Judecata evantaielor - poveste chinezească
Citește povestea chinezească "Judecata evantaielor". Citește basmul chinezesc "Judecata evantaielor" în care este vorba despre un guvernator pe nume Su Tungpo care a fost numit de curând în funcție. La el în audiență au venit doi bărbați vecini care au cerut să li se facă dreptate și în stilul lui caracteristic, acesta i-a mulțumit pe amândoi și de atunci, povestea aceasta este spusă din gură în gură de oamenii care au fost de față.
Citește povestea chinezească "Judecata evantaielor"
Su Tungpo fusese numit guvernator la Hangiou. Vestea se răspândise în tot orașul, iar oamenii se îmbulzeau în fiecare zi, în fața prefecturii, să-l vadă pe noul guvernator. Dar degeaba așteptau oamenii că Su Tungpo nu se arăta.
Într-una din zile doi oameni băteau de zor în poarta prefecturii, strigând în gura mare să li se deschidă poarta, că ei au de făcut plângeri. Străjerii le-au răspuns că noul guvernator nu s-a prezentat la post și să mai aștepte. Dar cei doi țineau cu tot dinadinsul să pătrundă înăuntru. În acest timp, s-a văzut venind un măgăruș care ducea în spate un bărbat ce striga:
— Faceți loc! Faceți loc! Am întârziat! Am întârziat!
Până să-l oprească străjerii, om și măgar au pătruns în prefectură. Omul și-a legat măgarul, a intrat liniștit în marea sală a prefecturii și s-a așezat pe tronul cu emblema tigrului. Văzându-l, slujbașii au rămas înlemniți. Unii credeau că-i nebun. Cel mai mare în grad i-a zis:
— Bagă de seamă, omule, să nu-ți pierzi capul! Nu știi că nu ai dreptul să te așezi pe acest tron?
Omul a izbucnit în râs și a zis:
— Chiar așa?
— Chiar așa. Nu știi că n-au dreptul să se așeze pe acest tron decât purtătorii sigiliului de aur?
— Dar am și eu un asemenea lucru, a zis omul și a scos dintr-un săculeț un sigiliu cu totul și cu totul de aur, pe care l-a așezat pe masă. Văzând acestea, slujbașul s-a speriat și l-a apucat tremuratul. Și-a dat seama că acesta e noul guvernator Su Tungpo.
Su Tungpo nu mai avusese timp să trimeată slujbașii să-i anunțe sosirea. Cum a intrat în prefectură, s-a așezat pe tron și a dat poruncă străjerilor să-i aducă pe cei doi. Apoi i-a întrebat:
— Care este numele vostru și ce plângeri aveți de făcut?
Unul a răspuns.
— Mă numesc Li Siaoi;
Iar celălalt:
— Mă numesc Hun Amao.
Atunci Su Tunpo l-a întrebat pe Li Siaoi:
— Li Siaoi, ce plângere ai de făcut împotriva lui Hun Amao?
La care Li Siaoi a răspuns:
— Eu am strâns 10 liang de argint din munca mea și acum două luni i-am împrumutat lui Hun Amao, să-i folosească în negoț. Deoarece suntem buni vecini n-am avut pretenția să-mi plătească dobândă, dar i-am pus condiția să mi-i dea înapoi atunci când îi voi cere. Acum trebuie să mă însor și i-am cerut banii înapoi, dar el nu numai că nu mi i-a dat, dar m-a luat și la bătaie.
Într-una din zile doi oameni băteau de zor în poarta prefecturii, strigând în gura mare să li se deschidă poarta, că ei au de făcut plângeri. Străjerii le-au răspuns că noul guvernator nu s-a prezentat la post și să mai aștepte. Dar cei doi țineau cu tot dinadinsul să pătrundă înăuntru. În acest timp, s-a văzut venind un măgăruș care ducea în spate un bărbat ce striga:
— Faceți loc! Faceți loc! Am întârziat! Am întârziat!
Până să-l oprească străjerii, om și măgar au pătruns în prefectură. Omul și-a legat măgarul, a intrat liniștit în marea sală a prefecturii și s-a așezat pe tronul cu emblema tigrului. Văzându-l, slujbașii au rămas înlemniți. Unii credeau că-i nebun. Cel mai mare în grad i-a zis:
— Bagă de seamă, omule, să nu-ți pierzi capul! Nu știi că nu ai dreptul să te așezi pe acest tron?
Omul a izbucnit în râs și a zis:
— Chiar așa?
— Chiar așa. Nu știi că n-au dreptul să se așeze pe acest tron decât purtătorii sigiliului de aur?
— Dar am și eu un asemenea lucru, a zis omul și a scos dintr-un săculeț un sigiliu cu totul și cu totul de aur, pe care l-a așezat pe masă. Văzând acestea, slujbașul s-a speriat și l-a apucat tremuratul. Și-a dat seama că acesta e noul guvernator Su Tungpo.
Su Tungpo nu mai avusese timp să trimeată slujbașii să-i anunțe sosirea. Cum a intrat în prefectură, s-a așezat pe tron și a dat poruncă străjerilor să-i aducă pe cei doi. Apoi i-a întrebat:
— Care este numele vostru și ce plângeri aveți de făcut?
Unul a răspuns.
— Mă numesc Li Siaoi;
Iar celălalt:
— Mă numesc Hun Amao.
