Înșelătorul pedepsit - poveste scurtă chinezească
Citește online povestea chinezească de citit pentru copii în română "Înșelătorul pedepsit". Citește basmul chinezesc "Înșelătorul pedepsit" în care este vorba despre un zaraf mutat de curând în orașul chinezesc Iunian, care și-a deschis o casă de schimb. El înșela lumea la cântar și uita să le înapoieze lucrurile, dar într-o zi, un hamal care locuia lângă el, și-a pus în gând să-l dezvețe pe zaraf de obiceiul de a înșela lumea.
Citește povestea chinezească "Înșelătorul pedepsit"
Toate astea s-au petrecut de mult, și de-atunci multe s-au uitat. Dar, iacă, cei din orașul Iunian își amintesc încă și azi de povestea asta. Străbunicii le-au povestit-o urmașilor, bunicii - părinților, părinții - copiilor, iar noi v-o povestim vouă.
Cică a venit odată în orașul Iunian un zaraf care și-a deschis o casă de schimb. I-au mers bine treburile. Zi de zi se-mbogățea și se îngrășa. Și nu-i de mirare că toți cei care ieșeau din banca lui plecau înșelați: pe unu-l fura la cântar, altuia nu-i înapoia zălogul.
Lângă zaraf locuia un hamal. Și-a pus în minte hamalul să-l dezvețe pe zaraf de înșelătorii. Mult s-a gândit cum să-l pedepsească, dar până la urmă a aflat.
Ascultați numai:
Stătea într-un rând zaraful în banca lui și-și socotea câștigul. Auzi deodată clopoțelul sunând la ușă și un om intră. Se plecă în fața zarafului, scoase din buzunar o legăturică și o desfăcu. Zaraful văzu în mâna celui ce intrase o bucată de aur.
— Cât vrei pe ea? întrebă necinstitul.
Îi sclipeau ochii și nu-și putea desprinde privirile hulpave de pe bucata de aur.
— Nu vreau prea mult, răspunse omul, doar o sută de iuani1.
A luat zaraful bucata de aur și-a zvârlit-o pe cântar.
— Toată bucata n-are decât cincizeci de uncii, ia cincizeci de iuani!
— Domnul se înșeală, spuse hamalul. Bucata are șaizeci de uncii și vreau pentru toată bucata o sută de iuani.
— Măi, mișelule! a răcnit zaraful. Ai furat bucata asta de aur! Are numai cincizeci de uncii. Ia cincizeci de iuani sau șterge-o, că de nu chem paznicii!
— Nu-i bucata mea de aur, a grăit hamalul. Un prieten bolnav m-a rugat s-o vând. Să scrie domnul pe-o hârtie că bucata atârnă cincizeci de uncii, și-atunci o las la cincizeci de iuani.
Bucuros, a scris zaraful și i-a dat hamalului hârtia. Îndată ce ușa s-a închis în urma hamalului, și-a mângâiat zaraful obrajii și-a prins a chicoti. Și cum să nu râdă de sărăntocul cel prost și fricos! Vezi că bucata cântărea șaizeci de uncii și făcea cu mult mai mult.
Judecând așa, a scos înșelătorul din sertar un cuțit, pentru a zgâria bucata și a se desfăta de strălucirea aurului. Și-a pus ochelarii și și-a dus aurul la ochi.
Și deodată au început a-i tremura mâinile, obrajii i s-au învinețit, iar ochelarii i-au sărit de pe nas și s-au făcut țăndări. Dar zaraful vedea acu' și fără ochelari că nu cumpărase decât un metal lipsit de preț.
Tii, ce s-a mai supărat înșelătorul! Vezi, de mult se știe că mincinoșii își ies din fire când cineva îi păcălește la rândul lor.
Cică a venit odată în orașul Iunian un zaraf care și-a deschis o casă de schimb. I-au mers bine treburile. Zi de zi se-mbogățea și se îngrășa. Și nu-i de mirare că toți cei care ieșeau din banca lui plecau înșelați: pe unu-l fura la cântar, altuia nu-i înapoia zălogul.
Lângă zaraf locuia un hamal. Și-a pus în minte hamalul să-l dezvețe pe zaraf de înșelătorii. Mult s-a gândit cum să-l pedepsească, dar până la urmă a aflat.
Ascultați numai:
Stătea într-un rând zaraful în banca lui și-și socotea câștigul. Auzi deodată clopoțelul sunând la ușă și un om intră. Se plecă în fața zarafului, scoase din buzunar o legăturică și o desfăcu. Zaraful văzu în mâna celui ce intrase o bucată de aur.
— Cât vrei pe ea? întrebă necinstitul.
Îi sclipeau ochii și nu-și putea desprinde privirile hulpave de pe bucata de aur.
— Nu vreau prea mult, răspunse omul, doar o sută de iuani1.
A luat zaraful bucata de aur și-a zvârlit-o pe cântar.
— Toată bucata n-are decât cincizeci de uncii, ia cincizeci de iuani!
— Domnul se înșeală, spuse hamalul. Bucata are șaizeci de uncii și vreau pentru toată bucata o sută de iuani.
— Măi, mișelule! a răcnit zaraful. Ai furat bucata asta de aur! Are numai cincizeci de uncii. Ia cincizeci de iuani sau șterge-o, că de nu chem paznicii!
