Iepurii și crapii - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Iepurii și crapii" de Tudor Arghezi în care tătuțu se pregătește să spună povestea cu iepurii și crapii, copiilor săi Mițu și Baruțu. Dar aceștia nu sunt cuminți și tătuțu îi amenință că se va culca și nu le va mai spune povestea dacă nu se liniștesc. Până la urmă, copii se liniștesc și tătuțu începe să le spună cum un iepure stătea lângă lângă un snop de secară și dădea din urechi ca din două degete.
„Iepurii și crapii” este o poveste de Tudor Arghezi, plină de umor, fantezie și imaginație, din volumul Cartea cu jucării. Într-un stil jucăuș și plin de farmec, autorul îi poartă pe copii într-o aventură neobișnuită, în care un iepure cu unsprezece picioare și un crap curios ajung să se urmărească până se rătăcesc amândoi. Povestea devine o fabulă modernă despre curiozitate, neîncredere și întâmplările absurde care pot apărea din neatenție. Tonul cald al naratorului, care vorbește direct cu micii ascultători, transformă povestea într-o lecție despre ascultare, cumințenie și visare. „Iepurii și crapii” este o poveste veselă, amuzantă și plină de imagini vii, care trezește curiozitatea și zâmbetul copiilor.
„Iepurii și crapii” este o poveste de Tudor Arghezi, plină de umor, fantezie și imaginație, din volumul Cartea cu jucării. Într-un stil jucăuș și plin de farmec, autorul îi poartă pe copii într-o aventură neobișnuită, în care un iepure cu unsprezece picioare și un crap curios ajung să se urmărească până se rătăcesc amândoi. Povestea devine o fabulă modernă despre curiozitate, neîncredere și întâmplările absurde care pot apărea din neatenție. Tonul cald al naratorului, care vorbește direct cu micii ascultători, transformă povestea într-o lecție despre ascultare, cumințenie și visare. „Iepurii și crapii” este o poveste veselă, amuzantă și plină de imagini vii, care trezește curiozitatea și zâmbetul copiilor.
Citește povestirea pt. copii "Iepurii și crapii" din Cartea cu jucării
Dacă stați cuminți și nu vă mai ghiontiți în pat, o să vă spui povestea cu iepurii și crapii... A! tu mai vrei să dai o dată cu piciorul și pe urmă să te liniștești? Nu mai zic nimic. Îmi închid buzele cu atâtea zăvoare câte măsele mi-au rămas, și tac. Pentru niște copii care se bat, care se ciupesc, nu se mai află povești. Lăsați-mă să mă culc. Mi-am pus boneta cu ciucure-n moț și am intrat în așternut. Peste câteva minute nu se va mai auzi decât vuietul vântului din strungă și motorul meu pornit la întuneric. Să stingem lampa; bună seara!
Să nu o sting, că v-ați astâmpărat? Bine. Să încercăm. Dar pe tine, unul, te cam umflă râsul și celălalt te uiți încoa cu ochi de hoț. Pungașule! te ghicesc; nu-ți umblă gânduri bune prin cap. Ia mâna de la gură. Bun. Mai râdeți o dată, și gata. Acum!
„Iepurii și crapii!“ Iepurele ședea lângă un snop de săcară și da din urechi ca din două dește. Era un iepure cum nu s-a mai văzut, cu unsprezece picioare; zece de fugit și al unsprezecelea de rămas pe loc din fuga cea mai mare, ca o frână de picior. Dar fiecare picior era de o culoare, negru, roșu, alb, cafeniu, cenușiu și așa mai departe, labele iepurelui fiind încălțate de Dumnezeu cu unsprezece ciorapi despărecheați, scurți până la genunchi. Când fugea, iepurele nu mai semăna cu nimic și animalele răpitoare, văzându-l, se înfricoșau de el, ca de un măgar care ar fi umblat prin păduri cu guler și cravată, cu pălărie de paie, îmbrăcat în redingotă, și din pantaloni afară,
ieșindu-i pe dindărăt, coada cu pămătuf.
— Ia să mă iau eu după ființa asta pestriță, a zis un crap de unsprezece kilo și cinci sute de grame! Vreau să văd și să mă dumiresc, că nu mi se pare lucru curat.
Crapul, se întâlnise cu el la marginea heleșteului, unde iepurele se dusese să bea apă, tocmai în locul unde crapul scosese mustățile din baltă ca să soarbă aer. Ei s-au ciocnit bot în bot amândoi; peștele s-a scufundat și iepurele a croit-o de-a fuga. Crapul crezuse că vede apropiindu-se de ochii lui un crap cu păr și cu urechile date pe spate, iar iepurelui i se păruse că vede-n lac un iepure fără urechi și cu solzi, ceea ce nu mai pomenise nici un iepure niciodată.
Să nu o sting, că v-ați astâmpărat? Bine. Să încercăm. Dar pe tine, unul, te cam umflă râsul și celălalt te uiți încoa cu ochi de hoț. Pungașule! te ghicesc; nu-ți umblă gânduri bune prin cap. Ia mâna de la gură. Bun. Mai râdeți o dată, și gata. Acum!
„Iepurii și crapii!“ Iepurele ședea lângă un snop de săcară și da din urechi ca din două dește. Era un iepure cum nu s-a mai văzut, cu unsprezece picioare; zece de fugit și al unsprezecelea de rămas pe loc din fuga cea mai mare, ca o frână de picior. Dar fiecare picior era de o culoare, negru, roșu, alb, cafeniu, cenușiu și așa mai departe, labele iepurelui fiind încălțate de Dumnezeu cu unsprezece ciorapi despărecheați, scurți până la genunchi. Când fugea, iepurele nu mai semăna cu nimic și animalele răpitoare, văzându-l, se înfricoșau de el, ca de un măgar care ar fi umblat prin păduri cu guler și cravată, cu pălărie de paie, îmbrăcat în redingotă, și din pantaloni afară,
ieșindu-i pe dindărăt, coada cu pămătuf.
