Omul de aur - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Omul de aur" de Tudor Arghezi în care aflăm despre doi bărbați și o fată care urcă din șes și din lucernă către satul de sub păduri. Ei vin din poala muntelui și calcă la fel, aplecați pe linia coastei piezișe, ca niște soldați mari, și duc, răzimate pe umere și în podul palmei, ca niște arme grele, coasele, cu baioneta întoarsă.
Citește povestirea pt. copii "Omul de aur" din Cartea cu jucării
Doi bărbați și o fată urcă din șes, din luțernă, poala muntelui, către satul de subt păduri. Ei calcă la fel, aplecați pe linia coastei piezișe, ca niște soldați mari, și duc, răzimate pe umere și în podul palmei, ca niște arme grele, coasele, cu baioneta întoarsă. Cine nu ar cunoaște unealta de retezat de-a-n-picioarele, fânul și otava, și nu ar înțelege ora de aur care se stinge în apus, pe cât se ridică în răsărit ora de argint, ar putea bănui că acești muncitori ai câmpului cosit purced în sus către lună. Oglindirea albă s-a și prins, de dincolo de codrii negri, în penele de oțel ale celor trei coase care zgârie cerul.
Se pregătește taina odihnei, la care iau parte vacile, fumul din hornuri, lânos, ceața de mai multe tării, închegată printre depărtări și rânduri de munți, pe muchii și cotoare. Lătratul câinilor, biruit de liniști, se îndulcește ca o toacă. Mugetul vitelor e sufletesc și clopotul cailor care au intrat cu clăile în șură, bate-n catifea. Fără vânt, marginea cu porumburi a câmpiei e frământată în foile lungi și curgătoare, de o simțire.
Pace vouă! rostește necuvântata tăcere din amurg și, din munți, răsar șapte biserici cu singura turlă a fiecăreia dintre ele, ascuțită ca un creion cu vârful lung - pe când găinilor li s-a făcut noapte și somn de timpuriu.
Fetelor și copiilor, pestriți în livadă, și care caută, fiecare pentru sine norocul în trifoiurile cu patru foi, li s-a strecurat umbra pe subt pantofi și au rămas în mână cu întuneric. Ei se ridică sfioși de negura care vine din pământ și se caută unii pe alții, ca să nu-i apuce arșița de sticlă a lunii pe câmpiile rămase singure cu ea și, fără voie, au început să cânte și, fără voie, cântecul lor încet e o rugăciune. Oamenii care se întâlnesc în drumul către sat își zic: „Bună-seara“ și de fapt ei vor să spuie mai mult, căci luna și noaptea și tăcerea și oboseala le dau o fizionomie de icoană și ascund în ei înțelesuri întortocheate și temeri.
Se pregătește taina odihnei, la care iau parte vacile, fumul din hornuri, lânos, ceața de mai multe tării, închegată printre depărtări și rânduri de munți, pe muchii și cotoare. Lătratul câinilor, biruit de liniști, se îndulcește ca o toacă. Mugetul vitelor e sufletesc și clopotul cailor care au intrat cu clăile în șură, bate-n catifea. Fără vânt, marginea cu porumburi a câmpiei e frământată în foile lungi și curgătoare, de o simțire.
Pace vouă! rostește necuvântata tăcere din amurg și, din munți, răsar șapte biserici cu singura turlă a fiecăreia dintre ele, ascuțită ca un creion cu vârful lung - pe când găinilor li s-a făcut noapte și somn de timpuriu.
Fetelor și copiilor, pestriți în livadă, și care caută, fiecare pentru sine norocul în trifoiurile cu patru foi, li s-a strecurat umbra pe subt pantofi și au rămas în mână cu întuneric. Ei se ridică sfioși de negura care vine din pământ și se caută unii pe alții, ca să nu-i apuce arșița de sticlă a lunii pe câmpiile rămase singure cu ea și, fără voie, au început să cânte și, fără voie, cântecul lor încet e o rugăciune. Oamenii care se întâlnesc în drumul către sat își zic: „Bună-seara“ și de fapt ei vor să spuie mai mult, căci luna și noaptea și tăcerea și oboseala le dau o fizionomie de icoană și ascund în ei înțelesuri întortocheate și temeri.
