări de atenție.
— Cască și Mițu, zice Baruțu.
— Nu-i adevărat! răspunde Mițu, care silabisește în gând ... și biruiește cuvântul: eu o să fac o i-ni-ți-a-ti-vă ... Vreau să vă pup pe toți...
— Ai înțeles, zice tătuțu... Însă o inițiativă nu se face: se ia. Trebuie să spui așa: „Eu o să iau o inițiativă: vreau să vă pup pe toți“. Hai, pupă-ne.
— Am zis numai așa ... Mai bine te pup numai pe tine.
Baruțu se vede înlăturat.
— Atunci nu e o... (Nu poate să zică și se încurcă.) E cu „niți“! zice Baruțu.
— Negustorii au vrut să facă o Bancă și au luat inițiativa să facă o Bancă.
— O Bancă Națională? întreabă Mițu, care a trecut de câteva ori pe strada Lipscani.
— Da, o Bancă... Națională.
— Nu facem și noi o Bancă Națională? propune Baruțu.
— Cum, voi nu știți ce e o inițiativă? a întrebat cu un accent afectat tătuțu.
Baruțu se gândește ... Mițu se gândește ... Gelos că sora lui învață abecedarul și se fudulește cu consoanele, Baruțu se repede.
— Începe cu Bî, zice Baruțu... (Știa că numele lui începe cu Bî.)
— Nu încep toate vorbele cu Bî. Dar am întrebat ce credeți voi că-i o inițiativă?
Copii se cred obligați să știe și fiecare vrea să știe mai iute.
Tot Baruțu o ia înainte.
— E cu nuci! .. zice Baruțu și se face roșu.
— Ce idee! râde tătuțu.
Mițu nu mai cutează să se aventureze, după ce fratele ei a dat de două ori greș, dar nu poate totuși să renunțe.
— Parcă e albastră, spune Mițu...
— O inițiativă albastră? zice tătuțu.
— Eu parcă am văzut ceva albastru, când ai zis...
— Nu e albastră, nici roșie. Inițiativa e o treabă, nu e un lucru și nici nu s-a pomenit încă inițiativă cu nuci...
Baruțu se mai gândește o dată...
— Cum ai zis? întreabă Baruțu.
Tătuțu provoacă intuiția inutil și, în sfârșit, face o definiție, ca la școală, cu „atunci când“.
— Inițiativă e atunci când apuci să începi ceva.
— Baruțu „începe“ să caște, zice Mițu.
— Cască pentru el. Asta nu-i o inițiativă. O inițiativă ar fi atunci când ar vrea să caște, nu când cască fără să vrea. Și ar fi o inițiativă, mai cu seamă, dacă ar vrea să ne facă să căscăm pe toți...
Copiii, urmărind cu plictiseală, fac sforțări de atenție.
— Cască și Mițu, zice Baruțu.
— Nu-i adevărat! răspunde Mițu, care silabisește în gând ... și biruiește cuvântul: eu o să fac o i-ni-ți-a-ti-vă ... Vreau să vă pup pe toți...
— Ai înțeles, zice tătuțu... Însă o inițiativă nu se face: se ia. Trebuie să spui așa: „Eu o să iau o inițiativă: vreau să vă pup pe toți“. Hai, pupă-ne.
— Am zis numai așa ... Mai bine te pup numai pe tine.
Baruțu se vede înlăturat.
— Atunci nu e o... (Nu poate să zică și se încurcă.) E cu „niți“! zice Baruțu.
— Negustorii au vrut să facă o Bancă și au luat inițiativa să facă o Bancă.
— O Bancă Națională? întreabă Mițu, care a trecut de câteva ori pe strada Lipscani.
— Da, o Bancă... Națională.
— Nu facem și noi o Bancă Națională? propune Baruțu.
Ideea i s-a părut lui tătuțu bună și am pus tuspatru bazele noii instituții acasă. Am înființat o cooperativă cu un ghișeu. Membrii fondatori sunt în același timp și clienți. Măicuța, tătuțu, Mițu și Baruțu, deponenți și debitori. Capitalul se mănâncă în familie și fondurile circulă în cerc închis. Avem un cod al nostru și dacă, Doamne ferește, se face vreo plângere, ea e judecată tot între acționari. Am dat toate legile peste cap, am suprimat controlul de stat și ne administrăm anarhic. Tot ce putem admite ca procuror din afară este pisica, și ea, ca un magistrat ideal, se face colac și toarce, intervenind destul de rar și numai atunci când aude muzica plăcută a cheilor de la cămară. în această cameră de chibzuire atârnă totdeauna de cuie câțiva cârnați, care interesează pe magistratul nostru mai mult decât Banca și procesul.
Banca e instalată la tătuțu în pat și ghișeul la zăbrelele de la cap. Membrii trec seara și depun spre păstrare, iar dimineața ridică ce au depus. Operația ar fi foarte corectă dacă unii deponenți n-ar avea tendințe de abuz, provocând deficite la casă. Ceea ce revoltă este nepăsarea cu care se servesc și presupunerea lor că tătuțu e un nabab. Golurile le acoperă el, din buzunare, fără să-și poată convinge asociații că într-o zi sau alta Banca poate să dea faliment. Ei râd ca de o glumă și de la sumele foarte mici, care mai puteau să fie împlinite, au trecut la totaluri considerabile.
