În orchestra imperială - poveste scurtă chinezească
Citește povestea chinezească "În orchestra imperială". Citește basmul chinezesc "În orchestra imperială" în care este vorba despre un împărat din China căruia îi plăcea foarte mult să asculte muzica cântată la instrumentul liu, asemănător flautului. Acestuia îi plăcea însă ca muzica să fie cântată de mai mulți oameni odată și mulți nobili și persoane care nu știau să cânte, au intrat în cor pentru a fi plătiți. După moartea împăratului, a venit pe tron fiul acestuia și deși acestuia îi plăcea muzica, prefera s-o asculte cântată solo la instrument.
Citește povestea chinezească "În orchestra imperială"
Între vechile instrumente de cântat chinezești se află unul, asemănător flautului, numit liu.
Un împărat iubea foarte mult acest instrument. Îi plăcea nespus de mult sunetul lui cristalin. Dar nu voia să-l audă solo, ci numai într-o orchestră formată din sute de asemenea instrumente, care să facă să răsune tot palatul. Atunci era el foarte mulțumit.
Mulți oameni care habar n-aveau să cânte din liu se strecuraseră, prin relații și intervenții, în orchestra împăratului. Țineau instrumentul în mână și mișcau din degete, făcându-se doar a cânta, dar nescoțând niciun sunet.
Un nobil, pe nume Kuo, care habar n-avea nici el să cânte din liu, se duse la palat, se prezentă împăratului și fu primit în orchestră.
Bineînțeles, pentru această muncă primea mulți arginți pe lună.
După moartea împăratului, se urcă pe tron fiul acestuia. Și lui îi plăceau instrumentele, și el iubea muzica. Dar îi plăceau mai mult instrumentele solo, nu cele în grup.
Așa că domnul Kuo, la fel cu toți cei ce făceau parte din orchestră, dar nu știau să cânte, dispăru fără ca măcar să-și ia ziua bună.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Un împărat iubea foarte mult acest instrument. Îi plăcea nespus de mult sunetul lui cristalin. Dar nu voia să-l audă solo, ci numai într-o orchestră formată din sute de asemenea instrumente, care să facă să răsune tot palatul. Atunci era el foarte mulțumit.
Mulți oameni care habar n-aveau să cânte din liu se strecuraseră, prin relații și intervenții, în orchestra împăratului. Țineau instrumentul în mână și mișcau din degete, făcându-se doar a cânta, dar nescoțând niciun sunet.
Un nobil, pe nume Kuo, care habar n-avea nici el să cânte din liu, se duse la palat, se prezentă împăratului și fu primit în orchestră.
Bineînțeles, pentru această muncă primea mulți arginți pe lună.
După moartea împăratului, se urcă pe tron fiul acestuia. Și lui îi plăceau instrumentele, și el iubea muzica. Dar îi plăceau mai mult instrumentele solo, nu cele în grup.
Așa că domnul Kuo, la fel cu toți cei ce făceau parte din orchestră, dar nu știau să cânte, dispăru fără ca măcar să-și ia ziua bună.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Sfârșit
