O poveste de-a mamii - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "O poveste de-a mamii" de Tudor Arghezi în care mama le povestește copiilor o poveste din copilăria ei petrecută la țară. Mama își aduce aminte că era mică și avea acasă douăzeci de oi și patru capre, și că nu știa ce neam de oi erau, că fiecare făta câte doi și chiar și trei miei, înmulțindu-se, până când în ogradă erau cincizeci, cu iezii caprelor cu tot. Le spune cum mieii imediat ce se nășteau se duceau să sugă de parcă i-ar fi învățat cineva.
Citește povestirea pt. copii "O poveste de-a mamii" din Cartea cu jucării
Mi-aduc aminte că eram mică și aveam acasă douăzeci de oi și patru capre. Nu știu ce neam de oi ar fi putut să fie, că toate fătau câte doi și chiar câte trei miei și aveam în tot anul cincizeci, cu iezii caprelor cu tot. Abia veniți pe lume, ei se întorceau în loc, pe niște picioare lungi, subțiri și șovăitoare și se și duceau să sugă, de parcă i-ar fi învățat cineva. A treia zi, mieii începeau să se joace, pe când iezii erau gata de joacă de cum se nășteau, ca și cum și până atunci umblaseră în două picioare și veneau de la hora iezilor, prinși unii cu alții de labe, ca de mâini.
Mieii și iezii erau ai mei și turma mea ținea până pe la Paști, când se împuțina cu câte unul. Îmi spunea mama că unul se duce la Iisus, că altul o ia către Maica Domnului, și mă pomeneam că toți au intrat în Rai - și credeam că trebuie să fie adevărat, de vreme ce-mi zăream uneori turmele pe cer înghesuindu-se ca norii de lână cu zulufi. Unde se duceau și iezii, nu am aflat, și-mi închipuiam că diavolii ăștia mici nu s-ar fi simțit bine decât lângă diavolul mare, cu care aveau asemănare. Mieii stăteau la mângâiat și le bătea inima tare când îi îmbrățișam și-i țineam lipiți de inima mea. Dar iezii țâșneau din brațele mele cât colo, fără cel puțin să cadă ca mieii în genunchi. Nu putea nimic să-i facă să se împiedice cumva și să nu rămâie totdeauna în patru labe. Şi-mi fugeau din brațe, nu cum se fuge ca să scapi: mai făceau în drum câte două, trei schimonoseli, fără trebuință la fugă și care le stăteau bine.
- Iar o să-i duci tu la pășune, că sunt ai tăi, Domnico, îmi spunea mama și niciodată nu eram mai bucuroasă ca atunci când intram în pajiște și în pădure cu mieii și iezii mei, care mă cunoașteau.
Dar trebuia să-i cunosc și eu bine și să-i deosebesc de mieii și iezii străini, cu care, pitindu-se unii de alții printre ferige și sărind unii peste alții ca să se sperie, se adunau turmele mici ale fetelor celorlalte. Ne așezam împreună și povesteam, și turmele se amestecau. Ne întorceam pe seară-n sat cu o singură turmă amestecată, dusă din urmă de opt, nouă fete, mici cum eram și noi.
Mama le-a pus mieilor și iezilor noștri câte un cercel roșu de arnici, care le atârna de câte o ureche și-i lovea și la nas. Mieii întorceau capul, ca un om cu chică și care vrea să și-o dreagă scuturându-se din ceafă. Însă iezii găseau cu cale să fac giumbușuri, dacă ciucurele le gâdila o nară. Săreau ca pisicile, încolăcindu-se în aer, aruncau din picioarele dinapoi și o apucau repede la stânga și fără să mai stea să se gândească, numaidecât la dreapta, se uitau îndărăt dacă i-am văzut și își luau îndată ochii de la mine, prefăcându-se că s-ar fi uitat într-altă parte.
Dacă aș fi fost mai cuminte, n-aș fi lăsat nici oile, nici caprele să plece la Maica Domnului și la Dumnezeu și le-aș fi ținut lângă mine. Aș fi avut azi câteva mii de oi, pe care le-aș fi smuls și tuns și aș fi străbătut lumea cu turmele mele, din vârful munților până la baltă și mare. Aș fi mers călare, femeie în toată firea, pe măgar, mânat în hăț bătut cu argint, i-aș fi pus măgarului meu cercei cu clopoței de aur, care ar fi sunat cum cântă greierii lin, încet, încet, însoțită de ciobănițele și de câinii mei de stână. Şi chimirul mi-ar fi fost lat și plin și în el ar fi stat și două pistoale. Căci una era Domnica în ținutul nostru de haiduci și am avut putere să răstorn în trântă dreaptă patru voinici dintr-o smuci tură.
