Barca de trestie - poveste scurtă chinezească
Citește online povestea chinezească de citit pentru copii în română "Barca de trestie". Citește basmul chinezesc "Barca de trestie" în care este vorba despre un bătrân pescar care pescuia în râul in-Suei-hă. Într-o zi el prinde un crab de aur și fericit vrea să se întoarcă acasă, însă crabul îi cere să-l lase în apă iar el în schimb îl va ajuta pe el și pe familia lui. Crabul de aur i-a spus pescarului că râul se va umfla în curând și i-a explicat ce trebuie să facă pentru a avea o barcă care să-i permită să se salveze și el și familia lui.
Citește povestea chinezească "Barca de trestie"
A fost odată un pescar bătrân, care în fiecare zi mergea la râul Tin-Suei-hă să prindă pește. Într-o zi a prins un crab de aur și s-a bucurat foarte mult. Deodată, crabul i-a vorbit cu glas omenesc:
— Dă-mi drumul, moșule! Eu te voi ajuta și-ți voi ajuta și familia.
Tare mult s-a mirat pescarul, dar a dat drumul crabului care i-a spus:
— În a șasea zi a celei de a șasea luni, râul Tien Suei-hă va ieși din matca lui. Du-te în desișul de trestie, caută o trestie cu capul roșu și du-o acasă. Când va începe revărsarea apelor așază această trestie pe apă și ea se va transforma într-o barcă în care vă veți salva.
Când crabul a dispărut sub apă, bătrânul s-a îndreptat spre lacul unde creștea trestia, a căutat acolo trestia cu capul roșu și puțin neîncrezător în cuvintele animalului a dus-o acasă.
În curând a început să crească apa râului. Bătrânul pescar a luat trestia, a așezat-o pe apă și imediat ea s-a prefăcut într-o barcă mare. Bătrânul cu băbuța lui și cu fiul lor s-au așezat în barcă și s-au lăsat duși de curent. Plutiră ce plutiră și deodată văzură în vârful unui copac un corb care croncănea jalnic, fiind cu totul slăbit de foame. A luat bătrânul corbul în barcă și l-a hrănit. Au plutit mai departe și au văzut că pe o movilă care de abia mai ieșea din apă stătea o șopârlă cerând ajutor... Bătrânul a luat-o și pe ea în barcă. Au mai mers încă un pic și au văzut un șarpe cu capul scos din apă, care de asemenea l-a rugat să-l salveze și pe el.
Pescarul l-a luat și pe el în barcă. După aceea, au auzit un om strigând după ajutor. L-a privit bătrânul cu atenție și a recunoscut în el pe bogatul Cijana. Acesta le făcea săracilor viața grea. Se grozăvea și îi înșela pe toți. Și-a adus aminte de toate astea pescarul și a împins mai departe barca, nevrând să-l salveze pe bogat. Dar nevestei pescarului, văzând că bogatul Cijana acum arăta jalnic, i s-a făcut milă de el, i-a întins un băț de bambus și l-a salvat.
În curând, apa a scăzut și bătrânul pescar s-a întors Ia casa lui, iar barca s-a transformat din nou în trestie.
Vestea despre barca de trestie fermecată a ajuns până la împărat, iar el a anunțat în toată împărăția:
— Acel care va aduce la palat barca fermecată va primi un post înalt și va fi trecut în rândurile celor mai bune familii ale împărăției. Iar dacă deținătorul nu va da barca îl așteaptă pedeapsa cu moartea.
A ajuns acest ordin până la urechile bătrânului pescar, care s-a neliniștit. El în întreaga sa viață nu a văzut nici măcar un singur demnitar, cum să aibă curajul să apară în fața împăratului?
În acest timp, ca din întâmplare, a apărut la el bogatul Cijana:
— Dacă vrei, eu drept mulțumire că mi-ai salvat viața voi da barca împăratului... Acest lucru ne va aduce fericire sau nefericire. Le vom împărți împreună.
