Povești, povestiri și basme pentru copii
  • Home
  • Autori
  • Povesti
    • Printese
    • Animale
    • Povesti copii 3, 4, 5 si 6 ani
  • Ultimele
  • Contact
  • Micul Print de Antoine de Saint-Exupery - cap 1, 2, 3, 4, 5
  • Povești rusești
  • Povesti vietnameze
  • Povesti indoneziene
  • Povesti indiene
  • Basme si Povesti Chinezesti
  • Povesti de Craciun
    • Poveste de Craciun de Charles Dickens
  • Basme si povesti japoneze
  • Povesti si Basme Turcesti
  • Fairy Tales and Bedtime Stories
  • Rezumate povesti si basme
  • Basme si povesti engleze

​Morișca năzdrăvană - poveste scurtă japoneză

​Citește basmul japonez "Morișca năzdrăvană" despre un flăcău pe nume Ginșiro care era poreclit de oamenii din sat „Mâncător de ridichi” fiindcă era foarte sărac și se hrănea doar cu ridichi. Într-o zi, prietenii lui Ginșiro se hotărâră să-i găsească acestuia o nevastă bogată, iar pentru a reuși, ei puseră la cale un plan. Își luară fiecare câte un coș și trecură prin fața casei unui om bogat, iar acesta când îi văzu așa de mulți, îi întrebă unde se duc. Cu toții au răspuns că sunt tocmiți de Mâncătorul de ridichi Ginșiro să culeagă pere pentru el. A doua zi, își luară cu toții sapele pe umeri și trecură iar prin fața casei bogătașului, iar acesta îi întrebă din nou unde se duc așa de mulți. Oamenii îi spuseră că au fost tocmiți din nou de Mâncătorul de ridichi Ginșiro să-i sape țarinile. Când auzi bogătașul, se gândi că n-ar fi rău dacă fiica lui ar fi pețită de un om bogat ca Ginșiro.


