Podul care șoptește - poveste scurtă japoneză
Citește povestea japoneză în română "Podul care șoptește" despre o fată de 13 ani pe nume Orasu din satul japonez Azuma. Fata era frumoasă ca o floare de vișin abia îmbobocită, iar băieții din satul ei își pierdeau mințile doar când se uitau la ea. În nopțile cu lună, pe lângă casa fetei începu să dea târcoale un tânăr necunoscut, de care fata se îndrăgosti după ceva timp. Într-una din nopți, Orasu îl întrebă pe flăcău cine este și de ce vine în fiecare noapte lângă casa ei. Tânărul îi spuse fetei că a zărit-o o singură dată și de atunci se gândește doar la ea. Băiatul însă nu spuse cine este, așa că într-o noapte prinse o ață de hainele lui și a doua zi de dimineață luă urma aței și ajunse la locul unde trăia băiatul.
Citește povestea japoneză "Podul care șoptește"
Trăia cândva în satul Azuma 1 o fată de vreo 13 ani, pe nume Orasu. Era frumoasă ca o floare de vișin abia îmbobocită. Flăcăii de prin împrejurimi își pierdeau mințile numai uitându-se la ea.
Dar iată că în nopțile cu lună începu să dea târcoale pe lângă casa ei un tânăr necunoscut. La început, Orasu se înroșea toată când îl privea, dar apoi, pe nesimțite, dragostea se cuibări în inima ei. Într-o noapte își vorbiră pentru prima oară.
— Cine ești tu? îl întrebă Orasu. De ce vii în fiecare noapte lângă casa mea?
— Vin de departe, dinspre miazănoapte, răspunse flăcăul. Mi-a fost de ajuns să te zăresc o singură dată și de atunci chipul tău mi se ivește mereu înaintea ochilor, ca și cum mi l-ar fi săpat cineva în suflet cu fierul roșu.
Dar, lucru tare ciudat, străinul venea numai noaptea și nu-și rostise niciodată numele.
Orasu ar fi vrut să afle cine este, și iată ce-i dădu prin minte: prinse pe furiș de viralele flăcăului un ac cu ață lungă, lungă de tot. A doua zi dimineața, firul de ață o călăuzi până la rădăcina unui criptomer uriaș. Acul era înfipt în coaja copacului.
Fata privea înmărmurită și nu-i venea să-și creadă ochilor. Așadar, flăcăul cel frumos nu era altceva decât duhul bătrânului Criptomer…
Întorcându-se acasă, cu ochii în lacrimi, Orasu le povesti părinților nenorocirea ei. Oamenii din sat, aflând minunea, se înspăimântară grozav și hotărâră să taie străvechiul arbore.
Se strânseră câteva sute de inși și se apucară să taie criptomerul. Dar în fiecare noapte așchiile și crengile tăiate peste zi se întorceau la locul lor, lipindu-se la loc de trunchi. Niciun semn de tăiș nu se mai cunoștea pe tulpina criptomerului.
Trecură astfel multe zile. Toți copacii din pădure erau mâhniți de năpasta ce se abătuse asupra puternicului lor stăpânitor. Într-o noapte veniră la el să-l vadă și să se sfătuiască. Chiar și un copăcel pipernicit de pelinariță de la marginea codrului veni. Dar mărețul criptomer îi spuse cu trufie:
Dar iată că în nopțile cu lună începu să dea târcoale pe lângă casa ei un tânăr necunoscut. La început, Orasu se înroșea toată când îl privea, dar apoi, pe nesimțite, dragostea se cuibări în inima ei. Într-o noapte își vorbiră pentru prima oară.
— Cine ești tu? îl întrebă Orasu. De ce vii în fiecare noapte lângă casa mea?
— Vin de departe, dinspre miazănoapte, răspunse flăcăul. Mi-a fost de ajuns să te zăresc o singură dată și de atunci chipul tău mi se ivește mereu înaintea ochilor, ca și cum mi l-ar fi săpat cineva în suflet cu fierul roșu.
Dar, lucru tare ciudat, străinul venea numai noaptea și nu-și rostise niciodată numele.
Orasu ar fi vrut să afle cine este, și iată ce-i dădu prin minte: prinse pe furiș de viralele flăcăului un ac cu ață lungă, lungă de tot. A doua zi dimineața, firul de ață o călăuzi până la rădăcina unui criptomer uriaș. Acul era înfipt în coaja copacului.
Fata privea înmărmurită și nu-i venea să-și creadă ochilor. Așadar, flăcăul cel frumos nu era altceva decât duhul bătrânului Criptomer…
Întorcându-se acasă, cu ochii în lacrimi, Orasu le povesti părinților nenorocirea ei. Oamenii din sat, aflând minunea, se înspăimântară grozav și hotărâră să taie străvechiul arbore.
