Povestiri Zen și alte povestiri japoneze scurte
Citește peste 30 de povești japoneze scurte și povestiri Zen ce ascund în ele secretele filozofiei orientale. Povestirile scurte Zen sunt pline de umor și pe alocuri, sunt și enigmatice. Conțin ghicitori și sunt realizate precum un puzzle captivant.
Citește peste 30 de povestiri Zen și povestiri scurte japoneze
Ceașca de ceai
Nan-in, un maestru japonez din epoca Meiji, a fost vizitat de un profesor universitar care a venit să îl interogheze despre Zen.
Nan-in l-a servit cu ceai. A început să toarne în ceașca musafirului și a continuat să toarne.
Profesorul privea uimit cum ceaiul dă pe dinafară până nu s-a mai putut abține și a zis. „Dar e plină ceașca. Nu mai intră nimic!”
„Ca și ceașca aceasta”, a zis Nan-in, „tu ești plin de opinii și speculații. Cum să-ți arăt eu ce e Zen înainte să-ți golești ceașca?”
Povara
Doi călugări se întorceau seara la mănăstire. Plouase și erau bălți peste tot pe marginea drumului.
Într-un loc o tânără femeie nu putea trece din cauza apei. Cel mai în vârstă dintre călugări a luat-o în spate și a trecut-o drumul, apoi și-a continuat drumul la mănăstire.
Seara, călugărul mai tânăr a venit la el și i-a spus: „Noi, fiind călugări, nu putem atinge o femeie.”
Iar călugărul bătrân i-a răspuns: „Așa este frate.”
Atunci călugărul cel tânăr întrebă iar: „Dar atunci cum de ai luat în spate acea femeie?”
Călugărul bătrân zâmbi și îi spune: „Eu am lăsat-o la marginea drumului, dar tu încă o cari cu tine.”
Aflarea unui adevăr
Într-o zi un mare demon călătorea prin satele Indiei cu ucenicii săi. Într-un loc a văzut un om în meditație a cărui față s-a iluminat dintr-o dată. Omul tocmai descoperise ceva pe pământ în fața lui. Un ucenic întreabă ce era acolo, iar demonul răspunse:
„Un adevăr.”
„Și nu te deranjează când cineva descoperă un adevăr?”
„Nu”, răspunse demonul cel mare.
„Imediat după ce-l descoperă, de obicei îl transformă în credință.”
Cealaltă parte
Într-o zi un tânăr călugăr budist aflat în călătorie ajunge pe marginea unui râu mare. Uitându-se la obstacolul cel mare din fața sa, s-a tot gândit cum să facă să-l depășească. Tocmai când era gata să renunțe la călătoria sa, a văzut pe partea cealaltă a râului un mare învățător. Tânărul călugăr atunci strigă la învățător:
„O, tu, înțeleptule, poți să-mi spui cum să ajung pe partea cealaltă a râului?”
Învățătorul se gândește câteva momente și strigă înapoi: „Fiul meu, dar te afli deja pe cealaltă parte.”
Probabil
Era odată un fermier bătrân care își muncea pământul de mulți ani. Într-o zi i-a fugit calul. Când au auzit vestea, vecinii au venit la el. „Ce ghinion!”, au zis ei.
„Probabil”, a răspuns fermierul.
În dimineața următoare, calul s-a întors, împreună cu alți trei cai sălbatici. „Ce minunat!”, au exclamat vecinii.
„Probabil”, a răspuns bătrânul.
În ziua următoare, fiul său a încercat să călărească unul dintre caii sălbatici care l-a aruncat pe jos și astfel și-a rupt piciorul. „Ce nenoroc!”, au zis vecinii iar.
„Probabil”, a răspuns fermierul.
Apoi în sat au venit autoritățile militare pentru a-l recruta pe fiul fermierului. Întrucât acesta avea piciorul rupt, l-au lăsat la vatră. „Ce noroc!” au zis vecinii.
„Probabil”, a răspuns fermierul.
Atârnând în prăpastie
Într-o zi, mergând prin sălbăticie, un om a întâlnit un tigru fioros. Omul a luat-o la fugă, dar a ajuns la marginea unei prăpastii. În disperare, omul a început să coboare pe o viță și a rămas atârnat peste o râpă.
Cum stătea atârnat acolo, au apărut doi șoricei dintr-o gaură și au început să roadă la vița de care era prins.
Dintr-o dată, omul a observat pe viță o căpșună sălbatică. A rupt-o și a dus-o în gură. Era incredibil de delicioasă!
Bine și rău
Când Bankei ținea seminariile sale de meditație, se adunau ucenici din toate părțile Japoniei pentru a participa. În timpul unei astfel de adunări, un ucenic a fost prins furând. Incidentul i-a fost adus la cunoștință lui Bankei, solicitându-i-se ca vinovatul să fie dat afară. Bankei a ignorat cazul.
Mai târziu, același ucenic a fost prins iar furând și Bankei iar a ignorat cazul. Asta i-a înfuriat pe mulți ucenici, care au formulat o cerere că hoțul să fie dat afară, altfel vor pleca ei.
Când Bankei a citit cererea, i-a chemat pe toți înaintea lui. „Voi toți sunteți frați înțelepți”, le-a spus. „Voi știți ce e bine și ce e rău. Deci puteți pleca și altundeva să studiați dacă vreți, dar acest sărman frate nici nu știe să diferențieze binele de rău. Cine îl va învăța dacă eu îl dau afară? Îl voi ține aici chiar dacă veți pleca cu toții.”
Fața fratelui care furase s-a umplut de lacrimi. Întreaga dorință de a fura îi dispăruse.
Floarea cea mai frumoasă
Se spune că un împărat al Japoniei își anunțase intenția de a vizita o faimoasă grădină. La data fixată, grădinarul îl aștepta la poartă și cu o adâncă reverență a spus:
— I-ar face plăcere maiestății sale, să meargă mai întâi în grădină? Ceaiul se va servi după aceea.
Au intrat în grădină, dar pământul fusese arăt și nivelat. Nu se vedea nici măcar un fir de iarbă.
Împăratul n-a spus nimic și a fost poftit în casă. Pe măsuța de ceai, se afla un vas cu o singură orhidee, de o frumusețe fără seamăn.
Gazda a spus:
— Am păstrat floarea cea mai frumoasă, celelalte flori nu puteau sta lângă ea… nu meritau să fie văzute de împărat.
Nan-in, un maestru japonez din epoca Meiji, a fost vizitat de un profesor universitar care a venit să îl interogheze despre Zen.
Nan-in l-a servit cu ceai. A început să toarne în ceașca musafirului și a continuat să toarne.
Profesorul privea uimit cum ceaiul dă pe dinafară până nu s-a mai putut abține și a zis. „Dar e plină ceașca. Nu mai intră nimic!”
„Ca și ceașca aceasta”, a zis Nan-in, „tu ești plin de opinii și speculații. Cum să-ți arăt eu ce e Zen înainte să-ți golești ceașca?”
