Povești, povestiri și basme pentru copii
  • DESPRE SITE
  • CONFIDENȚIALITARE
  • CONTACT
  • Home
  • Autori
    • Publica-ti povestile
  • Povesti
    • Printese
    • Animale
    • Povesti copii 3, 4, 5 si 6 ani
    • Povesti Crestine
    • Micul Print de Antoine de Saint-Exupery - cap 1, 2, 3, 4, 5
  • Ultimele
  • Povești pe țări
    • Povești rusești
    • Povesti vietnameze
    • Povesti indoneziene
    • Povesti indiene
    • Basme si Povesti Chinezesti
    • Basme si povesti japoneze
    • Povesti si Basme Turcesti
    • Basme si povesti engleze
  • Povesti de Craciun
    • Poveste de Craciun de Charles Dickens
  • Fairy Tales
  • Rezumate povesti si basme
  • Audiobook-uri - Povesti si Basme in Format Audio
    • Povestea Porcului de Ion Creanga in format audio

​Cântărețul cu urechile smulse - poveste scurtă japoneză

​Citește basmul japonez "Cântărețul cu urechile smulse" în care este vorba despre un cerșetor orb pe nume Hoici de care s-a îndurat preotul unui templu și l-a luat sub ocrotirea lui. El cânta foarte bine la citeră despre prăbușirea și pierea neamului Taira și despre bătăliile din trecut. Într-o zi, când preotul și învățăceii lui au fost invitați la un parastas, Hoici a rămas singur la templu. A venit la el un militar care l-a luat și la dus la petrecerea unui mare dregător pentru a le cânta povestea bătăliei Dannoura.


Citește povestea japoneză "Cântărețul cu urechile smulse"
  Întâmplările acestea (1) s-au petrecut demult, demult de tot cu veacuri în urmă.
  Pe vremea aceea, în templul Amida (2) din satul Aka-magaseki (3) se făceau rugăciuni pentru odihna tuturor morților din neamul Taira. Preotul acelui templu asculta cu multă plăcere cântecele unui cerșetor orb pe nume Hoici. Pribeagul Hoici umbla prin satele învecinate și, ciupind cu dibăcie strunele citerei, cânta despre prăbușirea și pieirea neamului Taira, despre marile bătălii din trecut.
  Milostivindu-se de Hoici, preotul îl adăposti în templu și-l luă sub ocrotirea lui.
  Odată, într-o seară de vară, preotul fu chemat în casa unor enoriași, să slujească un parastas, și plecând, își luă învățăceii cu sine. Orbul rămase singur în templu.
  Era o căldură înăbușitoare și Hoici n-avea chef de somn. Stând pe verandă aștepta răbdător întoarcerea preotului. Deodată simți o adiere de vânt răcoros și dinspre poartă se auziră pași grei. Omul ciuli urechile: părea să fie un militar, căci armura îi zornăia în ritmul pașilor. Militarul se opri înaintea lui Hoici și zise:
  — Mă aflu în slujba unui înalt dregător. Stăpânul meu, care tocmai a sosit la Akamagase ki, a auzit despre măiestria ta și dorește să-ți asculte cântecele. Vino cu mine fără zăbavă.
  Simțindu-se atras ca de-o tainică putere, căreia nu i se putea împotrivi, orbul își luă citera, iar oșteanul îl apucă de mână, călăuzindu-l într-o direcție necunoscută.
  Merseră astfel nu prea mult, fără să știe încotro, apoi urcară treptele unei scări atât de drepte, încât parcă duceau spre un palat. Hoici se miră, fiindcă știa prea bine că prin împrejurimi nu se află niciun palat. Curând pășiră într-o mare încăpere, plină cu oameni de vază. Hoici deduse aceasta după foșnetul mătăsos al rochiilor femeiești și după vorbele alese ale oaspeților.
  — Înălțimea sa binevoiește a dori ca tu să cânți povestea bătăliei Dannoura. Haide, începe, răsună o voce uscată și poruncitoare.
  În felul acesta nu putea să vorbească decât o doamnă nobilă. Grăbindu-se să-i dea ascultare, după câteva acorduri de citera, Hoici începu să cânte despre bătălia de odinioară, care se încheiase printr- o cumplită înfrângere a familiei Taira. În încăpere se lăsase o liniște adâncă, nu se auzea nicio mișcare, niciun sunet.
  Cântărețul ajunse la acea parte a povestirii în care împărăteasa Nii se aruncă în valuri împreună cu nepotul său, tânărul împărat Antoku:

„O, jale-adâncă!
Nesfârșită jale!
O, vânt hain, cum spulberi dintr-o dată
Abia îmbobocită, floarea de april…
Vai, crâncenă durere!
Vai, soartă neîndurătoare!
Priviţi
Cum piere-n marea-nvolburată
Strălucitor ca iasomia, mândrul chip…”

  La aceste cuvinte, în jurul lui Hoici izbucniră deodată gemete sălbatice și un plâns atât de deznădăjduit, că îți îngheța sufletul. Cântărețul tăcuse de mult, dar tânguirile încă mai se auzeau.
  La plecare, Hoici fu copleșit cu laude:
  — Stăpânul nostru e foarte mulțumit de felul cum ai cântat. Șase nopți la rând vom mai trimite după tine. Să vii negreșit, dar să nu spui nimănui un cuvânt despre asta! îi porunci orbului aceeași voce aspră de femeie.
  Hoici făgădui să tacă.
  În noaptea următoare oșteanul veni din nou și, luându-l de mână, îl călăuzi în același loc unde mai fusese. Iarăși începu Hoici să cânte stihurile despre pieirea neamului Taira. Și iarăși se porniră, mai răscolitoare, plânsul și tânguirile. „Vai nouă! Nenorocire, nenorocire!” strigau curtenii în zăngănitul armelor, plini de neliniște. Se mai întâmplase și altă dată ca oamenii să plângă ascultându-l pe cântăreț, dar asemenea suspine și vaiete grozave nu-i mai fusese dat să udă.
  Cu puțin înainte de ivirea zorilor, slujitorul îl conduse înapoi la templu.
  Preotul însă băgase de seamă că în noapte aceea Hoici plecase undeva, fără a spune nimănui nimic.
  — Ascultă, Hoici, îl întrebă el cu blândețe, pe unde ai umblat atât de târziu azi-noapte?
  Dar Hoici, care nu-și uitase făgăduiala, rămase mut.
  Preotul se îngrijoră și puse învățăceii să-l urmărească pe orb. În noaptea următoare, când se furișă afară din templu, unul dintre învățăcei se luă după el.
  Era o noapte adâncă și întunecoasă. Hoici mergea cu pași repezi, atât de drept și de sigur de parcă l-ar fi purtat cineva de mână. Învățăcelul îl pierdu curând din ochi și voi să se întoarcă dar iată, auzi dinspre cimitir sunetele puternice ale citerei.


