Bătrânul care îndrăgea cimiliturile - poveste japoneză - Povești, povestiri și basme pentru copii

Bătrânul care îndrăgea cimiliturile - poveste japoneză

Citește povestea japoneză "Bătrânul care îndrăgea cimiliturile" în care este vorba despre un bătrân căruia îi plăceau foarte mult ghicitorile și vorbele de duh. Într-o seară, la ușa lui a bătut un bărbat care a cerut găzduire peste noapte, dar el i-a spus că-l va găzdui doar dacă îi spune o ghicitoare. Sărmanul om fiind foarte obosit a cerut ca întâi să fie lăsat să intre și să-și tragă sufletul, iar apoi va încerca să-i spună o ghicitoare. Bătrânul nu-l slăbea cu cerința de a-i spune o vorbă de duh, dar el fiind foarte obosit și cu hainele rupte, vorbea gândindu-se la ale lui. Bătrânul însă, credea că vorbele pe care le spune oaspetele lui sunt ghicitori și înțelegea mereu ce voia el.

Citește povestea japoneză "Bătrânul care îndrăgea cimiliturile"

Trăia odată, într-un sat, un bătrân căruia tare-i mai plăceau vorbele de duh și mai ales cimiliturile (1).
Într-o seară, pe lângă casa lui trecu un călător întârziat. Era flămând rău și de oboseală nu mai simțea picioarele. Văzând căsuța unchiașului se gândi: „Ia să cer eu adăpost pentru noapte poate că m-or primi”.
Bătu, așadar, la ușă:
— Acasă-s gazdele? Deschideți, rogu-vă!
Moșul scoase capul pe ușă:
— Pe cine cauți?
— Sunt un biet călător; m-a apucat noaptea pe drum și sunt tare trudit. Dați-mi adăpost.
— Fie, îți dau adăpost, dar numai dacă te învoiești să-mi spui o ghicitoare.
— Ghicitoare? întrebă omul, mirat.
— Ei, da, o cimilitură. Dar una frumoasă și cât mai greu de ghicit. Dacă nu ești în stare, n-ai ce căuta la mine, râse bătrânul.
Drumețul nu știa nicio ghicitoare. Dar ce era să facă? I se umflaseră picioarele și i se împăienjeneau ochii de foame.
— Bine, moșule, o să-ți spun o ghicitoare, firește că îți spun. Dar mai întâi lasă-mă să-mi trag sufletul oleacă. Nu mai pot de oboseală, spuse omul, așezându-se pe prag și frecându-și picioarele amorțite.
Moșului i se făcu milă de el:
— Fie și așa. Haide, intră.
Călătorul intră, dar nici n-apucă bine să răsufle, că unchiașul începu să-l întrebe:
—Ei, ți-a venit în minte vreo cimilitură?
— Încă nu. Când ești flămând rău, nu-ți mai trece nimic prin cap. Nici ținere de minte nu ai.
— Ei, nevastă, pregătește cina pentru oaspete! strigă bătrânul, întorcându-se spre bucătărie.
Baba aduse o măsuță și puse pe ea castronașele pline.
— Haide, mănâncă, să mai prinzi puteri, îl îmbie moșul.
Înfometat, drumețul se năpusti asupra mâncării și goli într-o clipă castronașele. Dar unchiașul nu-l slăbea defel:
— Ei, acuma ți-ai adus aminte vreo ghicitoare?

Văzându-se încolțit, oaspetele plecă privirea, rușinat, și deodată văzu că pe drum, hainele i se hărtăniseră atât de rău, că i se zărea trupul gol prin ele. Oftă plin de obidă:
— Cam descusute…
— Cum ai spus? sări moșneagul. Cam descusute? Aha! Cam des cu sute… Înțeleg! Te vaiți că umbli cam des la bănișori. Aveai de gând să-mi plătești găzduirea? Doar ți-am spus că primesc oaspeți cu plată. Îmi ajunge dacă-mi spui o vorbă de duh. Asta a fost iscusită, nu zic ba, dar, gândește-te la una și mai și.
Cu gândul la necazurile lui, omul luă foarfeca de pe masă și o clănțăni de câteva ori întrebându-se de unde ar putea să taie un petec, să-și cârpească veșmintele. Moșul sări ca ars:
— Cum ai zis? „Țac-țac-țac”? Aha, înțeleg! Îți clănțăne dinții de frig. Nevastă, pune pe foc, să se încălzească musafirul nostru!
— Vă mulțumesc din inimă, spuse călătorul, apropiindu-se de vatră. Afară bate un vânt îngrozitor care m-a pătruns până la oase. De-aia mă întreb: ei, sărmane, dacă nu te primeau oamenii ăștia cumsecade, ce te făceai?
— Am înțeles! răcni moșul. Făceai… „Adică fă ceai!”. Nevastă, adu repede ceaiul! Dacă ești meșter la cimilituri?
„Ia te uită cum s-a brodit!” se minună omul.
Gazdele îi pregătiră culcușul pentru noapte și oaspetele adormi.
A doua zi se sculă înainte de a se lumina de ziuă. Gândindu-se că bătrânul va începe îndată să-l piseze cu ghicitorile lui, se îngrozi și își spuse: „Trebuie să-mi iau tălpășița fără zăbavă!” Ieși pe ușă și o luă la sănătoasa.
Dar din nenorocire, moșul se deștepta și el devreme.
— Hei, călătorule, încotro? strigă el în urma celui ce fugea. Stai nițel, stai să-mi mai spui o cimilitură!
Auzind aceasta, drumețul o luă la goană și mai speriat, și poticnindu-se, scăpă din mână cleștele pe care-l cumpărase de la târg. Îl luă repede de jos și o tuli mai departe.
„De ce mi-o fi arătat cleștele acela?” se tot gândea bătrânul. „Ce să însemne asta oare?”
„Ai, stai că am înțeles! Pare-se că a vrut să-mi spună: «Unchiaș nerod, te-ai agățat de mine cu ghicitorile tale întocmai ca un clește și nu mă slăbești deloc»”
Moșul se rușină grozav și de atunci încolo nu le mai ceru niciodată oaspeților să-i spună cimilituri și vorbe de duh.

1 Cimilitură - Ghicitoare. Joc de cuvinte. Enigmă

Sfârșit