Un nume lung - două povești japoneze diferite cu același titlu
Citește două povești japoneze pentru copii în română numite ambele "Un nume lung" în care este vorba despre o femeie care a născut un băiat și cum auzise ea că oamenii care au nume lungi, trăiesc mai mult, a început să se gândească la un nume care să fie cât mai lung. A născocit ea un nume, dar i se părea prea scurt, așa că vreo trei zile la rând femeia s-a tot gândit ce nume să-i dea băiatului. La sfârșitul celor trei zile, femeia născocise un nume lung care-i plăcea, așa că a dat fuga la rude să le spună, dar nu a reușit să zică decât Ceon, pentru că a căzut jos și a murit. Atunci rudele i-au pus băiatului numele NumaiCeon.
Citește povestea japoneză "Călugărul și școlarul"
Care era numele adevărat al lui Numaiceon nimeni nu știa. Cert este, că atunci când se născu pruncul, mama începu să-i născocească numele. Cineva îi spusese că oamenii care au nume lungi trăiesc mult. Și iată, ea începu să născocească un nume lung, cât mai lung. Inventă un nume de două ori mai lung decât al tatălui copilului, dar imediat i se păru că e prea puțin. Îl născoci de șapte ori mai lung, dar tot nu era de-ajuns. Trebuia să se mai gândească. Se gândi ziua și noaptea, și din nou ziua și noaptea, și încă o zi și-o noapte, până își istovi puterile. În sfârșit, compuse un nume așa de lung, cum nu se mai pomenise niciodată pe lume.
Atunci ea se opri bucuroasă și spuse rudelor: Fie ca băiatul meu să se numească „Ceon”, dar abia rosti acest nume că biata femeie muri. Nimeni nu aflase care era numele cel lung născocit de mamă pentru fiul ei.
— Ei, spuseră rudele. Ea a reușit să spună numai „Ceon”. Fie, așadar, ca băiatul să se cheme Numaiceon.
În curând, tatăl lui Numaiceon se însură a doua oară. A doua nevastă născu tot un băiat. Mama vitregă a lui Numaiceon era o femeie puternică și sănătoasă. Cu toate că și ea se gândi trei zile în șir cum să-i născocească fiului ei un nume și mai lung - nu obosi de loc, iar în a patra zi rosti tot numele găsit, până la capăt. Numai că ea nu muri, ci rămase în viață. Iar numele era, într-adevăr, lung, foarte lung.
Iată-l: Oniuda - Koniuda - Mappiranoniuda - Heiraniuda — Seitakanoniuda - Harimanobetta - Heitako - Heitako - Heikanako - Hemetakamato - Iceooghirika - Ceoceoraghirika - Ciooni - Ciooni - Ciobikumi - Ciotarobituni - Naganabițumi - Anaiana - Konaiama - Amoosu - Komoasu - Moosu, moosu - Moosigo - Iasikiandoni - Temmoku - Temmoku - Mokuna, Mokuna - Mokugzoba - Tiavancioosuna - Hihidzo-Eisko…
Cei doi băieți crescuseră împreună și deseori se certau între ei. Fratele mai mic îl necăjea adesea pe cel mare, zicându-i:
— Ah, tu, Numaiceon! Ceon-Ceon! Numai-numai! Numaiceon!
Numaiceon se supără și el și-l necăjea pe fratele cel mic:
— Ah, tu, Oniuda - Koniuda - Hiranida - Seitakanoniuda - Harimanobetto…
Dar, aici limba i se-mpletici, iar când începu din nou să rostească numele fratelui mai mic, acesta era deja departe. Numele era prea lung, și din pricina asta, fratele cel mic era fericit. Ca să-l strigi, trebuia să dispui de mult timp liber. De aceea, când trebuia trimis la cineva, undeva, și pentru ceva, îl chemau pe Numaiceon.
— Numaiceon, adu apă! Numaiceon, adu cărbuni!
Atunci ea se opri bucuroasă și spuse rudelor: Fie ca băiatul meu să se numească „Ceon”, dar abia rosti acest nume că biata femeie muri. Nimeni nu aflase care era numele cel lung născocit de mamă pentru fiul ei.
— Ei, spuseră rudele. Ea a reușit să spună numai „Ceon”. Fie, așadar, ca băiatul să se cheme Numaiceon.
