Boierul cu nasul lung - poveste scurtă chinezească
Citește online povestea chinezească de citit pentru copii în română "Boierul cu nasul lung". Citește basmul chinezesc "Boierul cu nasul lung" în care este vorba despre un boier ce era foarte bogat, în timp ce oamenii din sat se scăldau într-o sărăcie lucie. Într-o zi, un țăran a găsit o sămânță și a luat-o acasă pentru a o sădi în pământ. Din ea a răsărit un gaolean ce purta la rându-i alte multe semințe. Cum admira țăranul planta, o pasăre se lasă în zbor și o smulse, zburând departe. Minunat de întâmplare, omul își luă traista cu merinde și plecă în căutarea păsării.
Citește povestea chinezească "Boierul cu nasul lung"
Într-un sat trăia un boier, care se lăfăia în aur și plăceri, în vreme ce țăranii se zbăteau într-o sărăcie lucie, scăldându-și ochii în lacrimile durerii.
Se întâmplă ca un țăran să găsească în drum o sămânță pe care o ridică și o duse acasă. Făcu o groapă și o sădi. În scurtă vreme, din sămânță se ivi un gaolean1 înalt, care purta alte multe boabe. Țăranul se bucură mult pentru că gaoleanul împrăștia un miros îmbătător în fața casei lui. Dar, la scurt timp, o pasăre de pradă se repezi spre gaolean, îl smulse cu clonțul ei și dispăru în zare. Țăranul, uimit de o întâmplare așa de nemaivăzută, plecă îndată în căutarea gaoleanului, luându-și în traistă puține merinde.
După drumuri nesfârșite prin câmpii, peste dealuri și munți, drumețul fu dezamăgit; nu putu să dea de urma minunatului gaolean. Ajunse la un timp într-o pădure. Era tare flămând și nici merinde nu mai avea. Liniștea pădurii îl îmbia să se odihnească sub un palmier străvechi. Deodată însă auzi în jurul său niște urlete și zgomote înfricoșătoare. Când se uită mai cu atenție, văzu un cârd de animale sălbatice de care te apucă frica: tigri, lei, pantere, lupi, maimuțe, șerpi. Ba se rătăcise în acest cârd și o gingașă căprioară. Animalele se adunară într-o poiană, în timp ce drumețul de-abia nimeri să se suie într-un arbore înalt și stufos, ca să nu fie văzut și mâncat. Atunci un tigru luă din tulpina unui copac bătrân, din scorbura lui, o lădiță pe care o ținu între labele sale. Un altul veni și bătu de trei ori în acea lădiță. Imediat se iviră în poiană tot felul de mâncăruri gustoase, care îi dădeau drumețului o stare ciudată, mai ales că el era tare flămând. Îi lăsa gura apă. După ce se săturară, animalele începură să dănțuie în pădure, să joace, să sară, să se alunge vesele unele pe altele, ca la o petrecere. Bietul om sta pitulat în copac și se gândea cu teamă că, dacă animalele nu vor pleca, el va fi nevoit să doarmă acolo, sau cine știe câte alte zile va trebui să rămână chinuit în ramurile copacului. Însă, după o vreme, tigrul puse lădița la loc și plecară care-ncotro.
Când se depărtară, țăranul coborî din arbore și se duse la scorbura bătrână. Luă lădița cu pricina și se tot gândea la mâncărurile pe care le văzuse în poiană. Dar ele nu se arătau. Atunci își aduse aminte că trebuie să bată de trei ori în cutie. Zis și făcut. Imediat se iviră fel de fel de mâncăruri minunate. După ce mâncă bine, ca după o foame lungă, se odihni puțin. Se gândea atunci ce bine ar fi dacă ar avea un cal înaripat, cu care să zboare spre casă. Și stând pe iarbă bătu la întâmplare din nou în lădiță: după a treia lovitură, din senin se ivi în fața sa un cal voinic cu patru aripi. Țăranul, luând cu sine lădița, se întoarse repede acasă, pasămite uitase că pornise în căutarea gaoleanului. Îi povesti maică-si cele întâmplate.
Cum erau săraci, se gândeau că au nevoie de bani, ca să trăiască bine. De aceea, bătând iar în cutie de trei ori, casa lor săracă se umplu de bani. Pentru că erau prea mulți, mama și băiatul îi împărțiră celor săraci ca și ei. Astfel că viața lor începu să se schimbe, oamenii să fie mulțumiți.
Aflând boierul cel rău că țăranii lui au bani datorită unei lădițe năzdrăvane, se hotărî s-o fure. Trimise câțiva ticăloși acasă la țăran, care-i luară lădița. Boierul știa că dacă bate de trei ori în ea o să aibă sub ochi lucrul la care se gândește. Și el se gândi mai întâi la aur, apoi bătu de trei ori în lădiță. Dar în loc de aur… se arătă o maimuță păroasă, urâtă foc, care nu-l întrebă nimic pe boier, ci se prinse imediat de nasul lui și trase, și trase de nasul boierului, și-l lungi, și-l lungi până ce nasul atinse pământul. Apoi îi dete drumul, luă lădița năzdrăvană și se făcu nevăzută. Dar nasul boierului nu se mai făcu mic ca înainte, ci rămase așa lung și caraghios, de râdeau toți de el, și așa a rămas pentru toată viața.
