Preotul, Doctorul și dansatorul pe sârmă în iad - poveste japoneză
Citește basmul japonez "Preotul, Doctorul și dansatorul pe sârmă în iad" despre un dansator pe sârmă care la un spectacol căzuse de pe sârmă și murise. Tot în același timp, murise și un doctor de la o răceală gravă și un preot care se înecase cu o plăcintă la un praznic. Acum, cei trei se înfățișară în fața stăpânitorului iadului, înfricoșătorul prinț Emma. Cei trei încercară să spună pe rând, cât de buni au fost ei în viață și câte bucurii au adus oamenilor, meritând astfel să ajungă în rai, dar prințul întunericului, îi trimise pe toți trei în iad să fie fierți într-un cazan. Dansatorul și doctorul s-au speriat cumplit, dar preotul îi liniști spunându-le că are el o metodă prin care să scape din cazan.
Citește povestea japoneză "Preotul, Doctorul și dansatorul pe sârmă în iad"
E o întâmplare veche de tot.
Zice-se că odată, la praznicul zeiței Kannon, în satul Mațuio, un dansator pe sârmă își arăta măiestria dinaintea unei mulțimi de gură-cască. Deodată, cine știe din ce pricină, dansatorul lunecă de pe sârmă și, din căzătură, muri.
Cam tot pe-atunci se prăpădise de răceală și doctorul din partea locului.
Odată cu el porni către lumea cealaltă și un preot care se înecase cu o plăcintă de orez, la praznicul dat în cinstea zeului protector al vetrelor din bucătărie.
Tustrei se înfățișară la județ înaintea stăpânitorului iadului, înfricoșătorul prinț Emma 1. Cuvântă dansatorul:
— Atotmilostivule stăpân al nostru Emma, în lumea pământească am fost un acrobat fără pereche de iscusit și le-am adus oamenilor numai bucurii. Trimite-mă, așadar, în grădinile paradisului, acolo e locul meu.
— Minți cu nerușinare! În toată viața ta n-ai arătat vreo scamatorie mai nouă. Ai lucrat după tipicul vechi, și încă fără nicio îndemânare. Ai luat banii oamenilor de pomană. Mergi în iad!
Al doilea grăi doctorul:
— Stăpâne al nostru, Emma, cât am trăit pe pământ, am făcut mult bine. Eu lecuiam oamenii de boli. Nu se afla medic mai priceput decât mine. Trimite-mă deci în raiul cel luminos.
— Minți de îngheață apele, vraci nenorocit! tună prințul Emma. Tu n-ai fost în stare măcar să recunoști ca lumea vreo boală, darmite s-o tămăduiești. Dădeai leacuri fără niciun folos. Hei, câți bani ai luat tu pe degeaba și câți oameni ai trimis pe lumea cealaltă… Mergi în iadul cel necruțător!
Veni și rândul preotului:
— Preaputernice prinț Emma, eu, în viața mea pământească, grăiam cu zeii, înduplecând prin rugăciuni și jertfe. Ascultându-mă, zeii își revărsau mila lor asupra oamenilor. Nu se află merit mai mare ca al meu. Cu adevărat eu trebuie să merg în rai!
— Vai ție! Tu ești cel mai rău dintre nemernicit și mincinoșii ăștia! strigă prințul furios. Toată viața i-ai înșelat pe oameni, învățându-i la fel de fel de prostii. I-ai deprins să se închine la talismane și să rostească descântece neroade. Chipurile ca să alunge zeii cei răi, care seamănă bolile. Ai luat banii oamenilor pe nedrept. Cară-te în iad!
Ce să facă, sărmanii? Porniră tustrei către iad. Poruncile prințului ajunseseră înainte lor la locul de caznă. Dracii îi duseră dinaintea unui cazan mare, plin cu apă clocotită.
Un diavol fioros răcni la ei:
— Haide, intrați mai repede în cazan! Trebuie să pun capacul și să vă dau în fiert.
Doctorul și dansatorul pe sârmă o sfecliră:
— Gata, ne-a sosit pieirea! Cum scăpăm noi din beleaua asta?
Însă preotul le spuse liniștit:
— Nu vă pierdeți cumpătul. Lăsați pe mine, știu eu un mijloc bun împotriva focului și gerului din iad.
