O locomotivă și o gară - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "O locomotivă și o gară" de Tudor Arghezi în care tătuțu a fost însărcinat cu mandat de cumpărare a unui tren lung de către băiatul său Baruțu. Băiatul vrea să se facă mașinist, dar sora lui Mițu devine geloasă și vrea și ea o gară în care să oprească trenul fratelui său. Fetița decide că dacă vreo babă își pierde covrigii în gară, să fie mâncați pentru că se strică. Băruțu vrea și el covrigi, dar fata îi cere în schimb, s-o lase să conducă și ea locomotiva.
Citește povestirea pt. copii "O locomotivă și o gară" din Cartea cu jucării
Am fost însărcinați cu două mandate de încredere și ne căznim să le ducem la împlinire.
Băiatul ne-a cerut un tren, un tren lung, comandat la gară, pe măsura lui, căci vrea să se facă „mașinist". Trenul să fie cam atât de înalt, cât ne-ar ajunge nouă la bărbie, cu locomotivă adevărată, care merge cu foc. El va mânui aburul și fluierul și va trece prin gări cu mașina sforăind și nechezând. Şi nu se va opri decât atunci când va crede el, ca să bea apă și să mănânce o prăjitură. Va porni iute și va străbate toată țara, departe, și va trece, ca să-l vadă, și pe strada unchiului Sesis, dând un fluier gros în fața porții, la numărul zece. Dacă o să vrea să se suie și pisoiul Papuc în tren, el îl primește, însă cu luare-aminte să fie, că trenul o să meargă repede și dacă i-o veni amețeală nu o să mai poată sări din tren. Mai bine să rămâie acasă, după sobă.
Fetița îl și privește cu necaz cum o să conducă el trenul; dar ca să cumpănească lucrurile, ea ne-a comandat o gară, unde o să se oprească negreșit trenul fratelui ei. Dacă nu vrea să se oprească, ea pune un geamantan pe „lenie“ și dă trenul peste cap. Orgolios, băiatul crede că trenul o să taie geamantanul în două și, ca să nu piardă un obiect de călătorie atât de scump, o povățuiește să și-l ție în mână, căci locomotiva lui trece negreșit. O să vedem. Până una alta, trebuie să fie gata întâi gara și tocmai după aceea trenul; ceea ce este natural, călătorii din tren neputând să cumpere bilete și țigări din câmp și având nevoie să se uite și la ceasornicul mare de peron. Băiatul cere întâi trenul. Întrucâtva i-am împăcat, învoindu-ne ca, pe când vine trenul, din partea cealaltă să vie și gara. Perfect! I-am convins să primească.
Însă gara să nu fie o gară mare, ca gara Câmpina. Fetiței îi trebuie o gară pe măsura trenului comandat de frate-su, o gară mică, o găricică: totul să se prezinte cam ca un coteț de câine, cu o firmă în față, arătând numele gării. După câteva inspirații, ne-am oprit la gara „Mak-Mak“, a cărei inscripție va fi deslușită, noaptea, la un bec electric. Punem într-o lampă nițică electricitate și o agățăm de firmă: asta merge lesne. Chestia e: ce ne facem de hamali și de personal? De la șeful de gară până la frânări, fetița vrea oameni mici de tot și vii, nu suflete de tinichea. Şi vrea mulți de tot, ca să umple peronul stației Mak-Mak. Serviciul poștal să fie și el aproape microscopic, cu scrisori și plicuri cât boabele de linte și cu timbre, înțelegi, cât de mici. Obiectând că nu o să le poată lipi, ea răspunde să nu ne împiedicăm în amănunte, căci serviciul poștal îl face ea în întregime, telefon și telegraf.
