Între Mițu și Baruțu - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Între Mițu și Baruțu" de Tudor Arghezi în care o găsim pe fetița Mițu la ușă așteptând pe tătuțu să vină și să-i comunice că fratele ei Baruțu nu a fost cuminte și chiar a fost impertinent. Îi va spune tatălui ei că Baruțu a țipat la mama-mare și chiar a dat cu pumnul în scaun, pentru că în masă nu ajungea să dea. După ce s-a răstit la bunica lui, Baruțu a dat cu piciorul în parchet de câteva ori, lucru ce a supărat-o pe mama-mare, care i-a spus copilului că nu se teme ea de o broască de copil. Baruțu s-a supărat și mai rău spunând că el nu este "boacă".
Citește povestirea pt. copii "Între Mițu și Baruțu" din Cartea cu jucării
Mițu a stat la ușă, așteptând pe tătuțu, ca să-i comunice un lucru grav. Baruțu nu a fost cuminte. Nu numai că nu a fost cuminte, dar a fost impertinent. Baruțu s-a emancipat. A ocărât pe mama-mare! I-a răspuns răstit! „Nu veau!“ și a repetat de câteva ori că nu vrea, posomorât și bătând chiar cu pumnul în scaun, unde-i ajunge mâna mai bine decât pe masă. El era singur cu mama-mare, la care îndrăznește să zbiere, pentru că mama-mare nu l-a „ciupit" niciodată. Noi zicem „ciupit", fiindcă nu putem zice „bătut". Facem din două degete un clește mic și, ca și cum am prinde un purice, vârâm cleștele în părul gros al lui Baruțu și mușcăm din păr nițel, cu pipăitul dintre unghii. Atât și nimic mai mult dezlănțuie o vijelie de țipete și dă drumul unei vărsări de lacrimi, de parcă Baruțu ar avea zece ochi în tot obrazul.
După ce s-a răstit la mama-mare cu pumnul, a bătut în parchet cu piciorul de câteva ori. Asta, mama-mare nu i-a putut-o trece cu vederea și i-a răspuns, necăjită, așa: „N-o să mă sperii eu de o broască de copil". Cuvântul broască l-a jignit, și Baruțu a răspuns: „Nu sunt o boacă!" din care pricină mama-mare a râs. Baruțu nici nu știe să zică broască, și se supără și face tărăboi. Foarte urât! Baruțu ar putea să fie mai cuminte.
— Dar știi, tătuțule, ce i-a mai zis mamei-mari?
— Ce i-a mai putut zice, Doamne?
— I-a zis: „Eti o poată“.
Auzind aceste lucruri, lui tătuțu era să i se facă rău. Nemaipomenit! Să-i spuie mamei-mari Baruțu că este proastă! Pe ce lume se trezește și de unde vine dezordinea asta? Ce i-a făcut lui mama-mare, că să cuteze asemenea ocări? Nu i-a dat cu lingurița la cafea, de câte trei și patru ori „mâstână“ cu zahăr, pe subt ascuns, ca să nu vadă Mițu? Nu i-a adus mereu câte o bomboană, două, în poșeta ei cu o cheie mare, care de-abia încape, și cu o cheie mică? Nu l-a descheiat repede în Cișmigiu ca să facă pișa limpede, într-o rază de soare? N-a furat pentru el, când nu vedea sergentul, câte o floare? Toate sacrificiile posibile le-a făcut mama-mare, și el tot nesimțitor a rămas! Toate ca toate, dar acest lucru nu se mai iartă.
— Pe ticălosul ăla, care m-aude de după ușa din fund, am să-l pedepsesc. Stai, mojicule, să-mi pui pălăria și mănușile în cuier! Voi veni numaidecât la tine și vei vedea ce vei păți! Îți vorbesc într-adins gramatical, ca să simți din acest viitorul întâi că totul s-a sfârșit între noi și că te așteaptă sintaxa resentimentelor mele.
