Mamă de vânzare - poveste scurtă chinezească
Citește povestea chinezească în română "Mamă de vânzare". Citește basmul chinezesc "Mamă de vânzare" în care este vorba despre o vreme în China când oamenii se puteau vinde ca slujitori, ca soții sau ca doici. În scurtă vreme au apărut și negustorii de oameni. Un bărbat sărac lipit locuia într-o casă mică împreună cu mama lui foarte bătrână și trăiau după o zi pe alta. Într-o zi, omului îi veni ideea să-și vândă mama pentru a putea trăi mai bine și imediat chemă un negustor pentru a o cumpăra ca slujnică. Lumea s-a strâns la poarta lui pentru că nu se mai auzise până atunci ca un copil să-și vândă mama.
Citește povestea chinezească "Mamă de vânzare"
Era o vreme când, în China, oamenii se puteau vinde. Bărbații se vindeau ca slugi, fetele se vindeau ca soții sau ca doici, mă rog, fiecare om de vânzare era dat după priceperea și meseria lui.
La începutul acestui fel de negoț rușinos, se vindeau doar fete ca slujnice, ca neveste sau ca țiitoare. Apoi începură să se vândă și femeile mai în vârstă. Și dacă la început oamenii cumpărau oameni doar când aveau nevoie, după un timp au apărut și negustorii de oameni: cei care cumpărau ca să vândă din nou, mai scump. Unii au câștigat din asemenea negoț averi mari.
Într-un orășel, trăia un om tare sărac. Ce n-avea el mai nimic pe lingă casă, dar de la un timp îi mergea așa de rău, că vându tot ce văzu cu ochii. Rămăsese, în casa goală-goluță, doar bătrâna lui mamă, care-și târa bătrânețile de azi pe mâine.
Omului nostru îi veni ideea s-o vândă. Dădu știre și căută cumpărător.
Nu după mult timp, veni un amator, o văzu pe bătrâna femeie și se înțelese cu fiul ei s-o cumpere ca slujitoare. Fiul era foarte satisfăcut. Pe o slujitoare se căpătau bani mai mulți.
Lumea însă era foarte mirată de asemenea vânzare, pentru că nu se mai pomenise până atunci ca cineva să-și vândă un părinte. La poarta vânzătorului se adună o mare mulțime. Mama, care urma să fie vândută, plângea și-și blestema fiul nerecunoscător. Dar în cele din urmă biata femeie n-avu ce face. Trebui să plece cu stăpânul ei.
Ieșiseră deja pe poartă și se îndepărtau, când fiul alergă și-i ajunse din urmă. Căzu în genunchi în fața cumpărătorului, implorându-l cu lacrimi în ochi:
— Te rog să ai grijă de mama! E foarte bătrână și nu poate face cine știe ce treabă. Să fii bun cu ea și să-i dai mâncare mai consistentă. Și să o ferești de oboseală…
Nenorocitul. După ce-o vânduse, acum îi ducea grija!
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Era o vreme când, în China, oamenii se puteau vinde. Bărbații se vindeau ca slugi, fetele se vindeau ca soții sau ca doici, mă rog, fiecare om de vânzare era dat după priceperea și meseria lui.
La începutul acestui fel de negoț rușinos, se vindeau doar fete ca slujnice, ca neveste sau ca țiitoare. Apoi începură să se vândă și femeile mai în vârstă. Și dacă la început oamenii cumpărau oameni doar când aveau nevoie, după un timp au apărut și negustorii de oameni: cei care cumpărau ca să vândă din nou, mai scump. Unii au câștigat din asemenea negoț averi mari.
Într-un orășel, trăia un om tare sărac. Ce n-avea el mai nimic pe lingă casă, dar de la un timp îi mergea așa de rău, că vându tot ce văzu cu ochii. Rămăsese, în casa goală-goluță, doar bătrâna lui mamă, care-și târa bătrânețile de azi pe mâine.
Omului nostru îi veni ideea s-o vândă. Dădu știre și căută cumpărător.
Nu după mult timp, veni un amator, o văzu pe bătrâna femeie și se înțelese cu fiul ei s-o cumpere ca slujitoare. Fiul era foarte satisfăcut. Pe o slujitoare se căpătau bani mai mulți.
Lumea însă era foarte mirată de asemenea vânzare, pentru că nu se mai pomenise până atunci ca cineva să-și vândă un părinte. La poarta vânzătorului se adună o mare mulțime. Mama, care urma să fie vândută, plângea și-și blestema fiul nerecunoscător. Dar în cele din urmă biata femeie n-avu ce face. Trebui să plece cu stăpânul ei.
Ieșiseră deja pe poartă și se îndepărtau, când fiul alergă și-i ajunse din urmă. Căzu în genunchi în fața cumpărătorului, implorându-l cu lacrimi în ochi:
— Te rog să ai grijă de mama! E foarte bătrână și nu poate face cine știe ce treabă. Să fii bun cu ea și să-i dai mâncare mai consistentă. Și să o ferești de oboseală…
Nenorocitul. După ce-o vânduse, acum îi ducea grija!
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Sfârșit