În curând, tatăl lui Numaiceon se însură a doua oară. A doua nevastă născu tot un băiat. Mama vitregă a lui Numaiceon era o femeie puternică și sănătoasă. Cu toate că și ea se gândi trei zile în șir cum să-i născocească fiului ei un nume și mai lung - nu obosi de loc, iar în a patra zi rosti tot numele găsit, până la capăt. Numai că ea nu muri, ci rămase în viață. Iar numele era, într-adevăr, lung, foarte lung.
Iată-l: Oniuda - Koniuda - Mappiranoniuda - Heiraniuda — Seitakanoniuda - Harimanobetta - Heitako - Heitako - Heikanako - Hemetakamato - Iceooghirika - Ceoceoraghirika - Ciooni - Ciooni - Ciobikumi - Ciotarobituni - Naganabițumi - Anaiana - Konaiama - Amoosu - Komoasu - Moosu, moosu - Moosigo - Iasikiandoni - Temmoku - Temmoku - Mokuna, Mokuna - Mokugzoba - Tiavancioosuna - Hihidzo-Eisko…
Cei doi băieți crescuseră împreună și deseori se certau între ei. Fratele mai mic îl necăjea adesea pe cel mare, zicându-i:
— Ah, tu, Numaiceon! Ceon-Ceon! Numai-numai! Numaiceon!
Numaiceon se supără și el și-l necăjea pe fratele cel mic:
— Ah, tu, Oniuda - Koniuda - Hiranida - Seitakanoniuda - Harimanobetto…
Dar, aici limba i se-mpletici, iar când începu din nou să rostească numele fratelui mai mic, acesta era deja departe. Numele era prea lung, și din pricina asta, fratele cel mic era fericit. Ca să-l strigi, trebuia să dispui de mult timp liber. De aceea, când trebuia trimis la cineva, undeva, și pentru ceva, îl chemau pe Numaiceon.
— Numaiceon, adu apă! Numaiceon, adu cărbuni!
Și Numaiceon aducea apă și cărbuni; făcea tot ce i se poruncea, în schimb fratele cel mic făcea numai ce-i trecea prin cap. Chiar și când cel mic era vinovat, tatăl îl certa întotdeauna pe cel mare:
— Numaiceon, vino aici! Ai s-o încasezi!
Iar fratele cel mic scăpa de pedeapsă. Mama se gândea:
„Ce bine că i-am dat fiului meu un nume atât de lung”.
Odată, fratele mai mare se juca cu tovarășii săi de joacă în curte și căzu într-un puț. Tovarășii lui începură să strige:
— Numaiceon a căzut în puț! Numaiceon a căzut în puț!
Imediat au alergat oamenii, au aruncat o frânghie și l-au scos pe Numaiceon din puț.
Mama vitregă se gândi:
„E-adevărat când se spune că cei cu nume scurte sunt nefericiți. Iată, Numaiceon a căzut în puț”.
Dar peste două zile, copiii se jucară din nou în curte, lângă puț. Fratele mai mic sări pe acoperișul puțului și strigă:
— Numaiceon a căzut în puț pentru că are un nume scurt. Numele meu lung, în schimb, îmi aduce fericirea! Eu n-o să cad niciodată în puț. Dar alunecă și se trezi în puț. Tovarășii de joacă alergară să anunțe părinții copilului și începură să strige:
— Grăbiți-vă! Grăbiți-vă! Al dumneavoastră Oniuda - Koniuda - Mappuraniuda - Seitakanoniuda - Harrimanobenkei - (Nu, nu Benkei) - Harrimanobetto, - Heitako - Heitako - Heihanako - Koketaotito - Heketamatito - Henetatoketo…
Atunci ei se încurcară și o luară de la început:
— Grăbiți-vă! Grăbiți-vă! Al dumneavoastră Oniuda-Koniuda…
Aici, din nou, se încurcară și din nou o luară de la capăt, mai îndârjiți:
— Grăbiți-vă! Grăbiți-vă! Al dumneavoastră Oniuda - Koniuda…
Dar un băiat strigă:
— Nu e bine! Nu e bine! Am uitat partea din mijloc!