​Citește povestea japoneză "Morișca năzdrăvană"
  Trăia odinioară într-un sat un flăcău pe nume Ginșiro. Oamenii îl porecliseră „Mâncător de ridichi”, fiindcă era atât de sărac, încât se hrănea numai cu ridichi.
  O dată, prietenii lui Ginșiro se înțeleseră să-l căpătuiască pe sărmanul flăcău, făcându-i rost de o nevastă avută. Pentru asta puseră la cale un șiretlic.
  Într-o dimineață, trecură în șir lung, cu coșuri goale în mâini, pe dinaintea casei unui bogătaș. Văzând atâția oameni, bogătașul se miră nespus:
  — Încotro vă duceți cu coșurile acelea?
  Flăcăii răspunseră într-un glas:
  — Mergem să culegem pere sălbatice pentru Mâncătorul de ridichi Ginșiro, mergem să culegem pere!
  Altădată trecură buluc prin fața casei bogătașului, purtând cu toții sapele pe umăr. Bogătașul le ieși din nou în cale, cercetându-i unde se duc și de ce. Iar flăcăii răspunseră:
  — Ne-a tocmit Mâncătorul de ridichi Ginșiro, să-i săpăm țarinile, mergem să-i săpăm țarinile!
  Tare se mai minună bogătașul: „Mâncătorul de ridichi Ginșiro? N-am auzit de numele ăsta dar se vede treaba că nu-i chiar cel de pe urmă calic din ținutul nostru, dacă atâția oameni muncesc pe ogorul lui și culeg pere pentru el. Hm, n-ar fi rău deloc ca acest Ginșiro s-o pețească pe fiică-mea…”.
  Și iată că nu târzie vreme, la bogătaș se înfățișă un pețitor din partea lui Ginșiro. Bogătașul era grozav de mândru că Mâncătorul de ridichi îi cere fata de nevastă și se învoi bucuros. Își trimise fata într-un palanchin 1 frumos la casa mirelui, iar drept zestre îi dădu o mulțime de suluri de mătase și felurite scumpeturi.
  Mireasa coborî din palanchin și se uită în toate părțile să vadă casa cea bogată a Mâncătorului de ridichi.
  Ginșiro însă trăia într-un bordei sărăcăcios, învelit cu paie. Înăuntru, ce-i drept, totul lucea de curățenie. Pe jos erau așternute două covorașe, nu lipseau paravanele și nici vasele de tot felul. Erau chiar și un căzănel și un ceainic cu ceștile lui.
  Făcură nunta după rânduială. A doua zi dimineața însă, prietenii veniră să-și ia înapoi cele împrumutate mirelui. Luară totul, și căzănelul, și ceainicul, și covorașele, astfel încât coliba rămase goală.
  Rău se mai amărî tânăra soție, dar lui Ginșiro nici că-i păsa. În dimineața următoare, încercă să încropească ceva de mâncare, dar în casă nu era nici măcar un bob de orez. Mâncătorul de ridichi ridică din umeri: „Mie nu-mi trebuie orez, nu sunt deprins cu așa ceva.”
  Fierse ca de obicei o oală cu ridichi și mâncă pe săturate, însă nevasta nici nu voi să se atingă de asemenea bucate. Ce să facă, biata? Puse deoparte trei suluri de mătase colorată, din cele ce-i fuseseră date drept zestre, și-i spuse bărbatului:
  — Pe astea o să le vinzi, ca să cumperi niște orez din târg.
  Ginșiro luă unul dintre suluri și porni cu el la târg, să-l vândă. Pe drum însă, un târgoveț făcu ce făcu și-i luă sulul pe degeaba. Ginșiro se întoarse acasă cu mâna goală. A doua zi se întâmplă la fel. A treia zi însă, izbuti totuși să vândă mătasea și tocmai voia să cumpere orez, când văzu niște copii care chinuiau un șoim.
  — Dați-i drumul sărmanei vietăți, se rugă Ginșiro cuprins de milă.
  — Ce tot vorbești? Șoimul e al nostru, noi l-am prins: și facem ce vrem cu el.
  — Dacă nu vreți să-i dați drumul, atunci vinde-ți-mi-l mie.
  Le dădu copiilor toți banii care-i avea, fără să se mai tocmească, și luă șoimul. Apoi, Ginșiro dădu drumul păsării să se înalțe în văzduh și strigă plin de bucurie:

„Zboară, șoimule, zboară!
Cale bună, cale bună!
Hikutaku,
Sakutaku,
Pi-i-roro!”

  Șoimul, se avântă, făcu un rotocol în văzduh, apoi se lăsă să cadă ca o piatră într-un lan orz. Acolo, în lan, se ascunsese un kappa. Șoimul îl înșfacă în gheare și-l aduse plocon lui Ginșiro. Kappa începu să se roage:
  — Sloboade-mă, flăcăule, lasă-mă să plec! Îți voi da în schimb o răsplată cum nici nu visezi!


