Sticluța de jad - poveste chinezească
Citește basmul chinezesc în română "Sticluța de jad" în care este vorba despre un flăcău pe nume Shi Long ce rămăsese orfan de amândoi părinții. Neavând pe nimeni pe lume, el s-a băgat slugă la un moșier și zi de zi mergea cu oile pe munte la păscut și lor le spunea toate păsurile lui. Într-o zi, când să pună masa, lângă el apăru un bătrân zdrențuros care îi ceru din bucata lui de mămăligă. Milos, Shi Long îi dădu din mămăliga și apoi timp îndelungat, la ora prânzului, bătrânul apărea și flăcăul îi dădea să mănânce din bucata lui de mămăligă. Până într-o zi, când bătrânul îl invită la el în Templul Pământului și vru să-l răsplătească.
Citește povestea chinezească "Sticluța de jad"
Trăia odată un tânăr harnic și curajos, care se numea Shi Long. El își pierduse părinții de mic copil și nu mai avea pe nimeni pe lume. Neavând din ce trăi, s-a băgat slugă la un moșier.
În fiecare zi ducea oile pe munte la păscut și tot timpul vorbea cu ele, spunându-le toate păsurile și cum tânjește zi de zi să-și găsească o fată potrivită cu care să se însoare.
În ziua când a împlinit optsprezece ani, Shi Long era cu oile pe munte și tocmai se pregătea să-și scoată din traistă bucata rece de mămăligă, să mănânce, când, din Templul Pământului care se afla în apropiere, a ieșit un bătrân cu părul alb și hainele ferfeniță. Bătrânul, sprijinindu-se într-un baston, s-a apropiat încet de Shi Long și i-a zis:
— Tinere, îndură-te și dă-mi bucata ta de mămăligă!
Făcându-i-se milă de bătrân, Shi Long i-a dat-o.
Au trecut de atunci mult timp, și în fiecare zi se întâmpla la fel: cum venea vremea prânzului, bătrânul se înfățișa și-i cerea lui Shi Long bucata lui de mămăligă. Până ce, într-o zi, bătrânul i-a zis acestuia:
— Tinere, te poftesc să vii pe la mine pe acasă!
Shi Long a pornit împreună cu bătrânul și au intrat amândoi în Templul Pământului. După ce s-au așezat, bătrânul a zis:
— Tinere milos, am mâncat atâtea zile din mămăliga ta. Acum a venit timpul să te răsplătesc!
Apoi a luat bastonul, a lovit cu el în pământ și a zis:
— Ia-ți mămăliga înapoi!
Și, deodată, Shi Long a văzut cum bucățile de mămăligă pe care le dăduse bătrânului se prefăcuseră în bulgări strălucitori de aur și argint. Uimit, l-a întrebat pe bătrân:
— Bătrâne, de unde ai atâta aur și argint?
Iar bătrânul a răspuns:
— Eu sunt Spiritul Pământului, care sălășluiește pe acest munte. Pentru milostivenia de care ai dat dovadă îți dăruiesc acest aur și argint și acum mergi și rânduiește-ți altfel viața.
Shi Long a răspuns:
— Mulțumesc, bătrâne, dar n-am nevoie de atâta aur și argint.
Uimit, bătrânul a întrebat:
— Dacă nu vrei aur și argint, atunci ce vrei?
Plecându-și capul, Shi Long a spus:
— Aș vrea o fată bună cu care să mă însor și cu care să-mi petrec tot restul zilelor.
Râzând, bătrânul i-a zis:
— Bine, dar să știi că pentru aceasta ai nevoie de multă voință și dârzenie.
Bătându-se cu pumnul în piept, Shi Long a zis:
— Bătrâne, să știi că am această voință și dârzenie! Dacă-mi găsești o fată pe gândul meu, voi fi în stare să trec prin munți de cuțite și mări de foc!
Auzindu-l, bătrânul a scos încet din sân o sticluță de jad de mărimea unui ou, rotundă și strălucitoare, și a zis:
— În această sticluță se află iarba albă care, după ce e fiartă, se preface în apa care vindecă orice boală și care are și darul de a învia din morți. Într-un loc, foarte departe de aici, se află Muntele celor nouă nori. Și pe muntele acesta trăiește Marele Spirit al Muntelui, care are o fată căreia i s-a dus vestea de frumoasă și deșteaptă. Fata se numește Yufeng , dar, din păcate, cu trei ani în urmă aceasta și-a pierdut vederea. Marele Spirit al Muntelui a dat sfoară în țară că acel ce-i va vindeca fata, de va voi aur, va primi aur, de va voi argint, va primi argint, iar dacă va fi tânăr și va voi să se căsătorească cu fiica lui, se va învoi. Ia această sticluță care îți va fi pețitoare.
