Ouăle - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Ouăle" de Tudor Arghezi în care măicuța se întoarce de la găini și numără ouăle luate de la ele. Sunt o grămadă de ouă, dar măicuța le cunoaște după după pete. Familia găsește un ou de bibilică și tătuțu îi promite lui Baruțu că dacă este cuminte, îi va roși unul doar pentru el, ca să spargă toate ouăle cu care va ciocni. Ei găsesc și un ou mare de gâscă și își dau seama că gâscanul căruia îi spuneau Costache, este de fapt o gâscă și acum se văd nevoiți să-i schimbe numele. Baruțu însă, crede că ar trebui să-i spună tot Costache.
Citește povestirea pt. copii "Ouăle" din Cartea cu jucării
Când se întoarce măicuța de la găini și numără ouăle pe masa învelită cu o față de cânepă groasă, e o sărbătoare. De le-ar fi scos din cer așa de frumoase, bucuria ei n-ar fi mai îngerească. În coșul de răchită rotund adus pe sus și jucat în palmă, stau grămadă câte cincisprezece, douăzeci, treizeci de ovale de faianță... Găinile albe le dau albe; galbenele și roșiaticile: ca fildeșul și pestrițe.
— Ăsta e al Boghetei! fac prinsoare. Îl cunosc după picățele! strigă măicuța. Cestălalt e al coțofenei. (Avem o găină coțofană...) Pe astea le-au făcut picherile...
Măicuța nu și-a stricat graiul de-acasă într-atâta, încât să-i zică picherei bibilică și picheroiului bibiloi.
— Fetele mamii! cum se îngrijesc ele să nu dăm bani pe ouă, de Paști. Dacă ești, Baruțule, cuminte, o să roșesc pentru tine unul, ca să le spargi pe toate.
Într-un coș, deasupra, iacă un ou de patru ori mai mare decât celalate.
— Ce-i cu ăsta?
Familia e în dreptul ei să fie mișcată. Crezând că avea un gâscan și căutându-i o păreche vrednică de obârșiile lui occidentale, ginerele s-a dovedit gâscă. Strigându-l Costache și el răspunzând la numle de Costache bucuros, acum o să-i trebuiască numele schimbat. E tot atât de greu să-l treci dintr-un nume într-altul, ca pe creștin să-l lepezi de legea lui și să-l faci papistaș... La noi în casă nu se taie viețuitoare: gâscanul e om, câinii sunt oameni, oameni sunt și cotoșmanii.
— Ştiți ce să facem? Să-i zicem tot Costache! a hotărât Baruțu.
Boghiata e o găină cu pălăria trasă pe ochi, peste un bariș, ca o beretă ciufulită, tricotată mărunt până la cioc. Ca să zărească puțin, ea trebuie să caute pieziș, să cerceteze de aproape, cum zice măicuța, ca o „nioapă“, cu o sfințenie încremenită a uitării de domnișoară farmacistă. Foarfecă încovoiată, îi tunde ea cu băgare de seamă ochii de jur-împrejur, acoperiți cu barbă, o dată pe săptămână, dar izbutește să biruie năvala.
— Ăsta e al Boghetei! fac prinsoare. Îl cunosc după picățele! strigă măicuța. Cestălalt e al coțofenei. (Avem o găină coțofană...) Pe astea le-au făcut picherile...
Măicuța nu și-a stricat graiul de-acasă într-atâta, încât să-i zică picherei bibilică și picheroiului bibiloi.
— Fetele mamii! cum se îngrijesc ele să nu dăm bani pe ouă, de Paști. Dacă ești, Baruțule, cuminte, o să roșesc pentru tine unul, ca să le spargi pe toate.
Într-un coș, deasupra, iacă un ou de patru ori mai mare decât celalate.
— Ce-i cu ăsta?
Familia e în dreptul ei să fie mișcată. Crezând că avea un gâscan și căutându-i o păreche vrednică de obârșiile lui occidentale, ginerele s-a dovedit gâscă. Strigându-l Costache și el răspunzând la numle de Costache bucuros, acum o să-i trebuiască numele schimbat. E tot atât de greu să-l treci dintr-un nume într-altul, ca pe creștin să-l lepezi de legea lui și să-l faci papistaș... La noi în casă nu se taie viețuitoare: gâscanul e om, câinii sunt oameni, oameni sunt și cotoșmanii.
— Ştiți ce să facem? Să-i zicem tot Costache! a hotărât Baruțu.
Boghiata e o găină cu pălăria trasă pe ochi, peste un bariș, ca o beretă ciufulită, tricotată mărunt până la cioc. Ca să zărească puțin, ea trebuie să caute pieziș, să cerceteze de aproape, cum zice măicuța, ca o „nioapă“, cu o sfințenie încremenită a uitării de domnișoară farmacistă. Foarfecă încovoiată, îi tunde ea cu băgare de seamă ochii de jur-împrejur, acoperiți cu barbă, o dată pe săptămână, dar izbutește să biruie năvala.
