Povestea bradului negru - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Povestea bradului negru" de Tudor Arghezi în care Dumnezeu atunci când a creat pomii, a vrut să se facă un copac mai altfel decât ceilalți pomi. A vrut un un copac cu ramurile despicate și chinuite, cerșind soarele și ploaia cu brațele la cer. A vrut un pom diferit, căruia să nu-i îngălbenească frunza nici vara și nici iarna, un pom numai bun pentru a acoperii munții de la creastă și până la poalele lor.
Citește povestirea pt. copii "Povestea bradului negru" din Cartea cu jucării
În ziua pomilor Dumnezeu a zis:
— Vreau să-mi faci şi altfel de copaci decât cei cu ramurile despicate şi chinuite, cerşind soarele şi ploaia cu braţele la cer. Văd împrejurul meu multe soiuri de copaci cu frunză, cu frunza tremurătoare ca roiurile de fluturi, ridicaţi din petice mici, şi pomi roditori cu feluri de feţe, galbene şi roşii. Am muşcat din catifeaua cu suc a perelor aurii, atârnate de crengi, ca nişte tivgi pline cu lapte închegat şi dulce. Am rupt cu dinţii carnea aguridă, sticloasă, a merelor domneşti care sună în coşuri ca tărtăcuţele de lemn. Am supt strugurele mare al prunelor brumate, cu sâmburele ghimpat şi amar. Am sorbit picătura lucie, de zmeură, a vişinilor încălecate, câte două, şi am văzut şi chipul nou cum le-ai prins prin foi, ca pe nişte clopoţei legănaţi de aţă. Şi am înjunghiat şi pepenele verde, cu coaja de marmoră malachită şi cu miezul roşu nisipos, de fagure de zahăr. Bostana ta e o minune, căci pe sfori întinse pe pământ ai făcut să crească ghiulele şi globuri. Crezut-ai că nu are să-mi placă, de te-ai pregătit să le strângi dintr-o dată, trăgând frânghiile şi târându-le prin întuneric în mare?
Diavole fermecător! Mi se pare că ai voit să mi-o iei înainte, şi pân-a nu fi fost Săptămâna Facerii isprăvită, ai încercat un om vegetal întocmind căpăţâna - ici negricioasă şi dincolo bălană. Te mai prinsesem, într-altă parte, începând un Adam roşcovan, cu ţăcălia de şiac, în nuca de cocos. Lasă, rândul omului are să vie, şi pe al meu m-am hotărât să-l încerc cu mâinile mele. Tu fă-mi un pom cu frunză şi fără frunză, cu o frunză tare, care să nu îngălbenească niciodată ca teiul şi să nu se scuture niciodată. Îmi trebuie să acopăr munţii şi veşnicia pietrei. Deasupra, pe piscuri, am pus chivăre de zăpadă şi, în dreptul zăpezii, albinele de argint ale stelelor, vecine cu ele. E nevoie de un copac, de subt creste până la poale.
Diavolul, care la început muncea cu Domnul laolaltă şi, poruncit de Domnul, făcuse toată argintăria şi zmalţurile palatului ceresc - ştreaşini de aramă nouă, pridvoare în cele patru colţuri mari ale lumii, învelite cu perdele de odăjdii şi aşternute cu borangicuri albastre şi verzi - şi-a chemat meşterii şi ucenicii risipiţi prin pădurile de gutui şi nuci prin şesuri, şi ceru de la ei o închipuire nouă.
— Vreau să-mi faceţi, zise Daivolul, un pom drept, cu ramurile drepte, cu frunzele drepte, un pom neasemănat cu pomii şi care să se pară că pogoară întreg din văzduh. Am văzut în stânci o ţâşnire-n sus de apă: faceţi-mi o pădure din trunchiuri de fântâni.
Începutul se făcu pe baltă, unde, locul fiind mai întins, lucrul e mai lesnicios. Până la ivirea în coama vântului a secerii albe a lunii, care se aseamănă cu o brăţară ruptă şi cu o margine de talger de sticlă, balta s-a umplut cu beţe lungi cu fulg, şi suliţa trestiei fu socotită drept o născocire potrivită cu gândul Domnului, închipuit. Lucrătorii măsurară atunci depărtarea dintre creste şi stele, şi în dreptul fiecăruia înfipseră o suliţă în plumbul rece al munţilor zgrunţuroşi. Vârful pomului nou căuta cu sfârcul în sus, şi ramurile lui, din zeci de umeri, se răzimau pe piatră, ca o pajură, ca o pajură cu sute de aripi de fier. Dacă vârfurile fură lănci, frunzele fură undrele, sule şi ace.
