Crâmpei dramatic - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Crâmpei dramatic" de Tudor Arghezi în care se sărbătorește ziua de naștere a fetiței de patru ani Mițu Domnica și un an de la botezul băiețelului de trei ani Baruțu Iosif. Cei doi copii îi spun pe rând mamei lor că o iubesc, dar ajung să se certe. Mama le spune că îi iubește pe amândoi și încearcă să-i învețe cum să primească musafirii de ziua lor. Mama vrea să facă o simulare iar Mițu vrea să fie cucoana care intră pe ușă, dar Baruțu nu se lasă mai prejos și vrea să fie el cucoană.
Citește povestirea pt. copii "Crâmpei dramatic" din Cartea cu jucării
Domnișoara Mițu Domnica: patru ani. Domnul Baruțu Iosif: trei ani.
Se sărbătoresc patru ani de naștere și un an de botez. Baruțu își amintește de preot și crede că mai vine o dată să-l scufunde în cazanul rece. Îl caută din ochi, și posomorârea îi umflă nasul și-i face un zbenghi cu o zgâire a frunții. Ar vrea să ofteze. Mama stă pe o canapea, cu fata la dreapta și cu băiatul în stânga. Fata ține în brațe o păpușă nouă;
băiatul are un automobil.
MIŢU: Te iubesc, mamă.
BARUŢU: Eu te iubec.
(Mițu și Baruțu nu admit nici un și în declarațiile lor. Ei sunt „Aut Caesar, aut nihil“.)
MAMA: Eu vă iubesc pe amândoi și voi sunteți copiii mei cuminți.
MIŢU: Baruțu nu e cuminte. A dat cu mingea în supă, pe mașină.
BARUŢU: Miciu nu e cuminte. A a’uncat... a sticat... a spaht...
MAMA: Tu cauți, Baruțule, o minciună. Mițu n-a făcut nimic.
MIŢU: Nici nu te-am spus că ai tras iepurele de coadă și a ieșit. (Buza-n jos a lui Baruțu. Capul plecat. Se uită pe subt sprâncene. E vinovat.)
MAMA: Nu e nimic. Azi de ziua voastră, treacă-meargă. Mama nu vă ceartă. O să vie musafirii. Le ieșiți înainte fiecare, dați mâna, îngenunchiați nițel, cum v-am arătat și ziceți: „Poftiți". Haide, să vedem, mai țineți minte? Eu viu pe ușă, sunt o cucoană, și voi mă primiți.
MIŢU: Vreau eu să fiu cucoana. Tu, Baruțu, faci un compliment.
BARUŢU: Vreau să fiu cucoana eu. Nu fac un compliment.
MIŢU: Tu nu ești o cucoană. Tu ești un prost.
BARUŢU (țipând subit): Jice că sunt un post.
MAMA: Iar vă certați... V-am spus că de ziua voastră nu ne certăm.
BARUŢU: Miciu scoate limba la mine și-mi face semn că sunt un post.
MIŢU: El a scos limba la mine.
(Mama prinde pe Baruțu cu limba afară. Confuz, el nu mai cutează să-și tragă limba îndărăt.)
MAMA: Te-am prins! Dacă n-ar fi ziua ta de botez, te-aș pune la colț, ca să te înveți minte.
(Baruțu și-a băgat limba la loc, își rotește ochii și nu mai știe ce să zică. Scoate un suspin.)
MIŢU: Iar ni s-au înecat corăbiile cu pisici...
BARUŢU (vexat): Jice că iah ni s-au înecat cohăbiile cu pisici.
MAMA: Ce vezi rău în asta? S-au înecat corăbiile, dar pisicile au scăpat.
(Baruțu râde gândindu-se cum au înotat pisicile.)
BARUŢU (ciulind urechile): A sunat! Auzi! A sunat...
MAMA: A căzut o furculiță la bucătărie. Nu a sunat nimeni.
(Mițu râde.)
Se sărbătoresc patru ani de naștere și un an de botez. Baruțu își amintește de preot și crede că mai vine o dată să-l scufunde în cazanul rece. Îl caută din ochi, și posomorârea îi umflă nasul și-i face un zbenghi cu o zgâire a frunții. Ar vrea să ofteze. Mama stă pe o canapea, cu fata la dreapta și cu băiatul în stânga. Fata ține în brațe o păpușă nouă;
băiatul are un automobil.