Povara
Doi călugări se întorceau seara la mănăstire. Plouase și erau bălți peste tot pe marginea drumului.
Într-un loc o tânără femeie nu putea trece din cauza apei. Cel mai în vârstă dintre călugări a luat-o în spate și a trecut-o drumul, apoi și-a continuat drumul la mănăstire.
Seara, călugărul mai tânăr a venit la el și i-a spus: „Noi, fiind călugări, nu putem atinge o femeie.”
Iar călugărul bătrân i-a răspuns: „Așa este frate.”
Atunci călugărul cel tânăr întrebă iar: „Dar atunci cum de ai luat în spate acea femeie?”
Călugărul bătrân zâmbi și îi spune: „Eu am lăsat-o la marginea drumului, dar tu încă o cari cu tine.”
Aflarea unui adevăr
Într-o zi un mare demon călătorea prin satele Indiei cu ucenicii săi. Într-un loc a văzut un om în meditație a cărui față s-a iluminat dintr-o dată. Omul tocmai descoperise ceva pe pământ în fața lui. Un ucenic întreabă ce era acolo, iar demonul răspunse:
„Un adevăr.”
„Și nu te deranjează când cineva descoperă un adevăr?”
„Nu”, răspunse demonul cel mare.
„Imediat după ce-l descoperă, de obicei îl transformă în credință.”
Cealaltă parte
Într-o zi un tânăr călugăr budist aflat în călătorie ajunge pe marginea unui râu mare. Uitându-se la obstacolul cel mare din fața sa, s-a tot gândit cum să facă să-l depășească. Tocmai când era gata să renunțe la călătoria sa, a văzut pe partea cealaltă a râului un mare învățător. Tânărul călugăr atunci strigă la învățător:
„O, tu, înțeleptule, poți să-mi spui cum să ajung pe partea cealaltă a râului?”
Învățătorul se gândește câteva momente și strigă înapoi: „Fiul meu, dar te afli deja pe cealaltă parte.”
Probabil
Era odată un fermier bătrân care își muncea pământul de mulți ani. Într-o zi i-a fugit calul. Când au auzit vestea, vecinii au venit la el. „Ce ghinion!”, au zis ei.
„Probabil”, a răspuns fermierul.
În dimineața următoare, calul s-a întors, împreună cu alți trei cai sălbatici. „Ce minunat!”, au exclamat vecinii.
„Probabil”, a răspuns bătrânul.
În ziua următoare, fiul său a încercat să călărească unul dintre caii sălbatici care l-a aruncat pe jos și astfel și-a rupt piciorul. „Ce nenoroc!”, au zis vecinii iar.
„Probabil”, a răspuns fermierul.
Apoi în sat au venit autoritățile militare pentru a-l recruta pe fiul fermierului. Întrucât acesta avea piciorul rupt, l-au lăsat la vatră. „Ce noroc!” au zis vecinii.
„Probabil”, a răspuns fermierul.
Atârnând în prăpastie
Într-o zi, mergând prin sălbăticie, un om a întâlnit un tigru fioros. Omul a luat-o la fugă, dar a ajuns la marginea unei prăpastii. În disperare, omul a început să coboare pe o viță și a rămas atârnat peste o râpă.
Cum stătea atârnat acolo, au apărut doi șoricei dintr-o gaură și au început să roadă la vița de care era prins.
Dintr-o dată, omul a observat pe viță o căpșună sălbatică. A rupt-o și a dus-o în gură. Era incredibil de delicioasă!
Bine și rău
Când Bankei ținea seminariile sale de meditație, se adunau ucenici din toate părțile Japoniei pentru a participa. În timpul unei astfel de adunări, un ucenic a fost prins furând. Incidentul i-a fost adus la cunoștință lui Bankei, solicitându-i-se ca vinovatul să fie dat afară. Bankei a ignorat cazul.
Mai târziu, același ucenic a fost prins iar furând și Bankei iar a ignorat cazul. Asta i-a înfuriat pe mulți ucenici, care au formulat o cerere că hoțul să fie dat afară, altfel vor pleca ei.
Când Bankei a citit cererea, i-a chemat pe toți înaintea lui. „Voi toți sunteți frați înțelepți”, le-a spus. „Voi știți ce e bine și ce e rău. Deci puteți pleca și altundeva să studiați dacă vreți, dar acest sărman frate nici nu știe să diferențieze binele de rău. Cine îl va învăța dacă eu îl dau afară? Îl voi ține aici chiar dacă veți pleca cu toții.”
Fața fratelui care furase s-a umplut de lacrimi. Întreaga dorință de a fura îi dispăruse.
Floarea cea mai frumoasă
Se spune că un împărat al Japoniei își anunțase intenția de a vizita o faimoasă grădină. La data fixată, grădinarul îl aștepta la poartă și cu o adâncă reverență a spus:
— I-ar face plăcere maiestății sale, să meargă mai întâi în grădină? Ceaiul se va servi după aceea.
Au intrat în grădină, dar pământul fusese arăt și nivelat. Nu se vedea nici măcar un fir de iarbă.
Împăratul n-a spus nimic și a fost poftit în casă. Pe măsuța de ceai, se afla un vas cu o singură orhidee, de o frumusețe fără seamăn.
Gazda a spus:
— Am păstrat floarea cea mai frumoasă, celelalte flori nu puteau sta lângă ea… nu meritau să fie văzute de împărat.
Călătoria (1)
Doi călugări plecaseră în călătorie. De trei zile nu întâlniseră decât o femeie bătrână în pragul colibei sale. Ea le-a oferit puțin orez prăjit, amestecat cu ceai și unt rânced. Această tsampa modestă le fusese oferită cu o zi înainte. Acum le era foame și frig. Deodată, a început să plouă. Cel mai tânăr dintre călugări se proteja cum putea mai bine cu o parte a veșmântului său lung. Cel mai în vârstă mergea mai departe în tăcere. La căderea nopții, la orizont nu se vedea niciun adăpost, nici templu, nici sihăstrie, nici cea mai umilă colibă. Poteca pe care mergeau se pierdea departe în munți. Tânărul novice nu mai rezistă. El nu cunoștea ținta acelei călătorii interminabile. „Templul zen nu poate să fie departe, își zicea el. Mi se pare că ne apropiem de Kamakura. Dar oare aceasta este destinația noastră?”
Încălcând cerința strictă de a păstra tăcerea, a îndrăznit să-l întrebe pe călugărul în vârstă, care mergea cu un pas egal:
— Maestre, unde mergem?
— Am ajuns, a răspuns maestrul.
— Vrei să spui că popasul e aproape? a insistat tânărul călugăr.
— Aici, acum. Am ajuns.
Novicele, înspăimântat, s-a uitat la potecă plină de pietre care se pierdea în ceață. În depărtare, piscurile munților dispăreau deja în noapte. Îi era frică, frig și foame. Și, brusc, într-o străfulgerare, a înțeles. Și-a amintit de cuvintele care îi fuseseră repetate deseori la mânăstire:
„Zenul este un drum care duce… În fiecare pas făcut pe acest drum se află eternitatea. În prezent se cuibăresc viața, oază, infinitul.”