Atunci Su Tunpo l-a întrebat pe Li Siaoi:
— Li Siaoi, ce plângere ai de făcut împotriva lui Hun Amao?
La care Li Siaoi a răspuns:
— Eu am strâns 10 liang de argint din munca mea și acum două luni i-am împrumutat lui Hun Amao, să-i folosească în negoț. Deoarece suntem buni vecini n-am avut pretenția să-mi plătească dobândă, dar i-am pus condiția să mi-i dea înapoi atunci când îi voi cere. Acum trebuie să mă însor și i-am cerut banii înapoi, dar el nu numai că nu mi i-a dat, dar m-a luat și la bătaie.
Su Tunpo l-a întrebat și pe Hun Amao;
— Dе ce l-ai bătut și nu i-ai înapoiat banii?
Hun Amao a făcut o plecăciune adâncă și a zis:
— Slăvite stăpâne, eu sunt un mic negustor. Am împrumutat 10 liang de argint de la el și pe banii aceștia am cumpărat în vară evantaie. Dar cine s-a gândit că anul acesta o să plouă așa de mult? Și vremea fiind rece, nimeni n-a avut nevoie de evantaie. N-am avut de unde să-i dau banii, el m-a înjurat, iar eu m-am înfuriat și l-аm bătut. Dar nu l-am bătut prea vârtos.
Su Tungpo s-a încruntat și a hotărât:
— Li Siaoi trebuie să-și aducă nevasta, Hun Amao trebuie să-i dai banii înapoi.
Când a auzit, Hun Amao a început să se vaiete:
— Stăpâne, stăpâne, iartă-mă, dar n-am de unde să-i dau banii înapoi.
Su Tungpo a zâmbit și a spus:
— Nu mai fiți îngrijorați. Hun Amao du-te acasă și adu douăzeci de evantaie așa cum sunt.
Hun Amao s-a bucurat foarte mult, a fugit acasă îndată, a luat douăzeci de evantaie și le-a dat lui Su Tungpo, Acesta a desfăcut evantaiele unul câte unul și le-a așezat pe masă. După ce a pictat pe ele ramuri de brad, bambus, merișor, a luat zece dintre ele, le-a dat lui Li Siaoi și i-a spus:
— Cei 10 liang de argint pentru a-ți aduce nevastă sunt în aceste evantaie. Ia-le și du-te să le vinzi, dar să strigi așa: „Evantaie pictate de Su Tungpo!”
Apoi, a mai luat și celelalte zece evantaie și a spus!
— Du-te și tu să le vinzi, Hun Amao, și cu capitalul obținut poți să faci negoț în continuare!
Nemaiputând de bucurie cei doi au ieșit pe stradă și nici n-au apucat să deschidă gura că cele douăzeci de evantaie au și fost vândute.
Despre această întâmplare s-a dus vestea și chiar și până astăzi mai sunt mulți care o povestesc.
Poveste populară chineză repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 27, Editura Ion Creangă, București, 1986
Su Tunpo - mare poet din vechea dinastie Han.
Liang - 50 grame.
Înainte de 1949, nevestele se cumpărau.
— Dе ce l-ai bătut și nu i-ai înapoiat banii?
Hun Amao a făcut o plecăciune adâncă și a zis:
— Slăvite stăpâne, eu sunt un mic negustor. Am împrumutat 10 liang de argint de la el și pe banii aceștia am cumpărat în vară evantaie. Dar cine s-a gândit că anul acesta o să plouă așa de mult? Și vremea fiind rece, nimeni n-a avut nevoie de evantaie. N-am avut de unde să-i dau banii, el m-a înjurat, iar eu m-am înfuriat și l-аm bătut. Dar nu l-am bătut prea vârtos.
Su Tungpo s-a încruntat și a hotărât:
— Li Siaoi trebuie să-și aducă nevasta, Hun Amao trebuie să-i dai banii înapoi.
Când a auzit, Hun Amao a început să se vaiete:
— Stăpâne, stăpâne, iartă-mă, dar n-am de unde să-i dau banii înapoi.
Su Tungpo a zâmbit și a spus:
— Nu mai fiți îngrijorați. Hun Amao du-te acasă și adu douăzeci de evantaie așa cum sunt.
Hun Amao s-a bucurat foarte mult, a fugit acasă îndată, a luat douăzeci de evantaie și le-a dat lui Su Tungpo, Acesta a desfăcut evantaiele unul câte unul și le-a așezat pe masă. După ce a pictat pe ele ramuri de brad, bambus, merișor, a luat zece dintre ele, le-a dat lui Li Siaoi și i-a spus:
— Cei 10 liang de argint pentru a-ți aduce nevastă sunt în aceste evantaie. Ia-le și du-te să le vinzi, dar să strigi așa: „Evantaie pictate de Su Tungpo!”
Apoi, a mai luat și celelalte zece evantaie și a spus!
— Du-te și tu să le vinzi, Hun Amao, și cu capitalul obținut poți să faci negoț în continuare!
Nemaiputând de bucurie cei doi au ieșit pe stradă și nici n-au apucat să deschidă gura că cele douăzeci de evantaie au și fost vândute.
Despre această întâmplare s-a dus vestea și chiar și până astăzi mai sunt mulți care o povestesc.
Poveste populară chineză repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 27, Editura Ion Creangă, București, 1986
Su Tunpo - mare poet din vechea dinastie Han.
Liang - 50 grame.
Înainte de 1949, nevestele se cumpărau.
Sfârșit