MIŢU: Te iubesc, mamă.
BARUŢU: Eu te iubec.
(Mițu și Baruțu nu admit nici un și în declarațiile lor. Ei sunt „Aut Caesar, aut nihil“.)
MAMA: Eu vă iubesc pe amândoi și voi sunteți copiii mei cuminți.
MIŢU: Baruțu nu e cuminte. A dat cu mingea în supă, pe mașină.
BARUŢU: Miciu nu e cuminte. A a’uncat... a sticat... a spaht...
MAMA: Tu cauți, Baruțule, o minciună. Mițu n-a făcut nimic.
MIŢU: Nici nu te-am spus că ai tras iepurele de coadă și a ieșit. (Buza-n jos a lui Baruțu. Capul plecat. Se uită pe subt sprâncene. E vinovat.)
MAMA: Nu e nimic. Azi de ziua voastră, treacă-meargă. Mama nu vă ceartă. O să vie musafirii. Le ieșiți înainte fiecare, dați mâna, îngenunchiați nițel, cum v-am arătat și ziceți: „Poftiți". Haide, să vedem, mai țineți minte? Eu viu pe ușă, sunt o cucoană, și voi mă primiți.
MIŢU: Vreau eu să fiu cucoana. Tu, Baruțu, faci un compliment.
BARUŢU: Vreau să fiu cucoana eu. Nu fac un compliment.
MIŢU: Tu nu ești o cucoană. Tu ești un prost.
BARUŢU (țipând subit): Jice că sunt un post.
MAMA: Iar vă certați... V-am spus că de ziua voastră nu ne certăm.
BARUŢU: Miciu scoate limba la mine și-mi face semn că sunt un post.
MIŢU: El a scos limba la mine.
(Mama prinde pe Baruțu cu limba afară. Confuz, el nu mai cutează să-și tragă limba îndărăt.)
MAMA: Te-am prins! Dacă n-ar fi ziua ta de botez, te-aș pune la colț, ca să te înveți minte.
(Baruțu și-a băgat limba la loc, își rotește ochii și nu mai știe ce să zică. Scoate un suspin.)
MIŢU: Iar ni s-au înecat corăbiile cu pisici...
BARUŢU (vexat): Jice că iah ni s-au înecat cohăbiile cu pisici.
MAMA: Ce vezi rău în asta? S-au înecat corăbiile, dar pisicile au scăpat.
(Baruțu râde gândindu-se cum au înotat pisicile.)
BARUŢU (ciulind urechile): A sunat! Auzi! A sunat...
MAMA: A căzut o furculiță la bucătărie. Nu a sunat nimeni.
(Mițu râde.)
BARUŢU: Miciu râde.
MIŢU: Cum să nu râd? A căzut o furculiță și el crede că a sunat.
(Baruțu plânge, batjocorit, și arată pumnul.)
MIŢU: Acum arată pumnul și zice că mă bate.
MAMA: Mițu e mai mare ca Baruțu și nu stă frumos, Baruțule, să-i arăți pumnul.
(Argumentul e neînțeles. Baruțu totuși se pleacă.)
MIŢU: Uită-te, mamă, la mine: de ce te uiți la Baruțu?
BARUŢU: La mine să te uiți.
MIŢU: Nu vreau să se uite la tine: e mama mea.
MAMA: Sunt mama voastră, mama lui Mițu și mama lui Baruțu.
BARUŢU: Ești a mea de tot.
MIŢU: A mea de tot.
(O pupătură pe obrazul mamei, care a depășit mijloacele de invenție ale lui Baruțu. Părându-i rău că nu a pupat el întâi, stă puțin pe gânduri, se repede și sărută stângaci, de două ori, pe mama, pe obraz.)
MAMA: Când erai mică, Mițu, te uitai la lampa electrică din tavan, și râdeai.
BARUŢU: Şi eu mă uitam la lampa electrică.
MAMA: Tu plângeai când te uitai la lampa electrică.
MIŢU: El plângea fiindcă era urât. (Se ajustează cu cochetărie.)
BARUŢU: Auzi? Auzi? (Lasă iar buzele în jos. Își scobește un nasture, reflectând.)