După ce s-a răstit la mama-mare cu pumnul, a bătut în parchet cu piciorul de câteva ori. Asta, mama-mare nu i-a putut-o trece cu vederea și i-a răspuns, necăjită, așa: „N-o să mă sperii eu de o broască de copil". Cuvântul broască l-a jignit, și Baruțu a răspuns: „Nu sunt o boacă!" din care pricină mama-mare a râs. Baruțu nici nu știe să zică broască, și se supără și face tărăboi. Foarte urât! Baruțu ar putea să fie mai cuminte.
— Dar știi, tătuțule, ce i-a mai zis mamei-mari?
— Ce i-a mai putut zice, Doamne?
— I-a zis: „Eti o poată“.
Auzind aceste lucruri, lui tătuțu era să i se facă rău. Nemaipomenit! Să-i spuie mamei-mari Baruțu că este proastă! Pe ce lume se trezește și de unde vine dezordinea asta? Ce i-a făcut lui mama-mare, că să cuteze asemenea ocări? Nu i-a dat cu lingurița la cafea, de câte trei și patru ori „mâstână“ cu zahăr, pe subt ascuns, ca să nu vadă Mițu? Nu i-a adus mereu câte o bomboană, două, în poșeta ei cu o cheie mare, care de-abia încape, și cu o cheie mică? Nu l-a descheiat repede în Cișmigiu ca să facă pișa limpede, într-o rază de soare? N-a furat pentru el, când nu vedea sergentul, câte o floare? Toate sacrificiile posibile le-a făcut mama-mare, și el tot nesimțitor a rămas! Toate ca toate, dar acest lucru nu se mai iartă.
— Pe ticălosul ăla, care m-aude de după ușa din fund, am să-l pedepsesc. Stai, mojicule, să-mi pui pălăria și mănușile în cuier! Voi veni numaidecât la tine și vei vedea ce vei păți! Îți vorbesc într-adins gramatical, ca să simți din acest viitorul întâi că totul s-a sfârșit între noi și că te așteaptă sintaxa resentimentelor mele.
Raportul lui Mițu nu s-a terminat încă de tot. În costumul ei tirolez decoltat, cu brațele goale și cu un șorț roșu cu volanul creț, ea povestește agitată, frământând cu o mână mărgelele cu perle mărunte ca arpacașul, de la gât, și gesticulând cu degetul mâinii drepte și ridicat în aer. N-a mai pomenit nici Mițu atâta grosolănie. Ea o trage câteodată pe mama-mare de firele de păr de pe neg și îi vâră și câte un deget în ochi, ca să vadă cum îi stă, dar vorbe urâte nu spune totdeauna. Apoi ea e fetiță; mama-mare se supără și pe urmă se împacă. Dar purtarea lui Baruțu, care e băiat, e revoltătoare; și cu atât mai mult cu cât chiar adineaori, cu un minut înainte de a păși pragul tătuțu, el i-a strigat și ei: „Te bat“, dar repede de-a lungul sălii, borțos, și s-a ascuns tocmai în odaia din fund, de unde ascultă și clipește din ochii lui mari, ca din două buzunare.
Când ocăra pe mama-mare mai rău, tocmai intra în odaie și măicuța, care a auzit! „Ce-ai zis, Baruțule? l-a întrebat și măicuța. Am auzit bine, ori m-am înșelat? Ai făcut-o pe mama-mare proastă?"
— Ştii ce-a zis atunci Baruțu, tătuțule? A zis că nu a zis că e mama-mare proastă, a zis că e proastă pisica...
— O să mă ocup imediat de aceste lucruri nepermise, i-a răspuns Mițului tătuțu, dar întâi aș vrea o guriță. Așa, pe obraz, pe gât, pe frunte, pe ochi. Asta dă poftă de mâncare.
Şi, Mițu s-a pupat cu tătuțu o grămadă, și ochiul de hoț gelos al lui Baruțu, se strecura câteodată, tocmai din fundul coridorului, pe crăpătura ușii.
— Acum mă duc să facem dreptate și să pedepsim pe Baruțu, a zis tătuțu, și s-a dus după Baruțu, care s-a ascuns și mai în fund, în baie.
Şi tătuțu, negăsind altceva în drum, a luat în mână o bătătoare de muște.
— Unde ești? a căutat tătuțu prin baie. Te-ai ascuns în coșul de rufe?
