Pădurea copiilor - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Pădurea copiilor" de Tudor Arghezi în care un tată îi spune fiului său că a fost cuminte și astfel are voie să asculte o poveste. O poveste despre o pădure în care copacii în loc să fie înfipți în pământ, se plimbau dintr-o parte în alta. Părintele îi spune copilului că odată când se jucau mai mulți în pădurea mișcătoare, s-au suit cu toții într-un copac și acesta i-a plimbat prin toată pădurea, iar la final i-a adus înapoi fix în locul de unde plecaseră.
Citește povestirea pt. copii "Pădurea copiilor" din Cartea cu jucării
Fiindcă ai fost cuminte, mă țiu de cuvânt și-ți povestesc cum era pădurea în care mă jucam eu toată ziua de vară, când eram mic.
Tu știi ce este o pădure. Mergi între copaci, în sus și în jos, înainte și înapoi, la stânga și la dreapta și pretutindeni numai între copaci, și copacii sunt înfipți în pământ, de rădăcini. Tot așa era și pădurea mea, cu deosebire că, în loc să fie lipiți de pământ, copacii umblau de colo până colo, ne ținuți de nimic. Câteodată, când treceam prin pădure, era acolo toată, și până să mă întorc nu mai era deloc, și a doua zi iar venea îndărăt.
Nu știu cum s-a întâmplat că pădurea asta fără păreche a fost zămislită mișcătoare. Poate că din pricina multor copii câți erau în statele care încingeau codrul de jur-împrejur, copacii au luat ceva din zburdălnicia lor și au rămas nebunatici și copilăroși. Câteodată ne suiam câte zece, cincisprezece, într-un pom și el o lua la drum cu noi, ca un car cu boi, ne plimba prin toată pădurea, și se întorcea cu noi în cârcă în locul unde ne suisem. Apoi, își înmuia crengile, lăsându- le cu noi în jos, noi ne ploconeam la el, el da din vârf a „mulțumim dumitale“. Pomii erau și niște tâlhari: intrau în livezile oamenilor și prădau merii pârguiți și perele coapte. Când ai să vezi vreun brad cu
poame în el să știi că ai de-a face cu un hoț. Copacul se scutura nițel, când se adunau copiii și toate poamele furate le erau dăruite lor.
Era o babă cu părul roșu în partea locului, care făcea farmece și vrăji cu pădurea copiilor, puind arborii să umble la rând, ca plopii, unul înapoia celuilalt, pe marginile drumurilor, de o parte și de alta, și dacă voia să gonească un om, înfricoșat, din casa lui, ca să i-o ia alții, baba trimitea patru, cinci molifți bătrâni de se așezau în poartă, plini de bufnițe și cucuvăi și câte unul plecat din pădure cu lună cu tot, luna aflându-se tocmai în păienjenișurile lui, când pornea copacul. Spune tu, nu te-ar apuca frica și n-ai fugi dacă, deșteptându-te într-o bună dimineață, ai da, în bătătură, de patm clopotnițe sau biserici, ieșite în timpul nopții din pământ?
Tu știi ce este o pădure. Mergi între copaci, în sus și în jos, înainte și înapoi, la stânga și la dreapta și pretutindeni numai între copaci, și copacii sunt înfipți în pământ, de rădăcini. Tot așa era și pădurea mea, cu deosebire că, în loc să fie lipiți de pământ, copacii umblau de colo până colo, ne ținuți de nimic. Câteodată, când treceam prin pădure, era acolo toată, și până să mă întorc nu mai era deloc, și a doua zi iar venea îndărăt.
Nu știu cum s-a întâmplat că pădurea asta fără păreche a fost zămislită mișcătoare. Poate că din pricina multor copii câți erau în statele care încingeau codrul de jur-împrejur, copacii au luat ceva din zburdălnicia lor și au rămas nebunatici și copilăroși. Câteodată ne suiam câte zece, cincisprezece, într-un pom și el o lua la drum cu noi, ca un car cu boi, ne plimba prin toată pădurea, și se întorcea cu noi în cârcă în locul unde ne suisem. Apoi, își înmuia crengile, lăsându- le cu noi în jos, noi ne ploconeam la el, el da din vârf a „mulțumim dumitale“. Pomii erau și niște tâlhari: intrau în livezile oamenilor și prădau merii pârguiți și perele coapte. Când ai să vezi vreun brad cu
poame în el să știi că ai de-a face cu un hoț. Copacul se scutura nițel, când se adunau copiii și toate poamele furate le erau dăruite lor.
Era o babă cu părul roșu în partea locului, care făcea farmece și vrăji cu pădurea copiilor, puind arborii să umble la rând, ca plopii, unul înapoia celuilalt, pe marginile drumurilor, de o parte și de alta, și dacă voia să gonească un om, înfricoșat, din casa lui, ca să i-o ia alții, baba trimitea patru, cinci molifți bătrâni de se așezau în poartă, plini de bufnițe și cucuvăi și câte unul plecat din pădure cu lună cu tot, luna aflându-se tocmai în păienjenișurile lui, când pornea copacul. Spune tu, nu te-ar apuca frica și n-ai fugi dacă, deșteptându-te într-o bună dimineață, ai da, în bătătură, de patm clopotnițe sau biserici, ieșite în timpul nopții din pământ?
Cât privește molifții, ei au și o voce ciudată, că răsună cum ar șuiera un clopot în desimea lor și uneori parcă ar purta în ei câte un ceasornic mare, care bate orele și toaca lor măsurată. Sub camilavca neagră, atârnată brazilor din creștete pe brațe, se aud șoapte călugărești, pădurile din creștetul munților vorbind adeseori cu Domnul, în limba de rugăciuni a vântului, care-i graiul către vecie al lucrurilor tainice de pe pământ.
Pădurea mea era și locuită de o mulțime de făpturi cu coarne sau numai cu copite, cu labe, degete și unghii; făpturi, unele mari, însă blajine, lăsându-se să fie apucate și prinse; zimbri cu fruntea lată, cerbi cu ramuri în cap, țapi cu zulufi de os, și mistreți, purtători de rituri ai ștampilei umede dumnezeiești, însemnată cu două litere, alfa și omega, în mijlocul unui rotogol. Noi alergam câte o jumătate de ceas după un bivol sălbatic, îl prindeam în brațe și el se dezumfla încet, dându-și sufletul întreg de bucurie.
Vrei să-ți spui adevărat? Animalele erau de cauciuc subțire și pădurea era de gutapercă - și primarul noastru le umfla în toată sâmbăta seara cu pompa de bicicletă, ca să avem cu ce ne juca duminica dimineața.
Pădurea mea era și locuită de o mulțime de făpturi cu coarne sau numai cu copite, cu labe, degete și unghii; făpturi, unele mari, însă blajine, lăsându-se să fie apucate și prinse; zimbri cu fruntea lată, cerbi cu ramuri în cap, țapi cu zulufi de os, și mistreți, purtători de rituri ai ștampilei umede dumnezeiești, însemnată cu două litere, alfa și omega, în mijlocul unui rotogol. Noi alergam câte o jumătate de ceas după un bivol sălbatic, îl prindeam în brațe și el se dezumfla încet, dându-și sufletul întreg de bucurie.
Vrei să-ți spui adevărat? Animalele erau de cauciuc subțire și pădurea era de gutapercă - și primarul noastru le umfla în toată sâmbăta seara cu pompa de bicicletă, ca să avem cu ce ne juca duminica dimineața.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
