Vrabia cu limba tăiată - poveste scurtă japoneză
Citește povestea japoneză pentru copii în română "Vrabia cu limba tăiată" despre un bătrân care într-o zi a plecat la pădure ca să taie lemne. Când a venit ora mesei, s-a oprit și a căutat în desagă mâncarea, însă aceasta dispăruse și în locul ei era o vrăbiuță care se adăpostea și avea gușa plină. Bătrânului i se făcu milă de ea și seara o luă acasă ca să aibă grijă de ea. După câteva zile, baba, nevasta moșului, pregăti niște apret și apoi plecă la râu cu rufele. Vrăbiuța gustă din apret și văzu că îi place și până la urmă îl mâncă pe tot. Când a venit baba și a realizat că vrabia a mâncat apretul, au apucat-o nervii și i-a tăiat limba vrăbiuței, care a și fugit din casa lor. A doua zi, moșul a plecat să caute vrăbiuța.
Citește povestea japoneză "Vrabia cu limba tăiată"
Un bătrân s-a dus odată la munte, a atârnat traista cu merinde de o ramură de copac și s-a apucat de treabă. Venind ora mesei, bătrânul desfăcu traista și ce să vezi? Era goală. Fiertura de orez dispăruse și în locul ei o vrabie lenevea cu gușa plină, la adăpost de frig și vânt. Cu ce ochi gingași îl privi vrabia! Uitând de foame, bătrânul legă traista la gură, iar seara aduse vrabia acasă și de atunci începu s-o îngrijească cu dragoste părintească.
Câteva zile mai târziu, moșul plecă din nou la munte, lăsând acasă pe babă împreună cu vrăbiuța. Bătrâna pregăti amidon pentru apretatul rufelor și-l lăsă pe verandă, apoi plecă cu rufele să le spele la râu.
Vrăbiuța gustă din apret și-i plăcu. Mai ciuguli o dată, încă o dată. I se părea din ce în ce mai bun și tot ciugulind și iar ciugulind, constată îngrozită că mâncase tot apretul.
— Vai, mie, ce-am făcut! se văicări ea, dar era prea târziu.
După ce termină de spălat, femeia se întoarse acasă și se opri direct pe verandă. Dar ia apretul de unde nu-i! Castronul era gol-goluț, de parcă-l spălase cineva.
„Măi să fie! Cine să-l fi luat?” se întrebă femeia nedumerită. Privi în stânga, privi în dreapta prin verandă până ce ochi-i căzură pe vrăbiuță. Stătea spășită într-un colț, cu capul ușor plecat, ca și când și-ar fi cerut iertare. Femeia luă vrabia în mână și privind-o cu atenție descoperi apret în jurul ciocului. Îi căscă ciocul și din nou urme de apret și pe limbă.
— Tu ești hoața, deci! zise femeia.
Furia ei crescu brusc, mai ales că zile întregi se străduise să-i facă toate poftele, să nu-i lipsească nimic. Oarbă de mânie, luă e foarfecă și tăie limba bietei vrăbiuțe.
Înnebunită de durere, vrabia zbură din mâna bătrânei încotro văzu cu ochii.
Moșul veni și el curând acasă.
— Spune, draga mea, ce face păsărica? își întrebă el soția de cum trecu pragul.
Baba povesti toate cele întâmplate, iar moșul se întristă foarte tare.
— Mare păcat! zise el în cele din urmă. Am să mă duc după ea.
Și moșul o porni spre munți.
— Unde este casa vrăbiuței? Unde locuiește vrăbiuța cu limba tăiată? întreba el în stânga și-n dreapta.
Și tot repetând ca un cântec întrebarea, ajunse în munți. Întâlni un om care păștea vaca și-l întrebă dacă nu cumva știe unde e casa vrăbiuței. Întâlni mai apoi un om păscând caii și-i puse aceeași întrebare. Dar nimeni nu știa unde locuiește sărmana păsărică.
Auzi, într-un târziu, că vrăbiuța își are cuibul într-un crâng de bambus. Pătrunse în crâng cu inima plină de speranță. Ajunse la casa vrăbiuței și o găsi în războiul de țesut.