Trăiesc prezentul, trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.
Miriapodul
Un miriapod trecea pe o cărare, cu cele 100 de picioare ale sale mișcându-se într-o sincronicitate perfectă. O broască râioasă l-a privit minunându-se: „Cum reușești să îți coordonezi atât de bine picioarele? Pe care dintre ele îl miști primul?”
Miriapodul s-a oprit să se gândească și de atunci nu mai știe cum să meargă.
Povestea clopoțeilor de vânt
Se povestește că odată, demult, trăia retras în munții din China un maestru.
Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieșeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
— Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
— De la clopoțeii de vânt, răspunse maestrul.
— Cum așa?
— De fiecare dată când suna clopoțeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini!
Înseamnă că vine cineva… Și sosirea cuiva, fie și doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoțeii. Îi duse în casa lui, îi așeza la poartă și aștepta că miracolul să se producă. Dar nu simți nimic când aceștia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoțeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remușcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoțeii. Își ceru de nenumărate ori iertare, și când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
— De ce la mine nu se întâmpla nimic atunci când suna clopoțeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
— Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai așezat tu clopoțeii?
— La poarta casei mele, maestre!
— Ei, vezi? Trebuia să-i așezi la poarta sufletului tău…
Învățătura
Un maestru a plecat cu ucenicul său în junglă. Chiar dacă era în vârstă, își făcea drum cu agilitate, în timp ce discipolul tot aluneca și cădea de multe ori. Tânărul se ridica și mormăia mânios de fiecare dată dar continua să-și urmeze maestrul. După o bună bucată de drum, au ajuns într-un loc sacru. Fără să se oprească o clipă, maestrul s-a întors pe drumul pe care veniseră.
„Nu m-ai învățat nimic astăzi,” spuse novicele, după ce căzuse a mia oară.
„Te-am învățat un lucru, dar nu ai reușit să-l înțelegi,” spuse vraciul. „Încerc să te învăț cum să înfrunți greșelile în viață.”
„Și cum ar trebui să le înfrunt?”
„În același fel în care ar fi trebuit să înfrunți fiecare căzătură,” răspunde vraciul. „În loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia să încerci să înțelegi ce te-a făcut să aluneci înainte.”
Cunoașterea
Discipolii meditau asupra unui dicton al lui Lao Tze: „Cei care cunosc, nu spun. Cei care spun, nu cunosc.”
Când maestrul a intrat, ei l-au întrebat ce semnificație au aceste cuvinte.
Maestrul i-a întrebat: „Care dintre voi cunoaște parfumul trandafirilor?”
Toți au ridicat mâna.
Apoi le-a spus: „Exprimați-l în cuvinte!”
Toți au rămas tăcuți.
Spiritualitate
— Spune-mi un singur efect practic, concret, al spiritualității, i s-a adresat scepticul, gata de o dispută filosofică.
— Iată unul, i-a răspuns Maestrul. Când cineva te insultă, îți poți ridica spiritul la o înălțime la care insultă nu mai poate ajunge.
Poate că da…
Calul cel iute al unui țăran a fugit de acasă. Vecinii lui au exclamat: „O, ce ghinion!”
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
O săptămână mai târziu, calul s-a întors acasă, aducând cu el alți zece cai sălbatici. „Ce noroc!”, au exclamat vecinii.
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
Pe când îmblânzea caii, fiul țăranului a fost lovit la un genunchi și a rămas schilod. „Ce ghinion îngrozitor!”, au exclamat vecinii.
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
O săptămână mai târziu, trimișii domnitorului au venit să recruteze oameni pentru armata acestuia. Din cauza genunchiului rănit, fiul țăranului a fost scutit de armată. Vecinii, ai căror fii au fost luați cu arcanul, au exclamat: „Ce norocos ești!”
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
Maestrul și fata
Maestrul Hakuin era admirat de vecini pentru puritatea vieții sale. Alături locuia o fată frumoasă, fiica unor negustori de alimente.
Într-o zi, ca un trăsnet picat din senin, părinții descoperiră că fiica lor era însărcinată. Deși fața nu voia să spună cine-i tatăl, până la urmă mărturisi că era Hakuin. Atunci, părinții furioși, se duseră la maestru. „Aaa, da?” a fost singurul lui răspuns. Când s-a născut copilul, i l-au adus lui Hakuin, care l-a îngrijit, fără să-i pese că-și pierduse reputația. După un an, tânăra mamă nu mai rezistă și spuse adevărul. Tatăl copilului era un tânăr care lucra în târgul de pește… După ce părinții se împăcaseră cu ginerele, tinerii părinți se duseră la Hakuin să-și ceară iertare și să-și ia copilul înapoi. Hakuin nu le reproșă nimic, ci spuse doar atât: „Aaa, da?”
Biblia
Un student îl întrebă pe Gasan (2): „Ai citit Biblia creștinilor?”
„Nu. Citește-mi tu din ea”.
Studentul deschise Biblia și citi din Evanghelia lui Matei:
„De ce te îngrijești de haine? Privește crinii câmpului: nu lucrează, nu țes, dar nici Solomon nu a fost îmbrăcat atât de frumos…”
„Cel ce a spus asemenea lucruri, preciză Gasan, pare un om ce a atins iluminarea!”
Studentul citi în continuare: „Cere și ți se va da, caută și vei găsi, bate și ți se va deschide…”
Gasan comentă:
„Foarte frumos! Cel care a spus asta, e un Buddha!”
Doi călugări plecaseră în călătorie. De trei zile nu întâlniseră decât o femeie bătrână în pragul colibei sale. Ea le-a oferit puțin orez prăjit, amestecat cu ceai și unt rânced. Această tsampa modestă le fusese oferită cu o zi înainte. Acum le era foame și frig. Deodată, a început să plouă. Cel mai tânăr dintre călugări se proteja cum putea mai bine cu o parte a veșmântului său lung. Cel mai în vârstă mergea mai departe în tăcere. La căderea nopții, la orizont nu se vedea niciun adăpost, nici templu, nici sihăstrie, nici cea mai umilă colibă. Poteca pe care mergeau se pierdea departe în munți. Tânărul novice nu mai rezistă. El nu cunoștea ținta acelei călătorii interminabile. „Templul zen nu poate să fie departe, își zicea el. Mi se pare că ne apropiem de Kamakura. Dar oare aceasta este destinația noastră?”
Încălcând cerința strictă de a păstra tăcerea, a îndrăznit să-l întrebe pe călugărul în vârstă, care mergea cu un pas egal:
— Maestre, unde mergem?
— Am ajuns, a răspuns maestrul.
— Vrei să spui că popasul e aproape? a insistat tânărul călugăr.
— Aici, acum. Am ajuns.