Şi se făcu noapte. Şi se aprinseră luminile toate în codri şi, fără să ştie, noaptea se ivi în seara pomilor, ca pomul cel dintâi de Crăciun, înstelat.
— Vreau să-mi faci şi altfel de copaci decât cei cu ramurile despicate şi chinuite, cerşind soarele şi ploaia cu braţele la cer. Văd împrejurul meu multe soiuri de copaci cu frunză, cu frunza tremurătoare ca roiurile de fluturi, ridicaţi din petice mici, şi pomi roditori cu feluri de feţe, galbene şi roşii. Am muşcat din catifeaua cu suc a perelor aurii, atârnate de crengi, ca nişte tivgi pline cu lapte închegat şi dulce. Am rupt cu dinţii carnea aguridă, sticloasă, a merelor domneşti care sună în coşuri ca tărtăcuţele de lemn. Am supt strugurele mare al prunelor brumate, cu sâmburele ghimpat şi amar. Am sorbit picătura lucie, de zmeură, a vişinilor încălecate, câte două, şi am văzut şi chipul nou cum le-ai prins prin foi, ca pe nişte clopoţei legănaţi de aţă. Şi am înjunghiat şi pepenele verde, cu coaja de marmoră malachită şi cu miezul roşu nisipos, de fagure de zahăr. Bostana ta e o minune, căci pe sfori întinse pe pământ ai făcut să crească ghiulele şi globuri. Crezut-ai că nu are să-mi placă, de te-ai pregătit să le strângi dintr-o dată, trăgând frânghiile şi târându-le prin întuneric în mare?
Diavole fermecător! Mi se pare că ai voit să mi-o iei înainte, şi pân-a nu fi fost Săptămâna Facerii isprăvită, ai încercat un om vegetal întocmind căpăţâna - ici negricioasă şi dincolo bălană. Te mai prinsesem, într-altă parte, începând un Adam roşcovan, cu ţăcălia de şiac, în nuca de cocos. Lasă, rândul omului are să vie, şi pe al meu m-am hotărât să-l încerc cu mâinile mele. Tu fă-mi un pom cu frunză şi fără frunză, cu o frunză tare, care să nu îngălbenească niciodată ca teiul şi să nu se scuture niciodată. Îmi trebuie să acopăr munţii şi veşnicia pietrei. Deasupra, pe piscuri, am pus chivăre de zăpadă şi, în dreptul zăpezii, albinele de argint ale stelelor, vecine cu ele. E nevoie de un copac, de subt creste până la poale.
Diavolul, care la început muncea cu Domnul laolaltă şi, poruncit de Domnul, făcuse toată argintăria şi zmalţurile palatului ceresc - ştreaşini de aramă nouă, pridvoare în cele patru colţuri mari ale lumii, învelite cu perdele de odăjdii şi aşternute cu borangicuri albastre şi verzi - şi-a chemat meşterii şi ucenicii risipiţi prin pădurile de gutui şi nuci prin şesuri, şi ceru de la ei o închipuire nouă.
— Vreau să-mi faceţi, zise Daivolul, un pom drept, cu ramurile drepte, cu frunzele drepte, un pom neasemănat cu pomii şi care să se pară că pogoară întreg din văzduh. Am văzut în stânci o ţâşnire-n sus de apă: faceţi-mi o pădure din trunchiuri de fântâni.
Începutul se făcu pe baltă, unde, locul fiind mai întins, lucrul e mai lesnicios. Până la ivirea în coama vântului a secerii albe a lunii, care se aseamănă cu o brăţară ruptă şi cu o margine de talger de sticlă, balta s-a umplut cu beţe lungi cu fulg, şi suliţa trestiei fu socotită drept o născocire potrivită cu gândul Domnului, închipuit. Lucrătorii măsurară atunci depărtarea dintre creste şi stele, şi în dreptul fiecăruia înfipseră o suliţă în plumbul rece al munţilor zgrunţuroşi. Vârful pomului nou căuta cu sfârcul în sus, şi ramurile lui, din zeci de umeri, se răzimau pe piatră, ca o pajură, ca o pajură cu sute de aripi de fier. Dacă vârfurile fură lănci, frunzele fură undrele, sule şi ace.
Şi se făcu noapte. Şi se aprinseră luminile toate în codri şi, fără să ştie, noaptea se ivi în seara pomilor, ca pomul cel dintâi de Crăciun, înstelat.
Sfârșit
Citește mai multe povesti din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