Și începu să bolborosească un descântec. După care intrară toți trei în cazan și, minune, începuse să se răcească.
— O, ce plăcut e! strigară. Apa e numai bună de scăldat. Ei, tu, bot de drac, mai pune lemne pe foc!
Se înveseliseră grozav și se zbenguiau în apa călduță. Dracilor mai să le vină rău de ciudă.
— Ajungă-vă, păcătoșilor! Cât o să vă mai desfătați voi în cazanul ăsta? Stați că întețim focul!
Începură să pună lemne pe foc. Cărară buturugi cu brațul și cu spinarea, grămezi întregi. Era tot ce se putea arde pe-acolo, prin iad, dar cazanul nu voia să fiarbă.
Alergară să-l înștiințeze pe prințul Emma.
— Ei, bine, se înfurie stăpânul infernului, scoateți-i din cazan și trimiteți-i pe muntele săbiilor!
Dracii îi mânară așa, goi-goluți, către muntele cel înalt. Muntele acesta, de la poale până în vârf, era împănat cu săbii ascuțite, ale căror lame străluceau ca niște flăcări roșii crâncene, greu de îndurat…
Zice-se că odată, la praznicul zeiței Kannon, în satul Mațuio, un dansator pe sârmă își arăta măiestria dinaintea unei mulțimi de gură-cască. Deodată, cine știe din ce pricină, dansatorul lunecă de pe sârmă și, din căzătură, muri.
Cam tot pe-atunci se prăpădise de răceală și doctorul din partea locului.
Odată cu el porni către lumea cealaltă și un preot care se înecase cu o plăcintă de orez, la praznicul dat în cinstea zeului protector al vetrelor din bucătărie.
Tustrei se înfățișară la județ înaintea stăpânitorului iadului, înfricoșătorul prinț Emma 1. Cuvântă dansatorul:
— Atotmilostivule stăpân al nostru Emma, în lumea pământească am fost un acrobat fără pereche de iscusit și le-am adus oamenilor numai bucurii. Trimite-mă, așadar, în grădinile paradisului, acolo e locul meu.
— Minți cu nerușinare! În toată viața ta n-ai arătat vreo scamatorie mai nouă. Ai lucrat după tipicul vechi, și încă fără nicio îndemânare. Ai luat banii oamenilor de pomană. Mergi în iad!
Al doilea grăi doctorul:
— Stăpâne al nostru, Emma, cât am trăit pe pământ, am făcut mult bine. Eu lecuiam oamenii de boli. Nu se afla medic mai priceput decât mine. Trimite-mă deci în raiul cel luminos.
— Minți de îngheață apele, vraci nenorocit! tună prințul Emma. Tu n-ai fost în stare măcar să recunoști ca lumea vreo boală, darmite s-o tămăduiești. Dădeai leacuri fără niciun folos. Hei, câți bani ai luat tu pe degeaba și câți oameni ai trimis pe lumea cealaltă… Mergi în iadul cel necruțător!
Veni și rândul preotului:
— Preaputernice prinț Emma, eu, în viața mea pământească, grăiam cu zeii, înduplecând prin rugăciuni și jertfe. Ascultându-mă, zeii își revărsau mila lor asupra oamenilor. Nu se află merit mai mare ca al meu. Cu adevărat eu trebuie să merg în rai!
— Vai ție! Tu ești cel mai rău dintre nemernicit și mincinoșii ăștia! strigă prințul furios. Toată viața i-ai înșelat pe oameni, învățându-i la fel de fel de prostii. I-ai deprins să se închine la talismane și să rostească descântece neroade. Chipurile ca să alunge zeii cei răi, care seamănă bolile. Ai luat banii oamenilor pe nedrept. Cară-te în iad!
Ce să facă, sărmanii? Porniră tustrei către iad. Poruncile prințului ajunseseră înainte lor la locul de caznă. Dracii îi duseră dinaintea unui cazan mare, plin cu apă clocotită.
Un diavol fioros răcni la ei:
— Haide, intrați mai repede în cazan! Trebuie să pun capacul și să vă dau în fiert.
Doctorul și dansatorul pe sârmă o sfecliră:
— Gata, ne-a sosit pieirea! Cum scăpăm noi din beleaua asta?
