Geamantanul - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Geamantanul" de Tudor Arghezi în care îl găsim pe tătuțu pregătindu-se să plece la Severin. El trebuie să împrumute geamantanul fetiței lui, numită Mițu, care are în proprietatea sa pe lângă păpuși, o furculiță, un cuțit și un colac de șervet, și un geamantan pe care tatăl său trebuie să-l ia în călătoria pe care o va face. Mițu plimbă în fiecare zi de câte două ori, geamantanul dintr-o odaie în alta ca dintr-o gară în alta. Baruțu este pe post de hamal și trebuie să care geamantanul.
Citește povestirea pt. copii "Geamantanul" din Cartea cu jucării
Trebuind să plece peste Olt, pe două zile, tătuțu i-a cerut Mițului, fetița lui, să-i împrumute un geamantan. La patru ani și jumătate, Mițu e proprietăreasă de o mulține de lucruri. Afară de păpuși, ea are o furculiță, un cuțit, o lingură și un colac de șervet, închise într-o cutie de atlaz, cu copci și paftale bisericești. Are o umbrelă de cucoană mică, gălbuie ca măduva de banană și cu trei flori tighelite cu aur. Are poșetă și în poșetă, oglindă, un harap de celuloid, o batistă, doi nasturi, un dop, un leu, un chibrit și un ac. Mobilier cât vrei, pentru pisici imaginare, o mașină de călcat gulere pentru vrăbii și ciorapi pentru greieri. Scaune pentru veverițe mai mici decât în pădure și toată gospodăria unui basm fără sfârșit, cu ființe din ce în ce mai minuscule, cu închipuiri fragede și neverificate. Şi zestrea ei călătoare se încheie cu un geamantan, care trece din odaie în odaie, ca prin gările unui continent zugrăvit cu aurore și tapisat cu povești.
— Hamal! strigă Mițura - și vine Baruțu, bondoc și spătos, cu ceafa lui ca fierul și cu mușchi la brațe ca tătuțu. El ia geamantanul și suflă ca de o greutate mare, de la canapea la scaun, dând „bagazele pentu Bașov...“
De două ori pe zi, Mițu pleacă la una din stațiile apartamentului, grăbită să vadă mai repede pe unchiul Sesis și pe Tătana, pe care îi iubește tare de tot, ca pe o mâță și ca pe un cal și ca pe o văcuță, superlativele de dragoste ale copiilor domnului tătuțu.
— Nu vă mai stâmpărați, măi băiete? se supără tătuțu furios. Lăsați-mă să scriu... Uite, tătuțu o să facă o editură mare, o librărie, o moștenire. Baruțu o să fie director și Mițu directoare: peste cincisprezece ani povestirile lui tătuțu o să le citească toată lumea...
Baruțu privește cu o speranță și răspunde:
— Nu mai fac gălădzie: să duc bagazele la gaă și mă întoc. Miciu pleacă la Bașov. Şi pomă mă duc și eu.
Tătuțului i-a trebuit insistență ca să determine fetița să-și dea geamantanul ei. Tocmai bun pentru două batiste, o pereche de ciorapi, câteva gulere, o cămașă, mașina de ras, un prosop și două flacoane, geamantanul putea să slujească o dată și el la o călătorie mai lungă decât drumul accidentat de la odaia copiilor Ia dormitor. Mițu ascundea însă un secret în geamantan și pitise și cheia, ca să nu poată fi descoperit, evazivă la întrebări și hotărâtă să-l lase pe tătuțu fără bagaj.
Târgul s-a făcut cu greutate și cu o chirie scandaloasă. La întoarcerea din Olt, tătuțu s-a obligat să aducă un coș cu căpșuni și un buchet cu bujori și mușețel, și să dea geamantanul îndărăt. Cheia, totuși, a geamantanului, nu a făcut parte din contract și când Mițu i-a dat-o tătuțului, arătându-i-o din depărtare, i-a mai cerut și o cutie cu bomboane. In puterea celui mai tare, tătuțu nu are ce face și se supune. El va plăti arenda până la bob.
Învârtindu-se o dată cheița în broasca geamantanului, Mițu s-a ghemuit cu capul în pumni și s-a roșit și a râs intimidată. Şi pe când se ridica încet capacul, Mițu și-a dus un deget la buze:
— Tătuțule, doarme...
— Într-adevăr, înfășurat într-un jurnal, în geamantan dormea dus Ursulache, o fiară de catifea albă, pe care fabricantul de jucării a construit-o cu ochii sașii.
Mițu nu i-a dat voie să scoată pe Ursulache din geamantan și tătuțu a trebuit să-l poarte cu el printre rufe și obiecte de toaletă, până la Severin și înapoi...
— Hamal! strigă Mițura - și vine Baruțu, bondoc și spătos, cu ceafa lui ca fierul și cu mușchi la brațe ca tătuțu. El ia geamantanul și suflă ca de o greutate mare, de la canapea la scaun, dând „bagazele pentu Bașov...“
De două ori pe zi, Mițu pleacă la una din stațiile apartamentului, grăbită să vadă mai repede pe unchiul Sesis și pe Tătana, pe care îi iubește tare de tot, ca pe o mâță și ca pe un cal și ca pe o văcuță, superlativele de dragoste ale copiilor domnului tătuțu.
— Nu vă mai stâmpărați, măi băiete? se supără tătuțu furios. Lăsați-mă să scriu... Uite, tătuțu o să facă o editură mare, o librărie, o moștenire. Baruțu o să fie director și Mițu directoare: peste cincisprezece ani povestirile lui tătuțu o să le citească toată lumea...
Baruțu privește cu o speranță și răspunde:
— Nu mai fac gălădzie: să duc bagazele la gaă și mă întoc. Miciu pleacă la Bașov. Şi pomă mă duc și eu.
Tătuțului i-a trebuit insistență ca să determine fetița să-și dea geamantanul ei. Tocmai bun pentru două batiste, o pereche de ciorapi, câteva gulere, o cămașă, mașina de ras, un prosop și două flacoane, geamantanul putea să slujească o dată și el la o călătorie mai lungă decât drumul accidentat de la odaia copiilor Ia dormitor. Mițu ascundea însă un secret în geamantan și pitise și cheia, ca să nu poată fi descoperit, evazivă la întrebări și hotărâtă să-l lase pe tătuțu fără bagaj.
Târgul s-a făcut cu greutate și cu o chirie scandaloasă. La întoarcerea din Olt, tătuțu s-a obligat să aducă un coș cu căpșuni și un buchet cu bujori și mușețel, și să dea geamantanul îndărăt. Cheia, totuși, a geamantanului, nu a făcut parte din contract și când Mițu i-a dat-o tătuțului, arătându-i-o din depărtare, i-a mai cerut și o cutie cu bomboane. In puterea celui mai tare, tătuțu nu are ce face și se supune. El va plăti arenda până la bob.
Învârtindu-se o dată cheița în broasca geamantanului, Mițu s-a ghemuit cu capul în pumni și s-a roșit și a râs intimidată. Şi pe când se ridica încet capacul, Mițu și-a dus un deget la buze:
— Tătuțule, doarme...
— Într-adevăr, înfășurat într-un jurnal, în geamantan dormea dus Ursulache, o fiară de catifea albă, pe care fabricantul de jucării a construit-o cu ochii sașii.
Mițu nu i-a dat voie să scoată pe Ursulache din geamantan și tătuțu a trebuit să-l poarte cu el printre rufe și obiecte de toaletă, până la Severin și înapoi...
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