— Nu-i bucata mea de aur, a grăit hamalul. Un prieten bolnav m-a rugat s-o vând. Să scrie domnul pe-o hârtie că bucata atârnă cincizeci de uncii, și-atunci o las la cincizeci de iuani.
Bucuros, a scris zaraful și i-a dat hamalului hârtia. Îndată ce ușa s-a închis în urma hamalului, și-a mângâiat zaraful obrajii și-a prins a chicoti. Și cum să nu râdă de sărăntocul cel prost și fricos! Vezi că bucata cântărea șaizeci de uncii și făcea cu mult mai mult.
Judecând așa, a scos înșelătorul din sertar un cuțit, pentru a zgâria bucata și a se desfăta de strălucirea aurului. Și-a pus ochelarii și și-a dus aurul la ochi.
Și deodată au început a-i tremura mâinile, obrajii i s-au învinețit, iar ochelarii i-au sărit de pe nas și s-au făcut țăndări. Dar zaraful vedea acu' și fără ochelari că nu cumpărase decât un metal lipsit de preț.
Tii, ce s-a mai supărat înșelătorul! Vezi, de mult se știe că mincinoșii își ies din fire când cineva îi păcălește la rândul lor.
A dat fuga zaraful și l-a ajuns din urmă pe hamal. L-a apucat de guler și-a prins a-i cere banii îndărăt. Dar săracul l-a îmbrâncit și, fără a se sinchisi de el, a intrat în fanza lui. Zadarnic se zbătea ca un turbat zaraful la ușa fanzei, zadarnic suduia, blestema, ocăra și amenința, hamalul nici că-i răspundea.
Atunci a alergat neguțătorul cât a putut de repede la un judecător prieten și i-a povestit cum îl păcălise hamalul.
În dimineața următoare săracul se și afla înaintea judecătorului mânios. Judecătorul ținea bucata de aur fals în mână.
— Cum ai îndrăznit să-nșeli un om cinstit? l-a întrebat cu mare mânie judecătorul. Ți s-a urât, pesemne, să-ți porți capul pe umeri? Hai?
— Preaînțelepte domn, a răspuns hamalul, bucata asta nu-i a mea. Eu i-am vândut zarafului o bucată de aur, dar dumneavoastră țineți în mână o bucată de aramă.
— Ah, câine fără neam! a răcnit judecătorul. O sută de lovituri te așteaptă dacă nu dovedești adevărul spuselor tale!
Și făcu semn să se aducă bețele de bambus.
— O, stăpâne preadrept, a spus hamalul, nimic mai lesne! Poruncește să se cântărească bucata de aramă și te vei încredința că zaraful minte, în vreme ce eu sunt un om cinstit.
A pus judecătorul bucata de aramă pe cântar.
— Șaizeci de uncii, a grăit el, privind greutățile.
— Iar bucata mea a tras doar cincizeci de uncii. Așa a scris cu mâna lui și zaraful, aici, pe hârtie. Oare nu-i limpede, preamilostive domn, că neguțătorul ți-a arătat o cu totul altă bucată și nu pe cea cumpărată de la mine?
A fost nevoit judecătorul să-l lase pe hamal să plece acasă. În curând s-a mutat din Iunian și zaraful, pentru că toți oamenii râdeau întâlnindu-l, iar copiii alergau după el arătându-l cu degetul și strigând:
— Înșelătorul pedepsit! Înșelătorul pedepsit!
în românește de Vladimir Colin și R. Maier
Povești nemuritoare nr. 4, Editura Ion Creangă, București, 1970
1 Iuan - monedă din China.
Atunci a alergat neguțătorul cât a putut de repede la un judecător prieten și i-a povestit cum îl păcălise hamalul.
În dimineața următoare săracul se și afla înaintea judecătorului mânios. Judecătorul ținea bucata de aur fals în mână.
— Cum ai îndrăznit să-nșeli un om cinstit? l-a întrebat cu mare mânie judecătorul. Ți s-a urât, pesemne, să-ți porți capul pe umeri? Hai?
— Preaînțelepte domn, a răspuns hamalul, bucata asta nu-i a mea. Eu i-am vândut zarafului o bucată de aur, dar dumneavoastră țineți în mână o bucată de aramă.
— Ah, câine fără neam! a răcnit judecătorul. O sută de lovituri te așteaptă dacă nu dovedești adevărul spuselor tale!
Și făcu semn să se aducă bețele de bambus.
— O, stăpâne preadrept, a spus hamalul, nimic mai lesne! Poruncește să se cântărească bucata de aramă și te vei încredința că zaraful minte, în vreme ce eu sunt un om cinstit.
A pus judecătorul bucata de aramă pe cântar.
— Șaizeci de uncii, a grăit el, privind greutățile.
— Iar bucata mea a tras doar cincizeci de uncii. Așa a scris cu mâna lui și zaraful, aici, pe hârtie. Oare nu-i limpede, preamilostive domn, că neguțătorul ți-a arătat o cu totul altă bucată și nu pe cea cumpărată de la mine?
A fost nevoit judecătorul să-l lase pe hamal să plece acasă. În curând s-a mutat din Iunian și zaraful, pentru că toți oamenii râdeau întâlnindu-l, iar copiii alergau după el arătându-l cu degetul și strigând:
— Înșelătorul pedepsit! Înșelătorul pedepsit!
în românește de Vladimir Colin și R. Maier
Povești nemuritoare nr. 4, Editura Ion Creangă, București, 1970
1 Iuan - monedă din China.
Sfârșit
