Un ajutor dat la timp - poveste scurtă chinezească
Citește povestea chinezească "Un ajutor dat la timp" în care este vorba despre un om pe nume Tuan ce avusese mult ghinion în afaceri și rămăsese sărac de nu mai avea nici ce pune în oală. Își aduse însă aminte de un prieten bun și trimise la el un om de încredere pentru a-i cere să-l împrumute cu niște orez. Prietenul care între timp aflase ce se întâmplase, îi transmise lui Tuan ca îl va ajuta, dar să aștepte să culeagă recolta și să-și încaseze banii din arende și îi va trimite negreșit trei sute de arginți. Tuan se supără, dar întâmplarea face ca a doua zi să se întâlnească cu prietenul său și spunându-i o poveste, îi explică de ajutorul era bun acum și nu mai târziu când poate nu va mai fi de niciun folos.
Citește povestea chinezească "Un ajutor dat la timp"
Într-o primăvara, domnul Tuan avu asemenea ghinioane în negoț, merse din rău în mai rău, încât își risipi toată averea. Se văzu peste noapte sărac de n-avea ce pune-n oală.
Gândindu-se în fel și chip cum să facă, pe unde să scoată cămașa i se păru că întrezărește undeva o rază de speranță.
Căută un om de încredere și-l trimise la un prieten vechi, mic dregător, să împrumute niște orez.
Prietenul, care aflase între timp tot ce i se întâmplase domnului Tuan, răspunse trimisului:
— Îl ajut eu mare plăcere, desigur. Să nu-și iacă niciun fel de griji. Spune-i doar să aștepte puțin, până mai spre toamnă. După ce-mi strâng recolta, după ce-mi încasez arenda de la toți țăranii, am să-i trimit negreșit trei sute de arginti.
Întorcându-se de la dregător cu mâinile goale, trimisul povesti domnului Tuan spusele vechiului său prieten.
Din întâmplare, cei doi se întâlniră chiar a doua zi.
Cu mânie abia reținută, domnul Tuan îi povesti prietenului.
Gândindu-se în fel și chip cum să facă, pe unde să scoată cămașa i se păru că întrezărește undeva o rază de speranță.
Căută un om de încredere și-l trimise la un prieten vechi, mic dregător, să împrumute niște orez.
Prietenul, care aflase între timp tot ce i se întâmplase domnului Tuan, răspunse trimisului:
— Îl ajut eu mare plăcere, desigur. Să nu-și iacă niciun fel de griji. Spune-i doar să aștepte puțin, până mai spre toamnă. După ce-mi strâng recolta, după ce-mi încasez arenda de la toți țăranii, am să-i trimit negreșit trei sute de arginti.
Întorcându-se de la dregător cu mâinile goale, trimisul povesti domnului Tuan spusele vechiului său prieten.
Din întâmplare, cei doi se întâlniră chiar a doua zi.
Cu mânie abia reținută, domnul Tuan îi povesti prietenului.
— Cum veneam adineaori pe drum, cineva mă striga din spate. Mă uitam înapoi și nu vedeam pe nimeni. Până la urmă, observai un crap, zbătându-se între viață și moarte, în șanțul săpat pe mijlocul drumului de roțile căruțelor.
— Ce-i cu tine aici? l-am întrebat.
— M-au adus apele tocmai din marea de est și am ajuns până aici. Dar apele s-au retras și uite că am rămas pe uscat. Fii bun și salvează-mă. Adu-mi un ulcior sau o găleată de apă și varsă peste mine. Poate o mai duc câteva zile, până vin niște ploi mai mari.
— Vai, se poate să te las așa, zise domnul Tuan crapului. Te ajut numaidecât. Ai puțină răbdare, până mă duc la stăpânul ținutului de est, să vorbesc să-mi dea voie să trec prin ținutul lui, până la marea de est. Dacă-mi dă voie, îți aduc neapărat apă și te salvez.
Ei bine, povesti domnul Tuan, mai departe, ce crezi? În loc să-mi mulțumească, crapul s-a supărat foc și mi-a strigat:
— Eu te-am rugat să-mi aduci puțină apă să-mi astâmperi setea. Dacă-i vorba să aștept atâta, poate oasele să mi le stropești, cu apa adusă tocmai din marea de est.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
— Ce-i cu tine aici? l-am întrebat.
— M-au adus apele tocmai din marea de est și am ajuns până aici. Dar apele s-au retras și uite că am rămas pe uscat. Fii bun și salvează-mă. Adu-mi un ulcior sau o găleată de apă și varsă peste mine. Poate o mai duc câteva zile, până vin niște ploi mai mari.
— Vai, se poate să te las așa, zise domnul Tuan crapului. Te ajut numaidecât. Ai puțină răbdare, până mă duc la stăpânul ținutului de est, să vorbesc să-mi dea voie să trec prin ținutul lui, până la marea de est. Dacă-mi dă voie, îți aduc neapărat apă și te salvez.
Ei bine, povesti domnul Tuan, mai departe, ce crezi? În loc să-mi mulțumească, crapul s-a supărat foc și mi-a strigat:
— Eu te-am rugat să-mi aduci puțină apă să-mi astâmperi setea. Dacă-i vorba să aștept atâta, poate oasele să mi le stropești, cu apa adusă tocmai din marea de est.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Sfârșit