MAMA: Acum a sunat cu adevărat. Sculați-vă și ieșiți. Va să zică: dați mâna și faceți un compliment.
(Musafirii intră odată cu toții, întâmpinați de copii.)
MIŢU (către doi domni): Ce mi-ai adus?
BARUŢU (către două cucoane): Mie ce mi-ai adus?
(Se desfac pachetele la ușă. Ies câini, rațe, muzici, păpuși, pe care copiii și le grămădesc în brațe.)
MIŢU: Ale mele sunt mai frumoase.
BARUŢU: Ba ale mele sunt mai fmmoase.
MIŢU (pedantă): Tu nu știi, tu ești un prost mic.
BARUŢU: Tu ești o poastă mahe.
(Baruțu îi dă în cap cu un cărucior. Mițu îi trântește în cap o păpușă. A început bătaia.)
TATA (se apropie): Ce-i acolo, gălăgia asta?
(Copiii își aduc aminte de compliment. Se uită unul la altul. Râd. Mițu face o genoflexie la crocodil. Baruțu salută calul.)
MIŢU: Bonjur, crocodil.
BARUŢU: Bonjur, calule, poftiți.
MAMA (supărată): Ne-ați făcut de râs!
TATA (luându-i în brațe pe amândoi): O să vă povestesc la masă războiul aricilor cu porcii mistreți.
(Se închide ușa.)
MIŢU: Cum să nu râd? A căzut o furculiță și el crede că a sunat.
(Baruțu plânge, batjocorit, și arată pumnul.)
MIŢU: Acum arată pumnul și zice că mă bate.
MAMA: Mițu e mai mare ca Baruțu și nu stă frumos, Baruțule, să-i arăți pumnul.
(Argumentul e neînțeles. Baruțu totuși se pleacă.)
MIŢU: Uită-te, mamă, la mine: de ce te uiți la Baruțu?
BARUŢU: La mine să te uiți.
MIŢU: Nu vreau să se uite la tine: e mama mea.
MAMA: Sunt mama voastră, mama lui Mițu și mama lui Baruțu.
BARUŢU: Ești a mea de tot.
MIŢU: A mea de tot.
(O pupătură pe obrazul mamei, care a depășit mijloacele de invenție ale lui Baruțu. Părându-i rău că nu a pupat el întâi, stă puțin pe gânduri, se repede și sărută stângaci, de două ori, pe mama, pe obraz.)
MAMA: Când erai mică, Mițu, te uitai la lampa electrică din tavan, și râdeai.
BARUŢU: Şi eu mă uitam la lampa electrică.
MAMA: Tu plângeai când te uitai la lampa electrică.
MIŢU: El plângea fiindcă era urât. (Se ajustează cu cochetărie.)
BARUŢU: Auzi? Auzi? (Lasă iar buzele în jos. Își scobește un nasture, reflectând.)
MAMA: Acum a sunat cu adevărat. Sculați-vă și ieșiți. Va să zică: dați mâna și faceți un compliment.
(Musafirii intră odată cu toții, întâmpinați de copii.)
MIŢU (către doi domni): Ce mi-ai adus?
BARUŢU (către două cucoane): Mie ce mi-ai adus?
(Se desfac pachetele la ușă. Ies câini, rațe, muzici, păpuși, pe care copiii și le grămădesc în brațe.)
MIŢU: Ale mele sunt mai frumoase.
BARUŢU: Ba ale mele sunt mai fmmoase.
MIŢU (pedantă): Tu nu știi, tu ești un prost mic.
BARUŢU: Tu ești o poastă mahe.
(Baruțu îi dă în cap cu un cărucior. Mițu îi trântește în cap o păpușă. A început bătaia.)
TATA (se apropie): Ce-i acolo, gălăgia asta?
(Copiii își aduc aminte de compliment. Se uită unul la altul. Râd. Mițu face o genoflexie la crocodil. Baruțu salută calul.)
MIŢU: Bonjur, crocodil.
BARUŢU: Bonjur, calule, poftiți.
MAMA (supărată): Ne-ați făcut de râs!
TATA (luându-i în brațe pe amândoi): O să vă povestesc la masă războiul aricilor cu porcii mistreți.
(Se închide ușa.)
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
