Muntele de aramă - poveste chinezească
Citește online povestea chinezească în română "Muntele de aramă". Citește basmul chinezesc "Muntele de aramă" în care este vorba despre un boier chinez care avea mult pământ și bogații nenumărate, dar cum era foarte zgârcit, se gândea mereu cum să le înmulțească. Într-o zi, la el a venit un preot și i-a cerut bani pentru lumânări și untdelemn, dar boierul zgârcit cum era, l-a refuzat. Atunci, preotul i-a spus că are puterea de a schimba orice lucru în aur și că îl va răsplăti dacă îl ajută. Boierul este pus în dificultate și nu știe dacă să-l ajute pe preot.
Citește povestea chinezească "Muntele de aramă"
În provincia Cijetian există un munte care se numește Muntele de aramă, deși nu se scoate aramă din el. De ce se numește așa o să aflăm din povestea de față.
Demult, la poalele acestui munte trăia un boier care avea mult pământ și bogății nenumărate; dar, zgârcit fiind, tot nu-i ajungeau și se gândea mereu cum să și le sporească.
Odată, pe când boierul stătea în salonul unde-și primea musafirii, a auzit la poartă sunetul mătăniilor de lemn. Peste puțin timp, în sală intră un preot.
Salutându-l pe boier, el murmură:
— Fă-ți pomană, stăpâne, dă-mi câțiva bănuți să cumpăr lumânări aromate și untdelemn pentru candele și vei fi răsplătit cu mulți fii și nepoți, cu o mare fericire și viață lungă.
Boierul, cum auzi că i se cer bani, se înverzi la față și începu să strige:
— Ieși afară, afară, afară, eu n-am bani!
— Dacă n-ai bani, poți să-mi dai orez, spuse preotul.
— Nu numai că n-am orez, dar nici măcar tărâțe.
Dar preotul nu pleca și continua să se milogească:
— Fie-ți milă, stăpâne, dă-mi ceva pentru lumânări aromate și untdelemn de pus în candele. Am puterea de a transforma orice lucru în aur, argint și pietre prețioase.
Când auzi boierul că preotul are o asemenea putere, ciuli urechile și se gândi:
„Poate că acest preot vrea pur și simplu să ia bani de la mine. Dar dacă el poate transforma lucrurile în aur, de ce umblă și cerșește? Poate că spune adevărul sau poate minte. Ar fi bine să mă conving. Dacă vrea să mă înșele, voi face așa încât să nu primească nimic, cel mult va mânca de pomană de câteva ori”.
După ce se gândi astfel, zâmbi și spuse:
— Acum n-am bani. Vino după câteva zile. Tu spui că poți să preschimbi pietrele în aur, este adevărat?
— Eu nu mint niciodată, răspunse preotul.
— E adevărat că știi să transformi metalul în aur, argint și pietre prețioase?
— Într-adevăr, știu, repetă preotul.
Boierul se bucură tare mult, dar, luând un aer nepăsător, zise:
— Am destul aur, argint și pietre prețioase, însă niciodată n-am văzut cum se face aurul. Arată-mi, vrei?
— Bine, spuse preotul.
Boierul porunci slugilor să-l ducă pe preot într-o cameră și să-i dea de mâncare. După ce acesta mâncă, îi spuse din nou:
— Fă-mi douăzeci de monede de argint, bine?
— Bine, zise preotul, mâine dimineață le vei avea.
Seara, boierul porunci slujitoarelor:
— Uitați-vă cu atenție după preot, nu-l lăsați să fugă! Dacă va dispărea ceva, voi veți răspunde.
De obicei, stăpânul se trezea foarte târziu, dar de data asta nici nu mijise bine de ziuă când se dădu jos din pat. Alergă imediat în camera unde dormea preotul și se uită înăuntru. Când văzu că preotul doarme, se liniști și se întoarse să mai doarmă puțin.
Când boierul se trezi a doua oară, preotul îl aștepta de mult în salon. Cum intră boierul înăuntru, preotul îi și dădu douăzeci de monede de argint.
Demult, la poalele acestui munte trăia un boier care avea mult pământ și bogății nenumărate; dar, zgârcit fiind, tot nu-i ajungeau și se gândea mereu cum să și le sporească.
Odată, pe când boierul stătea în salonul unde-și primea musafirii, a auzit la poartă sunetul mătăniilor de lemn. Peste puțin timp, în sală intră un preot.