Depunerile se fac seara cu pupături și retragerile dimineața cu aceleași monede. Frauda consistă că depui o pupătură mică și vrei să încasezi o pupătură mare. în finanțe, această substituire nepermisă se traduce cu o depunere de un leu și cu o retragere de o mie... Ce folos! de la întemeierea Băncii deprinderile rele sporesc neîntrerupt.
Casierul plătitor e, firește, tătuțu. La restituirea capitalurilor aduse în ajun el stă culcat și mai cască din când în când, facându-și serviciul, copiii prezentându-se la ghișeul lui cu noaptea în cap.
— Deschide prăvălia, jupâne, și dă-ne capitalul îndărăt, strigă Baruțu. Ne ducem la școală și n-avem cu ce cumpăra covrigi.
Tătuțu dă plapuma la o parte, ca un oblon și scoate capul din pernă ca orice bancher. Se uită la ceas; șase dimineața, oră la care bancherii normali se întorc pe partea cealaltă.
— O să m-apuc de altă meserie, se plânge tătuțu. Câte vrei?
Mițu primește o arvună. Baruțu vrea tot.
— Numără bine. Să nu-mi spui pe urmă că a fost o diferență. Una, două, trei, patru... și sună-le acum și tu să nu-mi spui că ți-am dat piese false. Iscălește în colțul ăsta, sub bărbie.
— Tu ai să-mi dai un rest. Prefer mărunțiș. Ai primit?
— Primit.
— Băgați de seamă să nu risipiți. V-am dat bani frumoși, noi.
Câteodată, asociații uită să plătească dobânda și pentru claritatea registrelor, care nu admit restanțe și ștersături, uitucul e întors de la ușă.
— Ai uitat procentul. Vrei să mă bagi în pușcărie.
Dobânda la Banca Tătuțu e, firește, mare: treizeci la sută și câteodată mai mult. Tătuțu nu mai c bancher, e un cămătar. Dar clienții n-au ce face și sunt pur și simplu apucați de gât.
— Treci la casă!
Clientul trece la casă și pierde în fiece zi ceva din capital. Numai că pe măsură ce piere, capitalul se înmulțește, nu e ca la alte bănci.
De-acum, Baruțu știe cum o să plătească și în oraș, domnișoarei de la casa cofetăriei.
— Să bagi însă de seamă, Baruțule, că gologanii ăștia ai noștri, de la șaisprezece ani în sus, dacă-i pui în circulație prin oraș, dau naștere la încurcături.
Banca e instalată la tătuțu în pat și ghișeul la zăbrelele de la cap. Membrii trec seara și depun spre păstrare, iar dimineața ridică ce au depus. Operația ar fi foarte corectă dacă unii deponenți n-ar avea tendințe de abuz, provocând deficite la casă. Ceea ce revoltă este nepăsarea cu care se servesc și presupunerea lor că tătuțu e un nabab. Golurile le acoperă el, din buzunare, fără să-și poată convinge asociații că într-o zi sau alta Banca poate să dea faliment. Ei râd ca de o glumă și de la sumele foarte mici, care mai puteau să fie împlinite, au trecut la totaluri considerabile.
Depunerile se fac seara cu pupături și retragerile dimineața cu aceleași monede. Frauda consistă că depui o pupătură mică și vrei să încasezi o pupătură mare. în finanțe, această substituire nepermisă se traduce cu o depunere de un leu și cu o retragere de o mie... Ce folos! de la întemeierea Băncii deprinderile rele sporesc neîntrerupt.
Casierul plătitor e, firește, tătuțu. La restituirea capitalurilor aduse în ajun el stă culcat și mai cască din când în când, facându-și serviciul, copiii prezentându-se la ghișeul lui cu noaptea în cap.
— Deschide prăvălia, jupâne, și dă-ne capitalul îndărăt, strigă Baruțu. Ne ducem la școală și n-avem cu ce cumpăra covrigi.
Tătuțu dă plapuma la o parte, ca un oblon și scoate capul din pernă ca orice bancher. Se uită la ceas; șase dimineața, oră la care bancherii normali se întorc pe partea cealaltă.
— O să m-apuc de altă meserie, se plânge tătuțu. Câte vrei?
Mițu primește o arvună. Baruțu vrea tot.
— Numără bine. Să nu-mi spui pe urmă că a fost o diferență. Una, două, trei, patru... și sună-le acum și tu să nu-mi spui că ți-am dat piese false. Iscălește în colțul ăsta, sub bărbie.
— Tu ai să-mi dai un rest. Prefer mărunțiș. Ai primit?
— Primit.
— Băgați de seamă să nu risipiți. V-am dat bani frumoși, noi.
Câteodată, asociații uită să plătească dobânda și pentru claritatea registrelor, care nu admit restanțe și ștersături, uitucul e întors de la ușă.
— Ai uitat procentul. Vrei să mă bagi în pușcărie.
Dobânda la Banca Tătuțu e, firește, mare: treizeci la sută și câteodată mai mult. Tătuțu nu mai c bancher, e un cămătar. Dar clienții n-au ce face și sunt pur și simplu apucați de gât.
— Treci la casă!
Clientul trece la casă și pierde în fiece zi ceva din capital. Numai că pe măsură ce piere, capitalul se înmulțește, nu e ca la alte bănci.
De-acum, Baruțu știe cum o să plătească și în oraș, domnișoarei de la casa cofetăriei.
— Să bagi însă de seamă, Baruțule, că gologanii ăștia ai noștri, de la șaisprezece ani în sus, dacă-i pui în circulație prin oraș, dau naștere la încurcături.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
