Amărăciuni - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Amărăciuni" de Tudor Arghezi din care aflăm că Baruţu are mereu câte o decepție și constată că lucrurile merg pe dos față de cum își dorește el. Baruţu s-a suit pe un scaun și s-a întins să ajungă deasupra dulapului unde se afla vioara, dar s-a pomenit că în loc de vioară, a ajuns cu cu fruntea și nasul pe parchet. S-a uitat crezând că cineva l-a îmbrâncit, însă nu era nimeni în cameră. A luat un băț ca să bată scaunul, dar s-a nimerit cu el în cap. Căzătura i-a jupuit nasul și i-a umflat o buză și în plus părinții au început să-l critice.
Citește povestirea pt. copii "Amărăciuni" din Cartea cu jucării
În fiece zi Baruţu trebuie să aibă o decepţie nouă, constatând că toate lucrurile merg de-a-ndărătele faţă de sincerile lui dorinţi. Fragilitatea obiectelor cu picioare şi roţi l-a uimit, şi sensul întrebuinţărilor, mereu contrariat de realităţi, cere de la el o schimbare de principii. Nu mai ştie pe ce lume trăieşte, căci între el şi viaţă se interpun sistematic o voinţă, un agent, o fatalitate... Cineva îi strâmbă proiectele toate.
S-a suit pe spatele scaunului, ca să ajungă deasupra dulapului, unde se găsea vioara, şi în loc să dea de vioară cu mâna, a dat cu fruntea şi nasul de parchet. Această încheiere s-a petrecut brusc, tocmai în momentul când el îşi ridica piciorul să calce pe creștetul rezemătorii. Cineva l-a îmbrâncit și a căzut. S-a uitat; nu era nimeni în odaie. A luat un băț ca să bată scaunul și s-a nimerit cu bățul în cap. Și căzătura i-a jupuit nasul și i-a umflat o buză. Cui să se plângă? Îl certa toată lumea, de acord să zbiere la el. Și ce supărător e accentul interogativ al mustrărilor! " De ce te-ai suit pe scaun? De ce te-ai întins la vioară? De ce ai căzut? De ce?". Totul începe cu "de ce?" Bietul Băruțu înca nu știe că forma interogativă are să se ție de el întâi patru ani, apoi încă șapte ani și alți vreo cinci, în cazul când o să fie silit să se facă persoană cultivată și să îmbrățișeze o profesie intelectuală. Și pe urma ține toată viața.
Omul are simțul juridic dezvoltat, și ceea ce-l deosebește de animalele, lipsite de suflet, este, pe lângă cunoașterea de Dumnezeu, semnul întrebării.
Băruțu își mai dă seama că omul e simplist și mărginit și că tot ce a putut el să născocească pentru menținerea autorității lui, căpătată prin injurie, a fost un ton răstit urmat de semnul întrebării: o jumătate de doi, dedesubt un punct. În constrângerea răspunsului stă tot secretul dominațiunii acelor idioți cu păr care se numesc tați și tătuti. Dacă s-ar duce să ceară să fie frecat la vânătăile buzei și ale sprâncenii, întâi nu l-ar mai pupa nimeni, și, al doilea, toți l-ar întreba "De ce te-ai suit? Nu ți-am spus să nu te mai cățări? De ce nu asculți?" Numai interogative! Ce palme ar trage el in dreapta și în stânga, dacă nu i-ar fi mâinile asa de mici și de caraghios imitate după labele tătuțului si ale măicuții! O să vie această fericită vreme vreodată? Nu vine, Băruțule, niciodată. Tocmai când ar trebui sa ceară socoteală de un trecut întreg de întrebări, de răcnete și de apăsări, se face și Băruțu tătuț - și gata.