Shi Long a apucat sticluța cu amândouă mâinile și a plecat îndată spre Muntele celor nouă nori.
Muntele acesta se afla foarte departe, de parcă ar fi fost la capătul lumii. Dar Shi Long, care era cu gândul numai la fată, nu simțea greutatea drumului. De-i era foame se hrănea cu poame sălbatice, de-i era sete și-o potolea cu apa din izvoare. Hainele și încălțămintea i se făcuseră ferfeniță și nu-l înspăimântau nici răgetul panterelor, nici șuieratul șerpilor. De câte ori trecea peste un munte, se așeza să se odihnească, și atunci prima lui grijă era să pipăie dacă sticluța cu leacul fermecat se află la locul ei. Și când simțea că sticluța este acolo unde trebuie, îl apuca o mare bucurie.
După nu se știe câte luni și zile de mers, Shi Long a ajuns în fața unui munte uriaș. La poalele acestui munte se afla o piatră pe care sta scris: Muntele celor nouă nori. Cuprins de bucurie, el a început să se cațere, și s-a cățărat, s-a cățărat până a ajuns în vârful lui. Iar de acolo putea să pipăie cu mâna cerul sau să culeagă stelele. Și-n acel vârf de munte, printre flori înmiresmate și brazi veșnic tineri, se înălța un palat cum nu s-a mai văzut. Shi Long a auzit, deodată, în spatele lui:
— De unde a venit sălbaticul acesta, care îndrăznește să privească spre Palatul Marelui Spirit al Muntelui?
Speriat, Shi Long s-a întors îndată și a privit: în spatele lui se afla un bătrân cu fața neagră. Apoi, zâmbind, a zis:
— Spirit al Marelui Munte, mă numesc Shi Long și am puterea să vindec orice boală.
Marele Spirit al Muntelui s-a bucurat când a auzit și a zis:
— Am o fiică ce se numește Yufeng și care și-a pierdut vederea la amândoi ochii. Dacă poți s-o vindeci, cu adevărat, de vrei aur, îți voi da aur, de vrei argint, îți voi da argint, iar dacă nu ești însurat și vrei s-o iei de nevastă, a ta va fi.
Yufeng trăia în Pavilionul Florilor și era tare tristă că nu poate vedea lumina zilei. Auzind că la curtea Marelui Spirit a venit un tânăr care ar putea să-i redea vederea, a sărit în sus de bucurie, strigând:
— Tinere, nu te voi uita niciodată dacă-mi vei reda vederea!
Iar Shi Long a răspuns:
În fiecare zi ducea oile pe munte la păscut și tot timpul vorbea cu ele, spunându-le toate păsurile și cum tânjește zi de zi să-și găsească o fată potrivită cu care să se însoare.
În ziua când a împlinit optsprezece ani, Shi Long era cu oile pe munte și tocmai se pregătea să-și scoată din traistă bucata rece de mămăligă, să mănânce, când, din Templul Pământului care se afla în apropiere, a ieșit un bătrân cu părul alb și hainele ferfeniță. Bătrânul, sprijinindu-se într-un baston, s-a apropiat încet de Shi Long și i-a zis:
— Tinere, îndură-te și dă-mi bucata ta de mămăligă!
Făcându-i-se milă de bătrân, Shi Long i-a dat-o.
Au trecut de atunci mult timp, și în fiecare zi se întâmpla la fel: cum venea vremea prânzului, bătrânul se înfățișa și-i cerea lui Shi Long bucata lui de mămăligă. Până ce, într-o zi, bătrânul i-a zis acestuia:
— Tinere, te poftesc să vii pe la mine pe acasă!
Shi Long a pornit împreună cu bătrânul și au intrat amândoi în Templul Pământului. După ce s-au așezat, bătrânul a zis:
— Tinere milos, am mâncat atâtea zile din mămăliga ta. Acum a venit timpul să te răsplătesc!
Apoi a luat bastonul, a lovit cu el în pământ și a zis:
— Ia-ți mămăliga înapoi!
Și, deodată, Shi Long a văzut cum bucățile de mămăligă pe care le dăduse bătrânului se prefăcuseră în bulgări strălucitori de aur și argint. Uimit, l-a întrebat pe bătrân:
— Bătrâne, de unde ai atâta aur și argint?
