Ghemul de păinjeniș - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Ghemul de păinjeniș" de Tudor Arghezi în care tătuțu desface corespondența și găsește niște scrisori de la niște domnișoare mic și o altă scrisoare de la o domnișoară mică de tot, care-i cere să i se dea voie să i se spună Fetiță. Tătuțu se pregătea să scrie povestea ghemului de păinjenișuri, un ghem pe care îl găsise într-un cuib de pițigoi, dintr-un plop.
Citește povestirea pt. copii "Ghemul de păinjeniș" din Cartea cu jucării
Desfăcând corespondența, tătuțu a găsit câteva scrisori de la câteva domnișoare mici și una de la una mică de tot, care să-i dea voie să-i zică Fetiță.
Copiii mulțumesc lui tătuțu, bătrân dar tot de-o șchioapă, două, sufletești, și el, că s-a gândit să facă, și pentru ochii lor de văpaie și pentru gurița lor trandafirie, câte o povestire. El a făgăduit mai multe, dar dacă nu o izbuti să fie totdeauna pe placul celor mai plăcuți cititori, doriți și de scriitorii mari, necum de un hoț de vorbe, ca tătuțu, să nu fie tras de urechi. Face și el numai ce se poate. Smerit și totuși teafăr, el se căznește, o dată mai bine și o dată mai rău, să tragă, fudulindu-se, din sac, basmul cel mai fraged și mai curat.
Tocmai se pregătea să scrie povestea ghemului de păinjenișuri, când s-a milostivit Fetița cu scrisoarea ei. Se gândea el la ghem, lua firul în mână să-l deșire și, dândul peste cap, să înșire ghemul al doilea ai mătasea ghemului dintâi. Firul i s-a tot rupt, lipit pe câte un deget, cum se lipește păinjenișul de obraze și gene și te silește, ca să te scapi de el, să-ți purici fața și să te strâmbi.
Ghemul de păinjenișuri tătuțu l-a găsit într-un cuib de pițigoi, dintr-un plop. Împărăteasa potâmichilor umblă noaptea prin razele lunii cu un pitpalac pe umeri, care se rotește în bătaia lină a vântului de printre snopi, cu strănuturi și cu un miorlăit. Când trece împărăteasa, care-i o țigăncușă, alaiul de lăutari ai miilor de pitpalaci o primesc cu cântecul lor de ciocănele de lemn, bătute în toci de fag mititele. Dar împărăteasa ofta că la curtea ei gândacii de mătase adormind uitaseră meșteșugul și războaiele nu mai aveau ce urzi. Prapure rotunde de fire de lumină albe luceau în dreptul lunii, întinse între ulmi și mesteceni, ca niște plasă.
Copiii mulțumesc lui tătuțu, bătrân dar tot de-o șchioapă, două, sufletești, și el, că s-a gândit să facă, și pentru ochii lor de văpaie și pentru gurița lor trandafirie, câte o povestire. El a făgăduit mai multe, dar dacă nu o izbuti să fie totdeauna pe placul celor mai plăcuți cititori, doriți și de scriitorii mari, necum de un hoț de vorbe, ca tătuțu, să nu fie tras de urechi. Face și el numai ce se poate. Smerit și totuși teafăr, el se căznește, o dată mai bine și o dată mai rău, să tragă, fudulindu-se, din sac, basmul cel mai fraged și mai curat.
Tocmai se pregătea să scrie povestea ghemului de păinjenișuri, când s-a milostivit Fetița cu scrisoarea ei. Se gândea el la ghem, lua firul în mână să-l deșire și, dândul peste cap, să înșire ghemul al doilea ai mătasea ghemului dintâi. Firul i s-a tot rupt, lipit pe câte un deget, cum se lipește păinjenișul de obraze și gene și te silește, ca să te scapi de el, să-ți purici fața și să te strâmbi.