„Puica“ neagră dă oul cel mai glumeț, mărunțică și de neam pitic. Bărbatul ei, plin de necazuri și cârcotaș, e puricile neastâmpărat al cârdului de găini, mic cât pumnul și necredincios dar ibovnic înfumurat al marilor mătuși înfoiate, cu patru fuste la crinolină. Are o pană-n coadă de douăzeci de ori mai lungă decât el întreg, o creastă roșie aprinsă și harțag. Pune pe fugă corciturile vestite, de viță nobilă uriașe, orpingtoni și brahma, cocoși molâi ventriloci, și-i de temperament publicitar. După ce și-a scos dușmanul din ceea ce i se pare circumscripția lui, piticul se lungește din picioare, bate din aripi, se proslăvește și face evenimentul cunoscut, aruncând în văzduh o proclamație trâmbițată. Niță din Vlașca, un dulău de cocoș, care ne-a venit de pe la Videle, i-ar fi scos ochii și mațele demult, fără o pază severă. Fanfaronada marsilieză a domnișorului scoate din fire vlăjganul învățat cu personaje depline, cu bivolii și berbecii de-acasă.
Doamna Ana e-o găină anemică, palidă, ca o profesoară nemțoaică, iar mahalagioaica durdulie cu cațaveică și-n târligi e cucoana Sultana.
Sărbătoarea ouălor cotidiană s-a potrivit cu floarea vișinilor, adunate în buchete mari date-n leagăn, înainte și-napoi, de vânt, cu frânghia de rufe, cu peșchirele, cu năframele și șervetele, steaguri prinse între catarge de prăjini.
Am vroi să ne deprindem fără emoții cu prezența ouălor în gospodărie, cu fabricarea lor în serie; să nu ne tulbure forma și substanța. Am vroi și noi să cuprindem aceste miracole cu gălbenuș în mărfurile alimentare. Regularitatea predestinată a elipsei, cutia ei rotundă de piatră transparentă, căptușeala de mătase și catifea fragilă, totul lucrat cu meșteșugul secret din întocmirea gingașei petale, al subtilului polen, al parfumelor, sunt de-o seamă pentru uimirea și temerea noastră de nevăzut, cu giuvaerele de lumină ale ochilor tăi, fiică a Maicii Fecioare, pensulați cu safir...
Câteodată, măicuța descoperă pe undeva, într-un loc ascuns, o puzderie de ouă. Strigătul imprundent al tăinuitoarei, satisfăcută că-și adună comoara, o trădează...
— O să rămâie Picuța, zice măicuța, cu gura căscată, mâine când n-o să le mai găsească unde și le-a pus. De două luni știu că mă înșeală și m-am ținut după ea. își pusese hoața de gând să cadă cloșcă și să ne întâmpine într-o zi din buruieni cu douăzeci și cinci de pui de aur, ca niște diaconi. Dar mă răzgândesc. O să fiu mai șireată decât ea. Mă duc să-i pui ouăle la loc.
Doamna Ana e-o găină anemică, palidă, ca o profesoară nemțoaică, iar mahalagioaica durdulie cu cațaveică și-n târligi e cucoana Sultana.
Sărbătoarea ouălor cotidiană s-a potrivit cu floarea vișinilor, adunate în buchete mari date-n leagăn, înainte și-napoi, de vânt, cu frânghia de rufe, cu peșchirele, cu năframele și șervetele, steaguri prinse între catarge de prăjini.
Am vroi să ne deprindem fără emoții cu prezența ouălor în gospodărie, cu fabricarea lor în serie; să nu ne tulbure forma și substanța. Am vroi și noi să cuprindem aceste miracole cu gălbenuș în mărfurile alimentare. Regularitatea predestinată a elipsei, cutia ei rotundă de piatră transparentă, căptușeala de mătase și catifea fragilă, totul lucrat cu meșteșugul secret din întocmirea gingașei petale, al subtilului polen, al parfumelor, sunt de-o seamă pentru uimirea și temerea noastră de nevăzut, cu giuvaerele de lumină ale ochilor tăi, fiică a Maicii Fecioare, pensulați cu safir...
Câteodată, măicuța descoperă pe undeva, într-un loc ascuns, o puzderie de ouă. Strigătul imprundent al tăinuitoarei, satisfăcută că-și adună comoara, o trădează...
— O să rămâie Picuța, zice măicuța, cu gura căscată, mâine când n-o să le mai găsească unde și le-a pus. De două luni știu că mă înșeală și m-am ținut după ea. își pusese hoața de gând să cadă cloșcă și să ne întâmpine într-o zi din buruieni cu douăzeci și cinci de pui de aur, ca niște diaconi. Dar mă răzgândesc. O să fiu mai șireată decât ea. Mă duc să-i pui ouăle la loc.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
