Oyasute-Yama - poveste scurtă japoneză
Citește basmul japonez "Oyasute-Yama" despre un fecior pe nume Oyasute-Yama care își iubea foarte mult tatăl, dar în acea vreme de demult, exista o lege care spunea că bătrânii care nu mai pot munci să fie duși în munți și lăsați acolo. Curând, tatăl lui Oyasute-Yama îmbătrâni și nu mai putu să muncească, iar băiatul neavând încotro, el își luă tatăl în spate și plecă cu el pe munte. Tatăl care își iubea și el foarte mult copilul, rupea crengi și le presăra pe drum pentru ca fiul lui să nu se rătăcească la întoarcere. Oyasute-Yama își puse tatăl jos și își luă la revedere, dar tatăl îi spuse că a presărat crengi pe drum pentru ca el să-și găsească ușor drumul înapoi spre casă. Văzând când de mult îl iubește tatăl său, Oyasute-Yama își luă tatăl în spate și se întoarse cu el acasă, iar ca să nu fie văzut de ceilalți oameni, săpă o groapă în grădină și își puse tatăl acolo.
Citește povestea japoneză "Oyasute-Yama"
A fost odată un fecior din cale-afară de iubitor și de devotat tatălui său, pe care îl chema Oyasute-Yama. În acele timpuri, se spune că ar fi existat o lege care obliga copiii să ducă în munți bătrânii ce nu mai puteau munci.
Tatăl feciorului cu pricina ajunsese atât de bătrân încât nu mai putea munci. Sosise timpul abandonării lui și feciorul îl luă în cârcă și porni cu el spre inima munților. În timp ce-și ducea părintele în spinare, bătrânul tată, care-și iubea și el copilul din tot sufletul, rupea crengi de copaci și le arunca, ba ici, ba colo, ca nu cumva dragul său fiu să rătăcească drumul la întoarcere.
Ajunși în creierul muntelui, fiul strânse un maldăr de frunze uscate și-și așeză tatăl în vârful lor.
— Și acum, dragul meu tată, trebuie să ne despărțim!
Bătrânul tată rupse o ramură dintr-un copac și arătând-o fiului iubit, zise:
— Copile drag, ca să nu te rătăcești, am presărat ramuri ca aceasta pe unde am trecut. Ele îți vor arăta drumul până acasă. Și acum rămâi cu bine, fiu iubit!
Emoționat până la lacrimi de dragostea tatălui său, fiul nu se îndură să-și abandoneze părintele. Îl luă din nou în spinare și se întoarse cu el acasă.
Dacă fapta aceasta ar fi ajuns la urechile seniorului, atât tatăl, cât și fiul ar fi fost aspru pedepsiți. Dar fiul săpă o groapă în fundul curții, și-și ascunse tatăl acolo. În fiecare zi ducea mâncare tatălui său în tainiță, iar atunci când făcea rost de bucate mai alese, nu se atingea de ele până ce nu-i ducea mai întâi părintelui său.
Într-o zi, seniorul dădu poruncă în țară să i se facă o frânghie din cenușă. Supușii săi se străduiră zile și nopți să facă frânghia comandată, dar în zadar. Cererea seniorului ajungând și la urechile bătrânului, acesta îi spuse fiului:
— Încolăcește o frânghie pe un fund de lemn și dă-i foc. Fiul ascultă povața tatălui și obținu, într-adevăr, o funie de cenușă. Se prezentă cu ea în fața seniorului și fu răsplătit pentru iscusința sa.
La scurt timp după aceea, seniorul îl chemă din nou pe tânăr și-i dădu un țăruș din lemn. Astfel tăiat încât nu se putea bănui care e capul și care e coada, și-i ceru să-i arate unde e vârful și unde e rădăcina. Fiul luă țărușul acasă și ceru părerea bătrânului tată.
— Pune țărușul în apă, îl sfătui bătrânul. Capătul care va încerca să iasă din apă, va fi vârful, iar cel ce se va afunda în apă, va fi rădăcina.
Tatăl feciorului cu pricina ajunsese atât de bătrân încât nu mai putea munci. Sosise timpul abandonării lui și feciorul îl luă în cârcă și porni cu el spre inima munților. În timp ce-și ducea părintele în spinare, bătrânul tată, care-și iubea și el copilul din tot sufletul, rupea crengi de copaci și le arunca, ba ici, ba colo, ca nu cumva dragul său fiu să rătăcească drumul la întoarcere.
Ajunși în creierul muntelui, fiul strânse un maldăr de frunze uscate și-și așeză tatăl în vârful lor.
— Și acum, dragul meu tată, trebuie să ne despărțim!
Bătrânul tată rupse o ramură dintr-un copac și arătând-o fiului iubit, zise:
— Copile drag, ca să nu te rătăcești, am presărat ramuri ca aceasta pe unde am trecut. Ele îți vor arăta drumul până acasă. Și acum rămâi cu bine, fiu iubit!
Emoționat până la lacrimi de dragostea tatălui său, fiul nu se îndură să-și abandoneze părintele. Îl luă din nou în spinare și se întoarse cu el acasă.
