De Profundis - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "De Profundis" de Tudor Arghezi în care aflăm că o cățea a fătat iar afară este foarte frig. Vecinii au încercat să adopte puii dar aceștia s-au întors la mama lor. Seara, tătuțu se gândea într-una la cățeluși și aproape i-au dat lacrimile gândindu-se la ei cum stau afară în frig. El le spune copiilor că a doua zi la prima oră se va duce și-i va lua acasă pe toți, dar Mițu și Baruțu sunt nerăbdători și încearcă să-și facă tatăl să se ducă chiar atunci după ei.
Citește povestirea pt. copii "De Profundis" din Cartea cu jucării
Sunt silit să întorc velința sentimentală și să-ți arăt, acum, povestea mea de mătase și catifea, pe dedesubt, în căptușeală. Îți amintești de mama cățeaua, cu puii frizați, pribegi, născuți în ulița noastră? Între lemnăriile schelei pentru o clădire viitoare, sălășluise un trib de câini și copiii noștri le duceau demâncare. Fiecare cățel fusese adoptat de câte o familie vecină și cățeaua fusese luată de către un proprietar. A doua zi, i-am văzut din nou adunați între lemne. Nedeprinși cu covoarele și parchetul, puii s-au purtat prost iar muma își cânta în urlete dorul și deznădejdea. Tiptil, părinții adoptivi aduseră puii înapoi, câte unul, și le deteră drumul pe subt poartă și cățeaua, scăpată supravegherii stăpânului de peste noapte, veni de-a fuga în mijlocul lor. Ei și-au povestit cu toții într-un grai de chiote bucuria reîntâlnirii și muma își puse darurile pline dinaintea lacomelor cârtițe albe.
Au mai trecut câteva zile peste bordeiul lor și noaptea de ieri fu încremenită de îngheț. Ne-am gândit pe tăcute la ei; pe tăcute, din pricina rușinii oamenilor mari de-a vorbi tare de niște căței, și ne-am auzit unii pe alții oftând încet.
— Ce ai tătuțule? întrebară copiii. Mi se pare că te-ai gândit la ceva, zise fetița. Şi tătuțu, mincinos și grav, pentru că se simțea ghicit, răspunse măicuții:
— Mi se pare că nu se mai face împrumutul... E o criză!... Dar mi se pare că voi ați oftat cu adevărat: vă e somn?... adause tătuțu pentru copii.
Copiii se uitară în ochii tătuțului și tremure de lacrimi nestăpânite s-au ivit în luminile lor.
— Mergem mâine și-i luăm pe toți la noi, hotărî tătuțu, covârșit. O să-i ținem întâi în bucătărie...
Copiii săriră pe el și-l pupară cu poftă.
— Ai văzut?... zise fetița. Eu te gândeai la ei... Spune drept!
— Nu vream să știți că mă gândesc și eu acolo... Sunt om cu mustăți și oamenii nu se gândesc la căței... O să vedeți voi mai târziu, că ei se gândesc la datoriile cetățeanului față de stat...
Au mai trecut câteva zile peste bordeiul lor și noaptea de ieri fu încremenită de îngheț. Ne-am gândit pe tăcute la ei; pe tăcute, din pricina rușinii oamenilor mari de-a vorbi tare de niște căței, și ne-am auzit unii pe alții oftând încet.
— Ce ai tătuțule? întrebară copiii. Mi se pare că te-ai gândit la ceva, zise fetița. Şi tătuțu, mincinos și grav, pentru că se simțea ghicit, răspunse măicuții:
— Mi se pare că nu se mai face împrumutul... E o criză!... Dar mi se pare că voi ați oftat cu adevărat: vă e somn?... adause tătuțu pentru copii.
Copiii se uitară în ochii tătuțului și tremure de lacrimi nestăpânite s-au ivit în luminile lor.
— Mergem mâine și-i luăm pe toți la noi, hotărî tătuțu, covârșit. O să-i ținem întâi în bucătărie...
Copiii săriră pe el și-l pupară cu poftă.
— Ai văzut?... zise fetița. Eu te gândeai la ei... Spune drept!