Salutându-l pe boier, el murmură:
— Fă-ți pomană, stăpâne, dă-mi câțiva bănuți să cumpăr lumânări aromate și untdelemn pentru candele și vei fi răsplătit cu mulți fii și nepoți, cu o mare fericire și viață lungă.
Boierul, cum auzi că i se cer bani, se înverzi la față și începu să strige:
— Ieși afară, afară, afară, eu n-am bani!
— Dacă n-ai bani, poți să-mi dai orez, spuse preotul.
— Nu numai că n-am orez, dar nici măcar tărâțe.
Dar preotul nu pleca și continua să se milogească:
— Fie-ți milă, stăpâne, dă-mi ceva pentru lumânări aromate și untdelemn de pus în candele. Am puterea de a transforma orice lucru în aur, argint și pietre prețioase.
Când auzi boierul că preotul are o asemenea putere, ciuli urechile și se gândi:
„Poate că acest preot vrea pur și simplu să ia bani de la mine. Dar dacă el poate transforma lucrurile în aur, de ce umblă și cerșește? Poate că spune adevărul sau poate minte. Ar fi bine să mă conving. Dacă vrea să mă înșele, voi face așa încât să nu primească nimic, cel mult va mânca de pomană de câteva ori”.
După ce se gândi astfel, zâmbi și spuse:
— Acum n-am bani. Vino după câteva zile. Tu spui că poți să preschimbi pietrele în aur, este adevărat?
— Eu nu mint niciodată, răspunse preotul.
— E adevărat că știi să transformi metalul în aur, argint și pietre prețioase?
— Într-adevăr, știu, repetă preotul.
Boierul se bucură tare mult, dar, luând un aer nepăsător, zise:
— Am destul aur, argint și pietre prețioase, însă niciodată n-am văzut cum se face aurul. Arată-mi, vrei?
— Bine, spuse preotul.
Boierul porunci slugilor să-l ducă pe preot într-o cameră și să-i dea de mâncare. După ce acesta mâncă, îi spuse din nou:
— Fă-mi douăzeci de monede de argint, bine?
— Bine, zise preotul, mâine dimineață le vei avea.
Seara, boierul porunci slujitoarelor:
— Uitați-vă cu atenție după preot, nu-l lăsați să fugă! Dacă va dispărea ceva, voi veți răspunde.
De obicei, stăpânul se trezea foarte târziu, dar de data asta nici nu mijise bine de ziuă când se dădu jos din pat. Alergă imediat în camera unde dormea preotul și se uită înăuntru. Când văzu că preotul doarme, se liniști și se întoarse să mai doarmă puțin.
Când boierul se trezi a doua oară, preotul îl aștepta de mult în salon. Cum intră boierul înăuntru, preotul îi și dădu douăzeci de monede de argint.
Bogatul cântări în mână argintul, îl încercă și cu dinții; văzu că este bun. De bucurie, ochii îi luceau și vorbea întruna. Îi ceru preotului încă cincizeci de monede de aur și a doua zi le primi.
A treia zi, moșierul îl rugă de o sută de perle și preotul îi numără exact o sută.
Așa a trecut jumătate de lună. Boierul nu înceta să ceară ba una, ba alta. Preotul se plictisi într-un târziu și-i spuse:
— Toate aceste bogății pe care ți le-am dat le am de la o broască țestoasă de aramă. Dar prea mult am cerut de la ea și mai mult nu-mi va da. Dacă vrei, cere-i singur.
Preotul scoase din sac o broască țestoasă de aramă, o puse pe masă și plecă.
Broasca țestoasă de aramă era cât un sfeșnic pentru lumânări și, pe lângă asta, nu era vie. Preotul spunea că ea poate transforma metalul în aur, argint și pietre prețioase. Boierul nu prea credea, totuși îngenunche în fața ei și, fără să ridice capul, murmură:
— Broască țestoasă de aramă, dă-mi o comoară! Broască țestoasă, dă-mi o comoară!
Broasca țestoasă își întredeschise ochii și, mișcându-și picioarele, îi spuse:
— Și aurul, și argintul, și perlele pe care ți le-am dat sunt luate de la prietenii și rudele tale.
Boierul tot nu se potolea și din nou se înclină și spuse:
— Dacă n-a mai rămas la rude și prieteni, atunci există la alți oameni.
— Pentru се-ți trebuie atâtea bogății? Tu nu ai măsură?