Se strânseră câteva sute de inși și se apucară să taie criptomerul. Dar în fiecare noapte așchiile și crengile tăiate peste zi se întorceau la locul lor, lipindu-se la loc de trunchi. Niciun semn de tăiș nu se mai cunoștea pe tulpina criptomerului.
Trecură astfel multe zile. Toți copacii din pădure erau mâhniți de năpasta ce se abătuse asupra puternicului lor stăpânitor. Într-o noapte veniră la el să-l vadă și să se sfătuiască. Chiar și un copăcel pipernicit de pelinariță de la marginea codrului veni. Dar mărețul criptomer îi spuse cu trufie:
— Tu nu ești arbore, ești doar un copăcel amărât. N-ai ce căuta printre noi.
Jignit și mânios, copăcelul le destăinui oamenilor:
— Dacă vreți să-l răpuneți, aruncați în foc tot ce tăiați peste zi din trunchiul criptomerului.
Zile întregi ciopliră sătenii trunchiul bătrânului copac, arzând cu grijă ramurile tăiate, surcelele. În adâncimea tulpinii băteau mereu pene mari de fier. Numai astfel izbutiră să doboare criptomerul.
Hotărâră apoi ca din trunchiul lui să facă un pod pe drumul care ducea la castelul Fukușima. Dar oricât se străduiră, nici vorbă să clintească din loc arborele cel greu. O chemară atunci în ajutor pe Orasu. Fata veni la criptomer și, plecându-și fața către el, îi șopti ceva, încetișor. Deodată, tulpina copacului tresări, ca și cum ar fi răspuns acelor șoapte, apoi se urni supusă din loc.
Oamenii durară din trunchiul criptomerului un pod minunat. Dar tuturor le era frică să treacă peste el, fiindcă în tăcerea nopții, din trunchiul acela vrăjit se ridica un murmur nedeslușit, tânguitor și întristat.
La porunca stăpânului castelului, o aduseră iarăși pe Orasu, înveșmântată în rochie de seară. Fata păși pe pod cu ochii înlăcrimați. Se opri apoi, lipindu-și obrazul de lemnul Criptomerului. Și deodată răsuflarea i se curmă, frumoasa Orasu se prăvăli moartă pe pod.
De atunci oamenii îi spun podul care șoptește.
1 Satul Azuma se află în prefectura Fukusima, în partea de nord-est a insulei Honșiu. Și azi s-a păstrat în acest sat locul unde a fost criptomerul uriaș, și se cânta un cântec despre el. „Podul șoptitor” s-a păstrat până la mijlocul secolului al XIX, când a fost înlocuit cu un dig de pământ.
Jignit și mânios, copăcelul le destăinui oamenilor:
— Dacă vreți să-l răpuneți, aruncați în foc tot ce tăiați peste zi din trunchiul criptomerului.
Zile întregi ciopliră sătenii trunchiul bătrânului copac, arzând cu grijă ramurile tăiate, surcelele. În adâncimea tulpinii băteau mereu pene mari de fier. Numai astfel izbutiră să doboare criptomerul.
Hotărâră apoi ca din trunchiul lui să facă un pod pe drumul care ducea la castelul Fukușima. Dar oricât se străduiră, nici vorbă să clintească din loc arborele cel greu. O chemară atunci în ajutor pe Orasu. Fata veni la criptomer și, plecându-și fața către el, îi șopti ceva, încetișor. Deodată, tulpina copacului tresări, ca și cum ar fi răspuns acelor șoapte, apoi se urni supusă din loc.
Oamenii durară din trunchiul criptomerului un pod minunat. Dar tuturor le era frică să treacă peste el, fiindcă în tăcerea nopții, din trunchiul acela vrăjit se ridica un murmur nedeslușit, tânguitor și întristat.
La porunca stăpânului castelului, o aduseră iarăși pe Orasu, înveșmântată în rochie de seară. Fata păși pe pod cu ochii înlăcrimați. Se opri apoi, lipindu-și obrazul de lemnul Criptomerului. Și deodată răsuflarea i se curmă, frumoasa Orasu se prăvăli moartă pe pod.
De atunci oamenii îi spun podul care șoptește.
1 Satul Azuma se află în prefectura Fukusima, în partea de nord-est a insulei Honșiu. Și azi s-a păstrat în acest sat locul unde a fost criptomerul uriaș, și se cânta un cântec despre el. „Podul șoptitor” s-a păstrat până la mijlocul secolului al XIX, când a fost înlocuit cu un dig de pământ.
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
