Vasul fermecat - poveste chinezească
Citește basmul chinezesc "Vasul fermecat" în care este vorba despre un tânăr pe nume Van Lao-da care într-o zi și-a rugat vecinii să-l ajute să zidească un perete. Când a început să sape pământul, tânărul a dat peste un vas ce la prima vedere părea obișnuit. Dintr-o dată, pălăria de pe capul lui a intrat în vas, iar după ce a băgat mâna și a scos-o, a observat că în vas mai era o pălărie identică. A scos-o și pe aceasta și nu mică i-a fost uimirea când a văzut că în vas mai era una. A scos tânărul alta și alta și tot așa, până când s-au făcut o sută. Vestea s-a dus și la urechile unui bogătaș, care a dorit pentru el vasul, dar cum Van Lao-da nu i l-a dat, a făcut reclamație la prefect.
Citește povestea chinezească "Vasul fermecat"
A fost odată un tânăr care se numea Van Lao-da, adică Van cel în vârstă. Într-o zi, Van Lao-da a rugat vecinii să vină să-l ajute să zidească un perete de lut.
A început el să sape pământul, și a dat peste un vas mare înverzit de vreme. L-a privit - era un vas obișnuit, numai când a scuturat din el pământul, vasul a sunat oarecum neobișnuit: „vava”. S-au mirat consătenii și s-au apropiat îngrămădindu-se. Dar în acest timp pălăria de pe capul lui Van Lao-da a zburat drept în vas. Țăranul, fără să se gândească, a băgat mâna în vas și și-a scos pălăria. A vrut să și-o pună pe cap, când privind în vas a văzut că mai era una la fel. A scos-o dar în locul ei a apărut alta; și așa una după alta a scos nouăzeci și nouă de pălării, iar împreună cu aceea care era pe capul lui Van s-au strâns o sută de pălării, o întreagă grămadă. Van Lao-da și ceilalți săteni s-au mirat și s-au bucurat, apoi au luat vasul și pălăriile și au cărat totul în casă.
Chiar atunci era anotimpul cel mai călduros și toți aveau nevoie de pălării de soare. S-a hotărât Van împreună cu toți vecinii, care l-au ajutat, să-și cheme toți consătenii și să dăruiască fiecăruia câte o pălărie. Așa au și făcut. Mulțumiți, țăranii s-au împrăștiat.
Dar în satul lor trăia un moșier poreclit „Nesătulul”. Auzind el despre Vasul fermecat, a început să se gândească cum să facă să fie al lui.
— Acest vas fermecat este o bogăție a familiei noastre și Van Lao-da cu ajutorul cuiva l-a furat din casa mea, a zis fără să stea pe gânduri moșierul și și-a trimis slugile la țăran după vas.
Van Lao-da desigur nu a vrut să dea vasul. Nesătulului nu i-a rămas altceva de făcut decât să se adreseze cu o plângere la prefect. Acesta îi era prieten.
Auzind prefectul plângerea Nesătulului despre vasul fermecat, și lui i-au scăpărat ochii. În aceeași după amiază, a pregătit mandatul de arestare, a poruncit să fie adus la închisoare Van Lao-da împreună cu consătenii săi, și să i se aducă vasul fermecat.
Istoria cu vasul fermecat a răscolit întregul oraș. Doritori de a-l privi erau atâția, încât n-au mai avut loc în sala de judecată și s-au înghesuit afară astfel încât nici măcar un firicel de apă n-ar fi avut pe unde să mai răzbată.
Chiar și bătrânul și bolnavul tată al prefectului auzind despre vasul fermecat, șchiopătând și împiedicându-se, s-a târât până în sala de judecată. Strecurându-se prin mulțime, s-a apropiat de vas. s-a împiedicat de o cărămidă și ca o căpățână de ceapă a căzut în vas.