Și iarăși o luară de la început:
— Al dumneavoastră…
Deodată tăcură, se odihniră puțin. Și începură din nou: Iceogirika - Ceoceoragirika - Ceooni - Ceooni - Ciobikuni - Ciotarobițuni - Naganobițuni - Anioma - Konainma - Amoosu - Komoosu - Moosu, moosu - Moosigo - Temmaku - Temmaku - Mokuna, mokuna - Mokudzaba - Tiavanceosuna - Hidizo-Eisko a căzut în puț!
Auzind strigătul lor, părinții luară iute o funie și se-ndreptară spre puț: băiatul lor, cu numele cel lung, cât pe ce să nu-l mai găsească viu!
Repovestită de George Sâmpetrean
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 25, 1983 [p. 194-197]
— Numaiceon, vino aici! Ai s-o încasezi!
Iar fratele cel mic scăpa de pedeapsă. Mama se gândea:
„Ce bine că i-am dat fiului meu un nume atât de lung”.
Odată, fratele mai mare se juca cu tovarășii săi de joacă în curte și căzu într-un puț. Tovarășii lui începură să strige:
— Numaiceon a căzut în puț! Numaiceon a căzut în puț!
Imediat au alergat oamenii, au aruncat o frânghie și l-au scos pe Numaiceon din puț.
Mama vitregă se gândi:
„E-adevărat când se spune că cei cu nume scurte sunt nefericiți. Iată, Numaiceon a căzut în puț”.
Dar peste două zile, copiii se jucară din nou în curte, lângă puț. Fratele mai mic sări pe acoperișul puțului și strigă:
— Numaiceon a căzut în puț pentru că are un nume scurt. Numele meu lung, în schimb, îmi aduce fericirea! Eu n-o să cad niciodată în puț. Dar alunecă și se trezi în puț. Tovarășii de joacă alergară să anunțe părinții copilului și începură să strige:
— Grăbiți-vă! Grăbiți-vă! Al dumneavoastră Oniuda - Koniuda - Mappuraniuda - Seitakanoniuda - Harrimanobenkei - (Nu, nu Benkei) - Harrimanobetto, - Heitako - Heitako - Heihanako - Koketaotito - Heketamatito - Henetatoketo…
Atunci ei se încurcară și o luară de la început:
— Grăbiți-vă! Grăbiți-vă! Al dumneavoastră Oniuda-Koniuda…
Aici, din nou, se încurcară și din nou o luară de la capăt, mai îndârjiți:
— Grăbiți-vă! Grăbiți-vă! Al dumneavoastră Oniuda - Koniuda…
Dar un băiat strigă:
— Nu e bine! Nu e bine! Am uitat partea din mijloc!
Și iarăși o luară de la început:
— Al dumneavoastră…
Deodată tăcură, se odihniră puțin. Și începură din nou: Iceogirika - Ceoceoragirika - Ceooni - Ceooni - Ciobikuni - Ciotarobițuni - Naganobițuni - Anioma - Konainma - Amoosu - Komoosu - Moosu, moosu - Moosigo - Temmaku - Temmaku - Mokuna, mokuna - Mokudzaba - Tiavanceosuna - Hidizo-Eisko a căzut în puț!
Auzind strigătul lor, părinții luară iute o funie și se-ndreptară spre puț: băiatul lor, cu numele cel lung, cât pe ce să nu-l mai găsească viu!
Repovestită de George Sâmpetrean
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 25, 1983 [p. 194-197]
Sfârșit
Povestea Un nume lung - versiunea a doua
Trăiau cândva pe lume un bărbat cu femeia lui. Într-o una zi li se născu un fecior. Tânăra mamă se bucură nespus și se gândi pe dată să-i găsească pruncului un nume frumos feciorului ca și viața să-i fie frumoasă, asemenea numelui.
Cugetă ea trei zile și trei nopți la rând, se frământă, își scormoni mintea, dar între timp o boală nemiloasă îi curmă firul vieții și, dându-și duhul, abia mai izbuti să șoptească:
— O, în sfârșit l-am aflat! Numiți-l Cioon…
Dar nu mai putu să-și termine vorba și copilul rămase cu numele rostit doar pe jumătate. Plin de mâhnire, dar nevoit să împlinească dorința răposatei, tatăl îl numi pe băiat Numai Cioon.
Nu peste multă vreme, tatăl lui Cioon se însură din nou. Nevasta de-a doua aduse și ea pe lume un fiu.
