Ultimul braț al caracatiței - poveste scurtă japoneză
Citește povestea japoneză pentru copii în română "Ultimul braț al caracatiței" despre un pescar bătrân care trăia împreună cu nevasta lui lângă golful Simoura. De la o vreme, pe bătrân l-au apucat durerile de oase și a căzut la pat. Baba l-a îngrijit cum a putut și ea, dar moșul nu-și revenea deloc. Într-o zi, pescarul i-a zis nevestei că îi e silă de mâncare, dar o caracatiță tot ar mânca, crezând că asta l-ar pune pe picioare. S-a dus baba la malul și s-a uitat printre crăpăturile stâncilor, dar nu a văzut nicio caracatiță. S-a rugat apoi la zei și când a deschis ochii a văzut la picioarele ei, unul din brațele uriașe ale caracatiței.
Citește povestea japoneză "Ultimul braț al caracatiței"
Trăia odinioară, lângă golful Șimoura, un pescar bătrân cu nevasta lui. De la o vreme, pe unchiaș îl încolțiră durerile de oase și căzu la pat. Îl îngriji bătrâna mult timp, cum se cade dar el nici vorbă să se lecuiască. Într-o zi, pescarul spuse:
— Tare mi-e silă de mâncare, nici nu-mi vine să mă uit la ea. Dar niscai carne de caracatiță tot aș mânca. Simt că mi-ar prii și poate că aș mai prinde puteri.
Vremea era ploioasă. Baba luă o umbrelă mare și se duse la malul mării. Se uită ea prin crăpăturile stâncilor, printre pietre, pe unde se ascund caracatițele de obicei, dar nu văzu nimic. Se așeză pe o stâncă înaltă, închise ochii și se rugă fierbinte:
— O! zei prea milostivi, ajutați-mă să prind o caracatiță, ca să-l pot tămădui pe moșul meu.
Când deschise ochii, ce să vadă! Chiar lângă picioarele ei se ivise brațul unei caracatițe uriașe. Plină de bucurie, bătrâna tăie brațul cu un cuțit, îl duse acasă și-l ospătă pentru prima dată de când zăcea bolnav. Bătrânul pescar înghiți cu poftă și parcă, parcă se simțea mai bine.
A doua zi, bătrâna se duse iarăși la scorbura aceea dintre stânci, și din nou caracatița scoase la iveală un braț uriaș. Tăie femeia și brațul acesta, hrănindu-și bărbatul pe săturate.
— Tare mi-e silă de mâncare, nici nu-mi vine să mă uit la ea. Dar niscai carne de caracatiță tot aș mânca. Simt că mi-ar prii și poate că aș mai prinde puteri.
Vremea era ploioasă. Baba luă o umbrelă mare și se duse la malul mării. Se uită ea prin crăpăturile stâncilor, printre pietre, pe unde se ascund caracatițele de obicei, dar nu văzu nimic. Se așeză pe o stâncă înaltă, închise ochii și se rugă fierbinte:
— O! zei prea milostivi, ajutați-mă să prind o caracatiță, ca să-l pot tămădui pe moșul meu.
Când deschise ochii, ce să vadă! Chiar lângă picioarele ei se ivise brațul unei caracatițe uriașe. Plină de bucurie, bătrâna tăie brațul cu un cuțit, îl duse acasă și-l ospătă pentru prima dată de când zăcea bolnav. Bătrânul pescar înghiți cu poftă și parcă, parcă se simțea mai bine.
A doua zi, bătrâna se duse iarăși la scorbura aceea dintre stânci, și din nou caracatița scoase la iveală un braț uriaș. Tăie femeia și brațul acesta, hrănindu-și bărbatul pe săturate.
A treia zi se petrecu la fel, a patra tot așa… Moșului i se făcuse lehamite de carnea de caracatiță, nici că voia să mai audă de ea. Dar vezi că pe babă o prinsese lăcomia căci începu să care la târg hălci mari și cărnoase de caracatiță, numărând de fiecare dată câte i-au mai rămas de tăiat. În sfârșit, caracatiței îi mai rămase un singur braț, cel de pe urmă, dar și pe acela se puteau lua bani!
A opta zi, dis de dimineață, baba se duse grăbită la țărm. Se aplecă peste scorbura dintre stânci și privi în apă… În clipa aceea, în jurul gâtului i se încolăci ca un laț nemilos un braț al caracatiței. Și caracatița o târî pe bătrâna cea lacomă în valurile marii.
Bătrânul pescar o așteptă multă vreme, apoi fu cuprins de neliniște. Merse el cum putu, cu picioarele-i bolnave, până la țărm și iscodi în toate părțile. Dar baba nu se zărea nicăieri. În cele din urmă se târî până la stânci și privi în adânc…
Bătrâna ședea pe fundul mării, ținând deasupra capului umbrela deschisă. Unchiașul strigă:
— Babo, hei, babo, ce faci acolo?!
Neprimind niciun răspuns, se aruncă după ea în valuri și se înecă.
Se zice că și astăzi, primăvara, în timpul refluxului, dacă te uiți bine în acel loc dintre stânci, poți vedea pe fundul apei umbrela nevestei pescarului.
A opta zi, dis de dimineață, baba se duse grăbită la țărm. Se aplecă peste scorbura dintre stânci și privi în apă… În clipa aceea, în jurul gâtului i se încolăci ca un laț nemilos un braț al caracatiței. Și caracatița o târî pe bătrâna cea lacomă în valurile marii.
Bătrânul pescar o așteptă multă vreme, apoi fu cuprins de neliniște. Merse el cum putu, cu picioarele-i bolnave, până la țărm și iscodi în toate părțile. Dar baba nu se zărea nicăieri. În cele din urmă se târî până la stânci și privi în adânc…
Bătrâna ședea pe fundul mării, ținând deasupra capului umbrela deschisă. Unchiașul strigă:
— Babo, hei, babo, ce faci acolo?!
Neprimind niciun răspuns, se aruncă după ea în valuri și se înecă.
Se zice că și astăzi, primăvara, în timpul refluxului, dacă te uiți bine în acel loc dintre stânci, poți vedea pe fundul apei umbrela nevestei pescarului.
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