Bătrânul pescar i-a dat lui Cijana trestia. A ajuns bogatul Cijana în capitală, a dat împăratului barca fermecată și imediat a fost numit înalt demnitar. Devenind Cijana demnitar, a uitat cu totul de bătrânul pescar. Avea o singură grijă, cum să trăiască cât mai bine. Auzind pescarul că Cijana a ajuns un mare demnitar și-a trimis fiul să afle adevărul.
Cu greu a ajuns tânărul până în capitală și l-a căutat pe Cijana. Iar acesta a clipit nedumerit din ochi și s-a făcut că nu l-a văzut niciodată pe acest om, l-a învinuit pe nedrept pe tânăr și a ordonat să fie aruncat în temniță. Pentru a nu fi nici un fel de vorbe, Cijana a hotărât să-l nimicească pe tânăr și a ordonat temnicerilor să nu-i dea nimic de mâncare. Cinci zile tânărul n-a pus nimic în gură. și de foame îi vâjâia capul. Deodată a zburat spre închisoare un stol de corbi și s-au așezat pe gratiile de la fereastră.
Prima pasăre făcea semne din cap, iar tânărul a recunoscut în ea pe corbul căruia i-a salvat viața în timpul inundațiilor. Mare i-a fost mirarea când a văzut că în ciocul fiecărei păsări era ceva demâncare. Ele au lăsat tot ce au adus pe pervaz și s-a adunat atâta mâncare, încât tânărul s-a putut sătura.
În fiecare zi corbii îi aduceau mâncare și el, n-a murit de foame.
A văzut bogatul Cijana că au trecut zece zile și tânărul nu a murit de foame. A trimis atunci pe omul său ca la noapte să-l omoare pe fiul pescarului.
Fiul pescarului ședea în închisoare și nu bănuia nimic. Deodată, în plină zi, de undeva și-a făcut apariția o șopârlă, era aceea pe care o salvase în timpul inundației. S-a apucat să scormonească pământul de sub zid. Ea scormonea pământul, iar tânărul îl căra mai departe și așa și-au făcu ei drum și au fugit din închisoare.
Auzind bogatul Cijana că fiul pescarului a fugit, a strâns imediat străjile și le-a trimis în urmărirea lui. De abia au ieșit străjerii dincolo de porțile orașului, că pe drum au văzut un șarpe uriaș. Șuierând s-a înfășurat în jurul lui Cijana și l-a mușcat. Așa a murit bogătașul Cijana.
repovestită de Olga Stratulat-Roșca
Locuința din gura tigrului (povești chineze),
Editura Ion Creangă, București, 1979
— Dă-mi drumul, moșule! Eu te voi ajuta și-ți voi ajuta și familia.
Tare mult s-a mirat pescarul, dar a dat drumul crabului care i-a spus:
— În a șasea zi a celei de a șasea luni, râul Tien Suei-hă va ieși din matca lui. Du-te în desișul de trestie, caută o trestie cu capul roșu și du-o acasă. Când va începe revărsarea apelor așază această trestie pe apă și ea se va transforma într-o barcă în care vă veți salva.
Când crabul a dispărut sub apă, bătrânul s-a îndreptat spre lacul unde creștea trestia, a căutat acolo trestia cu capul roșu și puțin neîncrezător în cuvintele animalului a dus-o acasă.
În curând a început să crească apa râului. Bătrânul pescar a luat trestia, a așezat-o pe apă și imediat ea s-a prefăcut într-o barcă mare. Bătrânul cu băbuța lui și cu fiul lor s-au așezat în barcă și s-au lăsat duși de curent. Plutiră ce plutiră și deodată văzură în vârful unui copac un corb care croncănea jalnic, fiind cu totul slăbit de foame. A luat bătrânul corbul în barcă și l-a hrănit. Au plutit mai departe și au văzut că pe o movilă care de abia mai ieșea din apă stătea o șopârlă cerând ajutor... Bătrânul a luat-o și pe ea în barcă. Au mai mers încă un pic și au văzut un șarpe cu capul scos din apă, care de asemenea l-a rugat să-l salveze și pe el.