— Ia să mă iau eu după ființa asta pestriță, a zis un crap de unsprezece kilo și cinci sute de grame! Vreau să văd și să mă dumiresc, că nu mi se pare lucru curat.
Crapul, se întâlnise cu el la marginea heleșteului, unde iepurele se dusese să bea apă, tocmai în locul unde crapul scosese mustățile din baltă ca să soarbă aer. Ei s-au ciocnit bot în bot amândoi; peștele s-a scufundat și iepurele a croit-o de-a fuga. Crapul crezuse că vede apropiindu-se de ochii lui un crap cu păr și cu urechile date pe spate, iar iepurelui i se păruse că vede-n lac un iepure fără urechi și cu solzi, ceea ce nu mai pomenise nici un iepure niciodată.
Sărind din apă pe uscat, crapul făcu numaidecât și el câteva picioare și ca să-l ajungă pe iepure mai degrabă, nu știu cum îi crescuseră dedesubtul pântecului și patru roți. Fugea iepurele, fugea și crapul, și au fugit atât de mult unul după altul, până se făcu noapte și rătăciră drumul amândoi.
— Ia mai bine să mă culc, și-a zis iepurele, rupt de oboseală. Ticălosul de crap s-a încurcat în mărăciniș.
Tot așa zise și crapul.
— Până la ziuă sunt câteva ceasuri; mai bine să le dorm. Pentru întâia oară mă culc departe de ai mei, pe pământ uscat. O să mă cam doară oasele fără o saltea de nămol. Blestematul acela a fugit mai repede ca mine și cred că nici nu o să-l mai ajung. Îndată ce se face ziuă, caut un drum mai iute, intru în vreun pârâu din apropiere, care mă duce repede acasă, în heleșteu.
Culcându-se crapul, pământul nu fu atât de tare cum socotise el. Dimpotrivă, se simți întins ca pe o perină bună de puf. Crapul nimerise nu se poate mai bine, așternutul subt el era chiar căldicel. Zise: „Doamne ajută!“ și adormi.
Singur iepurele nu se simțea destul de potrivit așezat.
— Parcă mă apasă ceva pe spinare, își zise el, și parcă miroase a pește. „Doamne ajută!“ șopti și iepurele în gând și adormi.
Când se lumină de ziuă, crapul și iepurele dormeau fără să știe, unul peste altul. Visând, crapul se băgase în iepure de tot și iepurele ținea pe crap cu labele îmbrățișat. Ochii crapului se deșteptară întâi și deteră de ochii iepurelui, care se trezi atunci. în tăcere și uimiți, ochii lor schimbară căutături înspăimântate. Poftim! asta mai lipsea, zise fiecare în cugetul lui.
— Eu mă scol binișor și mă duc să-mi văd de treabă, își zise iepurele, și voind să se ridice nu putu, că parcă-l țineau niște legături de labele de dindărăt. Şi când voi să se ridice și el, crapul fu lovit în cap cu un mănunchi de leuștean.
— Vi s-a făcut de ducă? răcni la ei un om cu căciulă. Mai așteptați nițel că de-abia s-a deschis piața.
Într-adevăr, copiii tatii, peștele și iepurele erau în piață de vânzare...
Dar voi ați adormit amândoi... Povestea are un succes nemaipomenit.
— Ia mai bine să mă culc, și-a zis iepurele, rupt de oboseală. Ticălosul de crap s-a încurcat în mărăciniș.
Tot așa zise și crapul.
— Până la ziuă sunt câteva ceasuri; mai bine să le dorm. Pentru întâia oară mă culc departe de ai mei, pe pământ uscat. O să mă cam doară oasele fără o saltea de nămol. Blestematul acela a fugit mai repede ca mine și cred că nici nu o să-l mai ajung. Îndată ce se face ziuă, caut un drum mai iute, intru în vreun pârâu din apropiere, care mă duce repede acasă, în heleșteu.
Culcându-se crapul, pământul nu fu atât de tare cum socotise el. Dimpotrivă, se simți întins ca pe o perină bună de puf. Crapul nimerise nu se poate mai bine, așternutul subt el era chiar căldicel. Zise: „Doamne ajută!“ și adormi.
Singur iepurele nu se simțea destul de potrivit așezat.
— Parcă mă apasă ceva pe spinare, își zise el, și parcă miroase a pește. „Doamne ajută!“ șopti și iepurele în gând și adormi.
Când se lumină de ziuă, crapul și iepurele dormeau fără să știe, unul peste altul. Visând, crapul se băgase în iepure de tot și iepurele ținea pe crap cu labele îmbrățișat. Ochii crapului se deșteptară întâi și deteră de ochii iepurelui, care se trezi atunci. în tăcere și uimiți, ochii lor schimbară căutături înspăimântate. Poftim! asta mai lipsea, zise fiecare în cugetul lui.
— Eu mă scol binișor și mă duc să-mi văd de treabă, își zise iepurele, și voind să se ridice nu putu, că parcă-l țineau niște legături de labele de dindărăt. Şi când voi să se ridice și el, crapul fu lovit în cap cu un mănunchi de leuștean.
— Vi s-a făcut de ducă? răcni la ei un om cu căciulă. Mai așteptați nițel că de-abia s-a deschis piața.
Într-adevăr, copiii tatii, peștele și iepurele erau în piață de vânzare...
Dar voi ați adormit amândoi... Povestea are un succes nemaipomenit.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