La noapte, târziu, când vor adormi toate satele din munte și pădure, când se va opri munca oamenilor de tot, se vor pogorî din creștetele piscurilor celor mai apropiate de stele, cu poteci, care răspund în vecie, - în cărucioare mici, trase de asini albi, cu catastiv și arhivă, apostolii, bătrânii și profeții ambelor Așezăminte, ca să cumpănească faptele din timpul zilei, pentru cel mai mare folos al drepturilor și al celor păcătoși. Toate aceste socoteli făcându-se vara și toamna, când nu plouă nici ninge în călimară, munca de noapte este, de la facerea lumii până azi, cu totul a stihiilor de sus.
Noaptea trecută a fost gălăgie de glasuri în bătătura noastră, uncheșii Domnului neputând să judece la fel veghea unui cântăreț, găsit cu lampa aprinsă. El scrie noaptea, cu urechea la cele negrăite, stihurile cântate în auzul luminii. Prorocul pământurilor înflorite a hotărât că el se roagă, pe când preoții tărâmurilor sterpe au socotit că blestemă; și s-au uitat și unii și alții cu nasurile turtite, prin geamul lui la el, ca să-și facă părerea cea mai adevărată, văzându-l cu ochii - și tot nu s-a înțeles. Sta răzimat în cot, așteptând ca un nerod, să-i ia cineva, nezărit, mâna și să scrie cu mâna lui - și scria o bucată de vreme și se oprea, și iar aștepta părând că vorbește cuiva și că aude vocea aceluia numai el. Şi prorocii s-au gâlcevit în mai multe limbi la fereastră, ca niște cărturari pământeni, care țin silit știința și închipuirea în grădina lor îngrădită, ca mărarul și ca leușteanul, până ce s-a putut apropia de perdeaua cântărețului un Evanghelist, obișnuit să scrie cu vorbe șoptite.
— Uitați-vă mai bine, zise Ion, Luca, Marcu sau Matei. Pe scaunul de lângă sobă stă cineva cu obrazul de aur, cu ochii de smarald și ametist și mâna lui, așezată pe un genunchi, e însângerată. L-ați văzut?
Într-adevăr, cântărețul asculta la piciorul muntelui, în cătunul și bordeiul lui, de Omul de Aur, în vreme ce adormeau și licuricii, în noaptea aceea el venise singur din bolta bolților, înaintea profeților lui...
Noaptea trecută a fost gălăgie de glasuri în bătătura noastră, uncheșii Domnului neputând să judece la fel veghea unui cântăreț, găsit cu lampa aprinsă. El scrie noaptea, cu urechea la cele negrăite, stihurile cântate în auzul luminii. Prorocul pământurilor înflorite a hotărât că el se roagă, pe când preoții tărâmurilor sterpe au socotit că blestemă; și s-au uitat și unii și alții cu nasurile turtite, prin geamul lui la el, ca să-și facă părerea cea mai adevărată, văzându-l cu ochii - și tot nu s-a înțeles. Sta răzimat în cot, așteptând ca un nerod, să-i ia cineva, nezărit, mâna și să scrie cu mâna lui - și scria o bucată de vreme și se oprea, și iar aștepta părând că vorbește cuiva și că aude vocea aceluia numai el. Şi prorocii s-au gâlcevit în mai multe limbi la fereastră, ca niște cărturari pământeni, care țin silit știința și închipuirea în grădina lor îngrădită, ca mărarul și ca leușteanul, până ce s-a putut apropia de perdeaua cântărețului un Evanghelist, obișnuit să scrie cu vorbe șoptite.
— Uitați-vă mai bine, zise Ion, Luca, Marcu sau Matei. Pe scaunul de lângă sobă stă cineva cu obrazul de aur, cu ochii de smarald și ametist și mâna lui, așezată pe un genunchi, e însângerată. L-ați văzut?
Într-adevăr, cântărețul asculta la piciorul muntelui, în cătunul și bordeiul lui, de Omul de Aur, în vreme ce adormeau și licuricii, în noaptea aceea el venise singur din bolta bolților, înaintea profeților lui...
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
