Dansul lui Baruțu - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Dansul lui Baruțu" de Tudor Arghezi în care găsim familia lui Baruțu jucându-se. Tătuțu îl poartă pe Baruțu pe picioare și strigă în gura mare că vinde brânză din burduf, iar Mițu se face că vrea să cumpere brânză și-și întreabă tatăl cu cât dă brânza. Apoi, după cină este ora dansului. Prima dansează Mițu singură iar fratele ei stă pe scaun ca un public. Apoi este rândul lui Baruțu, pentru ca în final să danseze amândoi în timp ce fredonează un ritm născocit de ei.
Citește povestirea pt. copii "Dansul lui Baruțu" din Cartea cu jucării
În gospodăria noastră ignorantă - unde nu se știe nimic din actele istorice continentale, care se succed ca niște monumente mari în acțiune, ale planetei - evenimentele importante se petrec în interior închis. La noi nu se face nici politică, nici științe sociale, și nicidecum literatură. În fața bibliotecii, care se deschide, ca localurile de noapte, târziu; după ce oamenii onești și candizi au adormit (Baruțu, greoi ca o buturugă, cu brațele întinse, de înotător prin vis, și Mițu, grațioasă și-n somn, ca o amforă culcată), noi ne jucăm de-a capra, de-a iezii, de-a ursul supărat sau povestim fantezii improvizate.
Tătuțu vinde dintr-un burduf de brânză, pe care-l duce în cârcă și-l ține de picioarele lui groase și de genunchii ca niște mere crețești. Negustorul de brânză trece prin odăi și strigă:
— Brânză ieftină, cine mai cumpără?
Se apropie cucoana Mițu, cu coșulețul pe mână, în șal de gospodină, și întreabă:
— Cât dai, omule, brânza?
— Din ce parte vrei, cuconiță, că prețul e după loc. Vrei de-aici? vrei de colea? sau îți place mai bine de-aici? și tătuțu ciupește încet, nu tare, din burduf, din dosul genunchilor, din burtă, din gușă.
— Vreau de-aici, cere clienta, sfredelind cu degetul între coaste; lasă-mă să gust.
— Nu gusta, cucoană, răspunde tătuțu, că nu mai cumperi deloc. Brânza asta e împuțită.
— Nu sunt bânză, zice Baruțu, sunt Bauțu!
Şi comerțul de brânză se termină pe canapea, unde punem burduful jos și sărim pe el și-l mâncăm, cum apucăm, așa împuțit cum e.
Ora dansului după cină, se face cu program. Întâi dansează Mițu singură, și Baruțu stă pe scaun, în public. Apoi dansează singur Baruțu, și Mițu se odihnește în stal. Finalul e dansat de amândoi. Dansatorii sunt obligați să joace cum îi taie capul și în același timp să-și cânte, născocind un ritm vocal potrivit cu ritmul mișcării. Baruțu are un cuvânt și pentru odihna și pentru oboseală. După ce a dansat, el zice:
— M-am otenit, stai să mă otenesc - și se așază.
Dansul începe după ușă. Mițu se duce în dormitor, închide ușa, ca să-și facă toaleta, și stă puțin, căznindu-se să-și puie pe frunte ceea ce Baruțu numește un „câlhionț". Tătuțului, fără voia lui, după ce se rade și se spală, i se ivește în colțul sprâncenii un zuluf încârligat, pe care Mițu crede că tătuțu și-l face într-adins. Zadarnic tătuțu se jură că nu vrea să-i vie cârlionțul, că el tot vine, dar, ca să împace pe Mițu, el i-a făgăduit că într-o noapte va isca un farmec, ca să-i treacă ei cârlionțul lui, cu nădejdea că va cheli mai repede, ca să dispară amintirea. Părul lui Mițu e drept și ondularea rămâne rigidă.
Tătuțu vinde dintr-un burduf de brânză, pe care-l duce în cârcă și-l ține de picioarele lui groase și de genunchii ca niște mere crețești. Negustorul de brânză trece prin odăi și strigă:
— Brânză ieftină, cine mai cumpără?
Se apropie cucoana Mițu, cu coșulețul pe mână, în șal de gospodină, și întreabă:
— Cât dai, omule, brânza?
— Din ce parte vrei, cuconiță, că prețul e după loc. Vrei de-aici? vrei de colea? sau îți place mai bine de-aici? și tătuțu ciupește încet, nu tare, din burduf, din dosul genunchilor, din burtă, din gușă.
— Vreau de-aici, cere clienta, sfredelind cu degetul între coaste; lasă-mă să gust.
— Nu gusta, cucoană, răspunde tătuțu, că nu mai cumperi deloc. Brânza asta e împuțită.
— Nu sunt bânză, zice Baruțu, sunt Bauțu!
Şi comerțul de brânză se termină pe canapea, unde punem burduful jos și sărim pe el și-l mâncăm, cum apucăm, așa împuțit cum e.
Ora dansului după cină, se face cu program. Întâi dansează Mițu singură, și Baruțu stă pe scaun, în public. Apoi dansează singur Baruțu, și Mițu se odihnește în stal. Finalul e dansat de amândoi. Dansatorii sunt obligați să joace cum îi taie capul și în același timp să-și cânte, născocind un ritm vocal potrivit cu ritmul mișcării. Baruțu are un cuvânt și pentru odihna și pentru oboseală. După ce a dansat, el zice:
— M-am otenit, stai să mă otenesc - și se așază.