  Ginșiro îi dădu drumul, iar kappa își ținu făgăduiala, dându-i în schimb o comoară neprețuită: o morișcă fermecată și un săculeț din țesătură scumpă. Era de-ajuns să învârtești morișca, și din ea curgea tot ce-și dorește inima. Însă Ginșiro, nepriceput cum era, se gândi: „Sacul o să-mi fie de folos în gospodărie, o să țin ridichi în el. Cât despre morișcă asta, nu-i bună de nimic.” Și o lepădă în iarbă.
  Acasă, nevestei i se lungiseră urechile de foame așteptând: Oare nu se mai arată Ginșiro odată cu orezul acela?” Când îl văzu că se întoarce iarăși cu mâinile goale, de ciudă i se făcu negru înaintea ochilor.
  Ginșiro îi povesti totul:
  — Kappa mi-a dăruit un sac și o morișcă. Sacul uite-l aici. Morișca însă am aruncat-o. La ce ne-ar fi slujit? O jucărie care nu face nici doi bani.
  Dar nevasta lui Ginșiro, care era femeie isteață, pricepu îndată cum stau lucrurile:
  — Sacul ăsta e o comoară neprețuită, dar fără morișcă n-are nicio putere. Dă fuga și caut-o acolo unde ai aruncat-o.
  Ginșiro porni grăbit după morișca năzdrăvană.
  Căută el ce căută prin iarbă, și până la urmă găsi morișca și i-o dete nevestei care spuse nerăbdătoare:
  — Bordeiaș, bordeiaș, schimbă-te în casă bogată!
  Nici nu sfârși ea bine vorba, că bordeiul povârnit se prefăcu într-o casă mândră, înaltă, cu acoperiș de țiglă. În vârful acoperișului era un căluț cioplit cu meșteșug. Abia atunci înțelese Ginșiro ce comoară le-a încăput pe mâini.
  — Într-adevăr. E o morișcă tare darnică, spuse el. Ia să-i încerc și eu puterea.
  Nevasta îi dădu morișca și-l învăță ce să facă:
  — Învârtește-o uite așa, și cere-i ce poftești.
  Ginșiro luă morișca și o învârti cât putu de tare, strigând:
  — Trage-i o ploaie zdravănă! Să toarne cu găleata! Deodată, din sac ieși un nor negru din care țâșniră fulgere. Apoi se porni o ploaie cu spume, care-i udă ciuciulete pe Ginșiro și pe nevastă-sa.
  Nevasta luă morișca din mâna bărbatului, o învârti iarăși și spuse:
  — Să crească lanuri de orez! Lanuri întinse și mănoase! Cât mai multe lanuri de orez!
  Într-o clipită, din sac ieșiră lanurile de orez, ca niște covoare, și se desfășurară peste lunci, înverzind zările.
  Nevasta mâncătorului de ridichi răsuci din nou morișcă. Din sac ieșiră o mulțime de cămări cu tot felul de bunătăți. Astfel că cei doi începură să trăiască în belșug.
  Nu peste mult timp, Ginșiro trimise după socrii săi, poftindu-i la petrecere în casa cea nouă. Bogătașul veni cu nevasta și rămaseră muți de mirare. Ce acareturi minunate, ce de mai avuții! Fură ospătați cu mâncăruri atât de alese, cum nu mai mâncaseră ei niciodată. Când se sfârși prânzul, Ginșiro aruncă și masa și vasele cele scumpe și lăcuite. Acestea plutiră la vale, pe firul apei, iar în locul lor se iviră altele noi. Cu mult mai frumoase.
  A doua zi dimineața, socrul și soacra începură să se pregătească de drum. Fata le spuse:
  — Afară e încă întuneric. Mi-e teamă să nu vă împiedicați. Stați, că acuși vă luminez calea.
  Și fără să mai stea mult pe gânduri, dădu foc casei. Vâlvătaia se înălță puternică și arse multă vreme ca o torță uriașă, luminând drumul bătrânilor, până ce aceștia ajunseră acasă.
  În urma lui Ginșiro, pe locul rămășițelor înnegrite se înălță o casă nouă, și mai frumoasă decât cea arsă.
  Bogătașul hotărî la rându-i să-i poftească în ospeție pe fiică-sa cu bărbatul ei. Făcu o petrecere mare și chemă lume multă. Musafirii mâncară, băură, se veseliră, iar la sfârșit, gazda aruncă în apă cănile și ceștile goale. Acestea plutiră o vreme în jos pe undele repezi, apoi nu se mai văzură.
  A doua zi în zori, tinerii se pregăteau de plecare. Hotărât să nu rămână mai prejos decât gineri-său, bogătașul își dădu și el foc casei. Casa se aprinse ca un rug și arse până-n temelii de nu mai rămase decât cenușa și scrumul. Pomenindu-se săraci și fără adăpost, socrul și soacra se mutară într-un biet bordei acoperit cu paie.
  Lui Ginșiro i se făcu însă milă de cei doi bătrâni. Învârti morișca năzdrăvană și înălță o casă frumoasă.