Novicele, înspăimântat, s-a uitat la potecă plină de pietre care se pierdea în ceață. În depărtare, piscurile munților dispăreau deja în noapte. Îi era frică, frig și foame. Și, brusc, într-o străfulgerare, a înțeles. Și-a amintit de cuvintele care îi fuseseră repetate deseori la mânăstire:
„Zenul este un drum care duce… În fiecare pas făcut pe acest drum se află eternitatea. În prezent se cuibăresc viața, oază, infinitul.”
Trăiesc prezentul, trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.
Miriapodul
Un miriapod trecea pe o cărare, cu cele 100 de picioare ale sale mișcându-se într-o sincronicitate perfectă. O broască râioasă l-a privit minunându-se: „Cum reușești să îți coordonezi atât de bine picioarele? Pe care dintre ele îl miști primul?”
Miriapodul s-a oprit să se gândească și de atunci nu mai știe cum să meargă.
Povestea clopoțeilor de vânt
Se povestește că odată, demult, trăia retras în munții din China un maestru.
Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieșeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
— Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
— De la clopoțeii de vânt, răspunse maestrul.
— Cum așa?
— De fiecare dată când suna clopoțeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini!
Înseamnă că vine cineva… Și sosirea cuiva, fie și doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoțeii. Îi duse în casa lui, îi așeza la poartă și aștepta că miracolul să se producă. Dar nu simți nimic când aceștia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoțeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remușcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoțeii. Își ceru de nenumărate ori iertare, și când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
— De ce la mine nu se întâmpla nimic atunci când suna clopoțeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
— Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai așezat tu clopoțeii?
— La poarta casei mele, maestre!
— Ei, vezi? Trebuia să-i așezi la poarta sufletului tău…
Învățătura
Un maestru a plecat cu ucenicul său în junglă. Chiar dacă era în vârstă, își făcea drum cu agilitate, în timp ce discipolul tot aluneca și cădea de multe ori. Tânărul se ridica și mormăia mânios de fiecare dată dar continua să-și urmeze maestrul. După o bună bucată de drum, au ajuns într-un loc sacru. Fără să se oprească o clipă, maestrul s-a întors pe drumul pe care veniseră.
„Nu m-ai învățat nimic astăzi,” spuse novicele, după ce căzuse a mia oară.
„Te-am învățat un lucru, dar nu ai reușit să-l înțelegi,” spuse vraciul. „Încerc să te învăț cum să înfrunți greșelile în viață.”
„Și cum ar trebui să le înfrunt?”
„În același fel în care ar fi trebuit să înfrunți fiecare căzătură,” răspunde vraciul. „În loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia să încerci să înțelegi ce te-a făcut să aluneci înainte.”
Cunoașterea
Discipolii meditau asupra unui dicton al lui Lao Tze: „Cei care cunosc, nu spun. Cei care spun, nu cunosc.”
Când maestrul a intrat, ei l-au întrebat ce semnificație au aceste cuvinte.
Maestrul i-a întrebat: „Care dintre voi cunoaște parfumul trandafirilor?”
Toți au ridicat mâna.
Apoi le-a spus: „Exprimați-l în cuvinte!”
Toți au rămas tăcuți.
Spiritualitate
— Spune-mi un singur efect practic, concret, al spiritualității, i s-a adresat scepticul, gata de o dispută filosofică.
— Iată unul, i-a răspuns Maestrul. Când cineva te insultă, îți poți ridica spiritul la o înălțime la care insultă nu mai poate ajunge.
Poate că da…
Calul cel iute al unui țăran a fugit de acasă. Vecinii lui au exclamat: „O, ce ghinion!”
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
O săptămână mai târziu, calul s-a întors acasă, aducând cu el alți zece cai sălbatici. „Ce noroc!”, au exclamat vecinii.
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
Pe când îmblânzea caii, fiul țăranului a fost lovit la un genunchi și a rămas schilod. „Ce ghinion îngrozitor!”, au exclamat vecinii.
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
O săptămână mai târziu, trimișii domnitorului au venit să recruteze oameni pentru armata acestuia. Din cauza genunchiului rănit, fiul țăranului a fost scutit de armată. Vecinii, ai căror fii au fost luați cu arcanul, au exclamat: „Ce norocos ești!”
„Poate că da, poate că nu!”, a spus țăranul.
Maestrul și fata
Maestrul Hakuin era admirat de vecini pentru puritatea vieții sale. Alături locuia o fată frumoasă, fiica unor negustori de alimente.
Într-o zi, ca un trăsnet picat din senin, părinții descoperiră că fiica lor era însărcinată. Deși fața nu voia să spună cine-i tatăl, până la urmă mărturisi că era Hakuin. Atunci, părinții furioși, se duseră la maestru. „Aaa, da?” a fost singurul lui răspuns. Când s-a născut copilul, i l-au adus lui Hakuin, care l-a îngrijit, fără să-i pese că-și pierduse reputația. După un an, tânăra mamă nu mai rezistă și spuse adevărul. Tatăl copilului era un tânăr care lucra în târgul de pește… După ce părinții se împăcaseră cu ginerele, tinerii părinți se duseră la Hakuin să-și ceară iertare și să-și ia copilul înapoi. Hakuin nu le reproșă nimic, ci spuse doar atât: „Aaa, da?”
Biblia
Un student îl întrebă pe Gasan (2): „Ai citit Biblia creștinilor?”
„Nu. Citește-mi tu din ea”.
Studentul deschise Biblia și citi din Evanghelia lui Matei:
„De ce te îngrijești de haine? Privește crinii câmpului: nu lucrează, nu țes, dar nici Solomon nu a fost îmbrăcat atât de frumos…”
„Cel ce a spus asemenea lucruri, preciză Gasan, pare un om ce a atins iluminarea!”
Studentul citi în continuare: „Cere și ți se va da, caută și vei găsi, bate și ți se va deschide…”
Gasan comentă:
„Foarte frumos! Cel care a spus asta, e un Buddha!”
Mustrarea maestrului
Maestrul Zen Sengai avea mai mulți discipoli. Unul dintre aceștia pleca în fiecare noapte din templu, pe ascuns, și mergea în oraș, unde se întâlnea cu femei.
Într-o seară, maestrul Sengai a descoperit, în timp ce inspecta chiliile, lipsa discipolului. A văzut lângă perete și scaunul înalt folosit de acesta pentru a escalada zidul. Sengai a dat scaunul la o parte și s-a așezat în locul acestuia.
Când discipolul s-a întors, spre dimineață, neștiind că fusese descoperit, a pus picioarele pe capul maestrului și a sărit înapoi în chilie. Ajuns înăuntru, l-a văzut pe maestru și, îngrozit, a înțeles ce făcuse.
Sengai l-a privit liniștit și i-a spus: „Dimineața devreme e foarte frig afară. Ai grijă să nu răcești”.
De atunci, discipolul nu s-a mai furișat niciodată afară din chilie.