— Aurul, argintul și pietrele prețioase sunt neprețuite pentru mine și cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine, răspunse lacomul.
— Încă mai vrei? îl întrebă broasca.
— Mai vreau! repetă boierul și începu să bată mătăniile cu mai mult sârg.
Broasca țestoasă de aramă se supără. Pe neașteptate, capul ei începu să crească încet și ea deveni de mărimea unui monument.
— Intră în burta mea și ia-ți comoara! spuse broasca țestoasă și într-o clipă deschise gura și-l înghiți pe boier.
L-a înghițit pe boierul cel lacom și împreună cu el, toate bogățiile ce erau în casa lui. Apoi dispăru, ea știe unde.
Tot în acea vreme trăia un om sărac care lucrase înainte la acest bogat. După ce stăpânul dispăruse, omul acela mergea mereu în munți să adune vreascuri. Așa-și ducea zilele. Odată auzi cum cineva îl strigă. Atunci se întoarse imediat și văzu o broască țestoasă mare cât o masă. Era broasca țestoasă de aramă.
— Dacă ți-e greu, spune-mi се-ți trebuie și eu te voi ajuta, îi spuse ea săracului.
— Nu mi-e greu, dar, iată, cuțitul cu care tai vreascuri este bont. Eh, dacă aș avea un cuțit ascuțit! Dar n-am bani să mi-l cumpăr.
— Lovește-mă de trei ori pe spate, și spune: „Vreau un cuțit bun pentru tăiatul vreascurilor”, îl îndemnă broasca țestoasă.
Omul făcu așa cum îl învățase broasca țestoasă de aramă și scoase din gura acesteia un cuțit atât de ascuțit, că nu numai lemnul, dar și piatra o putea tăia.
Când omul se pregătea să plece, broasca țestoasă îi spuse:
— Dacă rudele sau prietenii tăi au nevoie de ceva, să mă caute și eu îi voi ajuta. Trebuie să repete de trei ori numele meu și îndată voi apărea.
Se înapoie omul cel sărac acasă și povesti rudelor și prietenilor despre întâlnirea sa din munți. Și acum toți care n-aveau ce mânca, sau care erau încercați de vreo boală și nu aveau bani să cheme doctorul și să cumpere medicamente, fugeau la broasca țestoasă de aramă și ea de fiecare dată îi salva.
Vestea se răspândi și ajunse până la un leneș: „Dacă o voi ruga să-mi dea bani, ea nu-mi va da mulți. Се-ar fi să pun mâna pe ea, să-i despic burta și să-i iau toate bogățiile? Așa ar fi mai bine”, se gândi el.
Leneșul luă un cuțit și plecă în munți.
— Broască țestoasă de aramă! strigă el de trei ori și broasca țestoasă apăru de îndată la chemarea lui.
— Ce dorești? îl întrebă ea.
Leneșul se prefăcu trist și spuse:
— N-am ce mânca!
— Lovește-mă de trei ori pe spate! îi spuse broasca țestoasă.
Leneșul se apropie de broasca țestoasă și, în loc s-o lovească în spate, scoase cuțitul să-i taie burta. Dar broasca țestoasă de aramă nu așteptă ca leneșul s-o omoare; deschise gura și-l înghiți.
De atunci, broasca țestoasă de aramă s-a ascuns în munți și n-a mai ieșit la chemarea oamenilor. Nimeni n-a mai văzut-o. Numai uneori, înainte de ploaie, se poate auzi strigătul ei.
Iată de ce locuitorii de prin împrejurimi au numit acest munte - Muntele de aramă, „Huantungșanvan”.
repovestită de Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 21 (1978) și 38 (1997), Editura Ion Creangă, București
A treia zi, moșierul îl rugă de o sută de perle și preotul îi numără exact o sută.
Așa a trecut jumătate de lună. Boierul nu înceta să ceară ba una, ba alta. Preotul se plictisi într-un târziu și-i spuse:
— Toate aceste bogății pe care ți le-am dat le am de la o broască țestoasă de aramă. Dar prea mult am cerut de la ea și mai mult nu-mi va da. Dacă vrei, cere-i singur.
Preotul scoase din sac o broască țestoasă de aramă, o puse pe masă și plecă.