— Nu vream să știți că mă gândesc și eu acolo... Sunt om cu mustăți și oamenii nu se gândesc la căței... O să vedeți voi mai târziu, că ei se gândesc la datoriile cetățeanului față de stat...
— Spui prostii, zise măicuța. Copiii, ca și mine, fură de aceeași părere cu măicuța.
— Nu vrei să mergem acum? întrebară vioi și nerăbdători copiii.
— Viscolește: ascultați. Vâjâie vântul și trosnește piatra. E întuneric și nu putem intra la ei. Poarta lor e încuiată.
— Sărim peste zăbrele, propuse băiatul, stropșind consunele tari.
— Nu se vede nimic... Dar mâine, dis-de-dimineață, mă duc și vi-i aduc pe toți.
— Te duci tu singur? întrebă fetița.
Nu-i totuna, dacă vi-i aduc vouă pe toți? Îi așteptați în casă, la cald, și vă jucați cu ei lângă sobă.
O speranță atât de repede împlinită îi făcu să bată din palme, sfădindu-se cum au să-și împartă cățeii a doua zi. Le plăcuse ambilor copii cu deosebire cățelul cu o pată neagră la rădăcina frunții, care da iluzia că preferatul avea trei ochi, așezați la rând.
M-am sculat, foarte de dimineață, ca să aduc cățeii și cățeaua. M-am dus în dreptul zăbrelelor închise și am fluierat ca să vie muma și nu a venit: am fluierat de câteva ori și nu a venit. M-am aplecat și am chemat, cum se cheamă cățeii, bobocii de rață și purceii, prin imitații și onomatopee, și familia nevăzută nu a venit! Şi m-am uitat mai bine. Cățelul cu trei ochi murise chiar lângă locul de unde-l chemam. Şi toți frații lui căzuseră care încotro, în zăpadă. I-am numărat, împrăștiați, culcați pe o parte, scuturați ca niște miei cu bomboane înăuntru, dintr-un pom de Crăciun. Unde era cățeaua? Am stat și am cercetat un ceas.
— Învață-mă ce să le povestesc copiilor noștri; căci nu le pot spune că puii au murit. Şi nu pot nici chema profetic, puterile vechi din cer, din soare și din pustietăți ca să învieze cățeii...
— Nu vrei să mergem acum? întrebară vioi și nerăbdători copiii.
— Viscolește: ascultați. Vâjâie vântul și trosnește piatra. E întuneric și nu putem intra la ei. Poarta lor e încuiată.
— Sărim peste zăbrele, propuse băiatul, stropșind consunele tari.
— Nu se vede nimic... Dar mâine, dis-de-dimineață, mă duc și vi-i aduc pe toți.
— Te duci tu singur? întrebă fetița.
Nu-i totuna, dacă vi-i aduc vouă pe toți? Îi așteptați în casă, la cald, și vă jucați cu ei lângă sobă.
O speranță atât de repede împlinită îi făcu să bată din palme, sfădindu-se cum au să-și împartă cățeii a doua zi. Le plăcuse ambilor copii cu deosebire cățelul cu o pată neagră la rădăcina frunții, care da iluzia că preferatul avea trei ochi, așezați la rând.
M-am sculat, foarte de dimineață, ca să aduc cățeii și cățeaua. M-am dus în dreptul zăbrelelor închise și am fluierat ca să vie muma și nu a venit: am fluierat de câteva ori și nu a venit. M-am aplecat și am chemat, cum se cheamă cățeii, bobocii de rață și purceii, prin imitații și onomatopee, și familia nevăzută nu a venit! Şi m-am uitat mai bine. Cățelul cu trei ochi murise chiar lângă locul de unde-l chemam. Şi toți frații lui căzuseră care încotro, în zăpadă. I-am numărat, împrăștiați, culcați pe o parte, scuturați ca niște miei cu bomboane înăuntru, dintr-un pom de Crăciun. Unde era cățeaua? Am stat și am cercetat un ceas.
— Învață-mă ce să le povestesc copiilor noștri; căci nu le pot spune că puii au murit. Şi nu pot nici chema profetic, puterile vechi din cer, din soare și din pustietăți ca să învieze cățeii...
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