Fără să clipești
În timpul războaielor interne din Japonia medievală, armata unui nobil puternic a ocupat fără probleme un sat inamic. Toți locuitorii au venit să i se închine cuceritorului, cu o singură excepție: maestrul Zen care locuia în satul respectiv.
Curios, comandantul armatei cuceritoare a mers la maestru, care a refuzat și de această dată să i se închine, primindu-l ca pe orice alt vizitator.
Comandantul, nervos, și-a scos sabia și, fluturând-o prin fața maestrului, a răcnit:
— Prostule! Nu îți dai seama că te afli în fața unui om care poate să te taie fără ca măcar să clipească?
— Dar tu, i-a răspuns maestrul Zen, nu îți dai seama că te afli în fața unui om care poate fi tăiat cu sabia fără ca măcar să clipească?
Hoțul și înțeleptul Zen
Maestrul Zen Ryokan trăia în singurătate, într-o grotă aflată la poalele unui munte.
Un hoț a venit într-o noapte cu gândul să îl jefuiască dar, odată intrat în grotă, și-a dat seama că
Ryokan nu avea nimic. În întreaga peșteră, nu era măcar un singur lucru pe care să îl poată fura!
Ryokan l-a surprins și, văzându-i dezamăgirea, i-a spus: Probabil ai bătut drum lung până aici, în pustietățile astea. Nu te pot lăsa să pleci cu mâinile goale. Îți dăruiesc hainele mele!
Și, dezbrăcându-se, i-a oferit omului veștmintele sale. În timp ce hoțul pleca, prea uimit ca să mai poată spune ceva, Ryokan se gândea, privind lună: Sărmanul om! Mi-ar plăcea să îi fi putut dărui ceva mai mult, cum ar fi luna asta frumoasă de pe cer.
Statueta lui Buddha și egoismul
Un călugăr budist, aflat în căutarea iluminării, a construit o statuie a lui Buddha, pe care apoi a acoperit-o cu aur. Mulțumit de produsul muncii sale, a purtat-o cu sine oriunde a mers, toată viața sa.
La un moment dat, călugărul a ajuns într-un templu în care fiecare călugăr avea câte o statuie aurită a lui Buddha, extrem de asemănătoare cu propria lui statuie.
Atunci când a vrut să îi aducă lui Buddha o ofrandă, călugărului nu i-a plăcut ideea că fumul frumos mirositor va ajunge și la celelalte statuete. Dorea să fie clar că ofranda e doar pentru Buddha al său.
Atunci, a făcut un fel de tub, prin care a captat fumul și l-a orientat numai spre nările propriei statuete.
A reușit - niciun fir de fum nu a ajuns la ceilalți Buddha din templu. Dar, când a îndepărtat tubul, a văzut că statueta lui avea nasul negru de la fum. Oricât de mult a încercat, nu a mai putut să șteargă vreodată acea murdărie, urmă a propriului egoism.
Maestrul Bankei Yotaku și hoțul
Călugărul zen Bankei Ytaku obișnuia să strângă în jurul său discipoli din diferite părți ale Japoniei, veniți să mediteze împreună.
Într-una din aceste ocazii, unul dintre tineri a fost prins furând. Fapta i-a fost raportată îndată lui
Bankei, cu recomandarea că hoțul să fie alungat. Bankei nu a reacționat în niciun fel, preferând să ignore întâmplarea.
Mai târziu, elevul a fost prins furând pentru a doua oară, dar maestrului nu a părut să-i pese nici de această dată. Nemulțumiți, ceilalți discipoli i-au adresat o petiție, prin care îi cereau să îl alunge pe hoț, pentru că altfel aveau să plece ei. Bankei i-a chemat pe toți la el - inclusiv pe hoț - și le-a spus:
— Voi sunteți cu toții înțelepți. Poate că nici nu aveți nevoie de un maestru, din moment ce știți să distingeți binele de rău și nu comiteți niciodată vreo faptă greșită. În schimb, acest tânăr sărac nu știe nici măcar lucrurile elementare. Faptul că e aici arată însă că vrea să învețe. De aceea, nu îl voi alunga niciodată pe un om ce are nevoie cu adevărat de mine, ci prefer să vă văd pe voi plecând.
Impresionați de înțelepciunea maestrului, tinerii i-au dat dreptate. Iar hoțul a început să plângă, cuprins de remușcări, și de atunci nu a mai comis niciodată vreun furt.
Uciderea în buddhism și uciderea buddhismului
Maestrul zen Gasan își instruia adepții în felul următor:
„Cei care condamnă crima și care doresc să protejeze toate ființele vii au mare dreptate. E bine să ai grijă chiar și de animale și de insecte.
Dar ce putem spune despre acele persoane care ucid timpul, ce putem să spunem despre cei care omoară bunăstarea, despre cei care masacrează economia? Nu trebuie să îi trecem cu vederea nici pe aceștia.
Mai mult, ce facem cu cei care țin predici fără să fie iluminați? Ei ucid chiar buddhismul.”
Fiul samuraiului și tunelul
Zenkai, fiul unui samurai de provincie, a mers la Tokyo să își desăvârșească educația, dar acolo s-a îndrăgostit de soția unui funcționar imperial și a uitat de îndatoririle sale. Cei doi au fost descoperiți, funcționarul a vrut să-l ucidă pe Zenkai și acesta, apărându-se a comis o crimă.
Pentru a nu fi arestat, a fugit din oraș, iar soția funcționarului l-a însoțit. Neavând din ce să trăiască, au început să fure, folosind atât viclenia femeii, cât și talentele de spadasin ale lui Zenkai.
Cei doi au format un cuplu de hoți plin de succes, însă în cele din urmă Zenkai s-a săturat de această viață și i-a propus femeii să se așeze la casa lor. Cum ea a refuzat, Zenkai a preferat să o părăsească și a început să ducă o viață pioasă.
Meditând la tot ceea ce făcuse până atunci, la crimă comisă și la furturile săvârșite, și-a spus că trebuie să își răscumpere cumva greșelile.
Cum în zona în care trăia exista un drum de munte periculos, cu stânci alunecoase, prăpăstii și avalanșe, drum pe care mulți oameni își pierdeau viața, Zenkai s-a gândit că cel mai bine ar fi să sape un tunel prin munte.
Zis și făcut. S-a apucat să sape tunelul de unul singur, iar munca sa a durat treizeci de ani. Ziua cerșea mâncare și se odihnea, iar în fiecare noapte săpa.
Cu doi ani înainte să termine de săpat tunelul, la Zenkai a venit un spadasin. Acesta era fiul funcționarului ucis de Zenkai în tinerețe, dornic să își răzbune tatăl. Zenkai i-a spus că își recunoaște greșeala și că nu are de gând să se lupte, ci îl va lăsa pe tânăr să îi taie capul, cu o singură condiție: să îi permită ca, mai întâi, să termine de săpat tunelul.
Spadasinul a fost de acord și a rămas acolo, urmărindu-l pe Zenkai cum muncește zi după zi și noapte după noapte. După câteva luni de stat degeaba, a început și el să muncească alături de Zenkai, deoarece altfel se plictisea de moarte.