Pescarul l-a luat și pe el în barcă. După aceea, au auzit un om strigând după ajutor. L-a privit bătrânul cu atenție și a recunoscut în el pe bogatul Cijana. Acesta le făcea săracilor viața grea. Se grozăvea și îi înșela pe toți. Și-a adus aminte de toate astea pescarul și a împins mai departe barca, nevrând să-l salveze pe bogat. Dar nevestei pescarului, văzând că bogatul Cijana acum arăta jalnic, i s-a făcut milă de el, i-a întins un băț de bambus și l-a salvat.
În curând, apa a scăzut și bătrânul pescar s-a întors Ia casa lui, iar barca s-a transformat din nou în trestie.
Vestea despre barca de trestie fermecată a ajuns până la împărat, iar el a anunțat în toată împărăția:
— Acel care va aduce la palat barca fermecată va primi un post înalt și va fi trecut în rândurile celor mai bune familii ale împărăției. Iar dacă deținătorul nu va da barca îl așteaptă pedeapsa cu moartea.
A ajuns acest ordin până la urechile bătrânului pescar, care s-a neliniștit. El în întreaga sa viață nu a văzut nici măcar un singur demnitar, cum să aibă curajul să apară în fața împăratului?
În acest timp, ca din întâmplare, a apărut la el bogatul Cijana:
— Dacă vrei, eu drept mulțumire că mi-ai salvat viața voi da barca împăratului... Acest lucru ne va aduce fericire sau nefericire. Le vom împărți împreună.
Bătrânul pescar i-a dat lui Cijana trestia. A ajuns bogatul Cijana în capitală, a dat împăratului barca fermecată și imediat a fost numit înalt demnitar. Devenind Cijana demnitar, a uitat cu totul de bătrânul pescar. Avea o singură grijă, cum să trăiască cât mai bine. Auzind pescarul că Cijana a ajuns un mare demnitar și-a trimis fiul să afle adevărul.
Cu greu a ajuns tânărul până în capitală și l-a căutat pe Cijana. Iar acesta a clipit nedumerit din ochi și s-a făcut că nu l-a văzut niciodată pe acest om, l-a învinuit pe nedrept pe tânăr și a ordonat să fie aruncat în temniță. Pentru a nu fi nici un fel de vorbe, Cijana a hotărât să-l nimicească pe tânăr și a ordonat temnicerilor să nu-i dea nimic de mâncare. Cinci zile tânărul n-a pus nimic în gură. și de foame îi vâjâia capul. Deodată a zburat spre închisoare un stol de corbi și s-au așezat pe gratiile de la fereastră.
Prima pasăre făcea semne din cap, iar tânărul a recunoscut în ea pe corbul căruia i-a salvat viața în timpul inundațiilor. Mare i-a fost mirarea când a văzut că în ciocul fiecărei păsări era ceva demâncare. Ele au lăsat tot ce au adus pe pervaz și s-a adunat atâta mâncare, încât tânărul s-a putut sătura.
În fiecare zi corbii îi aduceau mâncare și el, n-a murit de foame.
A văzut bogatul Cijana că au trecut zece zile și tânărul nu a murit de foame. A trimis atunci pe omul său ca la noapte să-l omoare pe fiul pescarului.
Fiul pescarului ședea în închisoare și nu bănuia nimic. Deodată, în plină zi, de undeva și-a făcut apariția o șopârlă, era aceea pe care o salvase în timpul inundației. S-a apucat să scormonească pământul de sub zid. Ea scormonea pământul, iar tânărul îl căra mai departe și așa și-au făcu ei drum și au fugit din închisoare.
Auzind bogatul Cijana că fiul pescarului a fugit, a strâns imediat străjile și le-a trimis în urmărirea lui. De abia au ieșit străjerii dincolo de porțile orașului, că pe drum au văzut un șarpe uriaș. Șuierând s-a înfășurat în jurul lui Cijana și l-a mușcat. Așa a murit bogătașul Cijana.
repovestită de Olga Stratulat-Roșca
Locuința din gura tigrului (povești chineze),
Editura Ion Creangă, București, 1979
Sfârșit