Nevasta șefului de gară să stea sus, la o fereastră, și să privească trenul răzimată în cot. Să fie decoltată și să se pieptene cu cozi. Odată cu gara mobilată și cu funcționarii, trebuie comandată și o nevastă de șef. Lasă, că găsim gata, la magazin. Nu se poate, trebuie special comandată. Bun. Comandăm și asta. Gata? Nu, nu e gata. Nu se poate gară fără cățel. Ne trebuie și un cățel mic de tot, care o să iasă atât de mic încât se pierde sau îl mănâncă muștele. Defel! Cățelul o să stea în geam pe marginea ferestrei, lângă nevasta șefului de gară. Ea o să aibă grijă să nu-l scape jos, căci distanța până la peron e mare: 35 cm., o prăpastie. Toate bune. Poșetele și umbrelele pierdute vor fi păstrate la casa de bagaje. Foarte bine; o să comandăm și câteva poșete și umbrele pierdute. Dacă o babă o să piardă o legătură cu covrigi, asta rămâne proprietatea gării; căci dacă nu se mănâncă se strică.
Băiatul ne-a cerut un tren, un tren lung, comandat la gară, pe măsura lui, căci vrea să se facă „mașinist". Trenul să fie cam atât de înalt, cât ne-ar ajunge nouă la bărbie, cu locomotivă adevărată, care merge cu foc. El va mânui aburul și fluierul și va trece prin gări cu mașina sforăind și nechezând. Şi nu se va opri decât atunci când va crede el, ca să bea apă și să mănânce o prăjitură. Va porni iute și va străbate toată țara, departe, și va trece, ca să-l vadă, și pe strada unchiului Sesis, dând un fluier gros în fața porții, la numărul zece. Dacă o să vrea să se suie și pisoiul Papuc în tren, el îl primește, însă cu luare-aminte să fie, că trenul o să meargă repede și dacă i-o veni amețeală nu o să mai poată sări din tren. Mai bine să rămâie acasă, după sobă.
Fetița îl și privește cu necaz cum o să conducă el trenul; dar ca să cumpănească lucrurile, ea ne-a comandat o gară, unde o să se oprească negreșit trenul fratelui ei. Dacă nu vrea să se oprească, ea pune un geamantan pe „lenie“ și dă trenul peste cap. Orgolios, băiatul crede că trenul o să taie geamantanul în două și, ca să nu piardă un obiect de călătorie atât de scump, o povățuiește să și-l ție în mână, căci locomotiva lui trece negreșit. O să vedem. Până una alta, trebuie să fie gata întâi gara și tocmai după aceea trenul; ceea ce este natural, călătorii din tren neputând să cumpere bilete și țigări din câmp și având nevoie să se uite și la ceasornicul mare de peron. Băiatul cere întâi trenul. Întrucâtva i-am împăcat, învoindu-ne ca, pe când vine trenul, din partea cealaltă să vie și gara. Perfect! I-am convins să primească.
Însă gara să nu fie o gară mare, ca gara Câmpina. Fetiței îi trebuie o gară pe măsura trenului comandat de frate-su, o gară mică, o găricică: totul să se prezinte cam ca un coteț de câine, cu o firmă în față, arătând numele gării. După câteva inspirații, ne-am oprit la gara „Mak-Mak“, a cărei inscripție va fi deslușită, noaptea, la un bec electric. Punem într-o lampă nițică electricitate și o agățăm de firmă: asta merge lesne. Chestia e: ce ne facem de hamali și de personal? De la șeful de gară până la frânări, fetița vrea oameni mici de tot și vii, nu suflete de tinichea. Şi vrea mulți de tot, ca să umple peronul stației Mak-Mak. Serviciul poștal să fie și el aproape microscopic, cu scrisori și plicuri cât boabele de linte și cu timbre, înțelegi, cât de mici. Obiectând că nu o să le poată lipi, ea răspunde să nu ne împiedicăm în amănunte, căci serviciul poștal îl face ea în întregime, telefon și telegraf.
Nevasta șefului de gară să stea sus, la o fereastră, și să privească trenul răzimată în cot. Să fie decoltată și să se pieptene cu cozi. Odată cu gara mobilată și cu funcționarii, trebuie comandată și o nevastă de șef. Lasă, că găsim gata, la magazin. Nu se poate, trebuie special comandată. Bun. Comandăm și asta. Gata? Nu, nu e gata. Nu se poate gară fără cățel. Ne trebuie și un cățel mic de tot, care o să iasă atât de mic încât se pierde sau îl mănâncă muștele. Defel! Cățelul o să stea în geam pe marginea ferestrei, lângă nevasta șefului de gară. Ea o să aibă grijă să nu-l scape jos, căci distanța până la peron e mare: 35 cm., o prăpastie. Toate bune. Poșetele și umbrelele pierdute vor fi păstrate la casa de bagaje. Foarte bine; o să comandăm și câteva poșete și umbrele pierdute. Dacă o babă o să piardă o legătură cu covrigi, asta rămâne proprietatea gării; căci dacă nu se mănâncă se strică.