Prefectul, lăsând deoparte desfășurarea procesului, s-a aruncat spre vas ca să-și scoată tatăl. L-a scos, dar în locul lui a apărut un alt bătrân. L-a scos și pe acesta, dar în vas a apărut altul și așa, unul după altul, a scos nouăzeci și nouă de bătrâni la fel. Iar din vas, întinzând gâtul, privea încă unul.
Acum marele prefect avea o sută de tați, care stăteau în marea sală și chiar el însuși nu putea să-și dea seama care din ei era cel adevărat.
A început el să sape pământul, și a dat peste un vas mare înverzit de vreme. L-a privit - era un vas obișnuit, numai când a scuturat din el pământul, vasul a sunat oarecum neobișnuit: „vava”. S-au mirat consătenii și s-au apropiat îngrămădindu-se. Dar în acest timp pălăria de pe capul lui Van Lao-da a zburat drept în vas. Țăranul, fără să se gândească, a băgat mâna în vas și și-a scos pălăria. A vrut să și-o pună pe cap, când privind în vas a văzut că mai era una la fel. A scos-o dar în locul ei a apărut alta; și așa una după alta a scos nouăzeci și nouă de pălării, iar împreună cu aceea care era pe capul lui Van s-au strâns o sută de pălării, o întreagă grămadă. Van Lao-da și ceilalți săteni s-au mirat și s-au bucurat, apoi au luat vasul și pălăriile și au cărat totul în casă.
Chiar atunci era anotimpul cel mai călduros și toți aveau nevoie de pălării de soare. S-a hotărât Van împreună cu toți vecinii, care l-au ajutat, să-și cheme toți consătenii și să dăruiască fiecăruia câte o pălărie. Așa au și făcut. Mulțumiți, țăranii s-au împrăștiat.
Dar în satul lor trăia un moșier poreclit „Nesătulul”. Auzind el despre Vasul fermecat, a început să se gândească cum să facă să fie al lui.
— Acest vas fermecat este o bogăție a familiei noastre și Van Lao-da cu ajutorul cuiva l-a furat din casa mea, a zis fără să stea pe gânduri moșierul și și-a trimis slugile la țăran după vas.
Van Lao-da desigur nu a vrut să dea vasul. Nesătulului nu i-a rămas altceva de făcut decât să se adreseze cu o plângere la prefect. Acesta îi era prieten.
Auzind prefectul plângerea Nesătulului despre vasul fermecat, și lui i-au scăpărat ochii. În aceeași după amiază, a pregătit mandatul de arestare, a poruncit să fie adus la închisoare Van Lao-da împreună cu consătenii săi, și să i se aducă vasul fermecat.
Istoria cu vasul fermecat a răscolit întregul oraș. Doritori de a-l privi erau atâția, încât n-au mai avut loc în sala de judecată și s-au înghesuit afară astfel încât nici măcar un firicel de apă n-ar fi avut pe unde să mai răzbată.
Chiar și bătrânul și bolnavul tată al prefectului auzind despre vasul fermecat, șchiopătând și împiedicându-se, s-a târât până în sala de judecată. Strecurându-se prin mulțime, s-a apropiat de vas. s-a împiedicat de o cărămidă și ca o căpățână de ceapă a căzut în vas.
Prefectul, lăsând deoparte desfășurarea procesului, s-a aruncat spre vas ca să-și scoată tatăl. L-a scos, dar în locul lui a apărut un alt bătrân. L-a scos și pe acesta, dar în vas a apărut altul și așa, unul după altul, a scos nouăzeci și nouă de bătrâni la fel. Iar din vas, întinzând gâtul, privea încă unul.
Acum marele prefect avea o sută de tați, care stăteau în marea sală și chiar el însuși nu putea să-și dea seama care din ei era cel adevărat.
— Ha! Ha! Prefectul nostru are cam mulți tați - au hohotit cei din sala de judecată și tot poporul care s-a strâns să privească minunea. Iar prefectul, care se gândise cum să facă să pună mâna pe vasul fermecat, văzând nouăzeci și nouă de bătrâni și auzind cum mulțimea râdea de el mai că n-a murit de rușine, apoi s-a înfuriat încât fața îi era pământie și a strigat de a tunat sala:
— Mișeilor! Plecați de aici! Plecați! Plecați! Plecați! și a dat ordin să bată tobele și să se întrerupă ședința de judecată.
