De ce răsare soarele când cântă cocoșul - poveste scurtă chinezească
Citește online povestea chinezească de citit pentru copii în română "De ce răsare soarele când cântă cocoșul". Citește basmul chinezesc "De ce răsare soarele când cântă cocoșul" în care este vorba despre despre legenda cocoșul care prin cântatul lui de dimineață, scoate soarele pe cer. Se spune că erau nouă sori și aceștia frigeau pământul și uscau recoltele oamenilor. Un voinic a tras cu arcul și a nimerit opt sori, dar al nouălea s-a ascuns printre nori și a scăpat. Din păcate s-a făcut tot mai frig și oamenii l-au rugat pe cocoș să cânte pentru a scoate soarele pe cer.
Citește povestea chinezească "De ce răsare soarele când cântă cocoșul"
Odinioară, cu multă vreme în urmă, pe cer erau nouă sori.
Oamenii o duceau foarte greu, căci nu era niciodată noapte; arșița cumplită usca totul, pădurile piereau, iar iarba nici măcar nu putea crește. Nu știau bieții oameni ce să mai facă, să-și poată ține zilele.
Dar într-o bună zi s-a găsit un voinic care nimerea orice țintă cu săgeata; și-a încordat arcul cu putere și a început să tragă în sori. Opt sori a doborât cu săgețile lui, dar al nouălea s-a ascuns în nori și a scăpat.
Ce bucurie grozavă pe oameni! Dar bucuria n-a ținut mult: pământul se răcea tot mai tare, iar bezna nopții nu se mai sfârșea. Speriați, oamenii au rugat păsările cântătoare să cheme soarele înapoi, dar soarele nu s-a lăsat înduplecat.
Până la urmă s-au gândit la cocoș. Cocoșul, plin de sfială, le-a spus că el nu știe să cânte. Dar, ca să-i ajute, s-a hotărât totuși să încerce și a cântat cu atâta suflet încât a început să se înroșească. Soarele s-a ivit pe cer și corul păsărilor a răsunat plin de mulțumire.
De atunci, când cântă cocoșul, răsare soarele.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967
Oamenii o duceau foarte greu, căci nu era niciodată noapte; arșița cumplită usca totul, pădurile piereau, iar iarba nici măcar nu putea crește. Nu știau bieții oameni ce să mai facă, să-și poată ține zilele.
Dar într-o bună zi s-a găsit un voinic care nimerea orice țintă cu săgeata; și-a încordat arcul cu putere și a început să tragă în sori. Opt sori a doborât cu săgețile lui, dar al nouălea s-a ascuns în nori și a scăpat.
Ce bucurie grozavă pe oameni! Dar bucuria n-a ținut mult: pământul se răcea tot mai tare, iar bezna nopții nu se mai sfârșea. Speriați, oamenii au rugat păsările cântătoare să cheme soarele înapoi, dar soarele nu s-a lăsat înduplecat.
Până la urmă s-au gândit la cocoș. Cocoșul, plin de sfială, le-a spus că el nu știe să cânte. Dar, ca să-i ajute, s-a hotărât totuși să încerce și a cântat cu atâta suflet încât a început să se înroșească. Soarele s-a ivit pe cer și corul păsărilor a răsunat plin de mulțumire.
De atunci, când cântă cocoșul, răsare soarele.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967
Sfârșit
