Plicul - poveste din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Citește povestea scurtă pentru copii "Plicul" de Tudor Arghezi în care băiețelul Baruțu îi cere lui tătuțu un plic, dar acesta nu vrea să-i dea pentru a mai mâzgălit multe altele și îl costă 50 de bănuți. Baruțu spune că nu-l va mâzgăli, dar tot vrea un plic ca să doarmă cu el. Pentru că vrea să se culce, tătuțu îi dă un plic, dar Mițu îl vede și îi cere și ea tatălui său ceva. Prima dată Mițu vrea ochelarii ca să doarmă cu ei, dar cum este refuzată, primește în schimb ceasul de buzunar al lui tătuțu, pe care promite că nu-l va strica.
Citește povestirea pt. copii "Plicul" din Cartea cu jucării
Baruțu vrea un plic.
— Nu-ți mai dau plicuri, că le strici, îi răspunde tătuțu, și mă costă unul cincizeci de bani.
— Vreau să chiu la Bașov...
— Tot scrii și nu mai înveți să scrii. De un an, de când „chii“, au mai ieșit opt romancieri și zece poeți. Te rog, Baruțule, fii serios. Şi să nu-mi mai mâzgălești plicurile, că mă supăr.
Pauză.
— Dă-mi un plic, că nu mai chiu.
— Dacă nu scrii, de ce-ți mai trebuie plic? Acum nu e timp de plicuri. Du-te de te culcă: mi-ai făgăduit că ai să dormi două ceasuri, în toate zilele, după-masă, ca să te duc la cinematograf'. Ţine-te de cuvânt.
— Mă cunc cu el! zice Baruțu.
— Cu cine cu el?
— Cu plicul.
— Şi mi-l dai înapoi nemâzgălit și curat?
— Îl pui su’ pennă.
— Bine, uite un plic. Să dea naiba să mi-l mototolești!
Mițu a prins de veste că fratele ei a căpătat un plic.
— I-ai dat lui Baruțu un plic, zice Mițu.
— De unde știi?
— L-am văzut.
— Şi dumneata ce vrei acum?
— Să-mi dai și mie ceva...
— N-am nimic de dat.
— Să-mi dai ochelarii, să mă culc cu ei.
— Cum să-ți dau ochelarii? Trebuie să citesc. Dacă-ți dau ochelarii, nu mai pot să fac nimic.
— Nu-ți mai dau plicuri, că le strici, îi răspunde tătuțu, și mă costă unul cincizeci de bani.
— Vreau să chiu la Bașov...
— Tot scrii și nu mai înveți să scrii. De un an, de când „chii“, au mai ieșit opt romancieri și zece poeți. Te rog, Baruțule, fii serios. Şi să nu-mi mai mâzgălești plicurile, că mă supăr.
Pauză.
— Dă-mi un plic, că nu mai chiu.
— Dacă nu scrii, de ce-ți mai trebuie plic? Acum nu e timp de plicuri. Du-te de te culcă: mi-ai făgăduit că ai să dormi două ceasuri, în toate zilele, după-masă, ca să te duc la cinematograf'. Ţine-te de cuvânt.
— Mă cunc cu el! zice Baruțu.
— Cu cine cu el?
— Cu plicul.
— Şi mi-l dai înapoi nemâzgălit și curat?
— Îl pui su’ pennă.
— Bine, uite un plic. Să dea naiba să mi-l mototolești!
Mițu a prins de veste că fratele ei a căpătat un plic.
— I-ai dat lui Baruțu un plic, zice Mițu.
— De unde știi?
— L-am văzut.
— Şi dumneata ce vrei acum?
— Să-mi dai și mie ceva...
— N-am nimic de dat.
— Să-mi dai ochelarii, să mă culc cu ei.
— Cum să-ți dau ochelarii? Trebuie să citesc. Dacă-ți dau ochelarii, nu mai pot să fac nimic.
Mițu știa că nu i se pot lăsa ochelarii. Repede:
— Atunci dă-mi ceasul.
— Ai să-i spargi geamul. L-ai mai spart.
— Eram mică. Acum sunt... frumoasă.
— Şi când erai mică erai frumoasă, și tot ai spart geamul. Dar ce vrei să faci cu ceasul?
— Il pui la gât. Mă uit cât o să dorm...
— Lasă, când o să cunoști numerele de pe ceasornic, îți cumpăr unul de mână.
— Ştiu, zice Mițu: acu e douăsprezece.
— Ai pus deștiul pe patru.
— Patru nu-i douăsprezece? întreabă Mițuca.
— Ai dreptate, Mițule. Totuna e. Ţine ceasul. Stai să ți-l pui de gât.
Aproape două ore reglementare au trecut. Tătuțu uitase, furat în povestirile unei cărți cu poze, pe care o ascunde de copiii lui, lacom să mănânce singur din dulcețurile scrise. Baruțu cască gutural, cu un mare accent de lene în vocea căscatului, scos dintr-un mare gâtlej. În privința lui, tătuțu e fără grijă: Baruțu o să doarmă mult și o să-l răzbune pe el. O să ceară toată viața să-l dezbrace și să-l îmbrace, să-l culce și să-l scoale cineva, și cum e băiat frumos, și cum tătuțu are un singur băiat, iar tătuții ceilalți au fete multe, Baruțu o să fie fericit.
A bătut de șase.
— Bună dimineața, purcei!
MIŢU (înapoind ceasornicul): Nu știu ce are, tătuțule, că se învârtește mereu.
TăTUŢU (tehnic): I-ai rupt, desigur, acul.
MIŢU: Nu s-a rupt nimic.
BARUŢU (restituind plicul în perfectă stare): Poftim!
TăTUŢU: Bravo, Baruțu!
BARUŢU: L-am și lipit!
— Atunci dă-mi ceasul.
— Ai să-i spargi geamul. L-ai mai spart.
— Eram mică. Acum sunt... frumoasă.
— Şi când erai mică erai frumoasă, și tot ai spart geamul. Dar ce vrei să faci cu ceasul?
— Il pui la gât. Mă uit cât o să dorm...
— Lasă, când o să cunoști numerele de pe ceasornic, îți cumpăr unul de mână.
— Ştiu, zice Mițu: acu e douăsprezece.
— Ai pus deștiul pe patru.
— Patru nu-i douăsprezece? întreabă Mițuca.
— Ai dreptate, Mițule. Totuna e. Ţine ceasul. Stai să ți-l pui de gât.
Aproape două ore reglementare au trecut. Tătuțu uitase, furat în povestirile unei cărți cu poze, pe care o ascunde de copiii lui, lacom să mănânce singur din dulcețurile scrise. Baruțu cască gutural, cu un mare accent de lene în vocea căscatului, scos dintr-un mare gâtlej. În privința lui, tătuțu e fără grijă: Baruțu o să doarmă mult și o să-l răzbune pe el. O să ceară toată viața să-l dezbrace și să-l îmbrace, să-l culce și să-l scoale cineva, și cum e băiat frumos, și cum tătuțu are un singur băiat, iar tătuții ceilalți au fete multe, Baruțu o să fie fericit.
A bătut de șase.
— Bună dimineața, purcei!
MIŢU (înapoind ceasornicul): Nu știu ce are, tătuțule, că se învârtește mereu.
TăTUŢU (tehnic): I-ai rupt, desigur, acul.
MIŢU: Nu s-a rupt nimic.
BARUŢU (restituind plicul în perfectă stare): Poftim!
TăTUŢU: Bravo, Baruțu!
BARUŢU: L-am și lipit!
Sfârșit
Citește mai multe povești din Cartea cu jucării de Tudor Arghezi
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