Iar bătrânul a răspuns:
— Eu sunt Spiritul Pământului, care sălășluiește pe acest munte. Pentru milostivenia de care ai dat dovadă îți dăruiesc acest aur și argint și acum mergi și rânduiește-ți altfel viața.
Shi Long a răspuns:
— Mulțumesc, bătrâne, dar n-am nevoie de atâta aur și argint.
Uimit, bătrânul a întrebat:
— Dacă nu vrei aur și argint, atunci ce vrei?
Plecându-și capul, Shi Long a spus:
— Aș vrea o fată bună cu care să mă însor și cu care să-mi petrec tot restul zilelor.
Râzând, bătrânul i-a zis:
— Bine, dar să știi că pentru aceasta ai nevoie de multă voință și dârzenie.
Bătându-se cu pumnul în piept, Shi Long a zis:
— Bătrâne, să știi că am această voință și dârzenie! Dacă-mi găsești o fată pe gândul meu, voi fi în stare să trec prin munți de cuțite și mări de foc!
Auzindu-l, bătrânul a scos încet din sân o sticluță de jad de mărimea unui ou, rotundă și strălucitoare, și a zis:
— În această sticluță se află iarba albă care, după ce e fiartă, se preface în apa care vindecă orice boală și care are și darul de a învia din morți. Într-un loc, foarte departe de aici, se află Muntele celor nouă nori. Și pe muntele acesta trăiește Marele Spirit al Muntelui, care are o fată căreia i s-a dus vestea de frumoasă și deșteaptă. Fata se numește Yufeng , dar, din păcate, cu trei ani în urmă aceasta și-a pierdut vederea. Marele Spirit al Muntelui a dat sfoară în țară că acel ce-i va vindeca fata, de va voi aur, va primi aur, de va voi argint, va primi argint, iar dacă va fi tânăr și va voi să se căsătorească cu fiica lui, se va învoi. Ia această sticluță care îți va fi pețitoare.
Shi Long a apucat sticluța cu amândouă mâinile și a plecat îndată spre Muntele celor nouă nori.
Muntele acesta se afla foarte departe, de parcă ar fi fost la capătul lumii. Dar Shi Long, care era cu gândul numai la fată, nu simțea greutatea drumului. De-i era foame se hrănea cu poame sălbatice, de-i era sete și-o potolea cu apa din izvoare. Hainele și încălțămintea i se făcuseră ferfeniță și nu-l înspăimântau nici răgetul panterelor, nici șuieratul șerpilor. De câte ori trecea peste un munte, se așeza să se odihnească, și atunci prima lui grijă era să pipăie dacă sticluța cu leacul fermecat se află la locul ei. Și când simțea că sticluța este acolo unde trebuie, îl apuca o mare bucurie.
După nu se știe câte luni și zile de mers, Shi Long a ajuns în fața unui munte uriaș. La poalele acestui munte se afla o piatră pe care sta scris: Muntele celor nouă nori. Cuprins de bucurie, el a început să se cațere, și s-a cățărat, s-a cățărat până a ajuns în vârful lui. Iar de acolo putea să pipăie cu mâna cerul sau să culeagă stelele. Și-n acel vârf de munte, printre flori înmiresmate și brazi veșnic tineri, se înălța un palat cum nu s-a mai văzut. Shi Long a auzit, deodată, în spatele lui:
— De unde a venit sălbaticul acesta, care îndrăznește să privească spre Palatul Marelui Spirit al Muntelui?
Speriat, Shi Long s-a întors îndată și a privit: în spatele lui se afla un bătrân cu fața neagră. Apoi, zâmbind, a zis:
— Spirit al Marelui Munte, mă numesc Shi Long și am puterea să vindec orice boală.
Marele Spirit al Muntelui s-a bucurat când a auzit și a zis:
— Am o fiică ce se numește Yufeng și care și-a pierdut vederea la amândoi ochii. Dacă poți s-o vindeci, cu adevărat, de vrei aur, îți voi da aur, de vrei argint, îți voi da argint, iar dacă nu ești însurat și vrei s-o iei de nevastă, a ta va fi.
Yufeng trăia în Pavilionul Florilor și era tare tristă că nu poate vedea lumina zilei. Auzind că la curtea Marelui Spirit a venit un tânăr care ar putea să-i redea vederea, a sărit în sus de bucurie, strigând:
— Tinere, nu te voi uita niciodată dacă-mi vei reda vederea!
Iar Shi Long a răspuns:
— Fii liniștită, eu pot să te fac să vezi din nou!