​  „Aici nu-i lucru curat”, își spuse învățăcelul, apropiindu-se prevăzător de locul cu pricina. Și ce-i fu dat să vadă? Hoici sătea în fața mausoleului Taira și, ciupind strunele citerei, cânta despre bătălia de la Dannoura, iar în jurul lui pluteau niște flăcărui albastre.
  Speriat, învățăcelul îl înșfacă pe cântăreț și, luându-l cu sila de-acolo, îi povesti ce văzuse. Abia atunci, nemaiavând încotro, Hoici își dezvălui taina.
  — Grozavă întâmplare! strigă preotul. Sărmane Hoici, ai intrat sub puterea morților. Dacă un om viu a vorbit fie și o singură dată cu morții, aceștia îl socotesc de-al lor și nu se ai îndură să-i dea pace. Noapte de noapte, ei vor deveni tot mai înverșunați, iar în cele din urmă te vor nimici. Vai ție, Hoici! Totuși voi încerca să te scap, prin puterea minunată a sutrei care alungă demonii și strigoii.
  Cu ajutorul învățăcelului, îl dezbrăcă până la piele și, luând o pensulă, îi zugrăvi pe el versetele sfinte ale sutrei.
  — Când vor veni la noapte să te ia, ai grijă să nu scoți o vorbă. Stai nemișcat. Dacă te vei mișca sau dacă vei scoate un singur cuvânt, te vor lua cu de-a sila și atunci ești pierdut, îi spuse preotul.
  Hoici rămase din nou singur. Se făcuse noapte neagră. Orbul stătea ca totdeauna pe verandă. Deodată se auziră pașii cunoscuți ai oșteanului.
  — Hoici! strigă acesta oprindu-se în fața orbului.
  Însă orbul tăcea fără să se clintească.
  — Hoici! strigă din nou trimisul, cu ceva mai multă asprime.
  Apoi, neprimind niciun răspuns, strigă a treia oară, cuprins de furie:
  — Hoici!
  Dar cântărețul parcă se schimbase într-o stană de piatră. Cu pași grei, oșteanul urcă pe pesemne pentru a-l târî de-acolo cu forța, dar deodată gemu:
  — Ooooo… Și trăgându-se înapoi, bolborosi: Cine ești tu care stai aici, acoperit peste tot cu inscripții sfinte? Nu mă pot apropia de tine… Mi-e groază! Nu pot să te ating. Șterge-ți cât mai repede semnele acelea!
  Apoi se făcu liniște. Hoici simți ațintită asupră-i o privire de gheață.
  — Aha! strigă îndată oșteanul. Urechile! Urechile ți-au rămas neapărate! Așadar tot te voi sili să vii cu mine.
  Și înșfăcându-l pe orb de urechi, încercă să-l târască după el. Hoici simți o durere înfiorătoare; strânse din dinți ca să nu-i scape vreun geamăt și nu se clinti din loc. Oșteanul mai trase o dată, din toate puterile și rămase cu urechile orbului în mâini. Sângele începu să curgă năvalnic dar Hoici nu se mișcă, nu scoase niciun sunet.
  — Am să-i arăt aceste urechi stăpânului meu, drept dovadă că am fost aici, mormăi trimisul.
  Pașii lui se depărtară și se pierdură în noapte, iar Hoici căzu leșinat.
  Când preotul se întoarse, se dojeni amar că a uitat să facă semnele sacre și pe urechile orbului. Din pricina ușurinței lui, Hoici fusese la un pas de pieire.
  Vestea despre această întâmplare se răspândi repede pretutindeni. Toți vorbeau acum de spre cântărețul cu urechile smulse.
  Oamenii se adunau bucuroși să-l asculte. Și în curând, cântărețul necunoscut de până atunci deveni vestit în toată Japonia.

1 Sursa acestei legende o constituie episodul din epopeea japoneză „Cuvântând despre Taira”. Cântecele despre dispariția neamului Taira erau foarte iubite în
Japonia evului mediu. Le cântau pelegrinii orbi, acompaniindu-se la citere cu patru strune.
2 Amida zeitate budistă, al cărei cult era foarte răspândit în Japonia. Conform religiei budiste, această zeitate deschide ușile raiului pentru cei ce cred în ea. De aceea se considera că pentru a fi salvat, era suficient să-i pronunți numele.
3 Azi, pe locul acestei localități se află orașul Șimonoseki Aici, lângă țărmul Dannoura, avut loc în anul 1895 o luptă navală răsunătoare.
Sfârșit