Dansul începe după ușă. Mițu se duce în dormitor, închide ușa, ca să-și facă toaleta, și stă puțin, căznindu-se să-și puie pe frunte ceea ce Baruțu numește un „câlhionț". Tătuțului, fără voia lui, după ce se rade și se spală, i se ivește în colțul sprâncenii un zuluf încârligat, pe care Mițu crede că tătuțu și-l face într-adins. Zadarnic tătuțu se jură că nu vrea să-i vie cârlionțul, că el tot vine, dar, ca să împace pe Mițu, el i-a făgăduit că într-o noapte va isca un farmec, ca să-i treacă ei cârlionțul lui, cu nădejdea că va cheli mai repede, ca să dispară amintirea. Părul lui Mițu e drept și ondularea rămâne rigidă.
Se deschide ușa. Apare Domnișoara. Tunete de aplauze. Domnișoara salută. Salutul ei deosebit nu seamănă cu nici un salut și, ca să nu-i stricăm originalitatea, ne-am interzis să-l corectăm. În loc să se aplece înainte, Mițu se lasă pe spate cu brațele și salută pieziș, ridicând piciorul puțin de pe parchet. Dansul a început. El poate fi chinezesc, cambodge sau grec; meritul lui este de-a fi fost inventat fără model: căci în gospodărie nu dansează nimeni. Odată a vrut și tătuțu să joace, dar a râs și pisica. Mițu i-a spus: „Stai jos, tătuțule, că nu melge“. Mițu avea numai trei ani. Şi Baruțu i-a spus:
„Eti talaghios“. Iar măicuța, ca să nu-i ucidă prestigiul în public, i-a șoptit la ureche: „Prostul mamii!“ și l-a mângâiat.
Dansul Mițului e leneș, lin și sentimental. Piciorul ei, fluid, face un val în sus, care se ridică treptat în mijloc, în umăr, în brațul legănat, pană-n vârful mâinii înălțate ondulat, și apoi valul întreg coboară înapoi până la tălpi și se urcă din nou cu pasul al doilea, și iarăși coboară, dând un desen de nuferi răscoliți. Şi, la mișcarea gleznelor și a brațelor, ia parte și figura, ochii care se leagănă, grumazul care se clatină și vocea, mică.
Baruțu, inventiv într-alte domenii, în materia dansului e redus la rolul de imitator. Din douăzeci de dansuri inventate de agilitățile Mițului, Baruțu a prins pe jumătate unul singur, pe care îl repetă, necăjit că nu are mai multe dansuri și el.
— Altul! strigăm noi, când Baruțu joacă. Altul!
— Ata e antul, răspunde Baruțu.
Dansul lui e comic pentru că, gros și inelastic, Baruțu face mișcările și ia expresiile de figură ale fetiței. El închide ochii a sentiment și înnoadă gura a melancolie.
— M-am otenit! zice Baruțu.
— Du-te și te... ostenește! răspunde Mițu.
Şi pe când îl dezbracă măicuța și, netezit cu apă rece, îl întinde și-l trage ca să crească mare, răstignit pe pat, el spune că a uitat să facă la dans o fioritură, a căreia execuție ar vrea să o demonstreze imediat.
— Ţine-o minte să o faci mâine seară negreșit, îl învață măicuța. Mâine o să chemăm să se uite veverița, cioaca, șoarecele, bufnița, crocodilul...
Şi el repetă, silabisind treptat mai rar:
— Ve-ve-i-ța, țioa-ca, șoa-i-ci-le...
Şi înainte de-a numi bufnița, îmbrăcat în hainele de noapte, Baruțu a adormit...
— Noapte bună, copiii mamii, le-a zis măicuța - și ei n-au știut să răspundă.
Singură pendula lovește tăcerea cu mutul ei tictac, ca-ntr-o perină de puf.
„Eti talaghios“. Iar măicuța, ca să nu-i ucidă prestigiul în public, i-a șoptit la ureche: „Prostul mamii!“ și l-a mângâiat.
Dansul Mițului e leneș, lin și sentimental. Piciorul ei, fluid, face un val în sus, care se ridică treptat în mijloc, în umăr, în brațul legănat, pană-n vârful mâinii înălțate ondulat, și apoi valul întreg coboară înapoi până la tălpi și se urcă din nou cu pasul al doilea, și iarăși coboară, dând un desen de nuferi răscoliți. Şi, la mișcarea gleznelor și a brațelor, ia parte și figura, ochii care se leagănă, grumazul care se clatină și vocea, mică.
Baruțu, inventiv într-alte domenii, în materia dansului e redus la rolul de imitator. Din douăzeci de dansuri inventate de agilitățile Mițului, Baruțu a prins pe jumătate unul singur, pe care îl repetă, necăjit că nu are mai multe dansuri și el.
— Altul! strigăm noi, când Baruțu joacă. Altul!
— Ata e antul, răspunde Baruțu.
Dansul lui e comic pentru că, gros și inelastic, Baruțu face mișcările și ia expresiile de figură ale fetiței. El închide ochii a sentiment și înnoadă gura a melancolie.
— M-am otenit! zice Baruțu.
— Du-te și te... ostenește! răspunde Mițu.
Şi pe când îl dezbracă măicuța și, netezit cu apă rece, îl întinde și-l trage ca să crească mare, răstignit pe pat, el spune că a uitat să facă la dans o fioritură, a căreia execuție ar vrea să o demonstreze imediat.
— Ţine-o minte să o faci mâine seară negreșit, îl învață măicuța. Mâine o să chemăm să se uite veverița, cioaca, șoarecele, bufnița, crocodilul...
Şi el repetă, silabisind treptat mai rar:
— Ve-ve-i-ța, țioa-ca, șoa-i-ci-le...
Şi înainte de-a numi bufnița, îmbrăcat în hainele de noapte, Baruțu a adormit...
— Noapte bună, copiii mamii, le-a zis măicuța - și ei n-au știut să răspundă.
Singură pendula lovește tăcerea cu mutul ei tictac, ca-ntr-o perină de puf.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