Câteva zile mai târziu, moșul plecă din nou la munte, lăsând acasă pe babă împreună cu vrăbiuța. Bătrâna pregăti amidon pentru apretatul rufelor și-l lăsă pe verandă, apoi plecă cu rufele să le spele la râu.
Vrăbiuța gustă din apret și-i plăcu. Mai ciuguli o dată, încă o dată. I se părea din ce în ce mai bun și tot ciugulind și iar ciugulind, constată îngrozită că mâncase tot apretul.
— Vai, mie, ce-am făcut! se văicări ea, dar era prea târziu.
După ce termină de spălat, femeia se întoarse acasă și se opri direct pe verandă. Dar ia apretul de unde nu-i! Castronul era gol-goluț, de parcă-l spălase cineva.
„Măi să fie! Cine să-l fi luat?” se întrebă femeia nedumerită. Privi în stânga, privi în dreapta prin verandă până ce ochi-i căzură pe vrăbiuță. Stătea spășită într-un colț, cu capul ușor plecat, ca și când și-ar fi cerut iertare. Femeia luă vrabia în mână și privind-o cu atenție descoperi apret în jurul ciocului. Îi căscă ciocul și din nou urme de apret și pe limbă.
— Tu ești hoața, deci! zise femeia.
Furia ei crescu brusc, mai ales că zile întregi se străduise să-i facă toate poftele, să nu-i lipsească nimic. Oarbă de mânie, luă e foarfecă și tăie limba bietei vrăbiuțe.
Înnebunită de durere, vrabia zbură din mâna bătrânei încotro văzu cu ochii.
Moșul veni și el curând acasă.
— Spune, draga mea, ce face păsărica? își întrebă el soția de cum trecu pragul.
Baba povesti toate cele întâmplate, iar moșul se întristă foarte tare.
— Mare păcat! zise el în cele din urmă. Am să mă duc după ea.
Și moșul o porni spre munți.
— Unde este casa vrăbiuței? Unde locuiește vrăbiuța cu limba tăiată? întreba el în stânga și-n dreapta.
Și tot repetând ca un cântec întrebarea, ajunse în munți. Întâlni un om care păștea vaca și-l întrebă dacă nu cumva știe unde e casa vrăbiuței. Întâlni mai apoi un om păscând caii și-i puse aceeași întrebare. Dar nimeni nu știa unde locuiește sărmana păsărică.
Auzi, într-un târziu, că vrăbiuța își are cuibul într-un crâng de bambus. Pătrunse în crâng cu inima plină de speranță. Ajunse la casa vrăbiuței și o găsi în războiul de țesut.
— Îmi pare așa de rău c-ai rămas fără limbă! o întâmpină bătrânul.
— Bine-ai venit, moșneagule drag! îi spuse vrabia și toți membrii din familia ei îi ieșiră în întâmpinare.
Îl omeniră cu o masă somptuoasă, și-l distrară cu dansuri și cântece păsărești. La căderea nopții bătrânul zise:
— Trebuie să plec. Femeia mea o fi îngrijorată.
— Ce păcat că trebuie să pleci, spuseră vrăbiuțele. Primește de la noi în dar, moșule, unul dintre aceste cadouri, la alegere, mai ziseră la despărțire.
Și așezară în fața bătrânului două cufere, unul mai mare și unul mai mic.
— Sunt bătrân, știți bine, se plânse moșneagul. Așa că, dacă nu vă e cu supărare, am să aleg cufărul acesta mic.
Zicând acestea, ridică lada pe umeri și o porni pe drumul întoarcerii. Când ajunse acasă. Îi spuse soției:
— Am întâlnit vrăbiuța și m-am ales cu un dar. Având de ales între un cufăr mare și unul mic, l-am preferat pe ăsta mititel.
Și zicând acestea, deschise lădița. Ei bine, oameni buni, ce credeți că era înăuntru? Numai monede de aur, lingouri de aur și argint și câte și mai câte alte bijuterii de preț!
Surpriza de început a femeii se transformă curând într-o furie lacomă:
— Dacă aș fi fost eu în locul tău, aș fi luat cufărul cel mare, zise ea cu reproș.
Ziua următoare plecă la munte să-i facă o vizită vrăbiuței, după ce află din fir-a-păr locul unde își avea culcușul.
— Unde e casa vrăbiuței? Unde e casa vrăbiuței?