Cineva își șoptise mamei, în mare taină, că dacă îi va da copilului un nume scurt, atunci viața lui va fi scurtă. Iar dimpotrivă, cu cât va fi numele mai lung, cu-atât viața îi va fi mai lungă și mai fericită. Se hotărî, așadar, să-i găsească băiatului un nume lung, lung de tot ca să trăiască mult și să aibă parte de noroc. Se gândi ea, se tot gândi, și după multă bătaie de cap, iată ce nume nemaivăzut născoci: Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Dolofan, Bonza-Care-Se-Scaldă-n-Bani, Bonza-Prostuțul, Bonza-Nu-Știu-Cum-Să-i-Mai-Zic, Bonza-Bogatul-Răsbogatul-Mai-Bogat-Ca-Toți, Ceașca-Și-Ceainicul, Viteazul-Năzdrăvan, Muntele-de-Argint, Să-Se-Numească-într-unfel, Să-Se-Numească-Oricum-Și-Așa-Și-Pe-Dineolo-Și-Tot-Așa-Și-Plu-Pe-Munte, Acoperiș-Pe-Templu, Brad-Pe-Acoperiș, Lună-Deasupra-Bradului, Hei-Hei-Crești-Mai-Repede, Eisuke!”
Decum crescură mai mărișori cei doi frați, începură să se certe între ei. Plin de răutate prâslea îl necăjea întruna pe fratele cel mare, făcându-i fel de fel de șotii. Apoi se depărta grabnic și începea să-l ațâțe, batjocorindu-l pentru numele lui ce scurt:
— Cioon-Cioon, Numai Cioon! Cioon-Cioon, Numai Cioon!
Ieșindu-și din fire, Cioon încerca la rândul său să-l ia în râs pentru numele lui nemaipomenit de lung și începea să strige pe nerăsuflate:
— Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Grăsuț, Bonza-Cel-Care-Se-Spală… Ba nu, nu, așa! Bonza-Care-Bonzăie… Ptiu, fir-ai afurisit cu numele tău!
I se împleticea limba și i se suia sângele la cap de supărare, astfel încât niciodată nu izbutea să-i spună numele până la capăt. Iar între timp, frățiorul își lua tălpășița…!
De câte ori tatăl avea nevoie de vreun ajutor, îl striga, firește, pe băiatul cel mare, fiindcă numele acestuia era mai ușor de rostit:
— Cioon, fă aia! Cioon, fă ailaltă!
Cugetă ea trei zile și trei nopți la rând, se frământă, își scormoni mintea, dar între timp o boală nemiloasă îi curmă firul vieții și, dându-și duhul, abia mai izbuti să șoptească:
— O, în sfârșit l-am aflat! Numiți-l Cioon…
Dar nu mai putu să-și termine vorba și copilul rămase cu numele rostit doar pe jumătate. Plin de mâhnire, dar nevoit să împlinească dorința răposatei, tatăl îl numi pe băiat Numai Cioon.
Nu peste multă vreme, tatăl lui Cioon se însură din nou. Nevasta de-a doua aduse și ea pe lume un fiu.
Cineva își șoptise mamei, în mare taină, că dacă îi va da copilului un nume scurt, atunci viața lui va fi scurtă. Iar dimpotrivă, cu cât va fi numele mai lung, cu-atât viața îi va fi mai lungă și mai fericită. Se hotărî, așadar, să-i găsească băiatului un nume lung, lung de tot ca să trăiască mult și să aibă parte de noroc. Se gândi ea, se tot gândi, și după multă bătaie de cap, iată ce nume nemaivăzut născoci: Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Dolofan, Bonza-Care-Se-Scaldă-n-Bani, Bonza-Prostuțul, Bonza-Nu-Știu-Cum-Să-i-Mai-Zic, Bonza-Bogatul-Răsbogatul-Mai-Bogat-Ca-Toți, Ceașca-Și-Ceainicul, Viteazul-Năzdrăvan, Muntele-de-Argint, Să-Se-Numească-într-unfel, Să-Se-Numească-Oricum-Și-Așa-Și-Pe-Dineolo-Și-Tot-Așa-Și-Plu-Pe-Munte, Acoperiș-Pe-Templu, Brad-Pe-Acoperiș, Lună-Deasupra-Bradului, Hei-Hei-Crești-Mai-Repede, Eisuke!”