Când tunelul a fost terminat, toți locuitorii din zonă au început să îl folosească și să îi binecuvânteze pe cei care îl construiseră. Zecile de vieți omenești irosite în fiecare an în accidente de drum erau acum salvate.
Atunci, Zenkai a venit la spadasin și i-a spus:
— Poți să mă ucizi, munca mea e împlinită.
— Nu îmi pot ucide maestrul, a răspuns tânărul, îmbrățișându-l pe ucigașul tatălui său.
Iluminatul, după moarte
Împăratul Japoniei îl întrebă într-o zi pe maestrul Zen Gudo:
— Ce i se întâmplă unui om iluminat după moarte?
— De unde să știu eu? răspunse Gudo.
— Pentru că ești un maestru, replică împăratul.
— Da, zise Gudo, dar nu unul mort.
Maestrul Zen Sengai avea mai mulți discipoli. Unul dintre aceștia pleca în fiecare noapte din templu, pe ascuns, și mergea în oraș, unde se întâlnea cu femei.
Într-o seară, maestrul Sengai a descoperit, în timp ce inspecta chiliile, lipsa discipolului. A văzut lângă perete și scaunul înalt folosit de acesta pentru a escalada zidul. Sengai a dat scaunul la o parte și s-a așezat în locul acestuia.
Când discipolul s-a întors, spre dimineață, neștiind că fusese descoperit, a pus picioarele pe capul maestrului și a sărit înapoi în chilie. Ajuns înăuntru, l-a văzut pe maestru și, îngrozit, a înțeles ce făcuse.
Sengai l-a privit liniștit și i-a spus: „Dimineața devreme e foarte frig afară. Ai grijă să nu răcești”.
De atunci, discipolul nu s-a mai furișat niciodată afară din chilie.
Fără să clipești
În timpul războaielor interne din Japonia medievală, armata unui nobil puternic a ocupat fără probleme un sat inamic. Toți locuitorii au venit să i se închine cuceritorului, cu o singură excepție: maestrul Zen care locuia în satul respectiv.
Curios, comandantul armatei cuceritoare a mers la maestru, care a refuzat și de această dată să i se închine, primindu-l ca pe orice alt vizitator.
Comandantul, nervos, și-a scos sabia și, fluturând-o prin fața maestrului, a răcnit:
— Prostule! Nu îți dai seama că te afli în fața unui om care poate să te taie fără ca măcar să clipească?
— Dar tu, i-a răspuns maestrul Zen, nu îți dai seama că te afli în fața unui om care poate fi tăiat cu sabia fără ca măcar să clipească?
Hoțul și înțeleptul Zen
Maestrul Zen Ryokan trăia în singurătate, într-o grotă aflată la poalele unui munte.
Un hoț a venit într-o noapte cu gândul să îl jefuiască dar, odată intrat în grotă, și-a dat seama că
Ryokan nu avea nimic. În întreaga peșteră, nu era măcar un singur lucru pe care să îl poată fura!
Ryokan l-a surprins și, văzându-i dezamăgirea, i-a spus: Probabil ai bătut drum lung până aici, în pustietățile astea. Nu te pot lăsa să pleci cu mâinile goale. Îți dăruiesc hainele mele!
Și, dezbrăcându-se, i-a oferit omului veștmintele sale. În timp ce hoțul pleca, prea uimit ca să mai poată spune ceva, Ryokan se gândea, privind lună: Sărmanul om! Mi-ar plăcea să îi fi putut dărui ceva mai mult, cum ar fi luna asta frumoasă de pe cer.
Statueta lui Buddha și egoismul
Un călugăr budist, aflat în căutarea iluminării, a construit o statuie a lui Buddha, pe care apoi a acoperit-o cu aur. Mulțumit de produsul muncii sale, a purtat-o cu sine oriunde a mers, toată viața sa.
La un moment dat, călugărul a ajuns într-un templu în care fiecare călugăr avea câte o statuie aurită a lui Buddha, extrem de asemănătoare cu propria lui statuie.
Atunci când a vrut să îi aducă lui Buddha o ofrandă, călugărului nu i-a plăcut ideea că fumul frumos mirositor va ajunge și la celelalte statuete. Dorea să fie clar că ofranda e doar pentru Buddha al său.
Atunci, a făcut un fel de tub, prin care a captat fumul și l-a orientat numai spre nările propriei statuete.
A reușit - niciun fir de fum nu a ajuns la ceilalți Buddha din templu. Dar, când a îndepărtat tubul, a văzut că statueta lui avea nasul negru de la fum. Oricât de mult a încercat, nu a mai putut să șteargă vreodată acea murdărie, urmă a propriului egoism.
Maestrul Bankei Yotaku și hoțul
Călugărul zen Bankei Ytaku obișnuia să strângă în jurul său discipoli din diferite părți ale Japoniei, veniți să mediteze împreună.
Într-una din aceste ocazii, unul dintre tineri a fost prins furând. Fapta i-a fost raportată îndată lui
Bankei, cu recomandarea că hoțul să fie alungat. Bankei nu a reacționat în niciun fel, preferând să ignore întâmplarea.
Mai târziu, elevul a fost prins furând pentru a doua oară, dar maestrului nu a părut să-i pese nici de această dată. Nemulțumiți, ceilalți discipoli i-au adresat o petiție, prin care îi cereau să îl alunge pe hoț, pentru că altfel aveau să plece ei. Bankei i-a chemat pe toți la el - inclusiv pe hoț - și le-a spus:
— Voi sunteți cu toții înțelepți. Poate că nici nu aveți nevoie de un maestru, din moment ce știți să distingeți binele de rău și nu comiteți niciodată vreo faptă greșită. În schimb, acest tânăr sărac nu știe nici măcar lucrurile elementare. Faptul că e aici arată însă că vrea să învețe. De aceea, nu îl voi alunga niciodată pe un om ce are nevoie cu adevărat de mine, ci prefer să vă văd pe voi plecând.
Impresionați de înțelepciunea maestrului, tinerii i-au dat dreptate. Iar hoțul a început să plângă, cuprins de remușcări, și de atunci nu a mai comis niciodată vreun furt.
Uciderea în buddhism și uciderea buddhismului
Maestrul zen Gasan își instruia adepții în felul următor:
„Cei care condamnă crima și care doresc să protejeze toate ființele vii au mare dreptate. E bine să ai grijă chiar și de animale și de insecte.
Dar ce putem spune despre acele persoane care ucid timpul, ce putem să spunem despre cei care omoară bunăstarea, despre cei care masacrează economia? Nu trebuie să îi trecem cu vederea nici pe aceștia.
Mai mult, ce facem cu cei care țin predici fără să fie iluminați? Ei ucid chiar buddhismul.”