Tot repetând întrebarea, deși știa bine răspunsul, ajunse în crângul de bambus.
— Draga mea, vrăbiuță! Iată, am venit și eu să te văd, zise baba mieroasă de cum ajunse la casa vrăbiuței.
— Bine ai venit, bătrânico! îi ură vrăbiuța.
Familia vrăbiuței o primi cu o masă îmbelșugată, cu dansuri și muzică, întocmai cum făcuseră și cu moșul ei. Când veni vremea plecării, îi aduseră și ei dinainte două cufere, unul mare și unul mic, și-i spuseră să aleagă după pofta inimii.
— Dacă e așa, zise baba, am să-l aleg pe cel mai mare.
Cu ajutorul vrăbiuțelor, săltă cufărul pe umeri și o porni la vale. Pe drumul de întoarcere o rodea cumplit întrebarea: ce anume o fi în cufăr de e așa greu. În cele din urmă învinse curiozitatea. Se opri în drum. Lăsă cufărul jos și deschise capacul. Înăuntru numai șerpi încolăciți, balauri și fantome! Trânti capacul peste arătările gata s-o înghită și, înfricoșată de moarte, o rupse la fugă spre casă cât o țineau picioarele.
Repovestită de George Nicolescu
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 24, 1982 [p. 144- 147]
— Bine-ai venit, moșneagule drag! îi spuse vrabia și toți membrii din familia ei îi ieșiră în întâmpinare.
Îl omeniră cu o masă somptuoasă, și-l distrară cu dansuri și cântece păsărești. La căderea nopții bătrânul zise:
— Trebuie să plec. Femeia mea o fi îngrijorată.
— Ce păcat că trebuie să pleci, spuseră vrăbiuțele. Primește de la noi în dar, moșule, unul dintre aceste cadouri, la alegere, mai ziseră la despărțire.
Și așezară în fața bătrânului două cufere, unul mai mare și unul mai mic.
— Sunt bătrân, știți bine, se plânse moșneagul. Așa că, dacă nu vă e cu supărare, am să aleg cufărul acesta mic.
Zicând acestea, ridică lada pe umeri și o porni pe drumul întoarcerii. Când ajunse acasă. Îi spuse soției:
— Am întâlnit vrăbiuța și m-am ales cu un dar. Având de ales între un cufăr mare și unul mic, l-am preferat pe ăsta mititel.
Și zicând acestea, deschise lădița. Ei bine, oameni buni, ce credeți că era înăuntru? Numai monede de aur, lingouri de aur și argint și câte și mai câte alte bijuterii de preț!
Surpriza de început a femeii se transformă curând într-o furie lacomă:
— Dacă aș fi fost eu în locul tău, aș fi luat cufărul cel mare, zise ea cu reproș.
Ziua următoare plecă la munte să-i facă o vizită vrăbiuței, după ce află din fir-a-păr locul unde își avea culcușul.
— Unde e casa vrăbiuței? Unde e casa vrăbiuței?
Tot repetând întrebarea, deși știa bine răspunsul, ajunse în crângul de bambus.
— Draga mea, vrăbiuță! Iată, am venit și eu să te văd, zise baba mieroasă de cum ajunse la casa vrăbiuței.
— Bine ai venit, bătrânico! îi ură vrăbiuța.
Familia vrăbiuței o primi cu o masă îmbelșugată, cu dansuri și muzică, întocmai cum făcuseră și cu moșul ei. Când veni vremea plecării, îi aduseră și ei dinainte două cufere, unul mare și unul mic, și-i spuseră să aleagă după pofta inimii.
— Dacă e așa, zise baba, am să-l aleg pe cel mai mare.
Cu ajutorul vrăbiuțelor, săltă cufărul pe umeri și o porni la vale. Pe drumul de întoarcere o rodea cumplit întrebarea: ce anume o fi în cufăr de e așa greu. În cele din urmă învinse curiozitatea. Se opri în drum. Lăsă cufărul jos și deschise capacul. Înăuntru numai șerpi încolăciți, balauri și fantome! Trânti capacul peste arătările gata s-o înghită și, înfricoșată de moarte, o rupse la fugă spre casă cât o țineau picioarele.
Repovestită de George Nicolescu
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 24, 1982 [p. 144- 147]
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