Ghemul de păinjenișuri tătuțu l-a găsit într-un cuib de pițigoi, dintr-un plop. Împărăteasa potâmichilor umblă noaptea prin razele lunii cu un pitpalac pe umeri, care se rotește în bătaia lină a vântului de printre snopi, cu strănuturi și cu un miorlăit. Când trece împărăteasa, care-i o țigăncușă, alaiul de lăutari ai miilor de pitpalaci o primesc cu cântecul lor de ciocănele de lemn, bătute în toci de fag mititele. Dar împărăteasa ofta că la curtea ei gândacii de mătase adormind uitaseră meșteșugul și războaiele nu mai aveau ce urzi. Prapure rotunde de fire de lumină albe luceau în dreptul lunii, întinse între ulmi și mesteceni, ca niște plasă.
— Cine face rotogoalele astea de scamă arginitie, a întrebat împărăteasa potârnichilor, luna sau altcineva?
— Păianjenii, au răspuns sitarii, al căror cioc lung vede până departe. Le-au furat într-o noapte meșteșugul, adormind gândacii cu farmece diavolești, și au fugit cu el în pădure și s-au pus pe tors. Numai că mătasea nu mai e așa de bună. E ca mierea viespilor, care tot anul nu ajung să umple fagurii lor uscați. Abia întinde păianjenul plasa și firul s-a și rupt, adiat de o frunză.
Împărăteasa vroia să vadă mai de aproape. Pe întinderea unei batiste de opt colțuri, țesută din firul furat, văzu alergând un unchiaș de păianjen gros, ca o boabă de chihlimbar în luciul unei oglinzi.
— Aduceți din firul ăsta pentru războaiele încremenite ale împărăției noastre, a poruncit împărăteasa.
Atunci începu prădăciunea. Păienjenișurile toate, până la marginea pădurii, fură adunate, în vreme ce păianjenii alungați, pregăteau alte stofe, care și ele erau la rândul lor furate. Dar în zece ani de zile abia s-a putut întocmi un ghem cât o minge, care nu cântărea mai mult ca un fulg de subt aripa potârnichii: Cine l-a pus în cuibul pițigoiului n-am avut știre; destul că împărăteasa s-a posomorât...
Povestea ghemului de păienjenișuri putea să fie mai lungă. Adevărul este că stând adormiți ca pisicile, gândacii de mătase s-au trezit că și-au adus aminte meșteșugul - și atunci, de ce să o mai lungim? Ei se apucară de urzit horbote ușoare, broboade cu flori întortocheate mantale și catifele de multe culori. Iar mătasea plumburie a hoților cu câte șase picioare, a rămas de prins muștele și țânțarii.
— Păianjenii, au răspuns sitarii, al căror cioc lung vede până departe. Le-au furat într-o noapte meșteșugul, adormind gândacii cu farmece diavolești, și au fugit cu el în pădure și s-au pus pe tors. Numai că mătasea nu mai e așa de bună. E ca mierea viespilor, care tot anul nu ajung să umple fagurii lor uscați. Abia întinde păianjenul plasa și firul s-a și rupt, adiat de o frunză.
Împărăteasa vroia să vadă mai de aproape. Pe întinderea unei batiste de opt colțuri, țesută din firul furat, văzu alergând un unchiaș de păianjen gros, ca o boabă de chihlimbar în luciul unei oglinzi.
— Aduceți din firul ăsta pentru războaiele încremenite ale împărăției noastre, a poruncit împărăteasa.
Atunci începu prădăciunea. Păienjenișurile toate, până la marginea pădurii, fură adunate, în vreme ce păianjenii alungați, pregăteau alte stofe, care și ele erau la rândul lor furate. Dar în zece ani de zile abia s-a putut întocmi un ghem cât o minge, care nu cântărea mai mult ca un fulg de subt aripa potârnichii: Cine l-a pus în cuibul pițigoiului n-am avut știre; destul că împărăteasa s-a posomorât...
Povestea ghemului de păienjenișuri putea să fie mai lungă. Adevărul este că stând adormiți ca pisicile, gândacii de mătase s-au trezit că și-au adus aminte meșteșugul - și atunci, de ce să o mai lungim? Ei se apucară de urzit horbote ușoare, broboade cu flori întortocheate mantale și catifele de multe culori. Iar mătasea plumburie a hoților cu câte șase picioare, a rămas de prins muștele și țânțarii.
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