1 Jilț sau pat cu baldahin, purtat de oameni (sau de elefanți, cămile) și folosit ca mijloc de locomoție pentru cei bogați; lectică; litieră.
Sfârșit


​Citește mai multe basme și povești japoneze

Acul viu, acul mort și carul zburător
Ba-i așa, ba nu-i așa...
Balaurul cu opt capete
Bătrâna țesătoare
Bătrânul care îndrăgea cimiliturile
Broasca din Kyoto și broasca din Osaka
Buda de lemn și Buda de aur
Bufnița vopsitoare
Bursucul amator de stihuri
Caisul înflorit
Capul de schimb
Casa privighetorilor
Castelul împăratului furnicilor
Castelul reginei pisicilor
Căciula „Urechi-Agere”
Cântărețul cu urechile smulse
Căpcăunul și cocoșul
Ceainicul magic
Cearta
Cei 47 de Ronini
Cel mai mare mincinos
Cele două broaște
Cele zece căni de vin
Cenușarul
Chiar dacă zboară, tot pari sunt!
Cinci tani de pământ
Clopotul încins
Comoara cea mai de preț
Corabia fantomă
Culmea zgârceniei
Cum a căzut întâia zăpadă
Cum a plecat nevasta de acasă
Cum a răsplătit cocorul binele făcut
Cum s-a dus miriapodul după doctor
Cum s-au schimbat plăcintele în broaște
Cumplita dihanie Plici-Plici
Darul fecioarei lacului
De ce e marea sărată
De ce n-are caracatița oase
Doi leneși
Dragonul albastru și dragonul galben
Dragostea lui Gompachi și a lui Komurasaki
Evantaiul lui Tengu
Fantoma de la templu
Feciorașul-Melc
Ficatul maimuței
Frumoasa din oglindă
Frumoasa din tablou
Gemenai
Ghiveciul cu crizanteme albe
Gombei-Păsărarul
Gura lumii
Hainul
Hei, crabule Koso-Koso!
Imprudența
Issun-Boshi
Izvorul Tinereții
În căutarea crizantemei de aur
Întâmplările lui Iuriwaka
Învârte-te, bob de mazăre!
Kendzo Biruitorul
Kintaro
Lăstarul de salcie
Luna pe ram
Lupta dintre maimuță și rac
Mincinosul
Momotaro
Morișca năzdrăvană
Nara-Nashi
Nemaipomenita călătorie a lui Torayan-Gură-Cască
O lecție de dragoste
Ochii șerpoaicei
Omul care a înflorit pomii
Omul care nu voia să moară
Oyasute-Yama
Paiul cu noroc
Paiul din plapumă
Pățania iepurelui alb
Pânza albită sub clar de lună
Pânza măiastră de cocor
Pescarul și fiica regelui mării
Pinul lipicios
Piulița fermecată
Podul care șoptește
Povestea celor doi frați
Povestea frumoasei Hacikazuki
​Povestea gândacilor aurii
Povestea unei pisici și a artei sale
Predicatorul și sluga
Preotul și învățăcelul
Preotul, Doctorul și dansatorul pe sârmă în iad
Prințesa lunii
Racul-de-mare și corbul
Saburo - Strachină - Spartă
Samurai pe negândite
Samuraiul cel mândru
Să n-audă porumbeii
Scheletul care dansează
Sculptorul și șopârla
Scobitoarele buclucașe
Soarele și Ciocârlia
Soția Vulpe
Spiridușii cu nasuri lungi
Stăpâna cea lacomă
Ștergarul negru
Take-Trai
Taro cel de foc
Taro leneșul
Trei comori
Tăria dragostei de mamă
Tânguirea păpușilor
Țara oamenilor cu un singur ochi
Țăranul cel cumsecade
Ulciorul fermecat
Ultimul braț al caracatiței
Ultimul cântec
Un nume lung
Unchiașul făcător de minuni
Unde-i capătul lumii?
Uraganul și butoaiele
Urashima Taro
Visul triunghiular
Vrabia cu limba tăiată
Vulpea-Ceainic
Vulpea albă
Zăpăcitul
Zâna și pământeanul
Zmeura de sub zăpadă

Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - ​​​​​​TOLSTOI - ​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​GÂRLEANU - ​​​MITRU - PERRAULT​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​  ​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​
Powered by Create your own unique website with customizable templates.