1 Gaolean - plantă furajeră din familia gramineelor, asemănătoare cu porumbul, cu semințe bogate în proteine și grăsimi (n. red.).
în românește de Victor Vișinescu
Povești nemuritoare nr. 13 (1975) și 31 (1997), Editura Ion Creangă, București
Se întâmplă ca un țăran să găsească în drum o sămânță pe care o ridică și o duse acasă. Făcu o groapă și o sădi. În scurtă vreme, din sămânță se ivi un gaolean1 înalt, care purta alte multe boabe. Țăranul se bucură mult pentru că gaoleanul împrăștia un miros îmbătător în fața casei lui. Dar, la scurt timp, o pasăre de pradă se repezi spre gaolean, îl smulse cu clonțul ei și dispăru în zare. Țăranul, uimit de o întâmplare așa de nemaivăzută, plecă îndată în căutarea gaoleanului, luându-și în traistă puține merinde.
După drumuri nesfârșite prin câmpii, peste dealuri și munți, drumețul fu dezamăgit; nu putu să dea de urma minunatului gaolean. Ajunse la un timp într-o pădure. Era tare flămând și nici merinde nu mai avea. Liniștea pădurii îl îmbia să se odihnească sub un palmier străvechi. Deodată însă auzi în jurul său niște urlete și zgomote înfricoșătoare. Când se uită mai cu atenție, văzu un cârd de animale sălbatice de care te apucă frica: tigri, lei, pantere, lupi, maimuțe, șerpi. Ba se rătăcise în acest cârd și o gingașă căprioară. Animalele se adunară într-o poiană, în timp ce drumețul de-abia nimeri să se suie într-un arbore înalt și stufos, ca să nu fie văzut și mâncat. Atunci un tigru luă din tulpina unui copac bătrân, din scorbura lui, o lădiță pe care o ținu între labele sale. Un altul veni și bătu de trei ori în acea lădiță. Imediat se iviră în poiană tot felul de mâncăruri gustoase, care îi dădeau drumețului o stare ciudată, mai ales că el era tare flămând. Îi lăsa gura apă. După ce se săturară, animalele începură să dănțuie în pădure, să joace, să sară, să se alunge vesele unele pe altele, ca la o petrecere. Bietul om sta pitulat în copac și se gândea cu teamă că, dacă animalele nu vor pleca, el va fi nevoit să doarmă acolo, sau cine știe câte alte zile va trebui să rămână chinuit în ramurile copacului. Însă, după o vreme, tigrul puse lădița la loc și plecară care-ncotro.
Când se depărtară, țăranul coborî din arbore și se duse la scorbura bătrână. Luă lădița cu pricina și se tot gândea la mâncărurile pe care le văzuse în poiană. Dar ele nu se arătau. Atunci își aduse aminte că trebuie să bată de trei ori în cutie. Zis și făcut. Imediat se iviră fel de fel de mâncăruri minunate. După ce mâncă bine, ca după o foame lungă, se odihni puțin. Se gândea atunci ce bine ar fi dacă ar avea un cal înaripat, cu care să zboare spre casă. Și stând pe iarbă bătu la întâmplare din nou în lădiță: după a treia lovitură, din senin se ivi în fața sa un cal voinic cu patru aripi. Țăranul, luând cu sine lădița, se întoarse repede acasă, pasămite uitase că pornise în căutarea gaoleanului. Îi povesti maică-si cele întâmplate.
Cum erau săraci, se gândeau că au nevoie de bani, ca să trăiască bine. De aceea, bătând iar în cutie de trei ori, casa lor săracă se umplu de bani. Pentru că erau prea mulți, mama și băiatul îi împărțiră celor săraci ca și ei. Astfel că viața lor începu să se schimbe, oamenii să fie mulțumiți.
Aflând boierul cel rău că țăranii lui au bani datorită unei lădițe năzdrăvane, se hotărî s-o fure. Trimise câțiva ticăloși acasă la țăran, care-i luară lădița. Boierul știa că dacă bate de trei ori în ea o să aibă sub ochi lucrul la care se gândește. Și el se gândi mai întâi la aur, apoi bătu de trei ori în lădiță. Dar în loc de aur… se arătă o maimuță păroasă, urâtă foc, care nu-l întrebă nimic pe boier, ci se prinse imediat de nasul lui și trase, și trase de nasul boierului, și-l lungi, și-l lungi până ce nasul atinse pământul. Apoi îi dete drumul, luă lădița năzdrăvană și se făcu nevăzută. Dar nasul boierului nu se mai făcu mic ca înainte, ci rămase așa lung și caraghios, de râdeau toți de el, și așa a rămas pentru toată viața.
1 Gaolean - plantă furajeră din familia gramineelor, asemănătoare cu porumbul, cu semințe bogate în proteine și grăsimi (n. red.).
în românește de Victor Vișinescu
Povești nemuritoare nr. 13 (1975) și 31 (1997), Editura Ion Creangă, București
Sfârșit
