Cătunul de sticlă - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Cătunul de sticlă" de Tudor Arghezi în care omul a fost prins pe neașteptate de zăpadă și drumurile au ajuns într-o singură noapte ca o pustietate albă. Pe acea zăpadă, s-a întâmplat ca în mijlocul satului, oamenii să se pomenească cu niște urși apropiindu-se de obloane, parcă în căutare de adăpost. Dar oamenii când s-au trezit a doua zi, s-au speriat și i-au alungat cu furcile. Urșii s-au întors în vizuinele lor unde îi așteptau puii lor îngrijorați de întârzierea lor.
Citește povestirea pt. copii "Cătunul de sticlă" din Cartea cu jucării
În satul unde m-a prins pe neaşteptate zăpada, drumurile s-au înmormântat într-o singură noapte şi o pustietate albă a pus pe câmpie stăpânirea ei miraculoasă. Noua stihie nu seamănă cu nimic şi parcă s-a petrecut într-adevăr o minune totală. De la ivirea luceafărului, de aseară până în zorii zilei de hârtie, culorile toate s-au topit într-o singură culoare, de lumină adormită, care acum visează.
Întâi, stelele şi luna s-au pogorât, pe când visam cu copiii, până la pământ, şi au rămas, de jur împrejurul colibelor şi până în marginile depărtate ale zării, înrădăcinate. Şi, ca firele de păpădie, care înfloresc în gămălii umflate, de păinjeniş, s-au depănat de toate razele şi pulberile lor argintate, şi scrumurile lor nepipăite au zburat şi au căzut. Şi, mai târziu, popoarele de îngeri mici cât scatiii, au venit şi le-au aşternut fiecare cu o batistă de olandă, cu care, unul altuia, îngerii şterg lacrimile şi sudoarea. Şi trebuia să vie, şi desigur a venit, şi o arătare de icoană, pe care noi nu am văzut-o, pentru că ne-a furat somnul şi ne-a dat în leagănul cald toată noaptea. Veniţi din paturi lângă mine, voi, copiii mei, aşa, încet, şi târâş prin aşternut, ca să vă povestesc cum a fost şi cum are să mai fie, până la Crăciun, până la Bobotează şi până mai târziu, când stelele şi îngerii vor veni iarăşi să-şi ia cenuşile şi scutecile înapoi...
Întâi, stelele şi luna s-au pogorât, pe când visam cu copiii, până la pământ, şi au rămas, de jur împrejurul colibelor şi până în marginile depărtate ale zării, înrădăcinate. Şi, ca firele de păpădie, care înfloresc în gămălii umflate, de păinjeniş, s-au depănat de toate razele şi pulberile lor argintate, şi scrumurile lor nepipăite au zburat şi au căzut. Şi, mai târziu, popoarele de îngeri mici cât scatiii, au venit şi le-au aşternut fiecare cu o batistă de olandă, cu care, unul altuia, îngerii şterg lacrimile şi sudoarea. Şi trebuia să vie, şi desigur a venit, şi o arătare de icoană, pe care noi nu am văzut-o, pentru că ne-a furat somnul şi ne-a dat în leagănul cald toată noaptea. Veniţi din paturi lângă mine, voi, copiii mei, aşa, încet, şi târâş prin aşternut, ca să vă povestesc cum a fost şi cum are să mai fie, până la Crăciun, până la Bobotează şi până mai târziu, când stelele şi îngerii vor veni iarăşi să-şi ia cenuşile şi scutecile înapoi...
S-a mai întâmplat şi alt lucru neobişnuit. În mijlocul satului, ne-am pomenit cu nişte urşi, apropiindu-se de obloane şi căutând să zărească înăuntru, ca să ceară pat şi puţină căldură. Vânturile din munte s-au năpustit pe ei, au urlat pădurile cu clocote nemaipomenite, cărările ştiute s-au astupat, bârloagele au fost pierdute, şi bieţii urşi au rătăcit până la primăria şi biserica noastră. Prin întuneric, oamenii au crezut că au venit Moş Crăciun şi Sfântul Petru să scrie, trimişi de împărăţia de sus, numele fetelor cuminţi şi ale băieţilor care nu s-au zgâriat şi nu s-au bătut, ca să le aducă daruri. Cam aşa umblă, în luna lui decembrie, cu catastivele, luminate de un felinar - câteva nopţi de-a rândul - solii cercetători, luând însemnări şi ştiinţe, pe la toate casele, de la pisici, de la căţei şi de la cioci. Să nu credeţi că dacă dai un ghiont, dacă furi o bomboană, dacă muşti din felia de unt a fratelui, dacă îţi înfigi mâna în părul surioarei şi tragi, să nu credeţi că nu ştie numaidecât Dumnezeu. Lumea e plină de ochi, vorba se duce din gură în gură, şi când nu o scrie nimeni în vederea Crăciunului, tot se află - prin vrăbii, prin veveriţe, prin toate păsările şi lighioanele, care nu sunt puse degeaba pe lume. De vine uliul şi se roteşte pe sus, de ce se uită la el găina, raţele şi hulubii? Găina spune, şi uliul duce vorba mai departe.
Luminându-se niţeluş, oamenii au găsit urşii colindând prin sat şi, speriaţi, au ieşit cu furcile şi i-au gonit. Cu vântul împotrivă, cu oamenii împotrivă... în vizuini îi aşteptau puii, copiii lor cu botul mare, cu ochii mici, şi vedeau, la ceasornicul din părete, că părinţii întârzie şi nu mai vin. Ursul mângâie dulce cu laba lui de fier, când îşi dezmiardă puii, facându-şi-o de mătase şi de catifea, şi mama ursoaica îşi face nasul moale când şi-l vâră să-i gâdile între şale. Unde s-au dus urşii alungaţi din sat, nu ştie să ne spuie nimeni: până la primăvară, când încep să se întoarcă nevăstuicile la staul şi florile încep să scoată scufii albastre şi albe, din arăturile cârtiţei negre...
Luminându-se niţeluş, oamenii au găsit urşii colindând prin sat şi, speriaţi, au ieşit cu furcile şi i-au gonit. Cu vântul împotrivă, cu oamenii împotrivă... în vizuini îi aşteptau puii, copiii lor cu botul mare, cu ochii mici, şi vedeau, la ceasornicul din părete, că părinţii întârzie şi nu mai vin. Ursul mângâie dulce cu laba lui de fier, când îşi dezmiardă puii, facându-şi-o de mătase şi de catifea, şi mama ursoaica îşi face nasul moale când şi-l vâră să-i gâdile între şale. Unde s-au dus urşii alungaţi din sat, nu ştie să ne spuie nimeni: până la primăvară, când încep să se întoarcă nevăstuicile la staul şi florile încep să scoată scufii albastre şi albe, din arăturile cârtiţei negre...
Sfârșit
Citește mai multe povesti din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