Fiul samuraiului și tunelul
Zenkai, fiul unui samurai de provincie, a mers la Tokyo să își desăvârșească educația, dar acolo s-a îndrăgostit de soția unui funcționar imperial și a uitat de îndatoririle sale. Cei doi au fost descoperiți, funcționarul a vrut să-l ucidă pe Zenkai și acesta, apărându-se a comis o crimă.
Pentru a nu fi arestat, a fugit din oraș, iar soția funcționarului l-a însoțit. Neavând din ce să trăiască, au început să fure, folosind atât viclenia femeii, cât și talentele de spadasin ale lui Zenkai.
Cei doi au format un cuplu de hoți plin de succes, însă în cele din urmă Zenkai s-a săturat de această viață și i-a propus femeii să se așeze la casa lor. Cum ea a refuzat, Zenkai a preferat să o părăsească și a început să ducă o viață pioasă.
Meditând la tot ceea ce făcuse până atunci, la crimă comisă și la furturile săvârșite, și-a spus că trebuie să își răscumpere cumva greșelile.
Cum în zona în care trăia exista un drum de munte periculos, cu stânci alunecoase, prăpăstii și avalanșe, drum pe care mulți oameni își pierdeau viața, Zenkai s-a gândit că cel mai bine ar fi să sape un tunel prin munte.
Zis și făcut. S-a apucat să sape tunelul de unul singur, iar munca sa a durat treizeci de ani. Ziua cerșea mâncare și se odihnea, iar în fiecare noapte săpa.
Cu doi ani înainte să termine de săpat tunelul, la Zenkai a venit un spadasin. Acesta era fiul funcționarului ucis de Zenkai în tinerețe, dornic să își răzbune tatăl. Zenkai i-a spus că își recunoaște greșeala și că nu are de gând să se lupte, ci îl va lăsa pe tânăr să îi taie capul, cu o singură condiție: să îi permită ca, mai întâi, să termine de săpat tunelul.
Spadasinul a fost de acord și a rămas acolo, urmărindu-l pe Zenkai cum muncește zi după zi și noapte după noapte. După câteva luni de stat degeaba, a început și el să muncească alături de Zenkai, deoarece altfel se plictisea de moarte.
Când tunelul a fost terminat, toți locuitorii din zonă au început să îl folosească și să îi binecuvânteze pe cei care îl construiseră. Zecile de vieți omenești irosite în fiecare an în accidente de drum erau acum salvate.
Atunci, Zenkai a venit la spadasin și i-a spus:
— Poți să mă ucizi, munca mea e împlinită.
— Nu îmi pot ucide maestrul, a răspuns tânărul, îmbrățișându-l pe ucigașul tatălui său.
Iluminatul, după moarte
Împăratul Japoniei îl întrebă într-o zi pe maestrul Zen Gudo:
— Ce i se întâmplă unui om iluminat după moarte?
— De unde să știu eu? răspunse Gudo.
— Pentru că ești un maestru, replică împăratul.
— Da, zise Gudo, dar nu unul mort.
Prezența de spirit
Un oarecare domn, elev al maestrului Bankei, era tânăr și înnebunit după artele marțiale.
Într-o zi el s-a decis să-i încerce maestrului „prezența de spirit” atacându-l pe neașteptate cu o lance în timp ce acesta medita.
Maestrul Zen a respins calm atacul, folosindu-și mătăniile. Apoi i-a spus tânărului:
„Tehnica ta este încă imatură; ți-ai deplasat mintea mai întâi.”
Inutilitatea suferinței și a necredinței
Odată maestrul Zen Bankei a spus unor oameni:
„Când m-am simțit prima oară inspirat să caut iluminarea, din cauză că nu am beneficiat de îndrumarea unui maestru eliberat, am practicat tot felul de austerități, neglijându-mi trupul.
Câteodată am renunțat la contactul cu alți oameni și am trăit în izolare. Altădată mi-am făcut o cușcă din hârtie și am stat în interiorul ei, sau am coborât paravanele la ferestre și am stat într-o cameră întunecoasă, în poziția lotus, fără să-mi întind picioarele timp îndelungat, până când coapsele mi s-au umplut de răni și de puroi care mi-au lăsat cicatrici permanente.
Apoi, cum auzeam de existența unui îndrumător care trăia undeva prin vreo provincie, cum mă duceam la el să-l întâlnesc. Câțiva ani după aceasta, puține mai erau locurile din Japonia unde eu să nu fi fost.
Toate acestea s-au datorat faptului că nu întâlnisem un îndrumător iluminat. Când mintea mi s-a deschis într-o bună zi, am realizat deodată cât de nefolositor a fost să îndur trudă și suferința, și astfel am cunoscut pacea în sfârșit.
Acum vă spun aceste lucruri pentru ca voi să cunoașteți împlinirea în viața prezentă, fără a vă supune la suferințe fără rost,
dar voi nu aveți destulă credință. Aceasta deoarece nu sunteți cu adevărat serioși.”
Vorbind și ascultând
Gettan obișnuia să spună:
„Când ai o gură care vorbește, nu ai urechi care să audă.
Când ai urechi care aud, nu ai o gură care să vorbească.
Gândiți-vă cu grijă la aceasta.”
Zen și lumea
Când maestrului Zen Gisan i-a fost conferit titlul de onoare în anul 1866, de către însuși împăratul Japoniei, el a răspuns cu aceste versuri:
„Ce este rău, să nu faci;
Ce este bine, înfăptuiește: astfel susul și josul vor fi în armonie, binele și răul nu se vor lupta între ele.”
Hoțul care a devenit discipol
Într-o seară, pe când Shichiri Kojun recita sutre, a intrat în odaie un hoț cu o sabie ascuțită și i-a cerut bani, că altfel îi ia viața.
Shichiri i-a spus:
— Nu mă întrerupe. Găsești bani în sertarul de acolo.
Apoi și-a reluat recitarea.
Puțin după aceea s-a oprit și a spus:
— Nu-i lua pe toți. Îmi trebuie ca să plătesc mâine impozitul.
Intrusul a luat cea mai mare parte a banilor și a pornit spre ușă.
— Mulțumește când primești un dar, a adăugat Shichiri.
Bărbatul i-a mulțumit și a plecat.
După câteva zile omul a fost prins și a mărturisit, printre altele, jefuirea lui Shichiri. Când Shichiri a fost chemat ca martor, a zis:
— Omul ăsta nu-i hoț, cel puțin în ceea ce mă privește. Eu i-am dat banii și mi-a mulțumit pentru ei.
După ce a ieșit din închisoare bărbatul s-a dus la Shichiri și-a devenit discipolul lui.
Nu departe de starea de Buddha
Un student de la o universitate, aflat în vizită la Gasan, l-a întrebat:
— Ați citit vreodată Biblia creștină?
— Nu, citește-mi-o, a zis Gasan.
Studentul a deschis Biblia și a citit din Matei:
„Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia… Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.”
Gasan a spus:
— Oricine este cel care a rostit aceste cuvinte îl consider iluminat.
Studentul a citit mai departe:
„Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Căci oricine cere ia, cel care caută află și celui care bate i se va deschide.”
