Tăria dragostei de mamă - poveste scurtă japoneză
Citește povestea basm japonez pentru copii "Tăria dragostei de mamă" despre un moșneag și o babă care trăiau lângă un târg micuț și vindeau caramele. Într-o seară, la ușa lor veni o tânără femeie care voi să cumpere caramele. Plăti și apoi plecă, dar se întoarse și a doua seară și a treia. În a patra seară, după ce plecă femeia, bătrâna văzu că în mână avea o frunză uscată în loc de bani și îl trimise pe bătrân după femeie pentru a-și lua bani pe caramele.
Citește povestea japoneză "Tăria dragostei de mamă"
Trăiau cândva, la marginea unui târgușor, un moșneag cu baba lui. Cei doi își duceau zilele vânzând caramele moi, care prin partea locului se numesc ame.
Odată, într-o seară târzie și mohorâtă de iarnă, la ușa dughenii lor bătu o tânără femeie pe care n-o cunoșteau. Fără să treacă pragul, femeia întinse cu sfială un bănuț de trei parale:
— Dați-mi, rogu-vă, câteva caramele.
— Îndată. Dar până vă împachetăm marfa, intrați să vă încălziți puțin.
— Nu, nu, mai bine aștept aici.
Și luându-și pungulița cu dulciuri, necunoscuta pieri în întuneric.
În seara următoare veni din nou. Tare se mai minunau cei doi bătrâni, întrebându-se:
— Cine să fie străina aceasta și de ce vine totdeauna atât de târziu? N-o fi găsind oare un ceas mai potrivit?
În cea de-a treia seară, femeia veni iarăși. Dar în seara a patra, după ce străina plecă ducându-și pachețelul, mare fu uimirea bătrânei când, în loc de bănuț, găsi în palmă o frunză uscată.
— Ia te uită ce mai hoață! bombăni negustoreasa. Ia-te după ea, moșnege, nu cred să fi ajuns prea departe. Ehei, dacă aveam eu vederea mai bună, nu m-ar fi păcălit atât de lesne…
— Privește, pe prag sunt urme de lut roșu, se miră unchiașul aprinzând felinarul. De unde-o fi venit femeia asta? Doar pe-aici, prin împrejurimi, pământul e nisipos…
Și bătrânul porni s-o caute pe străină. Se uita cu luare-aminte în jos, dar pe zăpadă nu vedea nicio urmă de picior omenesc. Numai fărâmele de lut roșu însemnau calea urmată de femeie.
„În partea asta nici nu sunt case, se gândi moșul. Să fi intrat în cimitir? Dar acolo nu sunt decât morminte…”
Făcându-și curaj, păși pe potecile tăcutului lăcaș și deodată auzi un plânset de copil.
Odată, într-o seară târzie și mohorâtă de iarnă, la ușa dughenii lor bătu o tânără femeie pe care n-o cunoșteau. Fără să treacă pragul, femeia întinse cu sfială un bănuț de trei parale:
— Dați-mi, rogu-vă, câteva caramele.
— Îndată. Dar până vă împachetăm marfa, intrați să vă încălziți puțin.
— Nu, nu, mai bine aștept aici.
Și luându-și pungulița cu dulciuri, necunoscuta pieri în întuneric.
În seara următoare veni din nou. Tare se mai minunau cei doi bătrâni, întrebându-se:
— Cine să fie străina aceasta și de ce vine totdeauna atât de târziu? N-o fi găsind oare un ceas mai potrivit?
În cea de-a treia seară, femeia veni iarăși. Dar în seara a patra, după ce străina plecă ducându-și pachețelul, mare fu uimirea bătrânei când, în loc de bănuț, găsi în palmă o frunză uscată.
— Ia te uită ce mai hoață! bombăni negustoreasa. Ia-te după ea, moșnege, nu cred să fi ajuns prea departe. Ehei, dacă aveam eu vederea mai bună, nu m-ar fi păcălit atât de lesne…
— Privește, pe prag sunt urme de lut roșu, se miră unchiașul aprinzând felinarul. De unde-o fi venit femeia asta? Doar pe-aici, prin împrejurimi, pământul e nisipos…
Și bătrânul porni s-o caute pe străină. Se uita cu luare-aminte în jos, dar pe zăpadă nu vedea nicio urmă de picior omenesc. Numai fărâmele de lut roșu însemnau calea urmată de femeie.