S-a suit pe spatele scaunului, ca să ajungă deasupra dulapului, unde se găsea vioara, şi în loc să dea de vioară cu mâna, a dat cu fruntea şi nasul de parchet. Această încheiere s-a petrecut brusc, tocmai în momentul când el îşi ridica piciorul să calce pe creștetul rezemătorii. Cineva l-a îmbrâncit și a căzut. S-a uitat; nu era nimeni în odaie. A luat un băț ca să bată scaunul și s-a nimerit cu bățul în cap. Și căzătura i-a jupuit nasul și i-a umflat o buză. Cui să se plângă? Îl certa toată lumea, de acord să zbiere la el. Și ce supărător e accentul interogativ al mustrărilor! " De ce te-ai suit pe scaun? De ce te-ai întins la vioară? De ce ai căzut? De ce?". Totul începe cu "de ce?" Bietul Băruțu înca nu știe că forma interogativă are să se ție de el întâi patru ani, apoi încă șapte ani și alți vreo cinci, în cazul când o să fie silit să se facă persoană cultivată și să îmbrățișeze o profesie intelectuală. Și pe urma ține toată viața.
Omul are simțul juridic dezvoltat, și ceea ce-l deosebește de animalele, lipsite de suflet, este, pe lângă cunoașterea de Dumnezeu, semnul întrebării.
Băruțu își mai dă seama că omul e simplist și mărginit și că tot ce a putut el să născocească pentru menținerea autorității lui, căpătată prin injurie, a fost un ton răstit urmat de semnul întrebării: o jumătate de doi, dedesubt un punct. În constrângerea răspunsului stă tot secretul dominațiunii acelor idioți cu păr care se numesc tați și tătuti. Dacă s-ar duce să ceară să fie frecat la vânătăile buzei și ale sprâncenii, întâi nu l-ar mai pupa nimeni, și, al doilea, toți l-ar întreba "De ce te-ai suit? Nu ți-am spus să nu te mai cățări? De ce nu asculți?" Numai interogative! Ce palme ar trage el in dreapta și în stânga, dacă nu i-ar fi mâinile asa de mici și de caraghios imitate după labele tătuțului si ale măicuții! O să vie această fericită vreme vreodată? Nu vine, Băruțule, niciodată. Tocmai când ar trebui sa ceară socoteală de un trecut întreg de întrebări, de răcnete și de apăsări, se face și Băruțu tătuț - și gata.
Și ce lesne se fac băieții tătuți! Vezi o fată cu ochii lungi și cu o migdală de fildeș în colțul gurii surâzătoare, te încurci în genele ei întoarse, o iei în brațe și o faci măicuță. Și iar vine, vorba aceea, barza, pe care Băruțu începe să o cam bănuiască, și iar vin Băruții mici și Mițucii, și comedia cu scaunul și vioara se repetă, și se repetă, la fel, și interogatoriul...
A voit să taie el, cu furculița și cu cuțitul lui, căpătate de la bietul tata-mare, care a murit, o aripă de pui, și a sărit farfuria tocmai dincolo de masă, mânjind păreții cu o flegmă mare de sos, îngroșată cu tocătură de morcov. Ce scandal! S-a răsturnat paharul cu sifon peste piper! S-a repezit toată familia să micșoreze accidentul! Și a ieșit o porcărie! Măicuța își curăța fusta de mătase, pe care o îmbrăcase pentru întâia oară atunci, și tătuțu se scutură de morcovii și tăiețeii din cravată, întinzându-i pe jiletcă și mâneci. Măicuța zbiera "Nemernicule! Ce să mă mai fac eu cu tine?" Și dacă n-ar fi fost tătuțu, care își desfăcea cocăriile din mustață, zicând "Nu e nimic, s-a întâmplat!" chestiunea s-ar fi isprăvit cu un măcel.
Altceva. Cu cele mai bune gânduri, Băruțu a găsit un ciocan și un cui și a dorit să bată cuiul în oglinda dulapului și nici n-a intrat... Ba, ce e mai mult, s-a crăpat toată oglinda ca de trăsnet, în zigzag, de-a curmezișul între colțuri.