Moșierul cu jalba sa nu mai știa ce să facă, clipea din ochi, și-a lăsat capul între umeri și ca un iepure a șters-o. Slugile au alungat mulțimea.
Iar prefectul cu tații săi și cu vasul au trecut în sala vecină. Seara, întreaga familie a prefectului socotindu-i și pe cei o sută de tați s-au strâns în jurul vasului. Toți au deschis ochii mari și se pregăteau să privească cum din vas se vor împrăștia bogățiile.
A aruncat prefectul un lingou de aur în vas. Apoi s-a aplecat după el - dar, lucru ciudat! Vasul era gol. Lingoul ca și cum n-ar fi fost. Prefectul se îngrijorase și a poruncit soției să aducă o lumânare ca să aibă lumină.
Cui i-ar fi putut trece prin minte că soția sa va fi atât de neatentă încât luminarea îi va aluneca din mână și va cădea în vas. În aceeași clipă în vas s-a auzit un zgomot: „bum! bum!” și a apărut un fum negru și des, iar după aceea s-a ridicat flacăra. De spaimă, prefectul și cei ai casei nici n-au putut să clipească din ochi; nici să deschidă gura. Focul a cuprins întreaga casă.
Toți îl urau pe marele prefect și când oamenii au văzut că arde judecătoria, toți au bătut din palme și au strigat de bucurie.
Nimeni nu dorea să meargă să stingă focul, iar focul ardea totul; limbile de foc au cuprins din toate părțile casa și din judecătorie n-a mai rămas decât scrumul.
A ars și prefectul împreună cu cei ai casei. Numai vasul fermecat stătea nevătămat printre rămășițele arzânde și țigle.
repovestită de Olga Stratulat-Roșca
Locuința din gura tigrului (povești chineze),
Editura Ion Creangă, București, 1979
— Mișeilor! Plecați de aici! Plecați! Plecați! Plecați! și a dat ordin să bată tobele și să se întrerupă ședința de judecată.
Moșierul cu jalba sa nu mai știa ce să facă, clipea din ochi, și-a lăsat capul între umeri și ca un iepure a șters-o. Slugile au alungat mulțimea.
Iar prefectul cu tații săi și cu vasul au trecut în sala vecină. Seara, întreaga familie a prefectului socotindu-i și pe cei o sută de tați s-au strâns în jurul vasului. Toți au deschis ochii mari și se pregăteau să privească cum din vas se vor împrăștia bogățiile.
A aruncat prefectul un lingou de aur în vas. Apoi s-a aplecat după el - dar, lucru ciudat! Vasul era gol. Lingoul ca și cum n-ar fi fost. Prefectul se îngrijorase și a poruncit soției să aducă o lumânare ca să aibă lumină.
Cui i-ar fi putut trece prin minte că soția sa va fi atât de neatentă încât luminarea îi va aluneca din mână și va cădea în vas. În aceeași clipă în vas s-a auzit un zgomot: „bum! bum!” și a apărut un fum negru și des, iar după aceea s-a ridicat flacăra. De spaimă, prefectul și cei ai casei nici n-au putut să clipească din ochi; nici să deschidă gura. Focul a cuprins întreaga casă.
Toți îl urau pe marele prefect și când oamenii au văzut că arde judecătoria, toți au bătut din palme și au strigat de bucurie.
Nimeni nu dorea să meargă să stingă focul, iar focul ardea totul; limbile de foc au cuprins din toate părțile casa și din judecătorie n-a mai rămas decât scrumul.
A ars și prefectul împreună cu cei ai casei. Numai vasul fermecat stătea nevătămat printre rămășițele arzânde și țigle.
repovestită de Olga Stratulat-Roșca
Locuința din gura tigrului (povești chineze),
Editura Ion Creangă, București, 1979
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești chinezești
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