Decum crescură mai mărișori cei doi frați, începură să se certe între ei. Plin de răutate prâslea îl necăjea întruna pe fratele cel mare, făcându-i fel de fel de șotii. Apoi se depărta grabnic și începea să-l ațâțe, batjocorindu-l pentru numele lui ce scurt:
— Cioon-Cioon, Numai Cioon! Cioon-Cioon, Numai Cioon!
Ieșindu-și din fire, Cioon încerca la rândul său să-l ia în râs pentru numele lui nemaipomenit de lung și începea să strige pe nerăsuflate:
— Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Grăsuț, Bonza-Cel-Care-Se-Spală… Ba nu, nu, așa! Bonza-Care-Bonzăie… Ptiu, fir-ai afurisit cu numele tău!
I se împleticea limba și i se suia sângele la cap de supărare, astfel încât niciodată nu izbutea să-i spună numele până la capăt. Iar între timp, frățiorul își lua tălpășița…!
De câte ori tatăl avea nevoie de vreun ajutor, îl striga, firește, pe băiatul cel mare, fiindcă numele acestuia era mai ușor de rostit:
— Cioon, fă aia! Cioon, fă ailaltă!
Toată treaba o făcea numai Cioon. Pentru poznele lui copilărești, bietul Cioon își primea numaidecât pedeapsa:
— Hei, Cioon ia vino încoace să te urechez! Na, să mai faci și altădată, blestematule!
Când fratele cel mic făcea vreo boroboață, tatăl începea să-l strige ca să-i dea chelfăneala cuvenită:
— Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Umflat, Bonza-Care-Face-Baie… Na c-am încurcat-o!
Obosit și mânios, omul ofta și dădea din mâini a lehamite, lăsându-se păgubaș.
Iar maică-sa nu mai putea de bucurie: „Ce bine că i-am găsit fiului meu un nume atât de lung!”
Odată, din nebăgare de seamă, jucându-se prin curte cu ceilalți copii, Numai-Cioon căzu în fântână.
Copiii începură să strige speriați:
— Săriți, Cioon. A căzut în fântână! Ajutor, Numai-Cioon a căzut în fântână!
Dădură fuga, unii cu scara, alții cu frânghia, și-l scoaseră pe Cioon din fântână.
Iar mama vitregă se gândea: „Așadar, nu m-a mințit cine mi-a spus că un copil cu nume scurt n-are zile multe. L-au scos din fântână mai mult mort decât viu. Gata-gata să se prăpădească.”
Peste câteva zile, copiii se jucau iarăși prin curte, în jurul fântânii. Eisuke-Nume lung începu să se laude:
— Ascultați ce vă spun, Cioon a căzut în fântână fiindcă are un nume prea scurt. Eu însă joc cât vreau și cum vreau, n-o să pățesc nimic, fiindcă am un nume lung și sunt tare norocos.
Nu sfârși bine vorba, că se aplecă peste ghizduri și întinzându-se după ciutură, bâldâbâc ca un bolovan. Înspăimântați, copiii dădură buzna în casă, după ajutor. Începură să strige pe:
— De data asta Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Rotofei, Bonza-Prostălăul… Ba nu, nu-i așa! Bonza-Nu-Știu-Cum-Îl-Mai-Cheamă, Bonza-Întoarce-Banii-Cu-Lopata… Așa o fi oare? Bogătașul-Bogătașilor-Putred-De
Bogat… Adică nu… Cel-Mai-Răsbogat-Dintre… Na. C-am uitat! Vai, ce nenorocire!
Se încurcaseră de-a binelea. Se uitau unii la alții, îndemnându-se buimaci:
— Cum e mai departe? Parcă Lingura-Și-Strachina… Ba nu, Perna-Și-Plapoma… Binișor! Stați s-o luăm de la început… Piulița-Și-Pisălogul? Aduceți-vă odată aminte, ce naiba! Aha! Ceașca-Și-Ceainicul. Iar pe urmă? Căpetenia-Vitejilor… Ba nu. Năzdrăvanul-Cel-Mare-Care-Bea-Ceai… Nici pomeneală… Bea-Vinul -Ca-Apa… Parcă așa era… Dar mai era ceva cu un munte… Aha!… Uncheașul-Cu-Păr-Argintiu-De-Sub-Munte… Ba parcă nu… Moșneagul-Strălucitor-Ca-Muntele-De-Gros, Să-Se-Cheme-Așa-Și-Altminteri-Cine-Știe-Cum-Ba-Așa-Ba-Altfel… Uf, greu mai e de ținut minte… Stă-Casa-Pe-Deal, Paie-Vechi-Pe-Acoperiș, Pe-Paie-Motanul-Pândește-Șoarecele, Șoarecele-Ti-pa-Tipa… Aoleu, ni s-a încâlcit limba… Hei, veniți repede, Eisuke a căzut în fântână!