„În partea asta nici nu sunt case, se gândi moșul. Să fi intrat în cimitir? Dar acolo nu sunt decât morminte…”
Făcându-și curaj, păși pe potecile tăcutului lăcaș și deodată auzi un plânset de copil.
„Mi s-a părut, își zise. Iată, acum nu se mai aude nimic. O fi fost vântul care șuieră prin crengi.”
Dar scâncetul pruncului se auzi din nou, tânguitor și înfundat, ca și cum ar fi venit din adâncul pământului. Se apropie de locul cu pricina. Nu, nu i se păruse, cineva plângea sub movilița de lut a unui mormânt săpat de curând.
„Mare minune! tresări unchiașul. Ia să mă duc să-l scol pe preotul templului din vecinătate. Taina aceasta trebuie dezvăluită. Nu cumva aici a fost îngropată o ființă vie?”
Îl deșteptă pe preot și merseră împreună în cimitir.
— Uite, parcă ăsta-i mormântul.
— Aici a fost înmormântată acum câteva zile o tânără femeie care tocmai trebuia să nască, spuse preotul. O boală nemiloasă a doborât-o cu puțin timp înainte de a da viață pruncului. Dar poate că ți s-o fi părut, moșule.
Chiar atunci însă, de sub pământ se auzi iarăși plânsul înăbușit al copilului.
Se apucară grabnic să sape și în curând dădură peste sicriul răposatei. Scoaseră capacul și ce să vadă? În coșciug zăcea o tânără femeie cufundată în somnul veșnic, strângând la piept un prunc iar copilul ținea în gură o caramea ame…
— Iată, așadar, cu ce-l hrănea sărmana. De-abia acum înțeleg totul, spuse bătrânul mișcat că dragostea de mamă poate săvârși asemenea minuni, căci nimic nu-i mai puternic pe lume ca acest simțământ. Femeia mi-a dat mai întâi bănuții care-i fuseseră puși în sicriu, după care când n-a mai avut cu ce să cumpere dulciuri, mi-a lăsat o frunză uscată… Biata de ea, și-a ocrotit pruncul și dincolo de moarte.
Bătrânul și preotul vărsară lacrimi îndurerate deasupra mormântului deschis. Apoi desfăcu brațele încleștate ale femeii, scoaseră pruncul din muta ei îmbrățișare și-l duseră în templu.
Băiatul crescu în templu și rămase acolo toată viața, îngrijind cu devotament mormântul mamei sale, care-l iubise atât de mult.
Dar scâncetul pruncului se auzi din nou, tânguitor și înfundat, ca și cum ar fi venit din adâncul pământului. Se apropie de locul cu pricina. Nu, nu i se păruse, cineva plângea sub movilița de lut a unui mormânt săpat de curând.
„Mare minune! tresări unchiașul. Ia să mă duc să-l scol pe preotul templului din vecinătate. Taina aceasta trebuie dezvăluită. Nu cumva aici a fost îngropată o ființă vie?”
Îl deșteptă pe preot și merseră împreună în cimitir.
— Uite, parcă ăsta-i mormântul.
— Aici a fost înmormântată acum câteva zile o tânără femeie care tocmai trebuia să nască, spuse preotul. O boală nemiloasă a doborât-o cu puțin timp înainte de a da viață pruncului. Dar poate că ți s-o fi părut, moșule.
Chiar atunci însă, de sub pământ se auzi iarăși plânsul înăbușit al copilului.
Se apucară grabnic să sape și în curând dădură peste sicriul răposatei. Scoaseră capacul și ce să vadă? În coșciug zăcea o tânără femeie cufundată în somnul veșnic, strângând la piept un prunc iar copilul ținea în gură o caramea ame…
— Iată, așadar, cu ce-l hrănea sărmana. De-abia acum înțeleg totul, spuse bătrânul mișcat că dragostea de mamă poate săvârși asemenea minuni, căci nimic nu-i mai puternic pe lume ca acest simțământ. Femeia mi-a dat mai întâi bănuții care-i fuseseră puși în sicriu, după care când n-a mai avut cu ce să cumpere dulciuri, mi-a lăsat o frunză uscată… Biata de ea, și-a ocrotit pruncul și dincolo de moarte.
Bătrânul și preotul vărsară lacrimi îndurerate deasupra mormântului deschis. Apoi desfăcu brațele încleștate ale femeii, scoaseră pruncul din muta ei îmbrățișare și-l duseră în templu.
Băiatul crescu în templu și rămase acolo toată viața, îngrijind cu devotament mormântul mamei sale, care-l iubise atât de mult.
Sfârșit
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT
