Lupul, vulpea și iepurele - poveste chinezească
Citește povestea chinezească "Lupul, vulpea și iepurele". Citește basmul chinezesc "Lupul, vulpea și iepurele" în care este vorba despre un iepure, un lup și o vulpe care s-au gândit că ar fi bine dacă s-ar întovărăși pentru a putea jefui mai bine. Tocmai atunci trecea pe drum un negustor ce purta două coșuri mari pe o cobiliță, iar iepurele le-a spus tovarășilor lui să aștepte pitulați până când el îl va face pe negustor să se depărteze de cobiliță. Iepurele l-a făcut pe negustor să se ia după el, iar vulpea și lupul i-au furat coșurile. Ascunși în vizuina, vulpea a propus să împartă prada între ei, dar lupul s-a gândit să oprească totul pentru el și a mâncat-o pe vulpe. Întors, iepurele și-a dat seama de ce s-a întâmplat și a ticluit un plan pentru a scăpa.
Citește povestea chinezească "Lupul, vulpea și iepurele"
Lupul, vulpea și iepurele s-au hotărât să se întovărășească, cu gândul să poată jefui mai bine. S-au urcat la munte, prin poienele înflorite, pândind tot prin apropiere.
Și lângă drum au găsit o văgăună, s-au tupilat acolo și-au stat la pândă.
Curând au văzut urcând un negustor cu două coșuri mari, purtate pe-o cobiliță. Atunci iepurele le-a șoptit încântat:
— Stați aici ascunși, și eu îl voi face pe negustor să lase jos cobilița și să se depărteze cât mai mult de ea. Atunci voi luați cobilița și fugiți repede la vizuina lupului.
Când s-a apropiat negustorul, lupul și vulpea s-au lipit de pământ și-au stat nemișcați, trăgând cu urechea. Iar iepurele a sărit în drum și a început să cânte cu glas mieros:
— Pe pajiștea dintre munți, se văd flori înmiresmate și copile minunate.
Este murmur de izvor sau râsul copiilor?
Ce lucește-n jurul meu, e fazan sau curcubeu?
Spune-mi, frate negustor, te rog, spune-mi numai tu!
Și oprindu-se din cântat, iepurele și-a întins rugător lăbuțele către negustor și l-a privit galeș.
Negustorul a rămas încremenit de mirare, ascultându-l și, înduioșat de vocea blândă și privirea rugătoare a iepurelui, a lăsat jos cobilița și s-a apropiat de el. Dar iepurele a sărit nițel mai departe, s-a oprit și-a întins iar lăbuțele, de parcă ar fi spus:
„Încă puțin și vei putea să mă prinzi”.
Negustorul, uitând de toate, a pornit după iepure, dar cu cât se îndepărta de locul acela, iepurele fugea tot mai tare și până la urmă a dispărut în desiș.
Suflând din greu, obosit, negustorul s-a întors să-și ia coșurile, dar degeaba a căutat primprejur, n-a mai găsit nimic. Vulpea furase cobilița și fugise împreună cu lupul până la vizuină. Ajunși acolo, vulpea a spus lingușitoare:
— Nene lupule, eu am dus cobilița, iar tu ești fratele mai mare, așa că ție ți se cuvine jumătate din pradă.
Lupul a înțeles că vulpea vrea să împartă numai ei doi prada, iar iepurelui să nu-i dea nimic, dar s-a gândit că ar fi mai bine să o ia el toată.
Așa că s-a răstit încruntat la vulpe:
— Nu ți-e rușine, pocitură ticăloasă, să vrei răul iepurelui? Trebuie să te omor, altfel o să încerci și altădată să ne tragi pe sfoară.
Și sărind la ea a sfâșiat-o si a mâncat-o. Când a ajuns și iepurele la vizuina lupului, s-a speriat rău de tot văzând pățania vulpii. S-a gândit cum să scape.
— Frate lupule, a zis el, e o mare cinste pentru mine să fiu prietenul tău. Nu s-a mai pomenit până astăzi ca un biet iepure să fie prieten cu prea stimatul lup, de aceea, pentru a-ți arăta recunoștința mea, îți dăruiesc și partea mea de pradă.
Lupul, care avusese de gând să-l mănânce și pe iepure, n-a mai avut încotro și l-a lăsat în pace. Când a venit seara, lupul s-a culcat și l-a lăsat pe iepure să păzească coșurile. Cum a adormit lupul, iepurele a desfăcut coșurile și a început să scotocească prin ele. A găsit o pungă cu zahăr, a gustat din el și deodată i-a venit în minte un șiretlic. A ascuns punga, a închis un ochi și a început să strige în gura mare:
Și lângă drum au găsit o văgăună, s-au tupilat acolo și-au stat la pândă.
Curând au văzut urcând un negustor cu două coșuri mari, purtate pe-o cobiliță. Atunci iepurele le-a șoptit încântat:
— Stați aici ascunși, și eu îl voi face pe negustor să lase jos cobilița și să se depărteze cât mai mult de ea. Atunci voi luați cobilița și fugiți repede la vizuina lupului.
Când s-a apropiat negustorul, lupul și vulpea s-au lipit de pământ și-au stat nemișcați, trăgând cu urechea. Iar iepurele a sărit în drum și a început să cânte cu glas mieros:
— Pe pajiștea dintre munți, se văd flori înmiresmate și copile minunate.
Este murmur de izvor sau râsul copiilor?
Ce lucește-n jurul meu, e fazan sau curcubeu?
Spune-mi, frate negustor, te rog, spune-mi numai tu!
Și oprindu-se din cântat, iepurele și-a întins rugător lăbuțele către negustor și l-a privit galeș.
Negustorul a rămas încremenit de mirare, ascultându-l și, înduioșat de vocea blândă și privirea rugătoare a iepurelui, a lăsat jos cobilița și s-a apropiat de el. Dar iepurele a sărit nițel mai departe, s-a oprit și-a întins iar lăbuțele, de parcă ar fi spus:
„Încă puțin și vei putea să mă prinzi”.
Negustorul, uitând de toate, a pornit după iepure, dar cu cât se îndepărta de locul acela, iepurele fugea tot mai tare și până la urmă a dispărut în desiș.
Suflând din greu, obosit, negustorul s-a întors să-și ia coșurile, dar degeaba a căutat primprejur, n-a mai găsit nimic. Vulpea furase cobilița și fugise împreună cu lupul până la vizuină. Ajunși acolo, vulpea a spus lingușitoare:
— Nene lupule, eu am dus cobilița, iar tu ești fratele mai mare, așa că ție ți se cuvine jumătate din pradă.
Lupul a înțeles că vulpea vrea să împartă numai ei doi prada, iar iepurelui să nu-i dea nimic, dar s-a gândit că ar fi mai bine să o ia el toată.
Așa că s-a răstit încruntat la vulpe:
— Nu ți-e rușine, pocitură ticăloasă, să vrei răul iepurelui? Trebuie să te omor, altfel o să încerci și altădată să ne tragi pe sfoară.
Și sărind la ea a sfâșiat-o si a mâncat-o. Când a ajuns și iepurele la vizuina lupului, s-a speriat rău de tot văzând pățania vulpii. S-a gândit cum să scape.
— Frate lupule, a zis el, e o mare cinste pentru mine să fiu prietenul tău. Nu s-a mai pomenit până astăzi ca un biet iepure să fie prieten cu prea stimatul lup, de aceea, pentru a-ți arăta recunoștința mea, îți dăruiesc și partea mea de pradă.
Lupul, care avusese de gând să-l mănânce și pe iepure, n-a mai avut încotro și l-a lăsat în pace. Când a venit seara, lupul s-a culcat și l-a lăsat pe iepure să păzească coșurile. Cum a adormit lupul, iepurele a desfăcut coșurile și a început să scotocească prin ele. A găsit o pungă cu zahăr, a gustat din el și deodată i-a venit în minte un șiretlic. A ascuns punga, a închis un ochi și a început să strige în gura mare:
— O, ce bunătate, ce bunătate!
Lupul s-a trezit și i-a strigat supărat:
— De ce faci atâta gălăgie, ne-astâmpăratule!
Iepurele i-a răspuns cu voce prefăcută:
— Până acum credeam că dintre toate mâncările de pe lume numai fructele sunt dulci, dar acum știu că mai dulci și mai dulci sunt ochii mei din cap. Am mâncat unul și toată gura mi s-a îndulcit, inima îmi tresaltă și-mi vine parcă să zbor. Cum să nu-ți spun și ție despre asemenea grozavă descoperire? Frate lupule, înghite-ți ochii și vei simți și tu această neasemuită fericire.
Lupul, buimac de somn, n-a mai stat pe gânduri, și l-a pus pe iepure să-i scoată ochii și să-i dea să-i mănânce.
Într-o clipă iepurele i-a scos ochii de la locul lor, i-a dat prin zahăr și i-a băgat în gura lupului. I-a plăcut cumătrului mâncarea. Numai că a rămas orb și s-a repezit înfuriat să-i ceară socoteală iepurelui. Iepurele l-a liniștit spunându-i:
— Știu eu un izvor din care, dacă vei bea apă, vei vedea iarăși ca înainte. Haidem acolo.
Neavând încotro, lupul s-a dus cu iepurele. Au ajuns la marginea unei prăpăstii și acolo iepurele i-a zis:
— Frate lupule, izvorul e aproape, la doi pași de tine, grăbește-te să bei!
Lupul s-a repezit înainte și s-a prăbușit în prăpastie, izbindu-se de stânci.
Iepurele a început să țopăie strigând:
— Lup lacom și nesătul, ai vrut să prazi totul, dar ai pățit-o. Acum o să mă ospătez numai eu pe săturatele!
Și întorcându-se repede la coșuri, le întorcea pe toate părțile, le privea îndelung și cânta bucuros:
Vulpe șireată, vino să vezi
Inelele strălucesc ca aurul.
Lupule lacom, vino și tu să vezi
Brățările licăresc ca argintul
Hi, hi, veniți repede să vedeți,
Hi, hi, încă un pachet de zahăr alb ca zăpada
Ce bine e, ce bine e!
Toate sunt numai ale mele!
Însă în pachetul cu praf alb nu mai era zahăr, ci otravă pentru lupi. Iepurele a înghițit lacom din ea și în scurt timp a murit în chinuri mari.
Astfel că nici lupul cel crud și lacom, nici șireata vulpe, nici iepurele n-au avut parte de lucrurile furate.
A doua zi, negustorul, căutând prin pădure, a dat de vizuina lupului, a găsit coșurile furate și pe deasupra o blană de vulpe și una de iepure.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967
Lupul s-a trezit și i-a strigat supărat:
— De ce faci atâta gălăgie, ne-astâmpăratule!
Iepurele i-a răspuns cu voce prefăcută:
— Până acum credeam că dintre toate mâncările de pe lume numai fructele sunt dulci, dar acum știu că mai dulci și mai dulci sunt ochii mei din cap. Am mâncat unul și toată gura mi s-a îndulcit, inima îmi tresaltă și-mi vine parcă să zbor. Cum să nu-ți spun și ție despre asemenea grozavă descoperire? Frate lupule, înghite-ți ochii și vei simți și tu această neasemuită fericire.
Lupul, buimac de somn, n-a mai stat pe gânduri, și l-a pus pe iepure să-i scoată ochii și să-i dea să-i mănânce.
Într-o clipă iepurele i-a scos ochii de la locul lor, i-a dat prin zahăr și i-a băgat în gura lupului. I-a plăcut cumătrului mâncarea. Numai că a rămas orb și s-a repezit înfuriat să-i ceară socoteală iepurelui. Iepurele l-a liniștit spunându-i:
— Știu eu un izvor din care, dacă vei bea apă, vei vedea iarăși ca înainte. Haidem acolo.
Neavând încotro, lupul s-a dus cu iepurele. Au ajuns la marginea unei prăpăstii și acolo iepurele i-a zis:
— Frate lupule, izvorul e aproape, la doi pași de tine, grăbește-te să bei!
Lupul s-a repezit înainte și s-a prăbușit în prăpastie, izbindu-se de stânci.
Iepurele a început să țopăie strigând:
— Lup lacom și nesătul, ai vrut să prazi totul, dar ai pățit-o. Acum o să mă ospătez numai eu pe săturatele!
Și întorcându-se repede la coșuri, le întorcea pe toate părțile, le privea îndelung și cânta bucuros:
Vulpe șireată, vino să vezi
Inelele strălucesc ca aurul.
Lupule lacom, vino și tu să vezi
Brățările licăresc ca argintul
Hi, hi, veniți repede să vedeți,
Hi, hi, încă un pachet de zahăr alb ca zăpada
Ce bine e, ce bine e!
Toate sunt numai ale mele!
Însă în pachetul cu praf alb nu mai era zahăr, ci otravă pentru lupi. Iepurele a înghițit lacom din ea și în scurt timp a murit în chinuri mari.
Astfel că nici lupul cel crud și lacom, nici șireata vulpe, nici iepurele n-au avut parte de lucrurile furate.
A doua zi, negustorul, căutând prin pădure, a dat de vizuina lupului, a găsit coșurile furate și pe deasupra o blană de vulpe și una de iepure.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967
Sfârșit