Dădură fuga cu toții să-l scoată, dar era prea târziu:
— Eisuke-Nume lung pierise înecat.
— Hei, Cioon ia vino încoace să te urechez! Na, să mai faci și altădată, blestematule!
Când fratele cel mic făcea vreo boroboață, tatăl începea să-l strige ca să-i dea chelfăneala cuvenită:
— Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Umflat, Bonza-Care-Face-Baie… Na c-am încurcat-o!
Obosit și mânios, omul ofta și dădea din mâini a lehamite, lăsându-se păgubaș.
Iar maică-sa nu mai putea de bucurie: „Ce bine că i-am găsit fiului meu un nume atât de lung!”
Odată, din nebăgare de seamă, jucându-se prin curte cu ceilalți copii, Numai-Cioon căzu în fântână.
Copiii începură să strige speriați:
— Săriți, Cioon. A căzut în fântână! Ajutor, Numai-Cioon a căzut în fântână!
Dădură fuga, unii cu scara, alții cu frânghia, și-l scoaseră pe Cioon din fântână.
Iar mama vitregă se gândea: „Așadar, nu m-a mințit cine mi-a spus că un copil cu nume scurt n-are zile multe. L-au scos din fântână mai mult mort decât viu. Gata-gata să se prăpădească.”
Peste câteva zile, copiii se jucau iarăși prin curte, în jurul fântânii. Eisuke-Nume lung începu să se laude:
— Ascultați ce vă spun, Cioon a căzut în fântână fiindcă are un nume prea scurt. Eu însă joc cât vreau și cum vreau, n-o să pățesc nimic, fiindcă am un nume lung și sunt tare norocos.
Nu sfârși bine vorba, că se aplecă peste ghizduri și întinzându-se după ciutură, bâldâbâc ca un bolovan. Înspăimântați, copiii dădură buzna în casă, după ajutor. Începură să strige pe:
— De data asta Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toți-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Rotofei, Bonza-Prostălăul… Ba nu, nu-i așa! Bonza-Nu-Știu-Cum-Îl-Mai-Cheamă, Bonza-Întoarce-Banii-Cu-Lopata… Așa o fi oare? Bogătașul-Bogătașilor-Putred-De
Bogat… Adică nu… Cel-Mai-Răsbogat-Dintre… Na. C-am uitat! Vai, ce nenorocire!
Se încurcaseră de-a binelea. Se uitau unii la alții, îndemnându-se buimaci:
— Cum e mai departe? Parcă Lingura-Și-Strachina… Ba nu, Perna-Și-Plapoma… Binișor! Stați s-o luăm de la început… Piulița-Și-Pisălogul? Aduceți-vă odată aminte, ce naiba! Aha! Ceașca-Și-Ceainicul. Iar pe urmă? Căpetenia-Vitejilor… Ba nu. Năzdrăvanul-Cel-Mare-Care-Bea-Ceai… Nici pomeneală… Bea-Vinul -Ca-Apa… Parcă așa era… Dar mai era ceva cu un munte… Aha!… Uncheașul-Cu-Păr-Argintiu-De-Sub-Munte… Ba parcă nu… Moșneagul-Strălucitor-Ca-Muntele-De-Gros, Să-Se-Cheme-Așa-Și-Altminteri-Cine-Știe-Cum-Ba-Așa-Ba-Altfel… Uf, greu mai e de ținut minte… Stă-Casa-Pe-Deal, Paie-Vechi-Pe-Acoperiș, Pe-Paie-Motanul-Pândește-Șoarecele, Șoarecele-Ti-pa-Tipa… Aoleu, ni s-a încâlcit limba… Hei, veniți repede, Eisuke a căzut în fântână!
Dădură fuga cu toții să-l scoată, dar era prea târziu:
— Eisuke-Nume lung pierise înecat.
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