Şi știi ce a făcut tătuțu? A stat acolo, în baie, cu Baruțu, pe care și l-a întins pe genunchi și l-a mâncat de tot, de subsuori, de burtă, de gușe și de toate părțile lui grase. Şi Baruțu, în loc să plângă, râdea în hohote și se zvârcolea.
Dar a pățit-o și tătuțu, că a venit mama-mare și i-a găsit în baie pe amândoi și l-a făcut pe tătuțu de două parale.
— Frumos îți șade și dumitale, cal bătrân! Ce autoritate vrei să mai aibă părinții la copii? Când eram eu mică, nici nu suflam dinaintea tatii, Dumnezeu să-l ierte.
Mițu, înțelegând că și mama-mare a fost odată mică, s-a gândit nițel și a râs de n-a mai putut. Dar tătuțu e om prevăzător, are de toate la el și a schimbat cursul lucrurilor, dând mamei-mari un pachet cu halva, de care mamei-mari îi place mult, lui Mițu o brățară cu mărgele roșii, și lui Baruțu un pistol, care face pac! Și scoate fum. Şi valvârtej ne-am dus toți trei la masă și ne-am suit pe genunchii lui tătuțu, luând fiecare câte un picior.
Singura neînțelegere, care s-a aplanat prin câteva mutări de pe un genunchi pe altul și înapoi, a fost că Mițu credea că piciorul pe care sta Baruțu, și Baruțu că piciorul pe care stătea Mițu, era mai bun.
Când ocăra pe mama-mare mai rău, tocmai intra în odaie și măicuța, care a auzit! „Ce-ai zis, Baruțule? l-a întrebat și măicuța. Am auzit bine, ori m-am înșelat? Ai făcut-o pe mama-mare proastă?"
— Ştii ce-a zis atunci Baruțu, tătuțule? A zis că nu a zis că e mama-mare proastă, a zis că e proastă pisica...
— O să mă ocup imediat de aceste lucruri nepermise, i-a răspuns Mițului tătuțu, dar întâi aș vrea o guriță. Așa, pe obraz, pe gât, pe frunte, pe ochi. Asta dă poftă de mâncare.
Şi, Mițu s-a pupat cu tătuțu o grămadă, și ochiul de hoț gelos al lui Baruțu, se strecura câteodată, tocmai din fundul coridorului, pe crăpătura ușii.
— Acum mă duc să facem dreptate și să pedepsim pe Baruțu, a zis tătuțu, și s-a dus după Baruțu, care s-a ascuns și mai în fund, în baie.
Şi tătuțu, negăsind altceva în drum, a luat în mână o bătătoare de muște.
— Unde ești? a căutat tătuțu prin baie. Te-ai ascuns în coșul de rufe?
Şi știi ce a făcut tătuțu? A stat acolo, în baie, cu Baruțu, pe care și l-a întins pe genunchi și l-a mâncat de tot, de subsuori, de burtă, de gușe și de toate părțile lui grase. Şi Baruțu, în loc să plângă, râdea în hohote și se zvârcolea.
Dar a pățit-o și tătuțu, că a venit mama-mare și i-a găsit în baie pe amândoi și l-a făcut pe tătuțu de două parale.
— Frumos îți șade și dumitale, cal bătrân! Ce autoritate vrei să mai aibă părinții la copii? Când eram eu mică, nici nu suflam dinaintea tatii, Dumnezeu să-l ierte.
Mițu, înțelegând că și mama-mare a fost odată mică, s-a gândit nițel și a râs de n-a mai putut. Dar tătuțu e om prevăzător, are de toate la el și a schimbat cursul lucrurilor, dând mamei-mari un pachet cu halva, de care mamei-mari îi place mult, lui Mițu o brățară cu mărgele roșii, și lui Baruțu un pistol, care face pac! Și scoate fum. Şi valvârtej ne-am dus toți trei la masă și ne-am suit pe genunchii lui tătuțu, luând fiecare câte un picior.
Singura neînțelegere, care s-a aplanat prin câteva mutări de pe un genunchi pe altul și înapoi, a fost că Mițu credea că piciorul pe care sta Baruțu, și Baruțu că piciorul pe care stătea Mițu, era mai bun.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