Însă preotul le spuse liniștit:
— Nu vă pierdeți cumpătul. Lăsați pe mine, știu eu un mijloc bun împotriva focului și gerului din iad.
Și începu să bolborosească un descântec. După care intrară toți trei în cazan și, minune, începuse să se răcească.
— O, ce plăcut e! strigară. Apa e numai bună de scăldat. Ei, tu, bot de drac, mai pune lemne pe foc!
Se înveseliseră grozav și se zbenguiau în apa călduță. Dracilor mai să le vină rău de ciudă.
— Ajungă-vă, păcătoșilor! Cât o să vă mai desfătați voi în cazanul ăsta? Stați că întețim focul!
Începură să pună lemne pe foc. Cărară buturugi cu brațul și cu spinarea, grămezi întregi. Era tot ce se putea arde pe-acolo, prin iad, dar cazanul nu voia să fiarbă.
Alergară să-l înștiințeze pe prințul Emma.
— Ei, bine, se înfurie stăpânul infernului, scoateți-i din cazan și trimiteți-i pe muntele săbiilor!
Dracii îi mânară așa, goi-goluți, către muntele cel înalt. Muntele acesta, de la poale până în vârf, era împănat cu săbii ascuțite, ale căror lame străluceau ca niște flăcări roșii crâncene, greu de îndurat…
— De-aicea chiar că nu se mai află scăpare! se văicăriră îngroziți preotul și doctorul.
— Ba da, se află, le răspunse dansatorul pe sârmă. Lăsați pe mine, că vă scot eu la liman.
Îl aburcă pe preot pe umărul drept, pe cel stâng îl sui pe doctor și începu să cânte voios:
„Isanosî, hei!
Sus, pe umăr, hopa,
Se cocoaţă popa!
Doctorul, și el,
Șade copăcel…
Isanosî, hei!
Acrobatul zboară,
Povara-i ușoară!”
Începu apoi să sară cu sprinteneală peste săbii: Hop-țop! Hop-țop! de parcă ar fi fost o joacă de copil. Ajunseră la iuțeală până în vârf. Acolo se opriră tustrei și începură să privească minunându-se:
— Ia uitați-vă ce frumos e în partea aia!
— Ba nu. Mai bine priviți într-acolo…
— O, ce priveliște încântătoare!
Diavolii scrâșniră din dinți de supărare și deteră fuga la prințul Emma să se jeluiască.
— Dacă-i pe-așa, las’ c-o să-mi cunoască ei îndată puterea nemernicii! spuse prințul. Aduceți-i la mine. Mă răfuiesc cu ei cât ai clipi.
Dracii îi înșfăcară pe preot, pe medic și pe dansator, ducându-i cu de-a sila înaintea cruntului stăpânitor.
— V-ați pus de gând să ne luați în batjocură, secăturilor? O să vă înghit pe toți, chiar! urlă prințul, deschizându-și botul uriaș și înspăimântător ca o gură de vulcan.
Niciuna nici două, doctorul, zdup, în gura căscată, mai ager ca o broască. Până să-l înșface dinții cei ascuțiți, el și ajunsese în burta tartorului.
„Se pare că pe-ăsta l-am înghițit întreg” își zise prințul, deschizând gura a doua oară.
Ceea, dansatorul, țuști, în gâtlejul lui. Fălcile lui Emma clănțăniră iarăși în gol. „Ia te uită am înghițit nemestecat!”
Dar îndată ce deschise din nou botul, popa luneca printre colții lui ca o zvârlugă.
Cei trei se întâlniră în burta prințului.
— Acuma suntem pierduți de-a binelea, spuseră cu tristețe preotul și dansatorul.
— Voi m-ați scăpat de două ori, acum e rândul meu, le răspunse doctorul. Nu vă pierdeți cu firea, vă scot eu din impas.
Dintr-o cutiuță scoase cu două degete oleacă de praf și începu să-l presare în toate părțile. Măruntaiele prințului prinseră să se zvârcolească și se stârniră vârtejuri ca de furtună. Vâj zbură dansatorul. Viuuu! ieși zburând din pântece și preotul. Te pomenești că rămân singur pe-aici se sperie doctorul și deșertă din cutie tot praful. Prințul începu să urle îngrozitor. Vijelia din burta lui se dezlănțui mai amarnică și doctorul zbură afară mai ușor ca un fulg.