Apoi a luat sticluța de jad și, cu multă grijă, a pus câteva picături în ochii fetei. Îndată întunericul din ochii ei s-a împrăștiat și au început să-i strălucească întocmai ca două boabe de struguri copți.
Împăratul a dat un mare ospăț în cinstea lui Shi Long și a poruncit să fie aduse tăvi încărcate cu aur și argint.
Dar Shi Long nici n-a vrut să-și arunce privirea spre ele, ci a zis:
— Nu vreau nici aur, nici argint. Vreau să mă însor cu Yufeng.
Încruntându-și sprâncenele a nemulțumire, împăratul a zis:
— Eu sunt spirit, iar tu ești om. Nu ne potrivim. Fata mea nu se poate mărita cu un muritor.
Și l-a îmbiat din nou să primească aurul și argintul, adăugând:
— Cu atâta aur și argint poți găsi oricând o muritoare de seama ta, cu care să te însori!
Mâhnit, Shi Long a împins tava la o parte, răsturnând-o. Aurul și argintul s-au împrăștiat peste tot. Acest lucru l-a înfuriat pe împărat, care a dat ordin ca Shi Long să fie izgonit de pe Muntele celor nouă nori.
Neavând încotro, băiatul a trebuit să părăsească muntele. A mers ce a mers, când, deodată, a auzit în spatele lui:
— Frate Shi Long! Frate Shi Long, așteaptă-mă!
Shi Long s-a oprit și s-a uitat înapoi, și a văzut o fată care alerga spre el. Iar când s-a apropiat, mare i-a fost mirarea văzând că acea fată era chiar Yufeng.
I-a strâns bucuros mâinile și a întrebat-o:
— Yufeng, Yufeng, cum ai ajuns aici?
Iar fata i-a răspuns:
— Tatăl mea nu s-a ținut de cuvânt, dar eu nu pot uita binele ce mi l-ai făcut. Am venit să plec împreună cu tine în lume.
— Dar dacă împăratul ne va urmări, ce ne facem?
— Nu te teme, eu mă voi preface într-un Phoenix mic de jad, iar tu mă vei ascunde în buzunarul tău.
Și cum a zis a și început să se prefacă din ce în ce mai mică, până ce a ajuns cât o boabă de orez, iar Shi Long a luat-o, a pus-o în buzunar și a plecat mai departe. Shi Long ar fi vrut să ajungă cât mai repede în satul lui, dar drumul era foarte lung și munții foarte înalți. Ascunsă în buzunar, Yufeng tremura de teamă că împăratul, tatăl ei, ar putea să-i ajungă din urmă, și atunci totul se va termina.
Ca să ajungă cât mai repede acasă, fata s-a furișat din buzunarul lui Shi Long și s-a prefăcut într-un cal, care i-a ieșit băiatului înainte. Shi Long, văzându-l, tare s-a mai bucurat gândindu-se că poate să ajungă mai repede acasă. A încălecat, și calul și-a luat zborul întocmai ca o săgeată.
În apropierea satului său, Shi Long s-a oprit într-un târgușor să vândă calul și să cumpere cele trebuitoare pentru nuntă. Cât ai clipi din ochi, un bătrân cu nas de vultur și ochi de șoarece i-a dat 30 de taleri de argint pe cal. Băiatul s-a învoit și a vândut calul. Acesta era trimisul împăratului, care trebuia să cumpere calul și apoi să-l omoare. L-a dus acasă și l-a închis într-un grajd întunecos, unde nu pătrundea nicio rază de lumină. Bătrânul avea un băiat tare neastâmpărat care, într-o zi când tatăl său nu era acasă, a făcut o gaură în hârtia de la fereastra grajdului, să vadă ce este înăuntru. Dar, cum a rupt hârtia, cum o albină a ieșit și și-a luat zborul. Când s-a întors bătrânul și a văzut că nu mai era calul, s-a pornit să-l certe pe băiat, zicându-i:
— Prostule și nefericitule, ți-am spus să nu te uiți, dar nu m-ai ascultat! Pentru calul ăsta împăratul făgăduise 100 de taleri de argint, și tu uite се-ai făcut!
Cu banii luați pe cal, Shi Long a cumpărat ce-i trebuia și a plecat spre casă. Pe drum s-a auzit strigat:
— Frate Shi Long, așteaptă-mă!
Uitându-se înapoi, a văzut o albină care s-a așezat jos și s-a prefăcut în Yufeng. Gâfâind, aceasta a spus:
— Calul pe care l-ai vândut eram eu, cum ai putut să faci una ca asta?
