Șiretenia câinelui - poveste scurtă chinezească
Citește povestea chinezească "Șiretenia câinelui" în care este vorba despre un câine ce era așa de inteligent încât înțelegea vorbele oamenilor și chiar le ghicea și intențiile. El era foarte iubit de stăpân, însă avea și un cusur. Era foarte pretențios cu locul unde își făcea nevoia și din toate locurile din curte ar fi putut s-o facă, a ales chiar fântâna din fața casei. Era grijuliu când făcea și stăpânul nu-l vedea niciodată. Până într-o zi când l-a văzut vecinul stăpânului și a venit la poartă să-i spună acestuia ce nelegiuire făcea câinele său. Dar câinele i-a ghicit imediat intenția și când vecinul vroia să intre în curte, lătra ca un apucat.
Citește povestea chinezească "Șiretenia câinelui"
A fost odată un câinie atât de inteligent, încât înțelegea până și vorbele omului. Pentru stăpânul lui câinele acesta era - lesne de înțeles - cea mai neprețuită comoară.
Dar câinele nu înțelegea numai vorbele oamenilor, ci le ghicea chiar și intențiile.
Dar, ca orice ființă, câinele avea și un cusur. Era tare pretențios când era vorba de găsirea unui loc potrivit pentru ceea ce câinii obișnuiesc să facă la un gard sau la un pom.
Până la urmă, cel mai mult îi plăcu lui chiar fântâna din fața reședinței stăpânului. Era atât de încântat, încât ori de câte ori trecea pe lângă fântână, nu lăsa să-i scape ocazia. Bineînțeles, avea grijă să nu-l vadă nimeni.
Într-o zi însă îl văzu un vecin. Acesta chibzui și hotărî că trebuie neapărat să-i spună stăpânului nelegiuirea pe care o săvârșise câinele.
Dar câinele i-a înțeles numaidecât intenția și nu l-a lăsat să intre în curte. Cum se apropia vecinul de poartă, cum îl mușca.
Iar, vecinul, trebuie să spunem, era, din firea lui, foarte fricos, că cel mai tare se temea de câini.
Așa că, după vreo trei-patru încercări, văzând că nu poate intra, renunță și se întoarse acasă.
Iar stăpânul, necunoscând niciodată această batjocură, a continuat să-l iubească din toată inima pe înțeleptul său câine, - câte zile a avut acesta.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Dar câinele nu înțelegea numai vorbele oamenilor, ci le ghicea chiar și intențiile.
Dar, ca orice ființă, câinele avea și un cusur. Era tare pretențios când era vorba de găsirea unui loc potrivit pentru ceea ce câinii obișnuiesc să facă la un gard sau la un pom.
Până la urmă, cel mai mult îi plăcu lui chiar fântâna din fața reședinței stăpânului. Era atât de încântat, încât ori de câte ori trecea pe lângă fântână, nu lăsa să-i scape ocazia. Bineînțeles, avea grijă să nu-l vadă nimeni.
Într-o zi însă îl văzu un vecin. Acesta chibzui și hotărî că trebuie neapărat să-i spună stăpânului nelegiuirea pe care o săvârșise câinele.
Dar câinele i-a înțeles numaidecât intenția și nu l-a lăsat să intre în curte. Cum se apropia vecinul de poartă, cum îl mușca.
Iar, vecinul, trebuie să spunem, era, din firea lui, foarte fricos, că cel mai tare se temea de câini.
Așa că, după vreo trei-patru încercări, văzând că nu poate intra, renunță și se întoarse acasă.
Iar stăpânul, necunoscând niciodată această batjocură, a continuat să-l iubească din toată inima pe înțeleptul său câine, - câte zile a avut acesta.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Sfârșit