Broasca țestoasă de aramă era cât un sfeșnic pentru lumânări și, pe lângă asta, nu era vie. Preotul spunea că ea poate transforma metalul în aur, argint și pietre prețioase. Boierul nu prea credea, totuși îngenunche în fața ei și, fără să ridice capul, murmură:
— Broască țestoasă de aramă, dă-mi o comoară! Broască țestoasă, dă-mi o comoară!
Broasca țestoasă își întredeschise ochii și, mișcându-și picioarele, îi spuse:
— Și aurul, și argintul, și perlele pe care ți le-am dat sunt luate de la prietenii și rudele tale.
Boierul tot nu se potolea și din nou se înclină și spuse:
— Dacă n-a mai rămas la rude și prieteni, atunci există la alți oameni.
— Pentru се-ți trebuie atâtea bogății? Tu nu ai măsură?
— Aurul, argintul și pietrele prețioase sunt neprețuite pentru mine și cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine, răspunse lacomul.
— Încă mai vrei? îl întrebă broasca.
— Mai vreau! repetă boierul și începu să bată mătăniile cu mai mult sârg.
Broasca țestoasă de aramă se supără. Pe neașteptate, capul ei începu să crească încet și ea deveni de mărimea unui monument.
— Intră în burta mea și ia-ți comoara! spuse broasca țestoasă și într-o clipă deschise gura și-l înghiți pe boier.
L-a înghițit pe boierul cel lacom și împreună cu el, toate bogățiile ce erau în casa lui. Apoi dispăru, ea știe unde.
Tot în acea vreme trăia un om sărac care lucrase înainte la acest bogat. După ce stăpânul dispăruse, omul acela mergea mereu în munți să adune vreascuri. Așa-și ducea zilele. Odată auzi cum cineva îl strigă. Atunci se întoarse imediat și văzu o broască țestoasă mare cât o masă. Era broasca țestoasă de aramă.
— Dacă ți-e greu, spune-mi се-ți trebuie și eu te voi ajuta, îi spuse ea săracului.
— Nu mi-e greu, dar, iată, cuțitul cu care tai vreascuri este bont. Eh, dacă aș avea un cuțit ascuțit! Dar n-am bani să mi-l cumpăr.
— Lovește-mă de trei ori pe spate, și spune: „Vreau un cuțit bun pentru tăiatul vreascurilor”, îl îndemnă broasca țestoasă.
Omul făcu așa cum îl învățase broasca țestoasă de aramă și scoase din gura acesteia un cuțit atât de ascuțit, că nu numai lemnul, dar și piatra o putea tăia.
Când omul se pregătea să plece, broasca țestoasă îi spuse:
— Dacă rudele sau prietenii tăi au nevoie de ceva, să mă caute și eu îi voi ajuta. Trebuie să repete de trei ori numele meu și îndată voi apărea.
Se înapoie omul cel sărac acasă și povesti rudelor și prietenilor despre întâlnirea sa din munți. Și acum toți care n-aveau ce mânca, sau care erau încercați de vreo boală și nu aveau bani să cheme doctorul și să cumpere medicamente, fugeau la broasca țestoasă de aramă și ea de fiecare dată îi salva.
Vestea se răspândi și ajunse până la un leneș: „Dacă o voi ruga să-mi dea bani, ea nu-mi va da mulți. Се-ar fi să pun mâna pe ea, să-i despic burta și să-i iau toate bogățiile? Așa ar fi mai bine”, se gândi el.
Leneșul luă un cuțit și plecă în munți.
— Broască țestoasă de aramă! strigă el de trei ori și broasca țestoasă apăru de îndată la chemarea lui.
— Ce dorești? îl întrebă ea.
Leneșul se prefăcu trist și spuse:
— N-am ce mânca!
— Lovește-mă de trei ori pe spate! îi spuse broasca țestoasă.
Leneșul se apropie de broasca țestoasă și, în loc s-o lovească în spate, scoase cuțitul să-i taie burta. Dar broasca țestoasă de aramă nu așteptă ca leneșul s-o omoare; deschise gura și-l înghiți.
De atunci, broasca țestoasă de aramă s-a ascuns în munți și n-a mai ieșit la chemarea oamenilor. Nimeni n-a mai văzut-o. Numai uneori, înainte de ploaie, se poate auzi strigătul ei.
Iată de ce locuitorii de prin împrejurimi au numit acest munte - Muntele de aramă, „Huantungșanvan”.
repovestită de Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 21 (1978) și 38 (1997), Editura Ion Creangă, București
Sfârșit