Mirat, băiatul a zis.:
— Dar tu nu erai ascunsă în buzunarul meu?
Atunci fata i-a spus toată întâmplarea și cum împăratul aflase de fuga ei și-i poruncise bătrânului să cumpere calul și să-l omoare.
După puțin timp au ajuns la coliba băiatului. În aceeași seară, Yufeng a luat câteva bucăți de hârtie verde și roșie, le-a tăiat cu foarfeca, iar acestea s-au prefăcut în valuri de mătase. Apoi, a zis: „Surioarelor, veniți să mă ajutați!” Și deodată din văzduh s-au lăsat opt zâne care s-au apucat de treabă: unele croiau, altele coseau și, cât ai clipi, hainele de nuntă au fost gata.
S-au îmbrăcat amândoi în haine noi și au făcut nuntă mare.
Marele Spirit, aflând de nunta lor, tare s-a mai mâniat. A trimis doi supuși să dea foc colibei lui Shi Long. Acesta nu era un foc ca oricare altul; de ce ardea, de aceea se înălța mai sus și se făcea mai puternic. Sărmanii tineri, niciunul n-a scăpat de flăcările pustiitoare.
A doua zi Spiritul Pământului, văzând ce s-a întâmplat, a strigat:
— Împărate al Spiritului Muntelui, ai fost prea crud!
Apoi a scurmat cu toiagul în cenușă, și dând de trupurile celor doi tineri, a luat sticluța de jad care rămăsese neatinsă și a împrăștiat leacul din ea peste ei. Îndată, cei doi tineri au sărit în picioare. Acum păreau și mai tineri și mai frumoși decât înainte. Au mulțumit bătrânului, iar acesta le-a spus:
— Marele Spirit vă crede morți, așa că de aici înainte nu vă va mai necăji. Să trăiți ani mulți fericiți!
Și zicând acestea s-a prefăcut într-un vârtej care și-a luat zborul.
Cei doi tineri au trăit în fericire mulți ani și poate mai trăiesc și astăzi.
repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 30, Editura Ion Creangă, București, 1990
Yufeng - vântul de jad.
În trecut în China ferestrele erau acoperite cu hârtie semitransparentă.
Apoi a luat sticluța de jad și, cu multă grijă, a pus câteva picături în ochii fetei. Îndată întunericul din ochii ei s-a împrăștiat și au început să-i strălucească întocmai ca două boabe de struguri copți.
Împăratul a dat un mare ospăț în cinstea lui Shi Long și a poruncit să fie aduse tăvi încărcate cu aur și argint.
Dar Shi Long nici n-a vrut să-și arunce privirea spre ele, ci a zis:
— Nu vreau nici aur, nici argint. Vreau să mă însor cu Yufeng.
Încruntându-și sprâncenele a nemulțumire, împăratul a zis:
— Eu sunt spirit, iar tu ești om. Nu ne potrivim. Fata mea nu se poate mărita cu un muritor.
Și l-a îmbiat din nou să primească aurul și argintul, adăugând:
— Cu atâta aur și argint poți găsi oricând o muritoare de seama ta, cu care să te însori!
Mâhnit, Shi Long a împins tava la o parte, răsturnând-o. Aurul și argintul s-au împrăștiat peste tot. Acest lucru l-a înfuriat pe împărat, care a dat ordin ca Shi Long să fie izgonit de pe Muntele celor nouă nori.
Neavând încotro, băiatul a trebuit să părăsească muntele. A mers ce a mers, când, deodată, a auzit în spatele lui:
— Frate Shi Long! Frate Shi Long, așteaptă-mă!
Shi Long s-a oprit și s-a uitat înapoi, și a văzut o fată care alerga spre el. Iar când s-a apropiat, mare i-a fost mirarea văzând că acea fată era chiar Yufeng.
I-a strâns bucuros mâinile și a întrebat-o:
— Yufeng, Yufeng, cum ai ajuns aici?
Iar fata i-a răspuns:
— Tatăl mea nu s-a ținut de cuvânt, dar eu nu pot uita binele ce mi l-ai făcut. Am venit să plec împreună cu tine în lume.
— Dar dacă împăratul ne va urmări, ce ne facem?
— Nu te teme, eu mă voi preface într-un Phoenix mic de jad, iar tu mă vei ascunde în buzunarul tău.