Gasan a remarcat:
— E minunat. Oricine e cel care a zis asta nu e departe de starea de Buddha.
Totul este cel mai bun
Pe când mergea prin piață, Banzan (3) a auzit discuția dintre un măcelar și mușteriul lui.
— Dă-mi cea mai bună bucată de carne pe care o ai, a zis mușteriul.
— Totul în prăvălia mea este cel mai bun, a răspuns măcelarul.
Nu veți putea afla aici nicio bucată de carne care să nu fie cea mai bună.
La aceste vorbe Banzan a dobândit iluminarea.
Centimetru timp, metru nestemată
Un nobil i-a cerut lui Takuan, un învățător de Zen, să-i sugereze cum să-și petreacă timpul. Zilele i se păreau foarte lungi pe când își îndeplinea slujba și ședea țeapăn, primind omagiile celorlalți.
Takuan a scris opt hieroglife chinezești și i le-a înmânat:„Ziua cea de azi nu va mai fi vreodată. Prețul clipei este cât o nestemată.”
1 - Povestire de origine tibetană.
2 - Gasan Joseki (1275-1366) a fost un maestru japonez Soto Zen. El a fost un ucenic al Keizan Jokin.
3 - Kumazawa Banzan (1619-1691) - filosof japonez adept al ramurii neoconfucianismului numită «studiile Wang Yangming», la începutul epocii Edo.
Un oarecare domn, elev al maestrului Bankei, era tânăr și înnebunit după artele marțiale.
Într-o zi el s-a decis să-i încerce maestrului „prezența de spirit” atacându-l pe neașteptate cu o lance în timp ce acesta medita.
Maestrul Zen a respins calm atacul, folosindu-și mătăniile. Apoi i-a spus tânărului:
„Tehnica ta este încă imatură; ți-ai deplasat mintea mai întâi.”
Inutilitatea suferinței și a necredinței
Odată maestrul Zen Bankei a spus unor oameni:
„Când m-am simțit prima oară inspirat să caut iluminarea, din cauză că nu am beneficiat de îndrumarea unui maestru eliberat, am practicat tot felul de austerități, neglijându-mi trupul.
Câteodată am renunțat la contactul cu alți oameni și am trăit în izolare. Altădată mi-am făcut o cușcă din hârtie și am stat în interiorul ei, sau am coborât paravanele la ferestre și am stat într-o cameră întunecoasă, în poziția lotus, fără să-mi întind picioarele timp îndelungat, până când coapsele mi s-au umplut de răni și de puroi care mi-au lăsat cicatrici permanente.
Apoi, cum auzeam de existența unui îndrumător care trăia undeva prin vreo provincie, cum mă duceam la el să-l întâlnesc. Câțiva ani după aceasta, puține mai erau locurile din Japonia unde eu să nu fi fost.
Toate acestea s-au datorat faptului că nu întâlnisem un îndrumător iluminat. Când mintea mi s-a deschis într-o bună zi, am realizat deodată cât de nefolositor a fost să îndur trudă și suferința, și astfel am cunoscut pacea în sfârșit.
Acum vă spun aceste lucruri pentru ca voi să cunoașteți împlinirea în viața prezentă, fără a vă supune la suferințe fără rost,
dar voi nu aveți destulă credință. Aceasta deoarece nu sunteți cu adevărat serioși.”
Vorbind și ascultând
Gettan obișnuia să spună:
„Când ai o gură care vorbește, nu ai urechi care să audă.
Când ai urechi care aud, nu ai o gură care să vorbească.
Gândiți-vă cu grijă la aceasta.”
Zen și lumea
Când maestrului Zen Gisan i-a fost conferit titlul de onoare în anul 1866, de către însuși împăratul Japoniei, el a răspuns cu aceste versuri:
„Ce este rău, să nu faci;
Ce este bine, înfăptuiește: astfel susul și josul vor fi în armonie, binele și răul nu se vor lupta între ele.”
Hoțul care a devenit discipol
Într-o seară, pe când Shichiri Kojun recita sutre, a intrat în odaie un hoț cu o sabie ascuțită și i-a cerut bani, că altfel îi ia viața.
Shichiri i-a spus:
— Nu mă întrerupe. Găsești bani în sertarul de acolo.
Apoi și-a reluat recitarea.
Puțin după aceea s-a oprit și a spus:
— Nu-i lua pe toți. Îmi trebuie ca să plătesc mâine impozitul.
Intrusul a luat cea mai mare parte a banilor și a pornit spre ușă.
— Mulțumește când primești un dar, a adăugat Shichiri.
Bărbatul i-a mulțumit și a plecat.
După câteva zile omul a fost prins și a mărturisit, printre altele, jefuirea lui Shichiri. Când Shichiri a fost chemat ca martor, a zis:
— Omul ăsta nu-i hoț, cel puțin în ceea ce mă privește. Eu i-am dat banii și mi-a mulțumit pentru ei.
După ce a ieșit din închisoare bărbatul s-a dus la Shichiri și-a devenit discipolul lui.
Nu departe de starea de Buddha
Un student de la o universitate, aflat în vizită la Gasan, l-a întrebat:
— Ați citit vreodată Biblia creștină?
— Nu, citește-mi-o, a zis Gasan.
Studentul a deschis Biblia și a citit din Matei:
„Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia… Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.”
Gasan a spus:
— Oricine este cel care a rostit aceste cuvinte îl consider iluminat.
Studentul a citit mai departe:
„Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Căci oricine cere ia, cel care caută află și celui care bate i se va deschide.”
Gasan a remarcat:
— E minunat. Oricine e cel care a zis asta nu e departe de starea de Buddha.
Totul este cel mai bun
Pe când mergea prin piață, Banzan (3) a auzit discuția dintre un măcelar și mușteriul lui.
— Dă-mi cea mai bună bucată de carne pe care o ai, a zis mușteriul.
— Totul în prăvălia mea este cel mai bun, a răspuns măcelarul.
Nu veți putea afla aici nicio bucată de carne care să nu fie cea mai bună.
La aceste vorbe Banzan a dobândit iluminarea.
Centimetru timp, metru nestemată
Un nobil i-a cerut lui Takuan, un învățător de Zen, să-i sugereze cum să-și petreacă timpul. Zilele i se păreau foarte lungi pe când își îndeplinea slujba și ședea țeapăn, primind omagiile celorlalți.
Takuan a scris opt hieroglife chinezești și i le-a înmânat:„Ziua cea de azi nu va mai fi vreodată. Prețul clipei este cât o nestemată.”
1 - Povestire de origine tibetană.
2 - Gasan Joseki (1275-1366) a fost un maestru japonez Soto Zen. El a fost un ucenic al Keizan Jokin.
3 - Kumazawa Banzan (1619-1691) - filosof japonez adept al ramurii neoconfucianismului numită «studiile Wang Yangming», la începutul epocii Edo.
Citește mai multe basme și povești japoneze
Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - TOLSTOI - GÂRLEANU - MITRU - PERRAULT