Frumoasa din oglindă - poveste scurtă japoneză
Citește povestea japoneză în română "Frumoasa din oglindă" despre un război cumplit între două neamuri vestite, Minamoto și Taira. Cum neamul Minamoto era mai numeros, și-a zdrobit dușmanii și cei din neamul Taira au fost nevoiți să-și ia nevestele și copii și să urce pe munte unde au stat timp îndelungat. Când primejdia a trecut, cei din neamul Taira au coborât din munți și sau amestecat printre oameni. Într-o zi, un tânăr se afla în orașul cetate Kumamoto și a trecut pe lângă o dugheană unde se vindeau oglinzi. Când s-a uitat mai bine, tânărul a văzut portretul tatălui său și l-a cumpărat. L-a pus acasă într-un dulap și zilnic se uita la el. Soția a observat că soțul ei se uită mereu în dulap și curioasă a deschis dulapul și a văzut portretul unei femei tinere și frumoase. Ea s-a dus la mama ei plângând și spunând că soțul ei o înșeală.
Citește povestea japoneză "Frumoasa din oglindă"
Cândva, în vremurile vechi, s-a stârnit un război înverșunat între două neamuri vestite: Minamoto și Taira. Neamul Minamoto, mai puternic și mai numeros, și-a nimicit dușmanii. Prea puțini dintre luptătorii Taira au izbutit atunci să scape cu zile. Temându-se pentru viața lor, și-au luat nevestele și copiii și s-au ascuns în munții sălbatici ai nordului, și trăiră acolo timp îndelungat, neștiuți de nimeni.
Când dihonia s-a stins și s-a uitat, iar urmașii lor au putut să coboare fără primejdie printre oameni, multe lucruri care le păreau altora simple și firești erau pentru ei cu toiul necunoscute. Din care pricină unii dintre bieții Taira s-au pomenit amestecați în întâmplări ciudate și hazlii.
Astfel se zice că odată, un tânăr din neamul Taira, care coborâse pentru prima oară din munți, nimeri în orașul cetate Kumamoto. Trecând el pe dinaintea unei dughene în care se vindeau oglinzi, se uită în vitrină și, mare îi fu mirarea când văzu acolo portretul tatălui său răposat. Chipul semăna uimitor de bine, dar se pare că fusese pictat cu mult înainte, pe vremea când tatăl său era tânăr și chipeș.
„O, ce minunăție, își zise tânărul plin de încântare. Iată că după atâta timp revăd iarăși chipul părintelui meu drag!”...
Și bucuros nevoie-mare. Intră în dugheană, cumpără portretul și-l duse acasă cu mare grijă învelit într-o pânză.
Acasă, ascunse portretul în dulap. De câte ori avea răgaz, privea cu dragoste și cu duioșie portretul din care, la rândul său, chipul tatălui îi zâmbea, de parcă ar fi fost viu.
Numai că, în scurtă vreme, nevastă-sa băgă de seamă că bărbatul umblă cam des la dulap: ce face, deschide ușița și se uită îndelung, surâzător și plin de mulțumire. Biruită de curiozitate deschise și ea ușița și… ce să vadă? O femeie tânără și frumoasă o cerceta fără sfială. Se cutremură toată și izbucni în hohote de plâns.
Speriată de bocetele ei, soacra veni într-un suflet:
— Ce ai, fetița mea? Ce s-a întâmplat?
— Mămucă, mămucă. Nu mă mai iubește bărbatu-meu, s-a săturat de mine… Și-a adus ibovnică de la târg și-a ascuns-o chiar aici, în casa noastră.
— Pesemne că ți-ai pierdut mințile! Unde-a ascuns-o? Arată-mi și mie.
— Acolo, în dulap, uită-te și dumneata.
Soacra se uită și dădu din cap:
— Pentru asta te necăjești tu? Nu-ți mai face sânge rău, fiica mea. Nu vezi ce bătrână și pocită e? Fii încredințată că n-o să te părăsească pentru o cotoroanță ca asta.
Tocmai atunci intră în casă o călugăriță, cunoștință de-a familiei. Aflând toată tărășenia și voi s-o vadă și ea pe străina din dulap.
— Liniștiți-vă, nu mai plângeți degeaba, spuse ea, după ce privi cu luare-aminte. Într-adevăr, i se citește pe chip că a fost o ticăloasă și o desfrânată fără pereche, dar acum s-a dus și și-a pus vălul călugăriei. Așa că nu mai fiți îngrijorate.
Când dihonia s-a stins și s-a uitat, iar urmașii lor au putut să coboare fără primejdie printre oameni, multe lucruri care le păreau altora simple și firești erau pentru ei cu toiul necunoscute. Din care pricină unii dintre bieții Taira s-au pomenit amestecați în întâmplări ciudate și hazlii.
Astfel se zice că odată, un tânăr din neamul Taira, care coborâse pentru prima oară din munți, nimeri în orașul cetate Kumamoto. Trecând el pe dinaintea unei dughene în care se vindeau oglinzi, se uită în vitrină și, mare îi fu mirarea când văzu acolo portretul tatălui său răposat. Chipul semăna uimitor de bine, dar se pare că fusese pictat cu mult înainte, pe vremea când tatăl său era tânăr și chipeș.
„O, ce minunăție, își zise tânărul plin de încântare. Iată că după atâta timp revăd iarăși chipul părintelui meu drag!”...
Și bucuros nevoie-mare. Intră în dugheană, cumpără portretul și-l duse acasă cu mare grijă învelit într-o pânză.
Acasă, ascunse portretul în dulap. De câte ori avea răgaz, privea cu dragoste și cu duioșie portretul din care, la rândul său, chipul tatălui îi zâmbea, de parcă ar fi fost viu.
Numai că, în scurtă vreme, nevastă-sa băgă de seamă că bărbatul umblă cam des la dulap: ce face, deschide ușița și se uită îndelung, surâzător și plin de mulțumire. Biruită de curiozitate deschise și ea ușița și… ce să vadă? O femeie tânără și frumoasă o cerceta fără sfială. Se cutremură toată și izbucni în hohote de plâns.
Speriată de bocetele ei, soacra veni într-un suflet:
— Ce ai, fetița mea? Ce s-a întâmplat?
— Mămucă, mămucă. Nu mă mai iubește bărbatu-meu, s-a săturat de mine… Și-a adus ibovnică de la târg și-a ascuns-o chiar aici, în casa noastră.
— Pesemne că ți-ai pierdut mințile! Unde-a ascuns-o? Arată-mi și mie.
— Acolo, în dulap, uită-te și dumneata.
Soacra se uită și dădu din cap:
— Pentru asta te necăjești tu? Nu-ți mai face sânge rău, fiica mea. Nu vezi ce bătrână și pocită e? Fii încredințată că n-o să te părăsească pentru o cotoroanță ca asta.
Tocmai atunci intră în casă o călugăriță, cunoștință de-a familiei. Aflând toată tărășenia și voi s-o vadă și ea pe străina din dulap.
— Liniștiți-vă, nu mai plângeți degeaba, spuse ea, după ce privi cu luare-aminte. Într-adevăr, i se citește pe chip că a fost o ticăloasă și o desfrânată fără pereche, dar acum s-a dus și și-a pus vălul călugăriei. Așa că nu mai fiți îngrijorate.
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