O ispravă atât de mare nu se putea acoperi cu nimic. Băruțu a cerut, pe sub ascuns, la bucătărie, un dop și o sfoară, ca să dreagă oglinda, însă nu a izbutit, el fiind un băiat prea mic. Mijloacele lui industriale, afară de cui și ciocan, sunt reduse. El nu are strung, nici rindea, nici fierăstrău, nici fier de tinichigiu; are numai scuipat, și cu scuipatul n-a făcut isprava. A uns oglinda, și nu s-a lipit. A lins-o cu limba. Când s-a uitat în oglindă i se părea ca e tăiat în două și că are o păreche de nasuri și patru buze. A chemat și pe pisică să-l ajute, fiindcă pisica știe multe și știe să prinză și șoareci, fără cursă, și nici pisica nu știa meșteșugul ce i s-a cerut.
De aceea, Băruțu s-a hotărât să fugă într-altă odaie, ca să nu știe nimeni că el ar fi trecut prin încăperea cu oglinda, și acolo s-a pus ca coasa la mașină, până ce a încurcat atât de serios ața pe dinlăuntru, că talpa mașinii nu a mai vrut să calce, și roata s-a înțepenit.
Băruțu a fost prins tocmai în biroul lui tătuțu, unde rupsese penițele și creioanele cu o plăcere accelerată, tocmai când destupa sticla de cerneală ca să încerce cum curge pe postav.
Să nu-i mai aducem aminte ce a urmat. Să-l lăsam în colțul unde l-a pus măicuța, cu botul în părete, numindu-l cum e mai rău: canalie, scelerat și tâlhar.
A voit să taie el, cu furculița și cu cuțitul lui, căpătate de la bietul tata-mare, care a murit, o aripă de pui, și a sărit farfuria tocmai dincolo de masă, mânjind păreții cu o flegmă mare de sos, îngroșată cu tocătură de morcov. Ce scandal! S-a răsturnat paharul cu sifon peste piper! S-a repezit toată familia să micșoreze accidentul! Și a ieșit o porcărie! Măicuța își curăța fusta de mătase, pe care o îmbrăcase pentru întâia oară atunci, și tătuțu se scutură de morcovii și tăiețeii din cravată, întinzându-i pe jiletcă și mâneci. Măicuța zbiera "Nemernicule! Ce să mă mai fac eu cu tine?" Și dacă n-ar fi fost tătuțu, care își desfăcea cocăriile din mustață, zicând "Nu e nimic, s-a întâmplat!" chestiunea s-ar fi isprăvit cu un măcel.
Altceva. Cu cele mai bune gânduri, Băruțu a găsit un ciocan și un cui și a dorit să bată cuiul în oglinda dulapului și nici n-a intrat... Ba, ce e mai mult, s-a crăpat toată oglinda ca de trăsnet, în zigzag, de-a curmezișul între colțuri.
O ispravă atât de mare nu se putea acoperi cu nimic. Băruțu a cerut, pe sub ascuns, la bucătărie, un dop și o sfoară, ca să dreagă oglinda, însă nu a izbutit, el fiind un băiat prea mic. Mijloacele lui industriale, afară de cui și ciocan, sunt reduse. El nu are strung, nici rindea, nici fierăstrău, nici fier de tinichigiu; are numai scuipat, și cu scuipatul n-a făcut isprava. A uns oglinda, și nu s-a lipit. A lins-o cu limba. Când s-a uitat în oglindă i se părea ca e tăiat în două și că are o păreche de nasuri și patru buze. A chemat și pe pisică să-l ajute, fiindcă pisica știe multe și știe să prinză și șoareci, fără cursă, și nici pisica nu știa meșteșugul ce i s-a cerut.
De aceea, Băruțu s-a hotărât să fugă într-altă odaie, ca să nu știe nimeni că el ar fi trecut prin încăperea cu oglinda, și acolo s-a pus ca coasa la mașină, până ce a încurcat atât de serios ața pe dinlăuntru, că talpa mașinii nu a mai vrut să calce, și roata s-a înțepenit.
Băruțu a fost prins tocmai în biroul lui tătuțu, unde rupsese penițele și creioanele cu o plăcere accelerată, tocmai când destupa sticla de cerneală ca să încerce cum curge pe postav.
Să nu-i mai aducem aminte ce a urmat. Să-l lăsam în colțul unde l-a pus măicuța, cu botul în părete, numindu-l cum e mai rău: canalie, scelerat și tâlhar.
Sfârșit
Citește mai multe povesti din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