Dar a venit într-o zi hoțul ăsta care stă la masă cu noi, care suflă și ascultă. Nu știu ce-a făcut, ce-a dres, că m-a apucat cu ochii de inimă, în locul unde bătea inimia mieilor, și m-am dus, mulțumesc lui Dumnezeu, după el!
Aș fi avut oi și capre multe, dar nu v-aș fi avut pe voi, mânca-v-ar maica să vă mănânce.
Mieii și iezii erau ai mei și turma mea ținea până pe la Paști, când se împuțina cu câte unul. Îmi spunea mama că unul se duce la Iisus, că altul o ia către Maica Domnului, și mă pomeneam că toți au intrat în Rai - și credeam că trebuie să fie adevărat, de vreme ce-mi zăream uneori turmele pe cer înghesuindu-se ca norii de lână cu zulufi. Unde se duceau și iezii, nu am aflat, și-mi închipuiam că diavolii ăștia mici nu s-ar fi simțit bine decât lângă diavolul mare, cu care aveau asemănare. Mieii stăteau la mângâiat și le bătea inima tare când îi îmbrățișam și-i țineam lipiți de inima mea. Dar iezii țâșneau din brațele mele cât colo, fără cel puțin să cadă ca mieii în genunchi. Nu putea nimic să-i facă să se împiedice cumva și să nu rămâie totdeauna în patru labe. Şi-mi fugeau din brațe, nu cum se fuge ca să scapi: mai făceau în drum câte două, trei schimonoseli, fără trebuință la fugă și care le stăteau bine.
- Iar o să-i duci tu la pășune, că sunt ai tăi, Domnico, îmi spunea mama și niciodată nu eram mai bucuroasă ca atunci când intram în pajiște și în pădure cu mieii și iezii mei, care mă cunoașteau.
Dar trebuia să-i cunosc și eu bine și să-i deosebesc de mieii și iezii străini, cu care, pitindu-se unii de alții printre ferige și sărind unii peste alții ca să se sperie, se adunau turmele mici ale fetelor celorlalte. Ne așezam împreună și povesteam, și turmele se amestecau. Ne întorceam pe seară-n sat cu o singură turmă amestecată, dusă din urmă de opt, nouă fete, mici cum eram și noi.
Mama le-a pus mieilor și iezilor noștri câte un cercel roșu de arnici, care le atârna de câte o ureche și-i lovea și la nas. Mieii întorceau capul, ca un om cu chică și care vrea să și-o dreagă scuturându-se din ceafă. Însă iezii găseau cu cale să fac giumbușuri, dacă ciucurele le gâdila o nară. Săreau ca pisicile, încolăcindu-se în aer, aruncau din picioarele dinapoi și o apucau repede la stânga și fără să mai stea să se gândească, numaidecât la dreapta, se uitau îndărăt dacă i-am văzut și își luau îndată ochii de la mine, prefăcându-se că s-ar fi uitat într-altă parte.
Dacă aș fi fost mai cuminte, n-aș fi lăsat nici oile, nici caprele să plece la Maica Domnului și la Dumnezeu și le-aș fi ținut lângă mine. Aș fi avut azi câteva mii de oi, pe care le-aș fi smuls și tuns și aș fi străbătut lumea cu turmele mele, din vârful munților până la baltă și mare. Aș fi mers călare, femeie în toată firea, pe măgar, mânat în hăț bătut cu argint, i-aș fi pus măgarului meu cercei cu clopoței de aur, care ar fi sunat cum cântă greierii lin, încet, încet, însoțită de ciobănițele și de câinii mei de stână. Şi chimirul mi-ar fi fost lat și plin și în el ar fi stat și două pistoale. Căci una era Domnica în ținutul nostru de haiduci și am avut putere să răstorn în trântă dreaptă patru voinici dintr-o smuci tură.
Dar a venit într-o zi hoțul ăsta care stă la masă cu noi, care suflă și ascultă. Nu știu ce-a făcut, ce-a dres, că m-a apucat cu ochii de inimă, în locul unde bătea inimia mieilor, și m-am dus, mulțumesc lui Dumnezeu, după el!
Aș fi avut oi și capre multe, dar nu v-aș fi avut pe voi, mânca-v-ar maica să vă mănânce.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