Și cum a zis a și început să se prefacă din ce în ce mai mică, până ce a ajuns cât o boabă de orez, iar Shi Long a luat-o, a pus-o în buzunar și a plecat mai departe. Shi Long ar fi vrut să ajungă cât mai repede în satul lui, dar drumul era foarte lung și munții foarte înalți. Ascunsă în buzunar, Yufeng tremura de teamă că împăratul, tatăl ei, ar putea să-i ajungă din urmă, și atunci totul se va termina.
Ca să ajungă cât mai repede acasă, fata s-a furișat din buzunarul lui Shi Long și s-a prefăcut într-un cal, care i-a ieșit băiatului înainte. Shi Long, văzându-l, tare s-a mai bucurat gândindu-se că poate să ajungă mai repede acasă. A încălecat, și calul și-a luat zborul întocmai ca o săgeată.
În apropierea satului său, Shi Long s-a oprit într-un târgușor să vândă calul și să cumpere cele trebuitoare pentru nuntă. Cât ai clipi din ochi, un bătrân cu nas de vultur și ochi de șoarece i-a dat 30 de taleri de argint pe cal. Băiatul s-a învoit și a vândut calul. Acesta era trimisul împăratului, care trebuia să cumpere calul și apoi să-l omoare. L-a dus acasă și l-a închis într-un grajd întunecos, unde nu pătrundea nicio rază de lumină. Bătrânul avea un băiat tare neastâmpărat care, într-o zi când tatăl său nu era acasă, a făcut o gaură în hârtia de la fereastra grajdului, să vadă ce este înăuntru. Dar, cum a rupt hârtia, cum o albină a ieșit și și-a luat zborul. Când s-a întors bătrânul și a văzut că nu mai era calul, s-a pornit să-l certe pe băiat, zicându-i:
— Prostule și nefericitule, ți-am spus să nu te uiți, dar nu m-ai ascultat! Pentru calul ăsta împăratul făgăduise 100 de taleri de argint, și tu uite се-ai făcut!
Cu banii luați pe cal, Shi Long a cumpărat ce-i trebuia și a plecat spre casă. Pe drum s-a auzit strigat:
— Frate Shi Long, așteaptă-mă!
Uitându-se înapoi, a văzut o albină care s-a așezat jos și s-a prefăcut în Yufeng. Gâfâind, aceasta a spus:
— Calul pe care l-ai vândut eram eu, cum ai putut să faci una ca asta?
Mirat, băiatul a zis.:
— Dar tu nu erai ascunsă în buzunarul meu?
Atunci fata i-a spus toată întâmplarea și cum împăratul aflase de fuga ei și-i poruncise bătrânului să cumpere calul și să-l omoare.
După puțin timp au ajuns la coliba băiatului. În aceeași seară, Yufeng a luat câteva bucăți de hârtie verde și roșie, le-a tăiat cu foarfeca, iar acestea s-au prefăcut în valuri de mătase. Apoi, a zis: „Surioarelor, veniți să mă ajutați!” Și deodată din văzduh s-au lăsat opt zâne care s-au apucat de treabă: unele croiau, altele coseau și, cât ai clipi, hainele de nuntă au fost gata.
S-au îmbrăcat amândoi în haine noi și au făcut nuntă mare.
Marele Spirit, aflând de nunta lor, tare s-a mai mâniat. A trimis doi supuși să dea foc colibei lui Shi Long. Acesta nu era un foc ca oricare altul; de ce ardea, de aceea se înălța mai sus și se făcea mai puternic. Sărmanii tineri, niciunul n-a scăpat de flăcările pustiitoare.
A doua zi Spiritul Pământului, văzând ce s-a întâmplat, a strigat:
— Împărate al Spiritului Muntelui, ai fost prea crud!
Apoi a scurmat cu toiagul în cenușă, și dând de trupurile celor doi tineri, a luat sticluța de jad care rămăsese neatinsă și a împrăștiat leacul din ea peste ei. Îndată, cei doi tineri au sărit în picioare. Acum păreau și mai tineri și mai frumoși decât înainte. Au mulțumit bătrânului, iar acesta le-a spus:
— Marele Spirit vă crede morți, așa că de aici înainte nu vă va mai necăji. Să trăiți ani mulți fericiți!
Și zicând acestea s-a prefăcut într-un vârtej care și-a luat zborul.
Cei doi tineri au trăit în fericire mulți ani și poate mai trăiesc și astăzi.
repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 30, Editura Ion Creangă, București, 1990
Yufeng - vântul de jad.
În trecut în China ferestrele erau acoperite cu hârtie semitransparentă.
Sfârșit
