Vulpișor: Și acum să auzim de bine! - poveste de Sergiu Milorian
Citește online povestea "Și acum să auzim de bine!", povestea de încheiere a volumului de povești "Vulpișor" de Sergiu Milorian din care aflăm că Trubadurul, călătorul din adâncul vremurilor, se pregătea să plece. Oamenii îl priveau cu dor și curiozitate, dar înțelegeau că el avea sălașul său într-o altă lume. Cu un cuvânt înțelept și vesel, își lua rămas bun și pornea în căutarea altor destine. În adierea vântului, glasul său răsună în continuare, purtând un mesaj de înțelepciune și bucurie pentru toți cei care vor asculta povestea sa, balada Trubadurului. Ohe, ohe și tra-la-la, aceasta era povestea lui.
Citește povestea "Și acum să auzim de bine!" (Vulpișor)
Într-o zi, Trubadurul vesti oamenilor că se hotărâse să plece. Se așteptau de mult să-i părăsească. Nu rămânea niciodată acolo unde-l prindea iarna. Dar umbla vorba că nici n-avea sălaș. Unde se ducea să ierneze? De ce nu rămânea printre ei? Nu știau și nu puteau pricepe.
Dar la ce bun ar fi încercat să-l oprească, de vreme ce știau că tot n-ar fi rămas? Își avea rânduielile lui, ca ale pasărilor, care vin și se duc, după semne pe care numai ele le cunosc.
L-ar fi putut ruga să-şi mai amâne plecarea, să mai zăbovească printre ei măcar o săptămână. Dar n-ar fi fost drept s-o facă. Drumurile se acoperiseră de nămeți. Era mai bine să plece acum. Poate va întâlni vreun om să-l ia în căruță.
Îi umplură desaga, să-i ajungă la drum lung, și se strânseră în jurul lui, să-şi ia rămas bun.
— Să auzim de bine, le spuse el.
— Să mai vii, îl îndemnară oamenii.
Dar la ce bun ar fi încercat să-l oprească, de vreme ce știau că tot n-ar fi rămas? Își avea rânduielile lui, ca ale pasărilor, care vin și se duc, după semne pe care numai ele le cunosc.
L-ar fi putut ruga să-şi mai amâne plecarea, să mai zăbovească printre ei măcar o săptămână. Dar n-ar fi fost drept s-o facă. Drumurile se acoperiseră de nămeți. Era mai bine să plece acum. Poate va întâlni vreun om să-l ia în căruță.
Îi umplură desaga, să-i ajungă la drum lung, și se strânseră în jurul lui, să-şi ia rămas bun.
— Să auzim de bine, le spuse el.
— Să mai vii, îl îndemnară oamenii.
Trubadurul se depărtă. Nu-l mai vedeau. Dar undele văzduhului purtau până la ei glasul care le fusese atât de drag:
«Vin din adâncul vremii, de departe,
Cuvântul meu las vântul să mi-l poarte
Și duc în toată lumea o solie
De-nțelepciune și de veselie.
Iubesc pe om şi-i vin în ajutor,
Umilului îi sunt sfătuitor;
Cu mintea îl îndemn să făptuiască,
Din lume nedreptatea s-o gonească;
Să nu se teamă de puternicul nedrept.
Că-i doar puternic, nu și înțelept.
La sfatul meu le spun să ia aminte:
Ca pumnul ești mai tare, când ai minte.
Ohe, ohe şi tra-la-la,
Aceasta e povestea mea.
Cântați-o, spuneți-o oricui
Balada Trubadurului.»
«Vin din adâncul vremii, de departe,
Cuvântul meu las vântul să mi-l poarte
Și duc în toată lumea o solie
De-nțelepciune și de veselie.
Iubesc pe om şi-i vin în ajutor,
Umilului îi sunt sfătuitor;
Cu mintea îl îndemn să făptuiască,
Din lume nedreptatea s-o gonească;
Să nu se teamă de puternicul nedrept.
Că-i doar puternic, nu și înțelept.
La sfatul meu le spun să ia aminte:
Ca pumnul ești mai tare, când ai minte.
Ohe, ohe şi tra-la-la,
Aceasta e povestea mea.
Cântați-o, spuneți-o oricui
Balada Trubadurului.»
Sfârșit