​Citește mai multe basme și povești japoneze

Acul viu, acul mort și carul zburător
Ba-i așa, ba nu-i așa...
Balaurul cu opt capete
Bătrâna țesătoare
Bătrânul care îndrăgea cimiliturile
Broasca din Kyoto și broasca din Osaka
Buda de lemn și Buda de aur
Bufnița vopsitoare
Bursucul amator de stihuri
Caisul înflorit
Capul de schimb
Casa privighetorilor
Castelul împăratului furnicilor
Castelul reginei pisicilor
Căciula „Urechi-Agere”
Cântărețul cu urechile smulse
Căpcăunul și cocoșul
Ceainicul magic
Cearta
Cei 47 de Ronini
Cel mai mare mincinos
Cele două broaște
Cele zece căni de vin
Cenușarul
Chiar dacă zboară, tot pari sunt!
Cinci tani de pământ
Clopotul încins
Comoara cea mai de preț
Corabia fantomă
Culmea zgârceniei
Cum a căzut întâia zăpadă
Cum a plecat nevasta de acasă
Cum a răsplătit cocorul binele făcut
Cum s-a dus miriapodul după doctor
Cum s-au schimbat plăcintele în broaște
Cumplita dihanie Plici-Plici
Darul fecioarei lacului
De ce e marea sărată
De ce n-are caracatița oase
Doi leneși
Dragonul albastru și dragonul galben
Dragostea lui Gompachi și a lui Komurasaki
Evantaiul lui Tengu
Fantoma de la templu
Feciorașul-Melc
Ficatul maimuței
Frumoasa din oglindă
Frumoasa din tablou
Gemenai
Ghiveciul cu crizanteme albe
Gombei-Păsărarul
Gura lumii
Hainul
Hei, crabule Koso-Koso!
Imprudența
Issun-Boshi
Izvorul Tinereții
În căutarea crizantemei de aur
Întâmplările lui Iuriwaka
Învârte-te, bob de mazăre!
Kendzo Biruitorul
Kintaro
Lăstarul de salcie
Luna pe ram
Lupta dintre maimuță și rac
Mincinosul
Momotaro
Morișca năzdrăvană
Nara-Nashi
Nemaipomenita călătorie a lui Torayan-Gură-Cască
O lecție de dragoste
Ochii șerpoaicei
Omul care a înflorit pomii
Omul care nu voia să moară
Oyasute-Yama
Paiul cu noroc
Paiul din plapumă
Pățania iepurelui alb
Pânza albită sub clar de lună
Pânza măiastră de cocor
Pescarul și fiica regelui mării
Pinul lipicios
Piulița fermecată
Podul care șoptește
Povestea celor doi frați
Povestea frumoasei Hacikazuki
​Povestea gândacilor aurii
Povestea unei pisici și a artei sale
Predicatorul și sluga
Preotul și învățăcelul
Preotul, Doctorul și dansatorul pe sârmă în iad
Prințesa lunii
Racul-de-mare și corbul
Saburo - Strachină - Spartă
Samurai pe negândite
Samuraiul cel mândru
Să n-audă porumbeii
Scheletul care dansează
Sculptorul și șopârla
Scobitoarele buclucașe
Soarele și Ciocârlia
Soția Vulpe
Spiridușii cu nasuri lungi
Stăpâna cea lacomă
Ștergarul negru
Take-Trai
Taro cel de foc
Taro leneșul
Trei comori
Tăria dragostei de mamă
Tânguirea păpușilor
Țara oamenilor cu un singur ochi
Țăranul cel cumsecade
Ulciorul fermecat
Ultimul braț al caracatiței
Ultimul cântec
Un nume lung
Unchiașul făcător de minuni
Unde-i capătul lumii?
Uraganul și butoaiele
Urashima Taro
Visul triunghiular
Vrabia cu limba tăiată
Vulpea-Ceainic
Vulpea albă
Zăpăcitul
Zâna și pământeanul
Zmeura de sub zăpadă

Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - ​​​​​​TOLSTOI - ​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​GÂRLEANU - ​​​MITRU - PERRAULT​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​  ​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​
Powered by Create your own unique website with customizable templates.