Prostul lacom - poveste scurtă chinezească
Citește povestea chinezească "Prostul lacom" în care este vorba despre un om atât de lacom încât dacă vedea la cineva un lucru, încerca imediat să i-l fure. Într-o zi, văzu că la un templu se instala un clopot nou și cum arama în timpurile acelea era aproape la fel de prețioasă ca argintul, s-a gândit să-l fure. Dar cum să facă. S-a gândit puțin și a ajuns la concluzia că ar fi bine să-l spargă cu ciocanul și să-l ia acasă bucăți. A plecat să ia ciocanul, dar când se întorcea, și-a dat seama că clopotul de aramă va face zgomot mare atunci când îl va lovi cu ciocanul. Acum nu mai știa ce să facă, dar i-a venit o idee care ne spune că omul nu era doar lacom, era și prost.
Citește povestea chinezească "Prostul lacom"
Era odată un om atât de lacom și apucător, încât nu putea vedea la cineva un lucru, fără a încerca să-l fure, să-l facă al lui.
Într-o zi, văzu că într-un templu nou se instalează un clopot mare și frumos. Puse gând să-l fure, să-l ducă la el acasă.
Dar clopotul era greu. Avea câteva sute de kilograme. Cum să-l ia, cum să-l ducă?
Trebuie să spunem că pe vremea aceea arama era un metal foarte prețios, aproape ca și argintul. Așa că omul cel lacom, văzând că nu poate lua clopotul întreg, se gândi să-l spargă în bucăți. „Și-așa o să mă pricopsesc” - își zise.
Luă cu el un ciocan mare și porni, noaptea, spre templu.
Dar, pe drum, se gândi: „clopotul sună foarte tare când îi lovești. Cum să fac? Dacă mă aude cineva?”
Mergând și gândindu-se, găsi soluția. Își astupă urechile cu ceară, să nu audă sunetul.
Deci, lacomul era și prost. Credea că, dacă nu aude el, nu aud nici alții.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Într-o zi, văzu că într-un templu nou se instalează un clopot mare și frumos. Puse gând să-l fure, să-l ducă la el acasă.
Dar clopotul era greu. Avea câteva sute de kilograme. Cum să-l ia, cum să-l ducă?
Trebuie să spunem că pe vremea aceea arama era un metal foarte prețios, aproape ca și argintul. Așa că omul cel lacom, văzând că nu poate lua clopotul întreg, se gândi să-l spargă în bucăți. „Și-așa o să mă pricopsesc” - își zise.
Luă cu el un ciocan mare și porni, noaptea, spre templu.
Dar, pe drum, se gândi: „clopotul sună foarte tare când îi lovești. Cum să fac? Dacă mă aude cineva?”
Mergând și gândindu-se, găsi soluția. Își astupă urechile cu ceară, să nu audă sunetul.
Deci, lacomul era și prost. Credea că, dacă nu aude el, nu aud nici alții.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
Sfârșit