— Îmi dai și mie un covrig, întreabă îngrijorat băiatul.
— Mă lași să conduc și eu locomotiva? întrebă fetița.
Întrebarea e lapidară. Stai, să se gândească. Problema se complică. Pentru un covrig ridicul să-i dea pe mână o locomotivă?
— Nu mai vreau covrigi! răspunde hotărât băiatul. Mai repede se poate lipsi de un covrig decât de o locomotivă.
Fetița reclamă cu lacrimi, subit apărute în lumina ochilor. Şi ea pesemne și-a făcut socoteală că un covrig nu-i așa de mult.
— Zice că nu vrea covrigi! se plânge fetița.
— Eu cred că el îți dă locomotiva, dacă îi dai și tu gara nițel.
— Nu dau gara! decide fetița răstit.
Ideea gării, concurenta trenului, l-a înduplecat pe băiat să o dorească.
— Zice că nu-mi dă gara! se văietă băiatul.
Strânși cu ușa, căutăm o soluție și încercăm o propunere.
— Tu n-ai să poți conduce toată locomotiva - îi demonstrăm băiatului - pentru că n-ai decât două mâini și trebuiesc mai multe. Tu o să conduci fluierul și sora ta fumul.
El preferă fumului fluierul și preferă să stea pe cărbuni și, de la distanță, să facă mașina să șuiere. Trenul a și plecat. L-auzi: pif!paf! — pif! Paf! - Băiatul țipă entuziasmat, fetița nu mai poate de bucurie. Dar...
— Să nu uiți, tătuțule, gara!... notează fetița.
Puși de acord, îi îmbărbătăm, punându-le în locomotivă și un sifon rece, din care vor bea amândoi când le-o fi sete. Şi ca să-i stea trenului mai bine, hotărâm de comun acord să punem sifonul deasupra locomotivei, lângă coș.
Așteptăm să ne vie locomotiva și gara...
— Mă lași să conduc și eu locomotiva? întrebă fetița.
Întrebarea e lapidară. Stai, să se gândească. Problema se complică. Pentru un covrig ridicul să-i dea pe mână o locomotivă?
— Nu mai vreau covrigi! răspunde hotărât băiatul. Mai repede se poate lipsi de un covrig decât de o locomotivă.
Fetița reclamă cu lacrimi, subit apărute în lumina ochilor. Şi ea pesemne și-a făcut socoteală că un covrig nu-i așa de mult.
— Zice că nu vrea covrigi! se plânge fetița.
— Eu cred că el îți dă locomotiva, dacă îi dai și tu gara nițel.
— Nu dau gara! decide fetița răstit.
Ideea gării, concurenta trenului, l-a înduplecat pe băiat să o dorească.
— Zice că nu-mi dă gara! se văietă băiatul.
Strânși cu ușa, căutăm o soluție și încercăm o propunere.
— Tu n-ai să poți conduce toată locomotiva - îi demonstrăm băiatului - pentru că n-ai decât două mâini și trebuiesc mai multe. Tu o să conduci fluierul și sora ta fumul.
El preferă fumului fluierul și preferă să stea pe cărbuni și, de la distanță, să facă mașina să șuiere. Trenul a și plecat. L-auzi: pif!paf! — pif! Paf! - Băiatul țipă entuziasmat, fetița nu mai poate de bucurie. Dar...
— Să nu uiți, tătuțule, gara!... notează fetița.
Puși de acord, îi îmbărbătăm, punându-le în locomotivă și un sifon rece, din care vor bea amândoi când le-o fi sete. Şi ca să-i stea trenului mai bine, hotărâm de comun acord să punem sifonul deasupra locomotivei, lângă coș.
Așteptăm să ne vie locomotiva și gara...
Sfârșit
Citește mai multe povesti din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