Dacă fapta aceasta ar fi ajuns la urechile seniorului, atât tatăl, cât și fiul ar fi fost aspru pedepsiți. Dar fiul săpă o groapă în fundul curții, și-și ascunse tatăl acolo. În fiecare zi ducea mâncare tatălui său în tainiță, iar atunci când făcea rost de bucate mai alese, nu se atingea de ele până ce nu-i ducea mai întâi părintelui său.
Într-o zi, seniorul dădu poruncă în țară să i se facă o frânghie din cenușă. Supușii săi se străduiră zile și nopți să facă frânghia comandată, dar în zadar. Cererea seniorului ajungând și la urechile bătrânului, acesta îi spuse fiului:
— Încolăcește o frânghie pe un fund de lemn și dă-i foc. Fiul ascultă povața tatălui și obținu, într-adevăr, o funie de cenușă. Se prezentă cu ea în fața seniorului și fu răsplătit pentru iscusința sa.
La scurt timp după aceea, seniorul îl chemă din nou pe tânăr și-i dădu un țăruș din lemn. Astfel tăiat încât nu se putea bănui care e capul și care e coada, și-i ceru să-i arate unde e vârful și unde e rădăcina. Fiul luă țărușul acasă și ceru părerea bătrânului tată.
— Pune țărușul în apă, îl sfătui bătrânul. Capătul care va încerca să iasă din apă, va fi vârful, iar cel ce se va afunda în apă, va fi rădăcina.
Fiul făcu întocmai cum îl învăță bătrânul său tată și anunță rezultatul înaltului senior. Impresionat de felul deosebit de inteligent de rezolvare a acestei dificile probleme, seniorul îl răsplăti și mai darnic pe tânăr.
Dar seniorul veni curând cu o a treia problemă și mai dificilă decât celelalte două. El porunci tânărului să construiască o tobă care să scoată sunete fără a fi lovită.
Băiatul își consultă din nou tatăl.
— Nimic mai ușor, fătul meu, zise bătrânul. Du-te și cumpără o piele potrivit de mare. Apoi mergi la munte și fă rost de un stup.
Fiul procedă întocmai cum îl învăță tatăl său, iar bătrânul croi din piele o tobă și în interiorul ei instală roiul de albine.
— Iată toba, fiule. Înfățișează-te cu ea în fața înălțimii sale.
Feciorul luă imediat drumul seniorului. Iar când acesta atinse toba, albinele din interior, tulburate fără veste, începură să zumzăie de vibra membrana tobei ca lovită de sute de ciocane. Nu exista nicio îndoială: toba cânta de la sine.
Lăudându-l pe băiat pentru soluțiile înțelepte date celor trei dificile întrebări ale lui, seniorul îl întrebă cum de a reușit să se descurce atât de bine.
— Fiind prea tânăr și având puțină experiență - răspunse flăcăul - n-am reușit să rezolv niciuna dintre probleme. Soluțiile le-am aflat de la tatăl meu, om bătrân, cu experiență bogată…
Și pentru că spusese destule, tânărul s-a hotărât să fie cinstit până la capăt:
— Nu m-am încumetat să-mi abandonez părintele în munți, luminăția-ta. L-am ascuns în fundul grădinii…
Impresionat de povestea fiului iubitor, seniorul zise:
— N-aș fi bănuit că bătrânii sunt atât de înțelepți și de folositori. De acum încolo, nimeni să nu-și mai arunce părinții în munți.
De atunci se spune că vârstnicii au trăit împreună cu fiii lor până la adânci bătrâneți.
Repovestită de George Nicolescu
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 24, 1982 [p. 137- 139]
Dar seniorul veni curând cu o a treia problemă și mai dificilă decât celelalte două. El porunci tânărului să construiască o tobă care să scoată sunete fără a fi lovită.
Băiatul își consultă din nou tatăl.
— Nimic mai ușor, fătul meu, zise bătrânul. Du-te și cumpără o piele potrivit de mare. Apoi mergi la munte și fă rost de un stup.
Fiul procedă întocmai cum îl învăță tatăl său, iar bătrânul croi din piele o tobă și în interiorul ei instală roiul de albine.
— Iată toba, fiule. Înfățișează-te cu ea în fața înălțimii sale.
Feciorul luă imediat drumul seniorului. Iar când acesta atinse toba, albinele din interior, tulburate fără veste, începură să zumzăie de vibra membrana tobei ca lovită de sute de ciocane. Nu exista nicio îndoială: toba cânta de la sine.
Lăudându-l pe băiat pentru soluțiile înțelepte date celor trei dificile întrebări ale lui, seniorul îl întrebă cum de a reușit să se descurce atât de bine.
— Fiind prea tânăr și având puțină experiență - răspunse flăcăul - n-am reușit să rezolv niciuna dintre probleme. Soluțiile le-am aflat de la tatăl meu, om bătrân, cu experiență bogată…
Și pentru că spusese destule, tânărul s-a hotărât să fie cinstit până la capăt:
— Nu m-am încumetat să-mi abandonez părintele în munți, luminăția-ta. L-am ascuns în fundul grădinii…
Impresionat de povestea fiului iubitor, seniorul zise:
— N-aș fi bănuit că bătrânii sunt atât de înțelepți și de folositori. De acum încolo, nimeni să nu-și mai arunce părinții în munți.
De atunci se spune că vârstnicii au trăit împreună cu fiii lor până la adânci bătrâneți.
Repovestită de George Nicolescu
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 24, 1982 [p. 137- 139]
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