— Alungați-i mai repede de-aici! răcni prințul Emma către diavoli. Să plece înapoi, pe pământ! Tu, dansatorule, du-te să te legeni din nou pe sârma ta. Tu, preotule, înapoiază-te la templul tău, să îndrugi rugăciuni. Iar tu, vraciule, chinuie-ți mai departe bolnavii, că pe mine m-ați chinuit destul…
Și astfel, preotul, doctorul și dansatorul pe sârmă se întoarseră nevătămați pe pământ.
1 Emma - judecător suprem, stăpân al tenebrelor.
— Ba da, se află, le răspunse dansatorul pe sârmă. Lăsați pe mine, că vă scot eu la liman.
Îl aburcă pe preot pe umărul drept, pe cel stâng îl sui pe doctor și începu să cânte voios:
„Isanosî, hei!
Sus, pe umăr, hopa,
Se cocoaţă popa!
Doctorul, și el,
Șade copăcel…
Isanosî, hei!
Acrobatul zboară,
Povara-i ușoară!”
Începu apoi să sară cu sprinteneală peste săbii: Hop-țop! Hop-țop! de parcă ar fi fost o joacă de copil. Ajunseră la iuțeală până în vârf. Acolo se opriră tustrei și începură să privească minunându-se:
— Ia uitați-vă ce frumos e în partea aia!
— Ba nu. Mai bine priviți într-acolo…
— O, ce priveliște încântătoare!
Diavolii scrâșniră din dinți de supărare și deteră fuga la prințul Emma să se jeluiască.
— Dacă-i pe-așa, las’ c-o să-mi cunoască ei îndată puterea nemernicii! spuse prințul. Aduceți-i la mine. Mă răfuiesc cu ei cât ai clipi.
Dracii îi înșfăcară pe preot, pe medic și pe dansator, ducându-i cu de-a sila înaintea cruntului stăpânitor.
— V-ați pus de gând să ne luați în batjocură, secăturilor? O să vă înghit pe toți, chiar! urlă prințul, deschizându-și botul uriaș și înspăimântător ca o gură de vulcan.
Niciuna nici două, doctorul, zdup, în gura căscată, mai ager ca o broască. Până să-l înșface dinții cei ascuțiți, el și ajunsese în burta tartorului.
„Se pare că pe-ăsta l-am înghițit întreg” își zise prințul, deschizând gura a doua oară.
Ceea, dansatorul, țuști, în gâtlejul lui. Fălcile lui Emma clănțăniră iarăși în gol. „Ia te uită am înghițit nemestecat!”
Dar îndată ce deschise din nou botul, popa luneca printre colții lui ca o zvârlugă.
Cei trei se întâlniră în burta prințului.
— Acuma suntem pierduți de-a binelea, spuseră cu tristețe preotul și dansatorul.
— Voi m-ați scăpat de două ori, acum e rândul meu, le răspunse doctorul. Nu vă pierdeți cu firea, vă scot eu din impas.
Dintr-o cutiuță scoase cu două degete oleacă de praf și începu să-l presare în toate părțile. Măruntaiele prințului prinseră să se zvârcolească și se stârniră vârtejuri ca de furtună. Vâj zbură dansatorul. Viuuu! ieși zburând din pântece și preotul. Te pomenești că rămân singur pe-aici se sperie doctorul și deșertă din cutie tot praful. Prințul începu să urle îngrozitor. Vijelia din burta lui se dezlănțui mai amarnică și doctorul zbură afară mai ușor ca un fulg.
— Alungați-i mai repede de-aici! răcni prințul Emma către diavoli. Să plece înapoi, pe pământ! Tu, dansatorule, du-te să te legeni din nou pe sârma ta. Tu, preotule, înapoiază-te la templul tău, să îndrugi rugăciuni. Iar tu, vraciule, chinuie-ți mai departe bolnavii, că pe mine m-ați chinuit destul…
Și astfel, preotul, doctorul și dansatorul pe sârmă se întoarseră nevătămați pe pământ.
1 Emma - judecător suprem, stăpân al tenebrelor.
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
